Da, știu, e ilogic ce vă spun, dar mi s-a reproșat la un moment dat în viață că nu suport ca o femeie să-mi fie șefă. Habar nu am de unde a mai apărut și ideea asta, dar mna, cine sunt eu să știu ce și cum?

Mă rog, oamenii nu știu că la Media Pro am avut două șefe, zău că nu m-au deranjat. În curând o să am trei sau patru sau toate :)) și sigur cel puțin două vor țipa la mine, dar ele țipă cu stil. Oricum, important e că am mintea limpede după mult, mult timp, chiar dacă încă simt o oboseală cronică. Gata. Încep să gândesc din nou.

Cei care ar fi sărit în foc pentru tine indiferent de oră. Cei pe care îi scoteam din necazuri, indiferent cât de grele erau. Cei care au jurat că nu or să mai facă ca odinioară. Practic cei alături de care ai scris o istorie. Eu știu unde sunt, dar ei chiar cred că asta e fericirea?

Ei erau oamenii alături de care nu mă învingea nimeni. Pe noi nu ne învingea nimeni. Acum fiecare a ales, doar eu am rămas pe loc așteptându-i, dar cred că e momentul să renunț.

În 2012 cineva mi-a spus că trebuie nepărat să văd luminile de Crăciun din Mioveni. Recunosc că eram destul de plictisită de cele din Pitești, care aveau mai mult becuri arse decât luminoase. Dar am zis să nu refuz. Când am ajuns acolo nu-mi venea să cred. Mă așteptam să văd ceva lumini în centrul civic, dar nu, întreg orașul era împodobit. De atunci an de an am fost să văd minunăția din preajma sărbătorilor de Crăciun și în fiecare an am văzut altceva, mai bogat, culori schimbate, feerie. Anul trecut, venind de la Vâlcea, cu singurul gând de-a merge la Mioveni, am zis să iau cu mine pe cineva care nu mai fusese. Jur că omul a rămas uimit și a spus: “Am fost în orașul luminilor, dar așa ceva nu am văzut”.

Pe vremea aceea, adică în urmă cu câteva luni, nici nu știam cine e Primar în Mioveni și nici nu mă interesa, conta doar că se vede că îi pasă. Vrea un oraș frumos, curat, un oraș pentru oameni. Mai aveam prieteni care stăteau acolo și spuneau: “N-aș da Mioveniul pe Pitești nici să mă pici cu ceară”. Recunosc, nu prea înțelegeam de ce, dar nici nu era treaba mea.

Anul acesta, dintr-o întâmplare, am ajuns la Servicii Edilitare, tot dintr-o întâmplare ajung la o ședință unde domnul Primar, cu toate că risca să-i supere pe toți din sală – pe mine nu, recunosc – a fost foarte sincer și tranșant. Am adorat imediat acea sinceritate. Nu conta că se supără cineva sau nu, ba da, conta, pentru că le-a spus la un moment dat că le cere scuze dacă i-a supărat, dar trebuia să spună adevărul. Just! Just!

Omul acesta a muncit să aducă orașul unde este. Capitala județului dacă e să mă întrebați pe mine. Sigur, mai există niște probleme cu un drum care a fost făcut DN pe vremea lui Boc și pe care Primarul orașului Mioveni, oricât ar vrea, legea nu-l lasă să-l asfalteze. Asta-i țara.

Am văzut în acest om un tată deosebit, dar și un prieten pentru oamenii de lângă el, indiferent de culoarea lor politică sau de crezurile lor. Un om care acceptă ideile creative și nu îi e teamă de ele – așa cum pe vremuri am pățit-o eu cu un primar din altă parte, care s-a speriat teribil când a venit vorba despre o idee ieftină, dar creativă.

Sunt oarecum mâhnită că acei oameni cărora le-a întins mâna, indiferent că sunt din Mioveni, Pitești, Câmpulung, chiar și Vâlcea, nu au nici un fel de scrupule. Nu mai au simțul bunului simț. Ori sunt eu prea genul care dacă face o promisiune, chiar și tacită, o duce până la capăt și nu ar trebui să fiu așa, ori sunt ei genul cărora le place să se laude pe realizările altora.

Dacă e să mergeți în Mioveni veți vedea dezvoltare la standarde înalte, europene. Școli făcute de la zero, dotate chiar și cu defibliratoare, Catedrala, Spitalul care este în construcție. Grija pentru curățenia orașului, a spațiilor verzi, servicii publice de calitate și multe alte lucruri pe care în Pitești oamenii doar le visează.

Și nu, nu este o laudă. Este o realitate. Mioveniul are un Primar care s-a zbătut și se zbate pentru fiecare frunză, Care s-a zbătut ca fiecare om să aibă un loc de muncă și o locuință, servicii publice cantitativ și calitativ la standard ridicate Și o va face în continuare, pentru că vrea și asta este cel mai important. Atunci când un om vrea, indiferent de piedicile care i se pun, face și face bine.

Paște fericit!

Cine m-a cunoscut în viața asta știe că eu recunosc. Nu, nu vă laud, dar mi-ați dat o lecție de viață. Mi-ați întins o mână și mi-ați oferit o șansă, lucru pe care nu o să-l uit niciodată indiferent cum vor decurge lucrurile. Nu am crezut, sincer, cu toate că mereu mi-a spus colega mea că sunteți senzaționali, am avut multe rezerve. Dar după ce v-a cunoscut (nu, momentan nu spun ce și cum, toate la timpul lor), am înțeles lucrurile din altă perspectivă și exact așa aș fi procedat și eu atunci.

Știu că am ce învăța de la voi. Am văzut profesinalismul, devotamentul, echipa, lucruri care mi-au lipsit când am părăsit presa. Oamenilor le e greu să creadă că într-o redacție dacă nu e echipă, nu e nimic. Desigur, cine e doar pentru el, pleacă de bună voie. Nu vă laud, nu vreau 🙂 dar sunteți oamenii ăia pe care i-am vrut mereu lângă mine, ca firi, temperament, profesionalism și toate. Suntem diferiți, dar știm asta și ne acceptăm. Asta e cea mai mare dovadă de unitate. Mai mult de atât nu poți cere nimănui.

Și oricum sunteți savuroși 🙂

Nu știu cum ați reușit, dar mi-ați oferit un optimism pe care nu l-am mai gustat de ceva ani. Și cel mai mult mă bucur că am de la cine învăța. Să vă ia gaia dacă nu mă ajutați că mă pun în fața redacției și o să țip mai rău ca responsabilul șef :))

Glumesc, știu că o veți face.

Și gata, serios, eu nu sunt siropoasă, dar de voi m-am îndrăgostit. Însă!!! Atenție mare, să nu aveți aveți pretenția să vă spune “soarele meu”, “fluturaș” sau mai știu eu cum. Eee…Mulțumesc pentru zilele astea pline de speranță și bucurie.

După ceva luni dezamăgitoare pentru că nu am putut fi eu și oricât aș fi încercat să fac bine tot n-a fost suficient, voi mi-ați dat raza. Nu, nu acea rază despre care vorbeam aseară, cealaltă… nici aia de la capătul tunelui… Da, gata, pa, aberez. Somniferele sunt de vină. Somn ușor! Sunt happy!

Lista totală a nemulțumirii umane nu există. Adevărul e că noi avem ceva cu noi. Ne maltratăm prin gânduri, gesturi, vorbe, fapte. Ne facem scenarii pe care mai apoi le aplicăm, indiferent că ele au sau nu legătură cu realitatea. Avem tendința de-a da vina pe altul pentru propriile greșeli. Firește, mai există și acele cazuri în care te bazezi pe cineva și constați că mai bine nu.

Habar nu am, dar dacă am învățat ceva până la vârsta asta este că nu te poți baza decât pe tine, dacă poți bine, dacă nu, nu e nici o rușine să recunoști. Mi se pare mai rușinos să te bați cu pumnii în piept că poți, iar pe parcurs să constați că lucrurile nu stau chiar așa. Îi încurci și pe alții, te încurci și pe tine.

Dar adevăratul subiect e cum ne-o dăm la închieturi unii altora. Asta parcă n-ar suna atât de rău dacă, de cele mai multe ori, n-am aștepta momentul în care celălalt să nu observe. Datul pe la spate și privirea de pisică blândă este adevărata problemă. Pentru că am devenit răzbunători, așteptăm momentul și “ucidem”. Iar pentru mine crima spirituală e mai gravă decât dacă ai băga cuțitul și ai termina problema.

Din păcate distrugem suflete umane. Avem suflete distruse de alți oameni. Presupun că acesta este și motivul pentru care începem să mușcăm până la os și dincolo de el. Trăim în această societate care ne întoarce unii împotriva altora. O societate bolnavă, în primul rând, sufletește. Nu mai crezi în nimeni, în nimic, nu înțelegi ce rost mai ai, nu te mai simți parte integrată a acestui pământ. Suntem veșnic nemulțumiți pentru că nu putem trăi doar noi cu noi. Nu știm să facem asta și, chiar dacă unii știu, tot ne lovim de acel mediu de la școală, job etc.

Eu recunosc, nu pot gândi în condiții de stres permanent. Dacă aș fi lăsată în pace, liniștită, aș muta munții. Singură. Numai să nu mi se pună piedici. Nu sunt Hercules, nu sunt nevoită să fac cele douăsprezece munci pentru a ajunge în Olimp. Sunt muritor, pot face munci, dar nu pentru a-mi câștiga un loc pe cel mai important munte. Dar lăsați-mă să le fac.

Ca mine or fi mulți. Dacă tot timpul suntem împinși, bârfiți, bruscați, nu mai vrem, nu ne mai arde, nu mai putem. E firesc. Și decât să fac lucrurile în scârbă mai bine nu le fac. Mi se pare oarecum echitabil. Nu, eu, personal, nu-mi pot distruge sufletul, nu vreau să devin un câine turbat, doar pentru că cei din jurul meu au rabie. Refuz. Refuz să fiu ca oricine altcineva. Eu vreau să fiu eu așa cum sunt, cu bune și rele.

Azi la Centrul Cultural Mioveni a avut loc dezbaterea publică, prezentată de Sigma Mobility Ennginering, pentru dezvoltarea mobilității urbane. Cu toate că sala a fost plină, atât Primarul Orașului Mioveni, cât și ceilalți reprezentanți, și-ar fi dorit ca mai mulți locuitori ai orașului să vină să-și expună părerile, pentru că, așa cum bine s-a menționat, dacă locuitorii nu vin cu îmbunătățiri sau cu propuneri, atunci tot ei vor fi supărați în cazul în care se va aproba sau nu această propunere.

Oricum, felicitări Mioveni, primul oraș din țară care finalizează planul de mobilitate, dar mai e mult până departe. Acest orășel, care practic e ținut de trei oameni, care luptă pentru fiecare alți o mie, a reușit ce nu au putut alții în zeci de ani.

Pentru că știu și eu, știu și ceilalți, că românul are o nebunie cu acea curățenie de sărbători și poate că în perioada asta sunteți ocupați și nu o să veniți nici la cea de-a doua dezbatere – cu toate că e în interesul celor din Mioveni să participe – atunci puteți să veniți cu propunerile pe site-ul primăriei și tot aici găsiți și programul care a fost prezentat astăzi. Astfel fiecare poate veni cu o îmbunătățire și poate observa viitorul prin ochii celor care l-au adus în orașul vostru.

Hai să nu mai zic că e singurul oraș din Argeș care se implică într-un proiect atât de important, dar e și unul dintre puținele din țară.

Eu propun capitala județului la Mioveni, măcar oamenii aceștia știu ce vor pentru locuitori, știu să-i asculte, știu să le aducă ce e mai bun. Mai multe informații veți afla direct de pe site, așa cum am spus deja. Ar fi păcat să nu vă implicați, mai ales când vi se cer părerile, dacă nici așa nu o faceți nu mai e vina celor care vă conduc, e vina nepăsării voastre.

UPDATE: Sursele mele – că tot e la modă – mi-au adus adăugiri necesare, mulțumesc, Florina 🙂 – așadar: 

Astăzi a fost cea de-a doua dezbatere a planului de mobiliate. În 17 sept 2015 a fost prima.

În Mioveni elaborarea planului a început pe 4 august 2014, cu analizarea tuturor planurilor şi strategiilor pe care le are Primăria în domeniul infrastructurii şi transportului în oraș. Prima consultare publică privind elaborarea acestui plan s-a desfășurat tot la Centrul Cultural Mioveni pe 17 septembrie 2015. Lipsa pistelor pentru biciclişti, traficul auto aglomerat pe principalele artere de circulație ale orașului şi necesitatea construirii unei centuri ocolitoare pentru transportul de marfă au fost principalele probleme identificate la prima dezbatere.

E valabil, în special, pentru cei care tot comentează pe aici fără dovezi și aruncă injurii și insulte. Chiar dacă IP-ul vostru este de pe un telefon sau din altă locație, tot vă pot găsi și târî prin tribunale. Asta e valabil și pentru cei care încearcă să amenințe voalat. Eu iert, iert prea mult, încerc să fiu calmă, cu mintea limpede, dar, la un moment dat, devin om, ca voi. Nu, nu ca voi, pentru că asta ar înseamna să fiu la fel de prost crescută și nu sunt. Accept că sunt proastă, blondă, handicapată, dar în halul ăsta de prost crescută și de orgolioasă, nu, niciodată.

Mie nu-mi trebuie putere. Nu am nevoie de ea. Așa cum creez eu, bine, prost, totuși asta fac. Sunt sensibilă la nevoile celorlalți, dar nu mă las nici amenințată, nici călcată în picioare. Nu, nu cred în justiția română, dar cred în dovezi și le am din plin încât să urle o presă întreagă, încât să vă dau în vileag și să vă arăt adevăratele fețe.

Nu am fost învățată să plec fruntea în fața amenințărilor, din contră, am fost învățată să le țin piept. Exact așa cum spun prietenii voștri din America, nu dau curs cererilor “teroriștilor” de orice fel ar fi ei, mai ales cei care terorizează psihic. Domnul cu IP 5.2.168.181, nu te teme că nu te pot găsi, dar cum ți-am spus, aș fi mai proastă decât tine dacă m-aș coborî. Bine, de găsit tot te găsesc, doar dintr-o curiozitate pură. Iar pe baza dovezii s-ar putea să mergem mai departe.

DAR REPRET, CĂ E AICI SAU ÎN REALITATE, NU CĂLCAȚI ÎN PICIOARE PE CINE TREBUIE. TOTUȘI EXISTĂ NIȘTE DREPTURI FUNDAMENTALE ALE OMULUI. ȘI DACĂ ȚARA ASTA NU MI LE DĂ, NU-I BAI, EU MERG PÂNĂ-N PÂNZELE ALBE. LE-AM FĂCUT BINE MULTOR OAMENI CARE MI-AU ÎNTORS ASTA CU RĂU. NU VĂ LĂSAȚI AMĂGIȚI. CÂND SE VA PORNI FURTUNA NICI AVOCATUL POPORULUI NU VĂ MAI SCAPĂ.  Mă rog, nu cred că nenea ăsta a scăpat vreodată pe cineva.

E bine să știți că-mi cunosc drepturile și nu accept amenințările.

Ieri, adică 31.03.2016, ora 18:00, autorii Crime Scene Press: George Arion (foto dreapta), Stelian Țurlea (marele absent căruia i-am simți lipsa) și eu, cu ocazia venirii în țară a autorului Belgian, Alain Berenboom, publicat la Crime Scene Press, am fost invitații Ambasadei la un dineu deosebit.

De data aceasta nu am citit, așa cum am făcut data trecută, doar am vorbit cu Ambasadorul și ceilalți invitați (din lumea literară), despre cărțile noastre. George Arion are deja două cărți publicate în limba franceză, promovate atât în Franța cât și în Belgia. Sylvain Audet a dat forma finală a cărții mele “Indicii Anatomice”, așa că am discutat mult despre acest lucru și despre editura care dorește publicarea cărții în Franța.

Acum nu cred că are sens să vă spun cât de tare m-au strâns cizmele.

Nu, nu am marcat un eveniment. De câte ori am fost la Ambasada Belgiei a fost mai mult de atât: întâlniri productive între noi (Crime Scene Press), traducători și oficialități. Au fost prezenți mulți oameni importanți care s-au arătat interesați de cărțile noastre, de literatura polițistă – pentru că, așa cum știți, sau nu, Crime Scene Press, este o editură de nișă, adică publică doar cărți polițiste -. Cei de peste hotare întotdeauna s-au arătat mai interesați de romanul polițist decât românii noștri. Ei știu ce înseamnă documentarea pentru a scrie o astfel de carte, referințele culturale (care trebuie adăugate atunci când o altă țară vrea să te publice, pentru că e logic că nu publici în țara ta cu referințe culturale) și multe altele.

Alain Berenboom a fost alături de noi la Ambasadă, după o zi lungă, cu multe lansări, discuții și autografe. Ceea ce mă bucură. Măcar atunci când aducem autori străini să se strângă lumea. Alain a avut succes la noi, așa cum George Arion a avut și are succes la ei.

Cel mai mult m-a bucurat că întreg colectivul Crime Scene Press a fost prezent, de la Alexandru Arion, directorul, Sandra, soția lui, Emil (foto stânga), dar și George Arion Jr. care e un traducător extraordinar.

La fel ca data trecută am rămas impresionată de frumusețea clădirii de pe Dacia nr. 58. Este superbă. Și pot spune că am mâncat cele mai bune sarmale și cei mai mici mici :). Restul… e treaba noastră 🙂 Unele discuții, pentru moment, rămân în Ambasadă.

Oameni buni, știam exact ce se va isca cu articolul despre legea antifumat. Doar am mai iscat cu ceva timp în urmă aceeași reacție. Vă dați seama că pe voi vă interesează fix un rahat când probleme sunt cu sutele? Credeți că mie chiar îmi pasă dacă mă duc sau nu în bar sau ce o fi? Nu, chiar deloc. Sunt atât de sătulă de aceste locuri și atât de obosită că nu-mi mai arde de vreo șase-șapte luni. Nici nu mai știu când am fost ultima oară într-o astfel de “șezătoare”. Așa că pentru mine e fix zero.

Dar realizați ce înverșunare e și într-o parte și în cealaltă? Ați observat cum vi s-au luat ochii de la “Colectiv”, “Copii morți din cauza incompetenței”, PIB și multe altele? Nu, sigur că nu, sunteți mult prea preocupați de fix nimic. Iar eu, recunosc, m-am distrat întărâtându-vă și lăsându-vă să vă arătați fața aia adevărată, aia a românului necivilizat. Românul ăla care trece pe lângă ce e important și e atât de împătimit în propria prostie. Păi și vreți să avem guvernanți normali la cap? Păi noi nu suntem normali, ce să le mai cerem lor? Noi îi votăm după cum înjură și nu fac nimic, pentru că așa suntem și noi, înjurăm și ne place să stăm degeaba. Să bârfim și chiar să fim plătiți pentru asta, să ne uităm în curtea vecinului și, eventual, să aruncăm cu piatra acolo.

Da, sunt fumătoare, dar zău că pe mine personal nu mă afectează cu nimic. Nu s-a schimbat absolut nimic în viața mea din cauza acestei legi. Dar îmi place că n-ați ieși în stradă pentru copiii ăia morți, pentru că se fac rapoarte aiurea și intră firme în faliment, după care ne cerem scuze, dar răul e deja făcut.

Știu că nu o să vă dați seama cât de ușor sunteți de manipulat politic, unii pentru 30 de bani. Eu n-am pretenții, am doar un neuron și nu vreau să-l agit prea tare, poate se sperie și fuge și ăsta. Măcar eu de la mine n-am pretenții, dar de la voi, intelectuali în toată regula, aveam. Eh, asta e, încă o dezamăgire în viață nu o să mă ucidă.