Un Klaus în stradă și zeci de tinier frumoși și liberi cu limbaj de pension

Tinerii corporatiști, frumoși și liberi, desigur, nu se mulțumesc cu amenințările directe de pe teren la adresa ziariștilor pe care nu îi plac, mai nou o fac și pe facebook, în privat. Bine că oamenii le arată public.

Nu înțeleg. Au ieșit în stradă – ok, dreptul lor. Nu au niciun fel de legimitate să o facă, mitingul nu a primit autorizație, cu toate astea nu le face nimeni nimic. Hai, fie, să zicem că e democrație. Ies oamenii, plătiți sau din convingere. Chiar nu contează care e motivația, din nou, e dreptul lor. Să stea în stradă. Dar Klaus, mediatorul poporului, ce caută să instige la violență, fie ea și verbală? Normal, la noi ca la nimeni. La noi se poate. Pentru că dacă făcea asta un președinte din oricare altă țară, acum era “belit”. Dar nu, al nostru e bine merci. Stă frumușel la Cotroceni și se crede buricul pământului.

Poate că Dragnea s-a dus pe bani publici la Trump, dar Klaus s-a dus pe bani publici în vacanțe

Și să nu uităm că după fiecare vacanță și-a luat și concediu, tot pe bani publici. Și acum vă întreb, dacă Klaus ar fi fost invitat la Trump nu s-ar fi dus? Nu înțeleg care e oftica aici. Că a fost invitat ălă și nu celălalt? Așa urât faceți voi, de obicei, dacă nu sunteți chemați la un party privat? Ofticoși așa? Îi luați capul ăluia de s-a dus? Și nu mă luați cu chestii de genul “ăla s-a dus pe bani publici”, pe bune? credeți că ălălalt s-ar fi dus pe banii lui de pâine? Mi s-ar părea ilogic din moment ce el nici în vacanță nu și-a folosit proprii bani. Dar pentru unii poate e logic, cine sunt eu să vă spun care e logica la prostia asta de o tot trâmbițați? Din nou, unii o urlă din credință prostească, dar ăia de au început au făcut-o pe ceva parale. Ușor de dus de nas poporul ăsta.

Dacă Guvernul nu îi amendează, chiar își merită soarta

Eu dacă aș ieși ilegal pe ușă cu siguranță aș fi amendată. Guvernul ăsta a dat liber două zile să iasă niște oameni în stradă? Nu cred, că doar nu au fost autorizați. Eu, în locul lui Grindeanu, nu numai că i-aș pune să recupereze până la sfârșitul anului și sâmbăta și duminica să se sature, dar i-aș fi amendat până acum de i-ar fi usturat. Pe bune? voi nu aveți nevoie de bani la buget? Uite, pentru pensii, pentru salarii, pentru alte cele, e nevoie de bani. Aveți de unde lua. De la mii de tineri frumoși și liberi ieșiți în stradă, iar politicienii care au fost acolo i-aș amenda triplu măcar să le fie de bine și să contribuie serios la buget. Mai lăsați-mă cu drepturile lor, atâta timp cât au ocupat spațiul public fără autorizație, nu au nici un drept. Mie mi s-a luat de “să fim diplomați”. Ba să nu fim. Ajunge cu diplomația.

Și totuși mă întreb: Oamenii ăștia nu mai au locuri de muncă de își permit să stea în stradă? Ziua ce fac, dorm?

V-am spus deja despre concertul de la Pitești, Barock, sâmbătă, cu Vasile Mardare și Adi Beznă, dar vi se mai pregătește ceva. Să vedem:

Mine, 22:05, la Băicoi, Club Touche. Vasile Mardare, Adi Beznă și Pițigoi Viorel vor licita un an din viața lor. Și, probabil, fiecare dintre dumneavoastră, cei care veți fi prezenți la eveniment, veți licita măcar o clipă de bucurie. Bucuria de a-i asculta și de-a fi aproape de ei.

SÂMBĂTĂ: PITEȘTI – ca să nu uitați.

Duminică pe înserat, în aceeași formulă, sunteți așteptați în Vâlcea la “Casa Veche”. Muzică live, calitate, cântece de sulfet. Sunt convinsă că veți avea plăcerea de-a fi alături de artiști și de-a vă bucura împreună. 

Weekend plin! 

Culmea e că unii chiar par inteligenți, dar când îi vezi în stradă îți dai seama că n-au citit nimic la viața lor.

Serios, pe vremea mea, la facultățile alea comuniste, se făceau și cursuri de manipulare a maselor. Culmea, le și învățam. Ba chiar citeam cu plăcere. Cum dracu’ să nu-ți placă când vezi cum guverne, ONG-uri sau chiar oameni simpli, manipulează cu atâta ușurință. Nu e complicat. Doar dai un subiect, aparent real și bine documentat, dar dedesubtul e altul. Nici măcar nu trebuie să te abați prea mult de la ce a spus Y, important e să nu lași oamenii să înțeleagă mesajul primar și să-i creezi un ambalaj. Și uite așa, ai o masă de manevră. 

În ziua de azi e mult mai simplu. Mediul online e cel mai bun pentru manipulare. Ce o fi așa complicat să urli pe facebook cu postacii de serviciu, plătiți cu 30 de cenți pe comentariu? Nu e greu. Așa îi mai agăți și pe alții, care, din păcate, nu primesc nimic, doar sunt ancorați într-o realitate falsă. 

Știu, sunt eu nebună și țin cu comuniștii. Ceea ce, în mare parte, e și adevărat. Doar că spre deosebire de alții înainte de-a acuza ascult. Și ascult bine. Chiar mă și spăl prin urechi. 

De asemenea mai știu și că îmi răcesc gura de pomană. Ăia plătiți vor urla oricum, iar cei care au intrat în mrejele jocului… mna, atât pot ei. Păi la ce să mai și citim istorie, manipulare și alte cele. Neah, stăm pe facebook și căscăm gura ca tâmpii și apoi ieșim în stradă ca să facem live-uri. Ce drăguț! :)) 

Puteți sări în sus cât vreți. M-am născut comunistă și tot așa o să mor. Nu înțeleg democrația asta de carton a noastră. Vine X zice că face, Y nu se lasă nici el mai prejos și tot așa. Nu zic, unii mai și fac, dar nu au pic de hotărâre. Sunt lași. Le e frică. Ba de “agenturile” străine, ba de te miri cine. Că dacă nu v-ați prins România e condusă de Merkel și dacă nu ar fi fost ea, cert ar fi fost altcineva. 

Putin știe ce vrea. Vrea, ia sau dă. Depinde. Știe ce trebuie și e patriot. La noi nu există așa ceva. Toți par că știu ce vor, dar se răzgândesc pe parcurs. Dacă mai sunt și amenințați cu niște dosare devin ca puii de găină. Unde sunt bărbații? Pe vremuri erau haiducii care se opuneau sistemului, acum ar trebui să se opună ăștia votați de noi. Dar ce, o fac? Nu. Dosarele le sunt fluturate pe la nas, așa că tac și înghit. Dacă aveam și noi un Putin, acum SRI și DNA jucau sârba prin zăpadă cu lopeți în mână. Îl durea fix în cot de dosarele lor, ba le făcea el lor, numai așa de al dracului. Dar în România fricoșilor nu se poate. 

Oameni buni, dacă nu puteți măcar hai să dăm țara rușilor că ăștia au coaie!

… omătu-i mare. Și nu e o ghicitoare.

Știu, e frig de crapă o piatră. Nici pisica nu vrea să stea la fereastră, iar nouă ne e greu să mergem și după pâine. Cu toate astea…

Înjurăm și ne vedem de treabă. Vecinii mei au ieșit cu lopețile să facă curat în fața blocului, iar cei cu mașini, printre care mă număr, dau din mâini cu spor. Ce să vezi, e iarnă. Și nu știu dacă ați observat, dar cei mici se bucură. Se dau cu sania și fac oameni de zăpadă ca niște copii normali. Așa ar trebui să fie iarna, cu sau fără vacanță. Când eram mică nu conta că veneam de la școală, tot îl bârâiam pe tata să mă scoată cu sania prin oraș. Și îl puneam să mă tragă pe străzi așa de nebun. Și culmea, nu era singurul care făcea asta. La tot pasul erau părinți care își cărau copiii. Și se bucurau. Le făcea plăcere și lor. Acum… nu, părinții nu mai au aceeași plăcere de a își vedea copiii plini de zăpadă. În aceste vremuri tulburi, copiii sunt mai sensibili. Normal. Doar ce știu o droaie de părinți care-i înfofolesc și când sunt grade cu grămada?

Ăștia mici nu mai au sistem imunitar pentru că părinții au uitat cum au fost ei cândva. Sau poate nu au uitat, dar li se pare că ar putea fi părinți mai buni nelăsându-și odraslele să aibă parte de o copilărie normală. Vara nu îi vezi cățărați în pomi, așa cum făceam noi, iar iarna nu îi vezi la săniuși, pentru că se îmbolnăvesc. Ca să vezi, se îmbolnăvesc mai rău pentru că sunt ținuți în casă cu ochii în televizor sau în calculator. Devin mai sensibili trupește și mai insensibili sufletește. Uită să se joace cu alții, să împartă. Așa e noua ordine mondială.

Cu toate astea este iarnă. Noi ne-am panicat. Ninge prea mult, e prea frig, o să fim uciși de oameni de zăpadă, iar încălzirea globală se dovedește a fi doar un mit. Cu toate astea, mie îmi vine să “fur” sania unui copil și să mă duc pe derdeluș. Asta dacă am și avea un loc amenajat pentru așa ceva. Cum nimeni nu-i perfect, nici timpul nu e. Dar mie îmi place. E greu să te lupți cu nămeții, dar altfel nu ai simți că e iarnă. Să ningă!

Șofer am fost de când mă știu. Uneori pentru oameni importanți doar pentru mine, alte ori pentru “vedete”, dar și pentru oameni obișnuiți. Acum sunt șoferul trupei “Contrapunct” și a lui Vasile Mardare. Să ne înțelegem, Vasile Mardare și Contrapunct, în acest moment, sunt o echipă. Deci îi am pe toți pe cap. 

Să trecem la ce vreau să spun. Vasile Mardare este unul dintre cei mai importanți oameni din “Cenaclul Flacăra” și unul dintre oamenii foarte apropiați de marele Adrian Păunescu. Cine să știe mai bine cine era Adrian Păunesc dacă nu Vasile Mardare care a și stat în casa poetului puțin peste patru ani de zile. Are 31 de ani de scenă și multe, multe compoziții superbe. Nici nu mă îndoiesc că fanii nu ar ști despre ce e vorba. 

“Contrapunct” a fost înființat cu mulți ani în urmă, prin ’95, dacă nu mă înșel, de Pițigoi Viorel. De asemenea compozitor, dar și “omul orchestră”, cum îmi place să-l numesc, pentru că nu prea contează ce instrument îi pui în mână, el poate. Și e genial pe improvizații. Poate că nu a auzit o melodie în viața lui, dar în câteva secunde o cântă de parcă ar fi repetat-o cel puțin niște săptămâni. Cel de-al treilea, pentru moment, este Valentin – pentru moment fiindcă vor mai fi și alții în formație. Vali debutează la tobe, fiind un real talent. Împreună, cei trei, pornesc să cucerească țara, nu că nu ar fi deja cucerită. 

Așadar, vineri cei din Lupeni sau din zonă, sunt așteptați la Restaurant-Pub “Valahia” începând cu ora 19.26. Sâmbătă și duminică concertele vor avea loc în alte localități. Dar, pentru mai multe detalii, așteptați informații. Desigur, până la urmă, cred că le fac un jurnal de “nebunii” muzicale. 

Iarna, cum ne dă ea mereu bătăi de cap.

Ăștia mici nu știu cum erau iernile odinioară, bucuria noastră. Dar, dacă vreți să aflați mai multe, iată că am găsit ceva super interesant cu poze multe.

E o întreagă isterie cu gerul ce o să vină. De parcă am trăi la tropice și așa ceva nu s-a mai întâmplat în Românica. Ei bine, ba da. Au fost ierni mult mai geroase decât asta. Copiii se duceau la școală și oamenii la muncă. Fără să aibă mașini cu roți de iarnă și căldură. Cel mult aveau un cal și o trăsură, dar îmi e greu să cred că le ținea de cald. Cu toate astea, în epoca dezghețului și a tropicelor, ne-am învățat să ne plângem. Da, e frig, e iarnă, e normal. Poate că nu ați aflat până acum dar cam așa se întâmplă în lunile astea de iarnă. Că doar de aia iarna nu-i ca vara. Ce să faci? Oamenii ăia din Maramureș care au temperaturi de minus multe grade iarnă de iarnă nu se mai plâng. Copiii lor se duc la școală, iar cei maturi își văd de treburile zilnice. Noi, nu! Noi suntem firavi. Crescuți toți pe insule tropicale. Dacă dă un pic de frig închidem școlile. Dar n-am pune unul mâna să facem ceva. Dă zăpada închidem drumurile, cu toate că pe vremea lui Ceaușescu se ieșea cu sapa. Acum? Să dea dracii dacă ar mai da vreunul cu sapa. De, așa e în democrație. Să vină statul să facă. Ba pune mâna, mă, mălai mare și fă tu. Ne-am obișnuit să vină alții să ne ia mormanul de la ușă. De aia nu mai ține nici țara asta cu noi pentru că suntem niște putori închipuite. După cum ne tratăm țara ne tratează și ea pe noi. Și bine ne face. Nu că ar pricepe cineva ceva, dar poate, totuși, vă mai vine câte un gând bun prin minte. 

Și da, e IARNĂ!

Și iată că se poate.

Iarna poate veni și fără ca autoritățile să fie surprinse. Deci se poate. 

Am plecat joi de acasă într-o încercare nebună de-a străbate țara. Mă rog, exagerez, că nu am străbătut-o. Doar că toată lumea urla că e cod. Ba galben, ba portocaliu, ba chiar roșu. Joi a fost cum a fost, dar vineri, oh, vineri. Am plecat pâș-pâș spre București. Multe drumuri blocate în față și în spate. Se circula destul de bine dacă roțile mașinii nu ajugeau pe porțiuni înghețate. Și au ajuns. Doar că, uneori, și experiența își spune cuvântul. Nu pot spune că am mers cu zece la oră, pentru că cea mai mică viteză a fost de optzeci pe porțiunile cu adevărat grele. Și au fost câteva. Oricum, pe măsură ce mă apropiam de capitală ningea tot mai rău. Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu văd pe unde merg din cauza omătului. Dar iată că pentru orice este un început. Nu neg, ningea Dumnezeiește. Feeric. Doar că șoferul din mine nu putea să observe frumusețea. 

Inima mi s-a strâns când am intrat în capitală. Cum de ce? Că doar nu e prima ninsoare pe care o prind în principalul oraș al țării. Și cu toate că n-am prins niciuna așa violentă, tot n-am mai ieșit din oraș. Dar, de data asta, surpriză. Cu toate că ningea de parcă stătea cineva deasupra mea cu sacii, drumurile orașului erau negre. În București, cu toată zăpada, se circula. De cum am intrat în oraș am făcut doar cincisprezece minute până la locația în care trebuia să ajung. Nici pe timp de vară n-aș fi reușit performața asta. 

Iată, deci, se poate. O femeie, Gabriela Firea, desigur, a reușit să nu fie surprinsă de iarnă, de coduri și alte impedimente. A reușit să bage pluguri și să curețe drumurile principale. Șoc, da, șoc. Uite că iarna nu e chiar atât înspăimântătoare dacă nu ești surprins. La naiba!

Sunt o agitată și jumătate. Știu asta. De cele mai multe ori încerc să las lucrurile în urmă și să-mi promit că nu mai fac aia sau cealaltă. Alteori renunț la promisiuni cam o jumătate de oră, după care îmi promit iar și iar că o să fac și o să dreg. Firește, lumea nu prea dorește să se învârtă după cum vreau eu. Atunci încep și dau vina pe natură, univers, gândire, oameni sau, de cele mai multe ori, pe mine. Însă toate astea se întâmplă pentru că eu nu am răbadre. Vreau totul și îl vreau acum. Ei bine, aproape niciodată nu am promis nimic pentru anul ce va urma? Ce să promit? Că voi fi mai bună? Că voi munci mai mult? Că voi înțelege oamenii? Că voi face ce nu au făcut nici regii? Aiureli. Nu o să le fac. Doar știu. Nu pentru că nu vreau, dar, la un moment dat, se va întâmpla ceva care să îmi deturneze mărețele gânduri. Voi deveni nervoasă, depresivă și supărată pe mine că nu am reușit. Nu merge așa. Chiar nu merge. Și ce să-mi mai promit? Nimic. Nu că aș fi făcut-o prea des, după cum vă povesteam. Ei bine, de data asta am intrat în 2017 cu promisiunea de-a avea răbdare și de-a lăsa lucrurile să se întâmple cum vor ele. 

De ce să mă pun în calea destinului? Rău, bun, răbdarea face lucrurile să meargă așa cum trebuie. Așa că răbdare. Se va întâmpla ce va trebui. Poate că nu o să-mi placă, dar intrăm în viața asta pentru a înțelege ceva. Așa că na, Oana, stai și învață lecțiile care-ți sunt predate. Dacă aș fi avut răbdare la timpul potrivit cine știe? dar nici acum nu e prea târziu. Așa că fără promisiuni idioate, doar răbdare.