De cele mai multe ori, în anumite contexte, ca orice ființe cu inimă și rațiune, ne simțim vulnerabili. De aici începem să ne punem întrebări și tot ce am învățat până atunci că știm despre noi se modifică. Nu mult, poate nu esențial, dar începe să apară îndoiala. Ceaa ce nu e rău, măcar e semn că ăștia care ne mai îndoim de propriile persoane mai avem o sepranță să nu ne distrugem cu totul neuronii.

Te liniștești pentru o vreme și nu te mai lupți cu tine. Te accepți așa cum ești. Apoi apare ceva: fie că e doar un cuvânt spus într-o noapte târzie de beție sau doar de conversație, fie că e o persoană care, cumva, te scoate din aria ta conform sau chiar un fenomen social. Și o iei de la capăt. Încercă să îți dai seama dacă ești mulțumit cu tine. Dacă ai modifica ceva, nu mult, puțin, ți-ar fi mai bine sau mai rău?! Și aici începe dilema pentru că te apuci să gândești. Și de ce o faci mai mult ai tot mai puține răspunsuri. Nu, degeaba apelați la psihologi sau psihiatrii și ei vor spune același lucru: “caută în tine”. Cauți, cauți, doar că uneori nu iei cele mai bune decizii. Asta e. Sunt ale tale, ți le asumi. Alteori, da, ai tras lozul cel mare. Doar că răspunsul nu e doar în rațiune.

De acord, rațiunea, până la urmă îți dă, de cele mai multe ori stările necesare pentru a alege stric pentru tine, chiar dacă sună egoist. Te ferești din calea pericolului, îți pui măști și renunți la lupta interioară: “Fuck all”, ce o fi nu mai e treaba mea. Mai nasol e când nu poți împăca inima cu rațiunea. Acum, dacă e să ne luăm după majoritatea psihiatrilor/filosofilor nu există rațiune fără inimă. Adică să ajungi să le coreleți, să rămâi cu picioarele pe pământ și, uneori, poate de cele mai multe ori, cum nu poți să te împaci cu acea cale de mijloc, te radicalizezi și alegi doar o variantă. Sigur, mai este și intuiția. E bine să lași primul gând care-ți vine în mine să îți arate calea. Foarte rar se înșeală. Dar asta dacă prinzi acel prim gând.

Citești mult în domeniu, unele lucruri le și practici. De cele mai multe ori și funcționează. Există doar un singur lucru, nu te descoperi, nu rămâne vulnerabil. Poate că nu e corect, dar, în mai mult de 90% din cazuri e sănătos. Protecția proprie și personală nu e un act de egoism și de ar fi, egoismul nu a ucis pe nimeni, doar ne-a ferit. Sigur, acum nu sunt de acord nici cu egoismul suprem. Doar că uneori…

Fără măști, vulnerabili, nu e neapărat rău, dar mereu trebuie să ai grijă în preajma cui. Fericirea nu ți-o dăruiește nimeni, numai tu ți-o poți oferi dacă înțelegi cum, de ce și când și, desigur, dacă intuiția te ajută să alegi ce e bine pentru tine. Dacă… sunt atât de mulți dacă și o discuție interminabilă!

O să încep cu P.S: de când am oprit comentariile pe blog viața mea e mult mai bună!

Acum să vorbim despre CrazyLove.com și domeniul nu e luat. Dar nu asta era ideea și nici nu e – să folosesc toate timpurile, mă rog, două.

Cumva noua mea activitate, printre corecturi, emisiuni amuzante, ArgesPlus.ro și beții rare, dar bune, m-am reapucat de scris cărți. La un moment dat am mai promis o Iolanda. Una pe care să nu o uitați în următorii cinci-zece ani, depinde cât mă ține. Am spus că va ieși puțin din peisaj, nu de alta, dar de vreo trei ani un alt personaj îmi tot umblă prin cap și dacă nu închid pentru o perioadă capitolul Iolanda nu pot veni cu Amelie.

De ce CrazyLove.com? Mi-am adus aminte de o întâmplare hilară, mă rog, acum hilară. Una dintre prietenele mele tâmpite, pentru a face mișto de mine, știindu-mi mailul și multe altele m-a înscris pe un site de matrimoniale. Vă dați seama că încep să mă trezesc cu mesaje retarde pe mail de la tipi complet retarzi. Vâzând de pe ce site vin mesajele m-am prins că cineva a făcut-o la mișto, exact ca atunci când, de plictiseală, ne trimiteam unii altora numerele pe Taraf. Era amuzant – ba nu, nu era, eram doar tâmpiți. În fine, după ce am văzut ce specimene absolut oribile se află pe acel site și am aflat și cine m-a înscris – absolut că a închis contul două zile mai târziu – mi-a venit și ideea. Nu că nu s-ar mai fi scris sau povestit. Dar mi-am imaginat atunci cum ar fi să ieși cu un ciudat din ăla, firește cu o poză falsă de profil, și să te chilărească.

Cumva, încă de pe atunci, am știut că asta e ideea care o va adormi o vreme pe Iolanda, îi va da o pauză să mai răsufle și ea. Poate chiar o pensie specială ceva că tot e la modă în zilele noastre. Habar nu am. Știu doar că noul personaj intră în joc. Și mai știu că și acest nou personaj va duce măcar cinci cărți în cârcă. Amelie e și ea gândită tot de vreo trei sau patru ani – greu de spus când eu nu știu nici ce zi e azi – așa că trebuie să evolueze. Nu e Iolanda. Clar nu are aceleași calități. E mai blândă, mai fricoasă, mai docilă și mai supusă, dar are de la cine învăța niște lecții că doar personajele secundare sunt cele care contează mai mult, părerea mea. La ele trebuie să fiți atenți. Amelie trebuie doar să își ia lecțiile, apoi cine știe?! poate că un nou personaj va lua naștere sau Iolanda se va întoarce. De parcă știi vreodată cu adevărat. N-ai cum. Personajele fac doar ce vor ele. De obicei ai impresia că tu le modelezi, dar e invers. Așa că om vedea. Sau poate CrazyLove.com e o nouă rampă pentru Iolanda. Zău că nu știu. Îmi vor spune ele la final ce au decis.

Știu, știu, vă așteptați s-o dau în politic, iată că nu are legătură. Fapte, oameni și cum eu, da, eu am greșit și ea a avut dreptate.

Înțeleg că toată lumea se va întreaba cine e ea, cine știe, cunoaște, vorbă mare a unui ilustru anonim, iar ea, pe vremuri, alte vremuri, a fost cea mai bună prietenă a mea.

Cumva, într-un fel – mă rog, așa sunt eu și cred că în orice fel de relație există două părți vinovate și două care au dreptate în egală măsură. Uite că cineva, mai demult, mi-a spus un adevăr pe care atunci l-am crezut pe jumătate și am crezut până mai zilele trecute, cu tărie, că eu am dreptate. Nu, m-am înșelat. 95% ea a avut dreptate și eu am greșit. De ce doar 95%? Pentru că în alea 5% nu îi dau dreptate nici azi cum nu i-am dat nici atunci și nu o voi face niciodată, dar lucrurile astea le-am știut mereu una despre alta și le-am acceptat.

Dar vedeți cum e timpul, până nu îți demonstrează el anumite lucruri nu se lasă. Să începem așa – fără a da nume – : ipocrizie, prefăcătorie, false sentimente de depresie pentru a atrage mila, prefăcătorie, din nou, pentru că, la un moment dat, s-a dovedit că doar banii contează. Fără a avea vreo importanță că la acei bani au mai contribuit și alții. Să continuăm. Favorizarea infracțiunilor, sclaviei și multor altora, sub pretextul prieteniei, pentru bani, desigur, doar nu era vorba despre vreo prietenie sinceră. Și când mă gândesc că veșnicul nostru prieten, al ei din copilărie, al meu mai de vreo opt-nouă ani, spunea tot timpul chestia asta. Dar cine să-l asculte pe el? Și cine să o asculte pe ea care chiar le-a pătimit și eu, de cele mai multe ori, auzeam cu urechile minții ceea ce îmi spunea ea atunci plângând. Vedeam tiparele, gesturile de atunci, falsa depresie și aceeași prefăcătorie. Doar pentru bani. Mă repet, știu. Dar iată, draga mea, tu ai avut dreptate. Nu contează pe cine vinde, nu are moralitate, decât în anumite momente, dar dacă îi arunci cu banii în față, uită de principii.

Și atunci n-am înțeles pentru că eram sub un imperiu al dreptății de mijloc. Și n-am vrut să accept că tu chiar știi ce e mai bine pentru tine. Ce pot spune, țâcneala ta a fost creată și de el. Te-a ajutat să mergi în direcția aia, te-a împins de la spate. Și acum știu clar că ai făcut cea mai bună alegere. Pentru că, îmi dau seama, nu ai contat pentru el decât atâta timp cât ai făcut mai mult decât a putut el. Pentru că, așa cum sunt majoritatea în ziua de azi, s-a bazat pe tine să faci mai mult decât el. Te-a lăsat pe tine să te trezești la șapte să ai grijă de copil și de afacere, să aibă el timp să doarmă cât are chef, dar când venea vorba să judece, să te judece pentru acțiunile tale, parcă nici nu mai erai femeia aia care îi făcuse un copil. Mă întreb cât e el în stare să se judece imoral fiind cu oamenii pe care-i angajează. Sigur, a avut un profesor al dracului de bun, și dacă ar fi trei s-ar numi grup infracțional – bine, poate că sunt trei și nu știu eu. La câte am aflat în numai câteva săptămâni chiar mă întreb dacă nu cumva sunt mai mulți.

Niște oameni care au impresia că încă trăiesc pe vremea sclavagismului, atât că nu contează culoarea pielii. E sclavagism modern. Și depresiile sunt la modă, așa că de ce nu?

Nu pot spune că în ultimul an nu am prins prefăcătoriile, dar am crezut că bunul simț, totuși, va învinge. Care bun simț?

Da, tu ai avut dreptate! Și eu m-am trezit!