Și românul nu e grec. Pentru că grecul, atunci când s-a dat legea, a dat cu ei de pământ. Se dăduse de câteva luni legea antifumat în Grecia când am ajuns eu acolo. Nervoasă că cei de la compania aeriană mi-au pierdut unul dintre bagaje, l-am întrebat pe grecul care a venit să ne preia de la aeroport unde se poate fuma. El mi-a râs în nas și mi-a spus “oriunde”, adic fix acolo în aeroport, unde dormeau și niște pisici grase pe care nimeni nu îndrăznea să le deranjeze.

Ce se vrea de la o colonie? Să se oprească viciile ușoare. ALOOOOO! ALCOOLUL FACE DE TREI ORI MAI RĂU, GAZELE DE EȘAPAMENT LA FEL. NU ȚIGARA MEA SAU ABURUL DE LA ȚIGARA ELECTRONICĂ. Dar, sunt de acord. Cu cât omul e mai beat, cu atât e mai ușor de manipulat, poate “Doamne, ajută!” face și o boală gravă de ficat sau un cancer să nu mai plătească, statul,  pensii și salarii. Că, până la urmă, la asta se reduce. Cu ce-i omorâm mai bine, cu alcool și fast-food. Din astea să le dăm. Viciile ușoare sunt, desigur, periculoase pentru 10% dintre cei care le au, dar alcoolul ajunge cam la 40%. Așa că na, cine moare mai repede? Dacă le mai și combini ai toate șansele s-o mierlești înainte de a primi o pensie. Și, de asemenea, împarți țara în două. Ăia care urlă că fumătorii ar trebui să dispară și fumătorii care țipă că nefumătorii ar trebui să stea acasă. Adică să creăm o isterie generală pe baza fumatului.

Să nu mai spun că românul oricum va găsi o cale de-a face ilegalitatea, dar nu știu ce se va întâmpla cu barurile mici. Sau poate și asta e ideea, să închidem tot ce e mic și să vindem la francezi și italieni că și așa e plină țara de ei. Mai spune cineva zilele trecute că, de fapt, se vrea ca orășenii să ajungă la țară să cultive pământul. Hai, pe bune? Pământul cui? Dacă nu știați 80% din Ardeal e cumpărat de italieni. Adică să mă duc să le sap tot altora pământul că am ajuns slugi și în țara noastră.

Acum partea total ciudată este că în Brussels există baruri pentru fumători și pentru nefumători, dar Guvernul nostru belgian parcă habar nu are de chestia asta. Ca să nu mai spun că aceasta este discriminare și dacă s-ar face petiția la Curtea Drepturilor Omului, nu de aici, de la Haga, legea antifumat li s-ar arunca în bot. Oho, numai eu am zeci de argumente la asta, începând de la omul care stă în stația de autobuz așteptând și înghițind gaze de eșapament așa cum mănâncă pâine cu mâna, până la faptul că am dreptul de-a mă intoxica cu ce vreau eu. E corpul meu, chiar nu aveți voi dreptul să-mi spuneți ce să bag în el.

Vor nefumătorii baruri? Ok, atunci să se distreze de unii singuri turnând tone de alcool în ei. Oricum rata alcoolismului în țara asta a depășit 50%, acum o să avem undeva la 80% bețivi. O specie pe care eu, personal, oricât de comunicativă și deschisă aș fi, nu o pot înțelege. Am încercat, zău că da, dar mereu am rămas bulversată și mi s-a blonzit și mai mult neuronul.

Ce contează, până la urmă mai e și lucrul celălalt, de ce îi interzici omului să facă ceva, de aceea o să-l facă și mai și că așa suntem noi făcuți, dacă cei de la Guvern nu știu. Da, sunt de acord, luați-ne totul, luați-ne plăcerile mici și băgați-ne într-o groapă comună, să vedeți atunci câți bani veți avea la buget = 0. Știți de ce? Pentru că eu plătesc taxe pentru tutun mai mult decât angajatorul meu pentru salariul meu. Dar nu vă duce mintea. Sau, cum am spus, planurile diabolice sunt altele. Cu respect, mereu am suferit de teoria conspirației. Așa că eu tot cred că vreți să ne luați și ultimul zâmbet. E ca aia că nu e mâncare pentru toată populația planetei. Pe bune? Hai sictir. Un singur restaurant, prost cotat, aruncă pe lună kilograme de mâncare, dacă după fiecare zi s-ar colecta ce a rămas în loc să se arunce, eu zic că ar fi mai mult decât destulă. Dar, mna, eu sunt doar un fir de praf în lumea voastră. Degeaba zic.

Mă întreb dacă cei care abandonează animalele, pe care inițial le-au luat în grijă, așa fac și cu copii lor

Sigur, eu mă întreb, eu îmi răspund pentru că altcineva nu are cine. Dar v-ați gândit că așa cum abandonații copiii și îi lăsați în grija statului sau vor fi adoptați pe te miri unde, la fel se întâmplă și cu animalele? Aveți impresia că centrele astea care adăpostesc câinii au parte de prea multe donații, că statul plătește îngrijire lor, când ei nu au grijă nici de oamenii bolnavi? Gândiți-vă la cei care au copii cu probleme de orice fel, copii care nu se pot adapta în societate atât de bine, pentru că așa cum bine știți cei mici sunt răi cu cei care au probleme, dar, în 98% din cazuri s-a dovedit că un animal va ajuta copilul să se adapteze altfel, să fie din ce în ce mai sociabil.

Știți ce se întâmplă cu fiecare câine în parte care ajunge la ecarisaj? Cam același lucru care se întâmplă cu copii pe care îi abandonați sau mai rău. Am ajuns să tratăm animalele acestea cum erau tratați evreii în lagăre, pentru că ăsta e gradul de umanitate pe care-l mai avem. Am uitat să mai facem bine.

Știu că o donație de 50 de lei pe lună, la cel mai apropiat adăpost, este mult pentru omul de rând care muncește pe rupte să-și întrețină familia, dar e cam singura șansă pe care o mai au animalele astea. Nu mai donați prin fundații și ONG-uri, ați văzut clar ce s-a întâmplat la Colectiv. S-au strâns o grămadă de bani care s-au dus unde? Că la victime nu au ajuns. Mai bine vă duceți voi direct și primiți și chitanță pe donația dumneavoastră.

Dar cel mai rău e abandonul. Atunci când îi luați ca apoi să le dați drumul pe străzi nu vă gândiți că ați făcut un rău? De ce mai luați bietele animale dacă nu vă puteți asuma responsabilitatea? Le lăsați la un colț de drum ca să-i ia cei de la ecarisaj. Știți ce viață au acolo? Ați fost măcar o singură dată să vedeți? Vouă, ca oameni, v-ar plăcea să fiți închiși alături de o puzderie de alți oameni și să mâncați pe apucate? Eu una nu cred.

Și animalele au suflete, vă sfătuiesc sincer, nu vă mai bateți joc de suflete, pentru că și ale voastre sunt în pericol.

Cine nu-l cunoaște pe Tyrion Lannister jur că a trăit degeaba. Se poate da chiar acum cu fruntea de pereți lăsându-și creierii acolo. Dar m-aș mira să fie atât de mulți care să nu fi auzit de cel mai iubit personaj negativ al istoriei (da, da, în dragoste există paradoxuri și dacă tot suntem aici, când termină Martin următoarea carte din serie că mor de dor?).  Ei bine, măcar știu pe cineva care de mâine se va apuca de seria “Cântec de Gheață și Foc”, dar până atunci să ne amuzăm cu cele mai interesante cugetări ale piticului – considerat bastard, deși nu e – al leiilor Lannister și, desigur, cel mai mic, dar și cel mai inteligent.

“Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister” – Despre cum e să fii pitic: “Pentru tații lor, toți piticii sunt niște bastarzi”; “Mi s-a zis în o mie de feluri, dar rareori m-a făcut cineva “uriaș”; “Oricum te-ai îmbrăca, tot pitic ești. N-o să ajungi niciodată la înălțimea cavalerului de pe scări, individului cu picioare lungi și drepte, abdomen puternic și umeri lați de macho”; “Singurul lucru mai demn de milă decât un pitic fără nas e un pitic fără nas și fără aur”; “Felul în care mă piș nu se numără printre talentele mele. Și să vedeți cum mă cac!”;

• Toți piticii pot fi bastarzi, dar nu toți bastarzii sunt pitici – “Sunt pitic, nu orb”; “Nu crezi că s-ar putea să par mai înalt dacă mă îmbrac în negru?”; “Sunt o pocitanie pitică, dar… în pat, când se suflă în lumânare, nu sunt mai prejos decât alți bărbați. Pe întuneric sunt Cavalerul Florilor”; “Piticii sunt o farsă a zeilor, dar bărbații sunt eunuci”.
• Cică sunt jumătate de om. Asta vă întregește pe voi? – “În sufletul meu e un locșor plin de iubire pentru ologi, copii din flori și chestii făcute țăndări”; “Pesemne că zeii au fost beți când au ajuns la mine”; “Și dacă-aș fi pe jumătate de isteț pe cât sunt acum, tot m-aș putea măsura cu tine”; “Se prea poate să ai noroc dacă mângâi pe cap un pitic, dar ai putea să ai și mai mult noroc dacă-i sugi cocoșelul”.
• Puterea cuvintelor – “Mintea este arma mea. Fratele meu are sabia, Regele Robert are ghionga de război, iar eu am mintea… și o minte are nevoie de cărți, tot așa cum o sabie are nevoie de tocilă, dacă trebuie să-și mențină ascuțimea”; “Rață are sabia, eu pana și pergamentul”; “Somnul face bine. Cărțile fac și mai bine”; “Păzește-ți limba să nu cumva să-ți sape mormântul”.
• Dacă tai limba cuiva, nu dovedește că omul acela e mincinos, nu faci decât să-i spui lumii întregi că ți-e frică de ce ar putea zice.
• Despre amor – “Aș prefera o târfă oarecum tânără, cât mai drăguță cu putință. Dacă s-a spălat anul ăsta nu pot decât să mă bucur. Dacă nu, o spăl.”; “Timidele sunt preferatele mele. În afară de alea rele…dar câteodată alea mai urâte sunt cele mai nesătule în pat”; “Dacă te iubești doar cu propria ta mână, la un moment dat obosești.”; “De mă lăsați fără limbă, Luminăția Voastră, n-o să mai am cu ce să-i dăruiesc vreo plăcere blândei soațe pe care mi-ați hărăzit-o”.

Să nu uităm, totuși, pentru cunoscători, că piticul nostru știa să jignească cu stil, dar atunci când era nevoie să iasă dintr-o situație neplăcută mergea pe autoironie pe care capetele încoronate nu numai că nu o înțelegeau, dar li se făcea și milă. Avea un fel de diplomație directă, ceva destul de rar întâlnit.

• Valori de familie – “Un Lannister își plătește întotdeauna datoriile”; “Nicodată nu pun pariu cu ai mei”; “Patricidul e o treabă aridă. Ți se face sete”; “Soră-mea m-a confundat cu o ciupercă. Mă tine pe-ntuneric și mă hrănește cu rahat”; “Am aflat demult că e o mitocănie să borăști pe fratele tău”.
• Despre condiția umană – “Zeii sunt orbi, iar oamenii văd numai ce vor să vadă”; “Oare de ce, atunci când cineva ridică un zid , vine altcineva să vadă ce e dincolo?”; “Oricărui caraghios îi place să audă că e important”; “Un dram de ură sinceră poate fi revigorant, ca vinul acru după prea multe dulciuri”;  “E bine ca fiecare să fie luat peste picior din când în când, ca nu cumva să ne luăm prea în serios”; “Trecerea timpului ne face pe toți epave”.
• Despre muzică – “Să nu crezi niciodată ce auzi într-un cântec”; “Dacă voi mai fi vreodată Mână, primul lucru pe care-l voi face e să ucid cântăreții”.

Restul vă las pe voi să descoperiți. Cartea e măricică și are Tyrion niște pilde de zău că de-ar exista eu m-aș mărita cu el. Minte ca a lui, la un mascul, fie el și pitic, mai rar. Cum să nu-l adori? Cum? Dar ați putea începe citind seria “Cântec de Gheață și foc”. Serialul e o porcărie și nu respectă datele istorice, în plus mai și bagă în ele. Cartea e tot carte, doar a spus-o și piticul.

Da, nu vă imaginați că sunt toți la fel, sunt pe categorii. Unii și ceilalți, oameni și ei, dar aș avea îndoieli uneori. Vorba Iolandei Știreanu, bărbații sunt făcuți pentru a fi sclavi și, oarecum, în felul lor, chiar sunt. Oricât de bărbați s-ar crede, când le atingi slăbiciunile, nici cea mai pisi femeie nu face așa urât. Secretul e următorul, bărbatul e și acela care bârfește de două ori mai mult decât nevasta sau amanta, dar și acela căruia nu-i scoți un cuvânt nici dacă îl torturezi.

Sincer nu știu pe care l-aș prefera. Dintr-un punct de vedere pe al doilea, desigur, ca partener de viață, dar nu mi-ar conveni în totalitate, pentru că femeia oricum are acel simț pe care el nu-l deține sau, cel puțin, 90% dintre ei nu-l dețin. Așa că dacă aș simți că a făcut ceva și n-aș putea scoate de la el acel “ce” cu siguranță m-ar scoate din minți.

Sigur, prima categorie e interesantă prietenește vorbind. Dacă vrei să afli ceva nici măcar nu trebuie să întrebi, ți se va spune, așa, pur și simplu. Face cum face și duce subiectul acolo unde îl doare. Firește că ție nu-ți pasă, adică e mult mai tragic dacă îți rupi o unghie decât bârfa lui ieftină, dar, pentru că e și aici un dar, dar până la urmă pot fi și chestii interesante. Că doar știți cum se spune, nu există idei proaste ci doar idei care nu pot fi folosite, dar chiar și din acelea, la un moment dat, când le vine timpul, s-ar putea crea ceva de genul unui premiu Nobel. Nu ar fi o noutate. Cam așa e și cu bârfa. Faptul că mie îmi intră pe o ureche și-mi iese pe alta nu se pune, dar nu mă luați de exemplu. Sunt femei care știu să asculte și să folosească informația de la această primă categorie masculină. După ce o ambalează – pentru că să fim serioși, femeile sunt maestre în a ambala un răhățel pentru a-l face să pară unul imens – bârfa e transmisă mai departe, dar denaturată.

Ho, ho, nu doar femeile transmit bârfa mai departe în mod denaturat, oricum maeștri absoluți tot bărbații sunt, doar că ei o fac cu naivitate, pe când femeia o face cu răutate pentru a atinge un scop. Sunt femei în viața unei alte femei pe care le poți număra pe degete la capitolul încredere. Unui bărbat parcă îi mai poți ierta, serios, nu ai încredere totală în numărul de neuroni deținuți și apoi știm cu toții cam unde se duc neuronii lor și care e organul gânditor – repet, nu e valabil chiar pentru toți, dar chiar și aceia care își pun mintea în funcțiune pot fi corupți de “diavol”. Indiferent de unde s-ar îmbrăca diavolul, serios.

Nu, până la urmă, să recunoaștem, bărbații sunt cei sensibili, vor romantism, visează povești de iubire cu puștoaice care să-i iubească sincer – serios? cât de naiv. Femeile ori iubesc, ori vor să se ridice pe “cadavrul” tău. Aș putea da mii de exemple văzute cu ochii mei, dar asta ar însemna să mânii multă lume, iar adevărul doare. Spune-i omului adevărul și te va urî, spune-i o minciună și te va pupa. Cam așa stă treaba. Cam așa stă treaba și cu bărbații, și cu femeile. Nu, nu poți cataloga un sex sau altul ca a fi la fel. Nimeni nu-i la fel. Oricum, ideea e simplă, oricât de mult s-ar murdări un lucru, până la urmă poate fi curățat la loc, chiar dacă durează mai mult. Doar că ar trebui să țineți cont că lumea nu uită ușor că acel lucru a fost murdar, chiar dacă acum e apretat și alb ca raiul.

Eu sunt sătulă de cei care se cred invincibili. Cum să fii invincibil când mâine poți să mori? Așa, fără nici un motiv. Megi agale pe stradă și-ți pică una în cap (un metru optzeci, șaizeci și două de kilograme, 90-60-90), dar tot mort ești, mai ales dacă pică de sus de tot. Poate că mori fericit, nu știu, zic poate, dar nu cred, însă, imediat, în fracțiunea aia de secundă pe care o mai ai, realizezi că ai fost învins. Chiar și atunci, când te trage ba pământul, ba eterul, tot doare al dracului.

Căderea. Căderea sub orice formă este mijlocul prin care Universul îți spune că e destul și când e destul e destul. Sigur, unii cad și cad și cad, și tot nu își învață lecțiile. Căderile noastre, umane, sunt lecții pe care ni le dă cineva. Dar dacă nu le înțelegem ni le poate da la infinit, noi tot tâmpi rămânem și tot buricul Universului ne credem. Doar că Cercetătorii Britanici au dovedit că Universul nu are buric. – Oricum, dacă nu au făcut-o, o vor face -.

Așa că stai liniștit, dacă ești buricul poți fi scos din uz. Oamenii trăiesc și fără, pe cuvânt. Și fără tine, dar și fără ifosele tale. Ați văzut, legea vieții, unii se nasc și alții mor. Am mai spus eu. Nimeni nu e nemuritor. Și dacă e… atunci eu nu mă mai bag, sunt prea blondă pentru problema asta.

Nu știu, nu sunt (încă) dictator. Nu sunt nici judecătorul suprem, care o fi el. Nu sunt decât eu. Dar mă întreb dacă tot sunt atâtea lucruri ilegale pe lumea asta, de ce dracului e legal ca unii să trăiască așa, doar pentru că pot.

Și nu mă luați cu aia că mama proștilor e mereu gravidă, pentru că nu are legătură. Eu înțeleg răutatea. O înțeleg din plin în cazul în care cineva și-o cere. I-o dai până la urmă, oricât de răbdător ai fi. Dar e normal să oferi răutate gratuită doar pentru că poți? Dragii mei, ceea ce nu înțelegeți voi e că nu sunteți nemuritori, nimeni nu e. Eu nu știu dacă ce a scris Dante (sigur, asta dacă ați auzit de el că mie îmi e prea somn acum să vă povestesc) e măcar aproape de adevăr. Dar dacă e, fără supărare, unii dintre voi, cât de bine ar duce-o aici și cât de bine s-ar simți făcând rău gratis, așa, moca, de pomană, vorba aia, dacă tot ești în drum de ce nu, dar dincolo, dacă o exista… nu știu ce să zic.

Adică să fim serioși, în Grecia antică era ilegal să te naști urât sau handicapat, de aia au creat ei povestea aia frumoasă cu Labirintul Minotaurului, care chiar există, doar că sigur că nu exista nici un minotaur și nici măcar un tăuraș. Acolo erau aruncați cei mai sus amintiți. Eu n-am nici o problemă, din contră, cu cei urâți sau handicapați, dar cu cei proști, da, da, da.

Știu, știu, să conduci o țară sau chiar un orășel, prostimea e soluția, pentru că ei sunt cei pe care îi faci să meargă cum vrea respectivul. Dar dacă am trăi într-o societate normală – și chiar mă refer la nivel mondial – dacă ai avea IQ-ul mai mic de o sută sau ai fi rău în mod gratuit, ar trebui să se facă un fel de Insula Elena (pentru cei care au mai auzit, în trecere, de Napoleon) și să fie ținuți acolo. Sau, poate, un alt Alcatraz. Nu, să nu fie maltratați, nu are sens, o fac singuri și pe pielea lor, dar și pe a altora. Și cu asta, basta.

Nu, nu toporul, ideea. Era o perioadă în care în momente în care nu ar fi trebuit să fiu lucidă sau să am gânduri, dar eram și aveam (bănuiesc că înțelegeți la ce mă refer), îmi veneau cele mai tari idei de romane. Le uitam pentru că după… nu le notam, ziceam eu, totuși, să nu par nesimțită. Dar, mna, știți cum e când te plictisești, începi să gândești. Asta e, se mai întâmplă.

Acum, perfect adormită – eu care nu prea visez – e a doua oară într-o lună când mă trezesc cu tot romanul scris. Sigur, una e să-l scrii în vis, să ai toată acțiunea, toate personajele, alta e să te trezești, chiar la trei dimineața și să notezi repede esențialul. Nu mai iese la fel. Dar, ținând cont că mai am un pic, un pic, până termin “Sonata Crimei” – n-a că am spus cum se numește – n-am timp acum de ideilei mele din vis, ceea ce cred că ar putea dăuna pentru că în acest moment visul e proaspăt, simt acțiunea și personajele, dar dacă nu termin repede cartea asta se va duce mirosul acela din vis și poate că ideile nu îmi vor mai părea atât de bune sau poate că nu trebuie să fie ale mele. Cine știe. Oricum, pentru moment mi-a venit o idee și a rămas înfiptă, de fapt a venit un vis – nimic erotic pentru cei mai glumeți 😉