Recunosc! M-au învins!

Electoralele mă stresează. Mă enervează! Îmi vine să urlu. Dacă ar mai fi durat încă o săptămâna aș fi cedat.

Promisiuni de dreapta, de centru, de stânga. Nu că am avea așa ceva, dar vrem să credem că avem. Da, corect, oamenii sunt drăguți în campanie, o să le treacă după. Acum promit locuri de muncă, după nu vor exista, nu vă faceți speranțe – bine, sigur, sunt câteva excepții care s-au dovedit de-a lungul timpului.

Strict în Pitești toți vor să construiască spitale. Bine, nu toți, e unul care nu promite avioane. De ce ai construi alt spital într-un oraș care are deja destule și nu suntem în stare să le administrăm cum trebuie? Chiar dacă rămâne la nivel de promisiune, de ce nu vine nimeni să spună: “Iau Spitalul Bălcescu și-l fac boboc?”. Adică e mai logic.

Da, Mioveniul are nevoie de spital și se lucrează la el, doar nu or să dea oamenii mereu fuga la Pitești în jegul de la Județean. Nu cred că s-au schimbat multe de acum șase luni când am fost eu la maternitate. Numai mirosul și te ucide.

Să nu uităm de drumuri. Toți spun că vor asfalta. Pe bune? Până acum ce ați păzit? Ați așteptat să vină campania să vedeți gropile? Voi pe unde dracu’ circulați?

Dar dezinsecția? Avem șobolani în oraș. Avem gândaci cât casa. Avem o grămadă de care nimeni nu se ocupă. Degeaba facem stadioane, spitale, ozn-uri, dacă trăim într-un mediu holeric. Avem de toate, declarativ, dar nu avem nimic la drept vorbind. Pe asta cum o rezolvați? Nu știu dacă oamenii mai sunt la fel de tâmpi încât să creadă tot ce li se promite. Pentru că imediat după alegeri promisiunile nu se vor mai îndeplini.

Mulțumesc, George Cernătescu (personaj real în “Parfumul văduvei negre”) pentru că ai păstrat poza.

Au fost vremuri când publicam la o anume editură din București, acum public la una mai bună. Celei dintâi nu-i facem reclamă pentru că e și așa prea jos. Cea la care public acum se numește Crime Scene Press, dar majoritatea știau deja. E cu crime, sadisme și alte ale.

În acele vremuri a fost făcută și poza aceasta. Undeva, în spatele aparatului, era și George Arion. Cred că Monica Ramirez (foto stânga) venise în țară de vreo doi ani din America (acum s-a întors la americani și bine a făcut).

Fotografia a fost făcută la Teatrul “Al. Davila” Pitești, unde eu, Monica și George am avut lansare (una din puținele din Pitești, pentru că totuși e un oraș care-și faultează locuitorii). După, pentru că tot aveam recuzită, ne-am gândit să ne distrăm și noi ca fetele 😀 Da, știu, tot bărbații din spatele aparatului au fost cei fericiți, de parcă nouă ne-ar fi păsat. Poza asta mi-a amintit că urmează Bookfest-ul, cred că la începutul lunii, încă nu știu. Dar mi-a amintit și să vă spun că “Indicii anatomice” se reeditează și mai iese și romanul “Mascarada”.

Nu știu, probabil că dacă nu pică în ziua votului ne vedem la Bookfest, dacă pică în ziua votului ne vedem prin Argeș la secțiile de votare. Nu de alta, dar pentru unii 5 iunie e zi de muncă 😉

P.S: Abia aștept să văd coperta nouă.

Aș fi avut multe lucruri de spus, dar nu am avut nici timp, nici chef și am și o problemă cu blogul – nu mă mai ascultă. Dar asta trebuia să o spun.

E ceva la modul “cum m-a afectat pe mine campania asta”.

Cine mă cunoaște știe că eu n-am avut niciodată treabă cu vreo campanie, candidat, etc. Da, am avut simpatii și cam atât, dar nu la modul de-a fi implicată și de-a auzi în fiecare zi ce se întâmplă, unde sau cum.

În urmă cu vreo două luni a început nebunia pentru mine, dar nu la un mod atât de complex. Știam ce se întâmplă într-un anumit partid, dintr-un anumit colegiu. Strict, scurt și la obiect. Nimic ieșit din comun până acum. Apoi s-a întâmplat să fie și am ajuns în presă. Firește, încet, încet, a trebuit să mă familiarizez cam cu tot ce înseamnă politic. Am fost nevoită. A început campania. Sigur, online și la pas. Școala PSD-istă și-a spus cuvântul de departe în această privință. Hai să zic că au mai făcut una, alta și cei de la PAM sau PNL-ul.

Bun, pe lângă faptul că nu mai poți deschide facebook-ul din cauza campaniei și nici pe stradă nu mai poți circula în “siguranță”, nu a fost chiar atât de rău. Asta până azi dimineață când visam că vecinii mamei sunt candidați la primărie. O lume pestriță, plină de oameni care habar nu aveau ce fac, dar cu ifose de primari în funcție. Nu știu exact ce făceam eu pe acolo, dar încercam să mă feresc din calea razei lor vizuale. Deja începusem să mă agit în somn, când m-a sunat Adelina. Firește, m-a sunat să-mi spună ceva despre un candidat. N-am înțeles de la început, mai ales că eram și sub imperiul coșmarului, așa că a trebuit s-o sun din nou pentru a fi sigură că am înțeles bine.

Trebuie să mai rezist o săptămână fără să visez, cel puțin așa cred. Oricum, sper din suflet să nu îmi mai apară în vise candidați, fie ei și fictivi. Dar cu cine să vorbesc pentru asta? N-am cu cine.

“Primarul din comuna Bradu, Florin Frătică, a primit o reținere de 24 de ore, ca urmare a unei plângeri depuse de contracandidații de la PSD, prin numele lui Cătălin Mocanu propunerea PSD pentru viceprimar la Bradu.

Plângerea a vizat faptul că respectivul cetățean își construise fără autorizație un chioșc pe domeniul public. Această abatere a generat un control al Corpului de Control al Primăriei care i-a pus în vedere să prezinte documentele care au stat la baza construcției. Mocanu în tandem PSD cu Stroe la Primăria Bradu i-au făcut plângere la poliție lui Frătică nici acum două săptămâni acuzându-l de abuz iar poliția a dispus în această după-amiază un mandat de reținere pentru 24 de ore.

De asemenea, la dosar mai exista o acuzație conform căreia în urmă cu două luni primarul din Bradu l-ar fi cinstit cu bere pe un cetățean într-o cârciumă din localitate, același Mocanu pretinzând că respectivul eveniment este mită electorală și coruperea alegătorului deși campania era departe de a fi început.” conform Sursa Ta: https://www.facebook.com/Sursa-Ta-1706655322938842/

Apoi i-a venit o idee mai bună.

Nu e de când lumea și pământul decât nedeclarativ, dar în ultimul secol, oho, lupta asta dintre bărbat și femeie a devenit principala activitate. Și acum să fim serioși, când a făcut ceva atât de minunat vreun bărbat să se considere mai bun?

Nu, femeile nu sunt oameni, așa spunea bunicul meu. Și îi dau dreptate, dacă ar fi fost oameni, ar fi devenit plictisitoare, fade, fără sare și piper. Oamenii să fie la ei acolo. Și dacă mă întrebați ce e în capul meu de scriu chestia asta, păi e o explicație simplă. Mai am două săptămâni până la alegerile astea și eu tot nu știu cu cine votez. Sunt atât de nehotărâtă că-mi vine să plâng. S-ar putea, totuși, cu toate că nu are șanse, să-i dau votul singurei femei din competiție. De ce nu?

N-aș fi prima din neam care o ia pe calea demenței. Mi s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, mie, personal, dar na, am avut și un caz izolat. Oricum, nu că ar fi important. Ideea e că eu acumulez, ca pisica, energiile negative ale celorlalți.

Și apoi mă agit, și mă agit, și mă agit, până explodez. Dar nu aș da vina doar pe agitații din jurul meu, cred că puțin, zilele astea, am contribuit și eu la această stare absolut enervantă. Pentru că mi s-a părut mie că o fi și că o păți. Că mi-am readus niște amintiri mai vechi în prim-plan sau pentru că pur și simplu, de nebună ce sunt, am cugetat să rămân și să explorez anumite lucruri. Ceea ce, firește, nu e chiar normal. Bine, nu e normal deloc. Ce a fost s-a dus, ce va fi, aia e. Numai că na, mintea umană până nu face ea slalom printre amintiri, regrete și alte nebunii, nu se lasă. Cred că abia acum, cumva, am reușit să-mi repun neuronul în funcțiune. Firește, nu cred să fie doar atât, numai că am obosit să mai explorez în mine. Vreau să rămân neexplorată eu de către mine și să pot fi liniștită. Dar demența, demența bat-o vina, nu mă lasă.

Da, le eram datoare anumitor oameni cu o explicație. Ba nu, nu sunt datoare nimănui cu nimic, dar e amuzant și dacă tot e funny, ușile vor rămâne închise. Nu de alta, dar nu e momentul potrivit azi. Poate va fi mâine. Dar nu e așa că e o poză minunată? :))

Bine, ok, fie, n-am inspirație. Mă doare capul și am chef de ceva, nu știu de ce. Ceva să mă pună pe picioare. Nu, ceva care să-mi ia oboseala. A, da, corect, cred că se numește somn :)) Hai, pa. Ne auzim cumva.

Da, șoc și groază, n-am mai scris de patru zile și am fost urecheată.

Eh, e ceva vreme de când am decis că trebuie să dezvălui acest mister care se plimbă în jurul meu. Da, știu, cunoscuții nu mă mai cunosc, iar cei pe care nu-i știam mi-au devenit prieteni. Cea mai mare întrebare a unora sau a altora a fost de ce n-am mai ținut legătura. Bine, pe lângă faptul că mă enervați, ceea ce deja știați, da, da, de vreun an se întâmplă ceva în viața mea. Ceva ce nu știe nimeni încă. Bine, e ceva ce n-am știut nici eu până de curând, dar, cumva, subconștient, am știut că trebuie să stau și să aștept. Nu știam exact ce sau de ce sau pe cine, dar mna, așa simțeam eu. Și ceea ce am simțit s-a devoalat într-una din zilele astea.

Să stai un an ca să-ți dai seama e nebunie curată. Hai, fie, nu a fost chiar un an, dar pe acolo.

Nu, nu veți afla azi pentru că am treabă și n-am chef să vă spun. Dar vă spun curând, curând. Știu, pentru unii va fi un șoc. Mai ales pentru cei care cunosc personajele, dar, din nou, asta e, nu-mi pasă. Șocurile voastre nu mă afectează, din contră :))

Da, știu, e ilogic ce vă spun, dar mi s-a reproșat la un moment dat în viață că nu suport ca o femeie să-mi fie șefă. Habar nu am de unde a mai apărut și ideea asta, dar mna, cine sunt eu să știu ce și cum?

Mă rog, oamenii nu știu că la Media Pro am avut două șefe, zău că nu m-au deranjat. În curând o să am trei sau patru sau toate :)) și sigur cel puțin două vor țipa la mine, dar ele țipă cu stil. Oricum, important e că am mintea limpede după mult, mult timp, chiar dacă încă simt o oboseală cronică. Gata. Încep să gândesc din nou.

…. să văd Cartea Junglei 2016

Ce să zic. Filmul respectă cartea și desenul clasic. Da, nu e la fel de amuzant. Eu nu o să uit niciodată din desenele din 1800 toamna cum Baloo îl striga pe Baghera, acesta fiind chiar în gura ursului. Jur că și acum râd cu lacrimi când îmi amintesc. Da, tembelism :)) Dar și în film sunt faze amuzante, cea mai isteață fiind aceea când Baloo îi spune lui Mowgli că legea lupilor e propagandă. Pe bune? :)) Așa ceva mai rar. Nu că n-ar fi fost adevărat, dar e de-a dreptul hilar. Oricum nu puteți înțelege decât dacă vedeți filmul. E relaxant și merge pentru toate categoriile de vârstă. Oricum, ca fapt divers, propaganda aia a mers pentru a uni toate animalele împotriva tigrului cel rău.

Concluzia: Nu contează dacă e sau nu propagandă, important e să crezi în ea. Totul este propagandă :)) Nu, a fost tare rău asta.