Pe data de 26 Martie, care pică fix într-o sâmbătă, Felix Crainicu de la Radio România și Spice Pub&Club vă prezintă un concert aniversar. Vă spun repede despre ce e vorba, după care vă trimit la pagina evenimentului. Suport artiști 20 lei și sunt o grămadă de artiști, iar pe unii chiar îi cunosc personal. Sunt mulți, nu-i înșir pe toți, dar vor participa: Gabi Dimancea, Piticu Piți, Tibi Petrovici, Gabi Anghel. KarmAmurgii: Tică (Sensei), Gelu (Masulanu’), Adi (Magiun), Vali (Pandele), Cristina (Kasu), Viorel (Piți), Madi (Nebuna), April (Mamaie). Și la cum îi știu pe băieți va ieși ceva de neuitat.

Pagina unde puteți confirma prezența voastră este chiar aici. Și vă spun că e ceva ce merită văzut măcar o dată în viață. Sigur, vă puteți aștepta și la ceva chitări în cap, nu în al vostru, dar între ei și le vor tot da, nu știu dacă la propriu sau la figurat, dar chiar și așa e un spectacol pe care eu nu l-aș rata. E prea distractiv să ratezi așa ceva 😀

Înainte de toate trebuie să vă anunț că pe 22 Martie de Ziua Mondială a apei, alături de doamna Marilena Ionescu, S.Ed.C – S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni – și Primăria Mioveni, Liceul “Iulia Zamfirescu” va face parte dintr-un program frumos pentru elevii din calasele 3,4; 5,6 și a 9-a. În calitate de Realiționist ci Comunicator, adică Relații Publice și Comunicare, împreună cu doamna Ionescu cu acceptul Primăriei și a S.Ed.C, am decis să facem un mini program în școli în care copiii să conștientizeze importanța apei. S-a nimerit ca de ziua Mondială a Apei să ținem prezentările la liceul mai sus amintit. Participanții, dar mai ales cei care vor face față unor provocări, adică premianții, își vor primi cadourile pe 22 Aprilie la Ziua Porților Deschise la Stația de Epurare.

Dar acum să ne întoarcem la Liceu. Pentru că toate școlile, liceele și grădinițele din Mioveni au fost renovate, așa cum v-am mai spus, au dotări moderne, vreau să vi le prezint pe fiecare în parte, câte una pe săptămână.

Momentan nu am poze din interior, dar voi reveni și cu acestea.

Mi-a plăcut totul la acest liceu unde sunt clase gimnaziale, primare și liceeale. De asemenea este și una dintre cele mai prestigioase școli din Argeș. Cum am mai spus, dacă la Mioveni se poate în restul județului de ce e atât de greu?

Sigur voi reveni și cu poze din interior pentru a nu crede că fabulez. Ce am văzut cu ochii mei este aproape de mirific. Și doar știți că eu, personal, cel mai mult țin la educație și încă mai cred în ea.

Încă un proiect de excepție al orașului Mioveni. Un oraș pe care nu ai cum să nu-l iubești, mai ales că au străzi mai bune decât în București sau Pitești. Atâta timp cât într-un oraș micuț, dar în continuă dezvoltare se poate, atunci nu am voie să-mi pierd speranța. Celorlalți nu ne trebuie decât edili capabili.

Așa cum v-am spus și săptămâna trecută, am făcut un mini serial alături de Loredana Violeta Pascal și PRwave, material pe care-l puteți citi aici, aceasta fiind partea a doua, pentru că prima o puteți citi aici dacă nu ați făcut-o deja. 

Nu știu dacă demolez mituri, dacă e ceva de demolat, poate doar mitul scriitorului de succes și al scrierilor intelectuale și comerciale. De parcă ce e comercial nu poate fi și intelectual. În fine, despre asta vă voi spune în ultima parte. Îi mulțumesc din nou Violetei pentru șansa asta. Și îi doresc să aibă cel mai sănătos și frumos copil din lume, pentru că azi e ziua ei mai mult decât a oricui altcuiva. La mulți ani, mămico!

Aș putea spune, fără echivoc, că mama mea a avut noroc de un soț care a tratat-o ca pe o regină și de o fiică dementă care a tratat-o pur și simplu :)) – și da, mama mea știe de glumă. N-am fost noi prietene mereu, dar, la un moment dat chiar am devenit cele mai bune prietene, chiar dacă ea tot are un copil tâmpit.

Numai că, pe lângă faptul că rămân la părerea mea că are un copil tâmpit – adică vedeți că mă repet, pentru că sunt sigură că m-a schimbat la naștere :D, totuși lucrurile stau puțin diferit. Adică eu și tata am avut noroc cu ea. Ne-a scos mereu din necazuri, ne-a dat sfaturi pe care nu le-am ascultat nici unul, dar asta nu înseamnă că mai târziu n-am regretat și, cel mai important, ne-a ținut uniți, chiar dacă, sunt convinsă în sinea mea de asta, uneori ar fi vrut să ne arunce de pe balcon, doar că stând la primul etaj i-a fost teamă că tot ea va trage greul.

Când eram mică îi făceam felicitări și îi cântam “de ziua ta mămico”, îi organizam show-uri în sufragerie – le mai am pe casete – și chiar o făceam să lăcrimeze. – Ca să vedeți că de mică eram artistă –

Acum, indiferent că cei doi adoleșcenți întârziați ai familiei, care de multe ori i-au făcut viața un coșmar, trebuie să recunoaștem că ne-a suportat pe amândoi, ne-a înțeles și ne-a acceptat așa cum suntem, adică al dracului de căpoși.

Dar fiind ziua ei, pentru că, până la urmă, e ziua mamei, femeia mai încolo, ei bine, mamă, să ai o viață liniștită! Nu că ai putea cu noi, dar poți măcar să ne ignori atunci când ai chef, nu ne vom supăra. Hai, fie, La Mulți Ani! Nu ți-o lua în cap, nu m-a apucat melancolia :)) Mama…

Am mai spus că în Mioveni am văzut cele mai frumoase școli și doar știți, cei care știți, că am fost într-o mulțime de școli prin țară, pentru a prezenta cărți. Mi-am propus eu să vă arăt și vouă ce înseamnă implicare, ce înseamnă să îți pese de învățământ, pentru că, până la urmă, dacă nu avem grijă de copiii noștri să învețe, atunci nu vom mai avea nici un viitor.

V-am mai spus că ori de câte ori intru în Mioveni găsesc ceva care mă surprinde. Am fost și aici în fiecare școală, liceu, grădiniță. Laboratoare dotate, școli moderne, mediu plăcut, directori care-și dau intereseul și un gospodar care investește în școală și sănătate. Dacă s-ar întâmpla măcar în sfert de țară lucrul ăsta, am fi mai buni, mai deschiși, poate chiar puțin mai inteligenți.

Ceea ce mă frapează de fiecare dată este faptul că un orășel atât de mic poate face lucruri atât de mari. E suficient un om care să vrea, pentru că dacă vrei cu adevărat chiar poți. Sigur, în Mioveni în afara primului om, mai sunt și alții care chiar vor să vadă orașul curat, copiii îngrijiți, sănătatea pusă la punct, serviciile edilitare mergând așa cum trebuie.

Dar eu, azi cel puțin, rămân la școli. Acolo unde voi merge să prezint proiecte despre apă, mediu, animale abandonate. Le-am vizitat pe toate, așa cum vă spuneam. În nici una nu am văzut, în pauze, debandada aia de la Pitești, București sau alte orașe. Copiii parcă sunt crescuți altfel, bine, ar fi și păcat după ce Primăria a investit bani în fiecare dintre ele să strice. Școlile acestea pot concura cu orice altă școală din Europa fără să se facă de râs, fără să aibă teamă. Totul este pus la punctul, punctului.

Imaginile de astăzi vă prezintă Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni. Un liceu cu adevărat minunat. Aici se pune accent pe mediu, pe sport și, desigur, pe construcții mașini. Dar este înviorător, într-o țară în care se vrea scoaterea istoriei și a limbii române din școli, să pășești în Mioveni și să iei fiecare unitate de învățământ la rând. Să vezi că celor de aici le pasă. Și culmea, să constați că nivelul copiilor de aici este mult peste nivelul celor din orașele mari.

Dacă viitorul nostru este în mărimea orașelor, atunci nu ne văd bine, dar viitorul nostru este în copii și un oraș mic a dovedit că poate, că vrea și nu se dă bătut. Restul țării când se trezește? Când ne vom da seama că viitorul e în copii și pentru asta ne trebuie școli și ne trebuie dascăli de calitate? Cine știe, poate într-o zi țara asta va deveni un mic Mioveni.

Să vă explic pe puncte:

1. De când am citit cele câteva titluri de pe facebook nu am crezut asta. Mi-a trecut imediat prin minte “După o lună au găsit drept vinovați o altă firmă românească pe care să o dea unor străini, o altă ramură a economiei noastre care se vrea distrusă”. Nu sunt fan lactate, dar dacă oamenii ăștia scapă o să cumpăr numai în ciuda celor care au vrut s-o detroneze. FĂCĂTURĂ.
2. Nu, nu m-am uitat la știri, n-am citit ziare, nu am stat să mut de pe un post pe altul pentru a vedea comentarii abjecte – dacă au fost – și să rămân tot la aceeași părere. Brădetul ne ucide copiii. Hai, sictir! Mai bine spuneți adevărul! Care ar fi adevărul? S-a ajuns la concluzia că bebelușii aveau e coli, ceea ce înseamnă că au fost tratați corect, doar că ei nu au fost tratați corect, logica sfidând chiar și gravitatea, se pare că nu a fost e coli.
3. Se face o campanie împotriva firmelor românești profitând de o tragedie sau alta sub schema ilogică “dacă ai noștrii nu sunt în stare, să aibă parte străinii de ea”, nu ar fi nici primul, nici ultimul caz din țara asta. Am distrus Făgărașul, acum ni s-a pus pe Brădet, dar adevărul adevărat nu vrem să-l scoatem la iveală ca să nu fim uciși de populație – firește că vorbeam în numele guvernanților și al doctorilor care au cam dat-o în bară.
4. Cineva îmi spunea vara trecută, cu patos, că ăștia vor să distrugă tot ce înseamnă mic comerciant român. Atunci l-am privit sceptică și în gândul meu am spus “paranoic”, acum îi cer scuze.
5. E normal ca părinții aceia să afle adevărul. E normal ca cei care au omorât copiii să dea socoteală, dar nu e normal să scoatem castanele din foc cu mâna altcuiva. Chiar nu își poate asuma nimeni nimic în țara asta? Chiar sunteți atât de plini de voi și de perfecți? Ok, să îi distrugem și pe ăștia, oricum nu mai avem multe branduri românești, decât brandurile pe persoană fizică care nu aduc bani la buget.
6. Cine, Doamne, iartă-mă, dă bebelușilor brânză oricum s-ar numi ea, la cutie?
7. Într-o lume normală, așa cum a spus și Victor Ciutacu, acum era răscoală. O lume normală în care noi nu o să mai apucăm să trăim. Am vândut fiecare părticică din țara asta, ce e drept, mai avem câte ceva de vânzare așa că să-i dăm drumul.
8. Puteți să înjurați cât vreți, cine are ochi să vadă, vede, cine nu, rămâne înjurând. Dar să nu vi se deschidă ochii într-o zi și să vă dați seama că trăiți doar printre străini, că munciți pentru ei și că ați ajuns oi la stăpân. Halal!

Săptămâna trecută Violeta Loredana Pascal și implicit PRWave mi-a făcut o propunere, dar eu aș spune că am luat-o ca pe o provocare. Ei bine. Violeta m-a rugat dacă vreau să scriu un articol despre ce înseamnă să fii scriitor în țărișoara asta. Mi-a plăcut, dar mi s-a părut totuși greu, mai ales când mi-a spus că pot să o fac și în episoade. Mă gândeam cu teamă ce să spun pentru a avea chiar episod, da, asta până m-am apucat de scris și ce să vedeți, mi-am dat seama că am atât de multe de spus că patru pagini A4 ori să-mi ajungă doar dacă mă zgârcesc la vorbă.

Nu vă panicați că mă zgârcesc, nu o să vă chinui așa tare 🙂 Îi mulțumesc mult Violetei pentru invitație, mai ales că de-a lungul anilor am colaborat bine în multe și diverse conjuncturi. Mi-a fost alături chiar și când nu mă așteptam. Chiar dacă nu avem prea mult timp să ne vedem sau să vorbim, atunci când o facem parcă nu am fi întrerupt niciodată conversația. Mai rar oameni ca ea, mai rar PR-i ca ea. Și pentru a nu vă ține așa în suspans, bine, știu că nu sunteți, cu un click puteți citi prima parte, dar totuși e doar începutul. 

Martie, se spune, e luna femeii. 1 Martie, de fapt, era pentru cei care ținuseră post și erau pioși. Era, de fapt, sărbătoarea bărbatului, pentru că, pe vremea aceea, femeia nu era nicidecum vreun model pentru societate. În Chișinău, pe ici, pe colo, încă se mai păstrează tradiția și femeile le oferă bărbaților șnurul roșu cu alb.

Dar, dar, luna martie nu e numai luna femeii și a mărțișorului. E drept că 8 Martie e ziua internațională a mamei, știți voi “De ziua ta mămico…” și totuși nu e doar atât. E și luna vrăjitoarelor. Nu știu de unde a venit asta. I-o fi zis unul nevesti “vrăjitoareo, nu meriți nimic!” și de aici femeile s-au urcat pe mătură și au început să arunce cu vrăji, blesteme și alte cele. Dar gluma s-a transformat în lucru serios și vrăjitoarele, blestemele și toate relele au început să se întâmple în Martie. Se leagă, se dezleagă, se poartă pe dos, se poartă roșu cu alb. Și chiar dacă gluma mea e serioasă, ei bine, poate că n-ar fi rău să vă feriți.

Acum, chiar dacă am aflat că mărțișorul nu e pentru ea, totuși vă fac o recomandare, pentru că 8 Martie e ziua femeii și a mamei. Așa că puteți cumpăra de aici cadoul perfect. 

Și acesta e doar unul dintre produsele fermecătoare de la www.cel.ro

Cum spuneam, după momentul publicitar, mi-am luat mătura și vă spun ceva destul de important. Acum nu mai glumesc. Încercați să vă amintiți ce visați în noaptea asta, pentru că s-ar putea să fie îndrumări importante pentru voi. Pentru fiecare în parte. E vorba de partea astrală și numerologică. Nu, nu vi se întâmplă asta din patru în patru ani pe 29 spre 1, vi se întâmplă doar în anumiți ani. Nu stau să dau detalii pentru că oricum știți că sunt nebună, dar vorbesc serios. În nebunia mea s-ar putea să am și dreptate. Nu încerc să vă conving că nu am de ce, cine vrea să asculte o face, cine nu, nu. Visele din noaptea asta dezvăluie niște lucruri, fiți pe fază.

Și acum să mă întorc la mătură. Pentru farmece și vrăji, pentru dragoste și bani, nu evitați să mă contactați. Nu vă iau bani, doar sufletele – care aveți :))

E urmarea unei discuții triste dacă mă întrebați pe mine.

Există doi oameni, pe mine nu mă băgați în seamă, sunt doar observator și clar acum vorbesc neîntrebată. Doi oameni foarte deștepți. Unul susține că minciuna este în noi toți, important e să taci, să înghiți și să știi că oricât de mult te-ar minți celălalt totuși te poți baza pe el/ea. Buzzzzz! Mai spune, de asemenea, că uneori e necesar să împachetezi adevărul pentru a nu răni. Obositor până acum. Celălalt susține contrariul. Și aici vin și eu, observatorul. Cel care a ascultat și a tras concluzia.

Bun, acceptăm o dată o minciună, o acceptăm și pe a doua, să mor dacă mă mai încălzește că mă pot baza pe X și pe Y. Minciuna e ca alcoolul, odată ce ai început să trăiești cu ea devii dependent. Nu mai bine, dacă tot nu vrei să spui ceva, nu spui pur și simplu? Fără scuze jalnice? Adică un simplu “Nu vreau să mă pronunț! Nu vreau să-ți spun!” etc, n-ar fi mai corect?

Dacă eu înfrumusețez adevărul pentru a te simți tu mai bine (oricine ai fi tu), realitatea ta se va schimba? Eu nu cred.

Ok, sunt de acord, sunt lucruri pe care nu le poți spune sau nu vrei să le spui, oricare, ok, atunci taci. Mai bine așa decât să cauți o minciună cât de mică pentru a înfrumuseța ceva ce nu poate fi împachetat. Se spune, din popor, că greșeala recunoscută e pe jumătate iertată. Tot pe principiul ăsta nu mai bine un adevăr dur decât o minciună elevată?

Nu, și știți de ce?, simplu, pentru că nu suportați adevărul. Dacă ar fi să vă analizați fiecare în parte nu v-ar plăcea ceea ce ați descoperi și atunci vă mințiți și voi pe voi. Eu, personal, nu mai înțeleg nimic din omenire. Sunteți furioși când cineva vă minte, dar nici nu suportați adevărul.