Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Recenzii și baliverne

Nimic nu e ceea ce pare și nici o apă adâncă nu e prea adâncă – “În ape adânci!” – Paula Hawkins

May 29, 2017by Oana MujeaNo Comments

in-ape-adanci-paula-hawkins

Poate unii ați văzut filmul – Fata din tren – și nu ați înțeles nimic. Logic că nu, pentru că este vorba despre emoții, despre psihologie, despre femei, dacă e vorba să fim cinstiți. Categoric nu ar fi avut cum, niciun regizor din lume, să transpună pe ecran simțirile acelor femei.

Ei bine, după “Fata din tren” urmează “În ape adânci”. Cartea pentru care am dat precomandă, cartea pe care am așteptat-o cu sufletul la gură. Asta datorită autoarei care știe să scoată la iveală sentimentele umane într-un mare fel. Ei bine, am început cartea vineri și după cincizeci de pagini am abandonat-o, atât obosită cât și dezamăgită. Dar apoi am zis,după un somn bun, că merită să încerc. Și, într-adevăr. Dacă poate exista ceva mai bun decât “Fata din tren”, aceea e “În ape adânci”. Vă spun de la început, dacă nu citiți până la ultima pagină nu o să înțelegeți cu adevărat ce s-a întâmplat.

Ei bine, vorbim despre un râu dintr-un orășel. Povestea începe cu înecarea vrăjitoarelor în timpuri de mult apuse. De atunci, tot mai multe femei se sinucid. Nimic suspect. Apa îi atrage pe cei triști care vor să termine cu viața. Asta până când două femei, mai exact o copilă și o femeie care scria despre istoria râului și care era convinsă că femeile care recurgeau la acest gest sunt victime ale bărbaților, moare și ea în aceleași condiții.

Mimic ciudad ținând cont de istoria locului și a râului, doar că sora ei, Jules, care vine să o preia pe nepota sa, Lena, nu crede această variantă. Se pare că nici poliția nu e pe deplin convinsă, dar nici nu există dovezi că ar fi fost altfel.

Totuși nu este vorba neapărat despre crimă. Atunci când veți avea confirmarea că știți cine e făptașul vi se va întoarce lumea pe dos. E vorba, mai mult, despre resentimente și trecutul care te prinde din urmă. Dacă Paula Hawkins are un talent, acela e de-a da suflet personajelor, de-a se transpune în ele, de-a le transforma regretele, temerile și deziluziile în ceva real. Ceva, cel puțin într-un personaj, vă va atinge. Va scormoni în voi. Vă va aminti de propria adolescență. De cruzime. De momentele acelea jenante peste care ați crezut că nu veți trece toată viața și poate chiar nu ați trecut. Una peste alta, are talentul de-a face din crimă o justificare. Talentul de-a face din râu un adevărat personaj care, atunci când simte că nu mai poți, te cheamă la el și te îndeamnă să te abandonezi protejându-te pentru întreaga viața.

Și oare câți dintre noi nu au simțit măcar o dată că nu mai au pentru ce lupta și că abandonul ar fi soluția logică?

Ei bine, soluție logică sau nu, Nel Abbott, sora lui Jules, nu credea în sinucidere, în fugă, dar rămâne să descoperiți voi ce s-a întâmplat cu adevărat. Eu vă pot spune doar că merită fiecare pagină, fiecare cuvânt și, da, pot spună că depășește “Fata din tren”. Emoție, sentimente, crimă, pasiune, răbdare și înțelegere și, mai ales, confruntarea cu trecutul și propriile temeri.

Lectură plăcută!

Recenzii și baliverne

Ecranizare reușită după Georges Simenon

May 28, 2017by Oana MujeaNo Comments

Dacă nu știți cine e Georges Simenon poate să vă fie rușine, ținând cont că a fost unul dintre puținii francezi, după părerea mea, care a reușit să ducă romanul polițist la rang de artă.

763

Stilul lui Simenon a fost mereu puțin atipic, dar foarte intens în același timp. Niciodată nu s-a întâmplat, în romanele sale, ceea ce părea că se va întâmpla.

Am fost destul de surprinsă să dau peste o ecranizare 2017 cu Maigret. Desigur, ținând cont că am toată seria și am și citit-o – adică nu o am doar așa să fie acolo – imediat titlul mi-a atras atenția: Maigret: Noaptea la Răscruce (2017). Vă spun un secret, nu mă uit niciodată la filmele în care joacă Rowan Atkinson. Personajul acela oribil și scârbos, Been, chiar nu e genul meu. Noroc că nu am observat că el este Maigret pentru că aș fi zis “pas”. Și totuși, iată, Atkinson poate să joace bine. În sfârșit a reușit să-mi schimbe părerea. Cei care au citit cărțile știu cu siguranță că personajul este unul serios, muncitor și familist. Întoarce lucrurile pe toate părțile și nu se abate de la drum până nu află adevărul. Iată că Atkinson l-a interpretat genial.

Cu toate că acțiunea se petrece în Franța, pentru că autorul a fost francez, desigur, filmul este făcut de englezi. Poate că ăsta e singurul lui minus. Oricât au încercat nu au reușit să redea aerul franțuzesc și, puțin, ai impresia că vezi Crimele din Midsomer. Desigur că ăsta nu e un impediment. Din contră, parcă e puțin mai sofisticat decât imaginea franțuză văzută în cărți.

Ecranizarea este chiar una reușită. Povestea își urmează firul ca în carte, fără mari abateri. Maigret este ceea ce trebuie, iar celelate personaje parcă au ieșit dintre paginile scrise de Simenon. Cu siguranță iubitorii genului vor fi încântați să vadă primul Maigret ecranizat – dacă o fi primul pentru că n-am mai urmărit situația în ultimii ani. Oricum, pentru mine a fost o surpriză plăcută. Cu atât mai plăcut este faptul că “lumea bună” a filmului a început să se oprească și asupra scriitorilor mari de Crime. Ceea ce pot eu să vă urez e să aveți vizionare plăcută și, de ce nu, pentru cei care nu au citit cărțile și au de gând să înceapă acum, lectură cu folos!

Mintea mea cu ale ei

Primari argeșeni: unii mumă, alții ciumă!

May 27, 2017by Oana MujeaNo Comments

Downtown_park_Pitesti_09 primaria_bradu2 Ansamblul-Monastic-Rupestru-Corbii-de-Piatra-foto-mare iarna-mioveni

Pe principiul: “Dacă tăceai filozof rămâneai”

Majoritatea celor din Pitești, cel puțin, dar și a celor din Mioveni, știu că în urma articolului de pe Financiarpress.ro, edilul Municipiului, cu toate că nici nu a fost menționat, s-a simțit dator să dea replica pe facebook. Adică dacă tot e s-o facem lată să fie și în public. Nu mai e la modă spălatul rufelor în familie. Nu ar fi niciun bai în povestea asta dar totuși e. O să explic clar. Sigur, a fost ceva la care nu ne-am gândit nici noi. Abia când am primit ceva telefoane de la prieteni din Mioveni care ne-au spus: “Vă rog eu să-i spuneți primarului vostru că eu îmi fac cumpărăturile din Bradu, nu din Pitești”, ne-am dat seama că și piteștenii tot de acolo și le fac. Dar na, obișnuiți cu faptul că totul e în Pitești am omis detalii. Acum, serios, dacă își vedea de administrație, fără să stea pe facebook, nu i se mai întâmpla. Până la urmă nu de la noi a pornit. Eu zic să o privim logic, nu emoțional.

Cealaltă parte e că cineva din presă – și am aflat și cine – cu un cont fals a început să ne amenințe cu DNA-ul. Ok, cu toate că mi se pare o tâmpenie să ne luăm între noi, o să răspund. În primul rând, oricât ai primi, de la oricine din politică, nu se merită. Ei se întorc mereu împotriva presei, sigur, poate nu împotriva ta, dar nu zi niciodată, niciodată. Punctul doi pe ordinea de zi: ai curaj să mergem și să cercetăm – sau să te duci – dacă am luat sau nu bani de la Mioveni? Nu de alta, dar articolul a fost spontan – nu ca protestele – și obiectiv. Nici nouă nu ne convine că Mioveniul face mai mult decât Piteștiul, dar nici nu putem spune că nu e așa. Și trei, da, să vină DNA-ul, chiar cu drag îl aștept. Nu de alta, dar să vedem dacă am cerut noi de la primăria Pitești, vreodată în viața asta, ceva. Ba mai mult, dacă am cerut informații, în favoarea edilului, timpul acestuia nu i-a permis să ne răspundă. Culmea, un primar mult mai ocupat fiind cel de la Mioveni, are timp să răspundă. Dar, na, unii când ajung acolo se cred intangibili. Deci eu aștept DNA-ul să putem vorbi de la om la ce or fi ei.

Bradu în topul celor mari

Trebuie să recunosc că îmi place tot mai mult ce se întâmplă în Bradu. Dincolo de orice s-ar fi întâmplat înainte, iată că Dănuț Stroe, chiar dacă, cumva, marginalizat de PSD-iști, poate și se zbate. N-am cum să nu apreciez lucrul ăsta și cum să nu remarc că omul vrea. Nu știu cât va putea, dar ținând cont că e cea mai bogată comună din Argeș, cine știe. Cu toate că aici nu e vorba doar de bogăție, mai e vorba și de sprijin moral, măcar, din partea celor care s-au bătut cu pumnii în piept că îl susțin. Din punctul meu de vedere, subiectiv, desigur, Dănuț Stroe e al doilea primar după Ion Georgescu.

Corbi la aniversare. Un alt primar care merită lăudat

Hai că nu avem doar rebuturi la capitolul primari, Virgil Baciu fiind unul dintre cei mai buni, de asemenea. A renunțat la multe pentru a ajunge primar. Lucruri la care eu, drept să spun, nu aș fi renunțat în veci. Mai mult de atât, Virgil Baciu este om. Știe să răspundă la telefon, se ține de cuvânt întotdeauna și întinde o mână dacă e nevoie, ceea ce nu pot spune despre majoritatea. Unde mai pui că păstorește și una dintre cele mai frumoase comune din Argeș.

Nu e o revistă a presei, e doar o altă chestie subiectivă

Categoric că nu avem doar lucruri rele în județ, cum nu or fi ele nici în țară. Dar bunul simț ar trebui să primeze. Iar unii, – și aici mă refer cam la 80% – dintre cei ajunși în funcții, își iau și avânt ținându-și nasul pe sus. Pentru că au uitat când mâncau mămăligă cu lapte, dar și faptul că foarte mulți dintre ei s-au trezit, la bătrânețe, cu inteligența la maxim și au făcut facultăți pariculare care le conferă titluri pompoase. Eu zic să nu uităm că unii dintre noi au învățat fără bani, trecând prin emoții și chinuri, iar voi vă credeți cei mai cei de pe pământ că ați reușit la 50 de ani să vă luați o licență.

Mintea mea cu ale ei

Dilema mea: Între Paula Hawkins și Lidia Buble

May 26, 2017by Oana MujeaNo Comments

18664665_10212576573230624_6177090366440929733_n

Wekeend-ul ăsta ar trebui să fie dedicat cititului. Nu, desigur, nu e o impunere, e doar o plăcere la vedere. Plus că abia așteptam noua carte a Paulei Hawkins. Dar, dar, la Bradu – nu sunt răutăcioasă, dar trebuie s-o spună cineva, în comună care poate ridica problema de-a deveni municipiu, vine Lidia Buble.

18670777_1757151257931058_6259887902517845740_n

N-aș prea vrea acum să intru în politică, dar Bradu arată, totuși, a comună europeană, Piteștiul mai greu cu încadrarea europeană că doar nu ne mințim pe noi doar pentru că avem o fântână care cântă.

Și uite așa se împarte wekeend-ul meu în două. Suferință, nene, nu glumă. Nu de alta, dar noaptea asta mi-am propus s-o pierd cu Paula, iar mâine, desigur, la Bradu, voi fi cheaună. Dar cui îi pasă? Vine Lidia 😀

Mintea mea cu ale ei

Moda atacurilor cybernetice. Cine are de câștigat?

May 13, 2017by Oana MujeaNo Comments

Știți cum a început războiul din Troia? Simplu, sub un motiv fals, acela fiind Elena, dar miza fiind alta.

646x404

Nu cred neapărat în teoria conspirației, dar de data asta mi se pare ușor evident și plictisitor. Am avut parte de cel mai mare atac cybernetic din lume. Rusia a fost cea mai afectată, iar România s-a plasat abia pe locul 9 – deh, mai săraci. Însă Uzina Dacia a fost zdruncinată destul de bine, dar și alte companii Renault din țară. Ce mesaj a dat Microsoft? Desigur, că utilizatorii trebuie să-și upgradeze sistemul. Ce înseamnă asta? Exact, bani, nene, bani. 

Pe lângă faptul că multe companii importante au pierdut informații și probabil că le va lua timp, după atacul ăsta să se pună pe picioare, mie îmi e clar că a fost o chestie de bani. Adică hackerii cer bani, Microsoft cere bani. Că doar nu credeți că upgradarea aia se face moca. Nu. Firmele mari trebuie să aibă licență windows că altfel e belită. Bine, și la tine acasă trebuie să ai licență că dacă te prind ăștia e groasă. Totuși e ceva ce nu pricep. Bine, hai, nu ai bani ca firmă multinațională de IOS și de MAC, ok, să zicem, cu toate că un MAC e mai scump nu ți se cere licență și cu upgradarea te înțelegi, paractic ajungând la aceeași sumă pe care o tot investești într-un windows. Bun, să zicem că IOS-ul îți complică existența cu toate că nu e mai complicat decât windows-ul, dar, maică, ai un Linux care e moca și mai greu de dat jos. Adică ai destule posibilități. Mie mi se pare doar o hoție a ăstora de la Microsoft toată întâmplarea asta. Acum sigur că hackerii nu au zis nu că poate le ieșea și lor de o cafea în oraș, dacă nu le-o fi ieșit. Multe dintre mesajele afișate au conținut și cereri bănești între 300 și 600 de euro. Dacă pentru fiecare PC s-ar fi plătit suma asta clar că oamenii ar fi pus-o. Dar, nu știu de ce, cred eu că Microsoft le-a dat deja ceva, măcar de o înghețată pe băț. 

Sigur că nu se va ajunge niciunde. Vom urla câteva zile apoi ne vom potoli pentru că lucrurile vor reintra în normal. Companiile își vor upgrada sistemele sau vor cumpăra unele mai performante. Am curaj să fac pariu că Microsoft s-a apucat deja să scrie o nou variantă de windows, mai sigură și mai sofisticată. Deci cam așa stă treaba cu industria asta. Lași o breșă de intrare ca să mai poți face niște bani. Nu e greu, nu e greu deloc. 

Recenzii și baliverne

Când psihologii au nevoie de psihiatrii și guvernele se joacă cu mințile oamenilor

May 8, 2017by Oana MujeaNo Comments

N-am fast sfidătoare degaba, iată că e și un folos.

sindromul_1_fullsize

Am cartea asta prin casă de vreo trei sau patru ani. Mă tot uitam la ea – nu cred să fi fost valabil și invers – și treceam la următoarea. Ce să zic? Ceva nu mă atrăgea. Dar e o vorbă, fiecare carte trebuie citită la timpul ei. Bine, recunosc, timpul a fost ușor forțat pentru că, în acest moment, am același sentiment de “lasă-mă” față de “Hoțul de cărți” și n-aș putea să explic motivul.

Ei bine, în disperare de cauză am pus mâna pe “Sindromul” și mi-am impus să citesc. Mi-am urlat în minte “gata cu știrile și filmele, fă ceva util cu mintea ta” – recunosc, urlu des la mine, altfel nu aș face nimic. Și iată că o încep și după primele 50 de pagini, destul de drăguțe, mă cam plictisesc. Dar zic în mintea mea: “hai măcar până la o sută, dacă nu arunc-o”, dar n-am mai apucat să ajung la cifra magică pentru că mă prinsese în vrajă. 

Culmea e că subiectul e foarte actual și acum. Așa cum noi toți, până la urmă, facem cursuri de persuasiuni și manipulare a maselor – sigur, unii o facem conștient pentru că ne dorim, alții mai puțin conștient – și psihiatria, psihanaliza și experiemtele ce au la bază creierul uman s-au dezvoltat. Pentru că nu toți oamenii pot fi supuși prin tehnici de manipulare, iată că există și metode mai barbare dar cu rezultate sigure. Și, cumva, sunt convinsă că acestea chiar se fac iar unii oameni, poate eu, poate tu, chiar îndeplinesc ce li se dictează fără să își dea seama de lucrul ăsta. 

Exact asta se întâmplă și cu eroul nostru, un anume Jeff Duran care se crede doctor în psihiatrie clinică. Da, am zis bine, se crede, pentru că el chiar era psihiatru doar că nu avea calitățile pe care diplomele lui spunea că le-ar avea. Ei bine, totul începe când una dintre pacientele lui se sinucide și sora acesteia vrea să-l dea în judecată. De acolo Jeff începe să realizeze cumva că nu prea își mai amintește lucruri din trecutul lui. Cum ar fi părinții, colegii de școală, când i-a căzut primul dinte etc. Amintirile lui erau exacte, adică o amintire o spunea exact la fel de o sută de ori, fără să schimbe niciun cuvânt, ceea ce niciun om normal nu poate face, pentru că amintirile noastre se schimbă în funcție de context și niciodată nu au aceeași acuratețe. Când avocata, soara pacientei moarte, vine la el acasă alături de un detectiv particular și sunt atacați, aceștia își dau seama că sunt într-un pericol real. Chiar dacă Jeff nu înțelegea de ce și uneori își dădea seama că nu se simte a fi el, nici nu avea alte răspunsuri decât cele pe care creierul său le percepea. 

Avocata insistă să-l ducă la un doctor care făcea minuni cu memoria oamenilor și atunci descoperă că avea un cip în creier. Toate amintirile sale fuseseră modificate, la fel și numele, dar și viața lui. Ultimii cinci ani îi trăise în corpul lui, dar cu o minte hipnotizată căreia i se dădeau impulsuri pentru a nu se întoarce la vechea viață. 

Experimentele guvernamentale din 60′ revin în America zilelor noastre și astfel cei doi află ce s-a întâmplat atât cu sora avocatei, dar și cu doctorul. 

Intriga este destul de complicată, dar, în același timp realistă. Nu pare a fi doar o fantezie, mai ales că despre astfel de experimente s-a mai vorbit de-a lungul timpului. Este un roman alert, plin de neprevăzut și cu o psihologie terifiantă. Merită citit fiecare rând, pentru că vă va pune pe gânduri. 

Lectură plăcută!

Mintea mea cu ale ei

Care sunt mai proști: femeile sau bărbații?

May 7, 2017by Oana MujeaNo Comments

La această întrebare a răspuns simplu o femeie:

  • Ați văzut voi, vreodată, vreo femeie alergând după un bărbat prost doar pentru că are picioare frumoase?

complexele-pe-care-barbatii-le-adora-la-femei

Sigur că nu o să discutăm despre asta. Prostia e general valabilă și aparține ambelor sexe, adică, la drept vorbind, evenimentele din ultimele luni din România au dovedit-o clar. E o paritate zdrobitoare și dai de proști peste tot.

Dar spuneam că nu ăsta e obiectul discuției. Cui îi pasă până la urmă? Este destul de clar că bărbații, în felul lor misogin, preferă proastele frumoase. Măcar să arate bine lângă ei. Nu toți ce-i drept. Unii vor femei deștepte pentru a avea cine le proteja spatele la o adică. O femeie deșteaptă și puternică te scoate din multe încurcături pe care tu, bărbat, alegi să le creezi și apoi dai fuga la cea care poate veni cu soluția.

Oricum nu o să iasă cum îmi iese noaptea în minte

Da, le tot scrim, unele dintre ele înainte să adorm, adică fix în minte. Și da, mă gândeam zilele trecute, nu la prostia masculină, ci la faptul că prea puțini mai sunt și masculi. Și uite așa mi-au venit în minte mai multe tipologii. Oameni pe care i-am întâlnit și nu am avut cu toți contact direct, dar i-am observat.

Vorbește mult și nu dovedește nimic

Poate că sunt și femei pe lume care preferă să audă tot timpul: “te iubesc”, “ești totul pentru mine” etc., dar, în realitate rămân doar vorbele, pentru că dovezile nu vin niciodată. Da, probabil că ele își doresc să se mintă singure, chiar dacă nu văd dovezi se complac printre cuvinte, iar lor, desigur, le convine.

Genul boem

Nu știu dacă vi s-a întâmplat să cunoașteți sau să întâlniți putori – cu scuzele de rigoare, dar altfel nu îi pot numi. Sunt cei care se ascund în spatele cuvintelor “sunt un boem”. Frate, și eu sunt boemă, dar tot mă dau jos din pat, tot mă spăl, tot mă duc la muncă. Firește, seara, în patul meu, pe timpul de lene sunt boemă cât vreau eu. Boemia asta ascunde de fapt lenea. Boemii așteaptă să le pice din cer pe principiul “pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”. Simplu, nu? Firește, ar fi simplu dacă s-ar și întâmpla. Dar încă n-am văzut să-i pice cuiva din cer. Boemii nici nu gândesc de teamă să nu-și altereze creierul, chiar dacă majoritatea nu sunt proști deloc. Dar de ce să arate că pot când e mai bine să stai cu cracii în sus și să fii servit? Vă spun eu, ăstora le e lene să vă facă și complimente. Uneori, când simt ei că sunt în pericol de-a nu mai fi slugăriți, abia, abia fac un minim efort, dar e greu. 

Suntem o echipă, doar că tu joci singură

Veșnicul “suntan o echipă”, dar el e mereu accidentat și trebuie să stea pe banca de rezervă. În cazul ăsta, vrei nu vrei, treci în teren și preiei controlul. Logic! Normal, dacă ți se întâmplă ție să fii accidentată într-o zi se dezlănțuie iadul, că doar el credea că voi sunteți o echipă și tu faci pe mimoza. Asta-i culmea, zău așa.

Ascunsul

E ăla care în față îți zice ce vrei să auzi, ba chiar și face ce vrei tu să facă, iar când scapă îți dai seama că mai bine nu zicea și nu făcea.

Ei știu tot, tu ești o varză

Ăștia sunt preferații mei. Nu contează că-ți sunt iubiți, prieteni, frați etc, ei știu tot ce e bine pentru tine. Tu ești proastă, n-ai capacitatea de a realiza ce te împlinește, dar el știe, firește, pentru că tu ești proastă. Degeaba i se explică că ce e bine pentru tine nu e bine și pentru mine, nu există așa ceva. Binele e general valabil și dacă nu vrei tu te obligă el să-ți fie. Sigur, el crede că așa e normal să-ți fie bine pe când tu te tăvălești de toate durerile de pe pământ. Desigur, e valabil și pentru femeile prea entuziaste, mai ales mamele care-și obligă copiii să le fie bine că doar știu ele mai bine, nu?

Și, tot aici, cel care știe tot vrea să și faci doar cum spune el, pentru că, desigur, tu ești o proastă și nu știi de una singură ce ai de făcut.

Genul “fă ce vrei”

Da există și acesta. Nu îi pasă ce faci că oricum și el face ce vrea, dar, în același timp, nici nu te-ar lăsa să pui ochii pe ceva mai bun, pentru că, se gândește el, într-o zi îi va păsa. Aiurea. 

Și genul morocănos

Dacă nu aveți unul în familie sigur l-ați văzut pe la petreceri. Tot timpul supărat. Nu îi convine nimic. Ai zâmbit prea mult, X e prea prost îmbrăcat, Y vorbește numai prostii, de ce dracu’ vrei să dansezi când muzica e atât de proastă? etc. Și uite așa, cu unul din ăsta mai bine te încui în casă decât să ieși în lume.

Nu voi vorbi despre psihopați, nu azi. Sigur, ăștia nu sunt ușor de recunoscut, dar dacă vezi totuși că după șase luni nu îți prezintă nici un prieten și totuși el pare perfect pune-ți niște semne de întrebare. 

La drept vorbind, rar, mai găsești și bărbați care să-și asume, dar fii serioasă, ăștia sunt deja luați și nu or să fie scăpați din mână. Tu, desigur, ai rămas cu resturile. Le poți arunca și îți poți vedea de viață, pentru că e al dracului de complicat să tragi și de tine și de el, sau te poți conforma. 

Mintea mea cu ale ei

Până luni vă sfidez… pentru că pot

May 6, 2017by Oana MujeaNo Comments

Nu cred că o să-mi iasă vreodată din minte când un tăntălău – puțin spus – îmi repeta într-una că sfidez lumea citind.

18337089_10212398934109757_325955198_n

În existența mea de cititor am trecut prin multe critici, cel mai adesea, cu o oarecare milă, mi se spunea: “Da, e și cititul o chestie, cred”. Sigur, am renunțat demult să le explic faptul că a fi prost e și asta o chestie, pentru că nu prea e. 

O astfel de experiență am trăit-o chiar cu un om în a cărui inteligență credeam. Dar niciodată să nu spui niciodată, unii pur și simplu își ascund prostia în spatele unei mimici inteligente. Omul mi-a reproșat la un moment dat, chiar de față cu alții care au avut aceeași reacție mirată ca a mea, că: “Da, tu niciodată n-ai timp de ieșit în oraș că citești. Bine, nu zic eu că nu e și asta o treabă, adică decât să faci altceva, mai bine citești”. A spus-o  cu reproș de parcă aș fi fost cumva o nenorocită care atunci când își ridica capul din carte făcea prăpăd. Am mai întâlnit și genul de oameni care au ținut morțiș să-și arate prostia: “Ce, mă, tu crezi că citind devii mai inteligentă? Mai bine ai sta ancorată în realitate”. N-am înțeles unde era realitatea, la TV, în cârciumi, unde? 

Dar cea care mi-a rămas în minte și m-a bântuit mult timp, asta, din nou spun, pentru că am crezut că respectivul – nu o să-l numesc om și nu din cazua asta, dar clar că om nu e și nu a fost vreodată – are și ceva în cap. 

Pe vremea aceea aveam o cârciumă și, vrei ori nu, în fișa postului de deținător de serviciu public cam intră faptul că trebuie să fii acolo, mai ales la petreceri. Nu știi niciodată ce se întâmplă. Eu eram cu cartea mea. Sigur, cu un ochi supravegheam. Stăteam în bar, adică în interiorul lui, pe lăzile de bere și citeam. Respectivul, care făcea parte din structura cârciumii, vine nervos la mine și îmi spune: “Tu nu își dai seama că sfidezi pe toată lumea cu cititul tău?”. Șoc, șoc. Cum dracu’ poți sfida pe cineva când citești? Ce ei nu știu? Nu pot, n-au mai văzut? Se împiedică de mine? Care-i faza? Serios, și acum mă întreb cum am reușit să sfidez petrecăreții? S-au simțit brusc “necitiți”?, nu cred, nu mi s-a părut. 

Oricum, oamenii, de cele mai multe ori, doar par inteligenți. Unii mai spun și că citesc, dar apoi te lovești de niște chestii din astea și îți dai seama că în ziua de azi unii chiar te judecă pentru că citești, ba chiar îți reproșează. Da, noaptea minții.

18337453_10212398933629745_872686767_n

Dar acum, pentru a trece de partea poveștilor horror, chiar vă recomand “Sindromul” de John Case, este scarry și psihologică. Foarte, foarte bună. Abia aștept să ajung la final ceea ce vă doresc și vouă. 

Promovare

Parada cailor în Pitești

May 6, 2017by Oana MujeaNo Comments

Nu știu dacă acești Cavaleri ai Vinului au legătură și cu Marcelo Batagglia, dar chiar și așa, caii tot nu au nicio vină.

18194004_279934349117741_448528425410761434_n

O să ziceți iar că sunt răutăcioasă. Nu sunt. Dacă sunt acei cavaleri ai vinului nu o să spun mare lucru din cauza domnului mai sus menționat care nu-și plătește colaboratorii și îi mai și persecută până la epuizare, dar asta e altă poveste.

Important e că Gabi Matei, cunoscut fermier din comuna Bradu, își aduce azi căluții la paradă. Și ce mai cai. Superbi. Au pinteni sau, cel puțin, așa cred că se numesc. Nu știu eu multe despre cai, știu doar că-mi plac. Sunt superbi și aș vrea și eu câțiva dacă ar avea loc în apartament. Ce vă pot spune cu siguranță e că au nevoie de îngrijiri speciale. Trebuie țesălați, plimbați și hrăniți după anumite standarde.

Mi se pare inedit că în Pitești se face o paradă călare, chiar în centru. Mi se pare chiar fabulos. Eu abia aștept să văd căluții lui Gabi Matei, nu de alta, dar știu câtă grijă are de ei. În plus, vrem sau nu să recunoaștem, sunt și frumoși 🙂 Ar fi bine să veniți și voi, cei care mai sunteți din Pitești – că doar știu că în zona asta nu prea am cititori, iar cei din capitală sau din Ardeal nu pot veni. Dar astăzi, zic eu, fie ploaie, fie vânt, vom avea la ce să ne uităm. Căluți, căluți…

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • Iohannis, banii și angajații
  • Acasă! Unde este locul ăsta?
  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • September 2019
  • August 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics