Adela ești tu, Adela sunt eu, Adela e orice femeie de pe acest pământ. Indiferent că a trecut sau nu prin experiențele ei, unele sunt asemănătoare. E greu să nu fii Adela. Să nu fi trăit, chiar dacă la cote mai mici ceea ce a trăit ea. E greu să nu fi suferit, să nu fi dăruit, să nu fi fost acolo chiar dacă știai că nu ar trebui. Noi suntem Adela, noi toate cele care, de cele mai multe ori am uitat să ne iubim pe noi și ne-am trezit într-o zi împietrite, fără a ne mai cunoaște, fără a ne mai dori asta și, într-un final, fără suflet.

Adela e orice femeie care a dat prea mult și, într-o zi, nu a mai putut da nimic.

E un nou proiect pe care cine știe când îl voi termina. Dar Adela e în curs de creație. Adela s-a născut și se dezvoltă. E înger, e demon, cel mai bun, dar și cel mai rău om. E ființa care a căzut și s-a ridicat de prea multe ori, iar în final, rămasă în picioare, a refuzat să mai simtă.

Da, cică se anunță de un nou roman. Un altfel de roman. Ea e Adela.

N-am apucat să fac poze, așa cum am mai spus. Ba din lipsă de baterie, ba din lipsă de timp. Dar tot am pus și noi mâna pe trofeu măcar așa, puțin.

Eh, aș putea spune din culise, dar ce sens mai are? Important e că a ieșit bine. Important e că acești copii care au muncit trei luni de zile, care s-au dedicat concursului și-au primit și răsplata.

Să fim serioși, premiul e un nimic, în comparație cu cât s-o fi câștigat în spate, adică cât a câștigat Pro TV-ul, dar nu asta contează, important e că tinerii de la Bascov au învățat să lupte pentru ei. Și au făcut-o cu atâta dragoste, pasiune și bucurie că încep și eu să cred că, poate, țara asta mai are o șansă.

Nu zic că ceilalți copii, concurența, nu au fost minunați. Unii dintre ei, serios vorbind, atât de dulci, atât de pasionați și plini de viață. Dar, din păcate, dacă ne uităm cu atenție, tot părinții îi strică. Atâtea orgolii, atâtea meschinării, cum să învețe copilul să piardă cu demnitate, cum să învețe să nu judece, să nu bârfească, să nu fie un necioplit, dacă asta văd de la părinți și, respectiv, de la coregrafii lor, care nu s-au lăsat mai prejos în jigniri. De parcă n-ar fi fost toți tineri, de parcă n-ar fi muncit toți și de parcă unii sunt zei și alții ciume. Da, acei copii au învățat că noi suntem țigani, ciume, mafioți… de ce?, pentru că orgoliile celor mari sunt nemăsurate. În loc să îi susțineți și să-i încurajați voi nu faceți decât să le arătați fața urâtă a lumii, fețe foastre urâte și sufletele voastre pline de venin.

Deagaba avem tineri excepționali, dacă acasă văd ura, răutatea, răzbunarea și alte lucruri oribile.

Asta a fost tot ce am regretat din culisele PRO TV-ului, bine, da, a mai fost și frigul îndurat, dar să zicem că nu te pui cu vremea.

În rest ce să spun: copiii ăștia minunați, pe lângă dansurile lor populare au mai învățat o coregrafie de latino în două zile și jumătate. Coregrafie care a început cu Cristi Miu, pe care am mai schimbat-o și eu și mai apoi și cel mai bun coregraf din județ, domnul Oancea. Așa că în două zile jumătate au învățat din mers tot ce ne-a trecut nouă prin cap. A, să nu uit, a mai schimbat și Lorena Toma la ea 🙂 Nu cred că le-a fost ușor nici lor să ne asculte pe fiecare în parte și să se adapteze după cum ne venea nouă, dar nu s-au plând niciodată, jur, nu i-am auzit să zică nimic. Au făcut tot și au făcut bine. Iar reprezentația finală a fost magistrală. Le-a ieșit mai bine decât la orice repetiție. Vorba unuia dintre băieți: “Așa suntem noi, arătăm ce putem în fața camerelor, nu la repetiții” 😀 Minunați, jur, minunați!

Am mare încredere în voi. Toți ați fost la înălțime.

Da, Adela sau, mai bine spus, “Scrisorile Adelei” este un nou proiect literar. Fără crime de data asta, adică nu omoruri, pentru că vor exista crime sufletești pentru toată generația feminină din lume. Și, cu siguranță, fiecare femeie, începând de la șaisprezece ani, pănă hăt, departe, se va regăsi măcar puțin. Așa că… tam, tam, scurt fragment:

“Ți-am scris în ziua în care ai plecat. Nu știu de câte ori am încercat să-ți spun, să-ți arăt, să te fac să simți. Așa că am scris. Unde ai greșit, unde am greșit. Am încercat să îmi descopăr singură toate tainele pe care le-am ascuns în sufletul meu în timp ce eram lângă tine, inertă, moartă, ca o păpușă trasă de sfori.
………………………….
Adela

Mă numesc doar Adela… Mă gândesc la mine ca la Lorelai într-o lume plină de haos, pierderi și suferințe. Mi-am petrecut tinerețea tânjind după lucruri mărunte care să mă facă fericită și acum că am trecut de treizeci simt că mă prăbușesc de-a dreptul.
Am trecut prin lumi diferite. De la palate, cluburi de lux, ambasade, până la a fuma o țigară și a bea o bere pe o bancă dintr-un cartier oarecare, dintr-un oraș oarecare. Am cunoscut faima și eșecul. Am fost sus și apoi am venit drept în cap frângându-mi gâtul, pentru că am avut încredere doar în cine nu merita asta. Am înțeles în anii ăștia că nu e vorba despre mine, nu despre Adela, ci despre deciziile mele. Am analizat toate posibilitățile. Dacă aș fi mers pe drumul meu de una singură și acum aș fi fost acolo.
În urmă cu șaisprezece ani aveam deja succesul unei dive autohtone. Doar că nu aveam operații, silicoane și nici nu mergeam ca turbata la sală pentru a arăta în vreun fel. Sunt o femeie mai plinuță, nu grasă, pot spune că am forme pe care le păstrez încă din prima tinerețe. Însă vocea mea… aici e altă poveste. M-au descoperit la cincisprezece ani într-un concurs școlar și de acolo totul a mers așa cum ar fi trebuit. La douăzeci eram deja pe toate posturile de televiziune, la toate radiourile și destul de des în presa de scandal. Doar că, așa cum se practică adesea, scandalurile în care „intram” nu erau altceva decât PR.
…………………………
Scriu! O fac pentru a mă descătușa. Știu că nu vei ajunge niciodată să citești tot ceea ce eu pun pe hârtie. Poate, uneori, vei găsi frânturi din gândurile mele. Hârtii pe care ți le strecor în buzunar cu un scris care nu-mi aparține. Bilețele de amor de la o anonimă care te iubește necondiționat. O anonimă pe care o ții doar pentru tine, pentru că eu, deja, nu mai prezint niciun fel de interes.”

Despre Super TV și cât de Super e o să aflați zi de zi online până în ianuarie când va începe să emită.

Asta a fost una din acele zile pe teren care m-a trezit din morți. Rezultatele muncii noastre de astăzi, momentan, le puteți vedea la Marius Dumitrescu – care a alergat azi cu camera de la 08:00 până la 14:00, fără să respire – sau la mine. Evident, nu-l pot uita nici pe Dan Badea pe care l-am frecat la melodie cu toate prostiile. Jur că în locul lui îmi dădeam bătaie, dar el a rezistat. Rezistent de-a dreptul a fost și Marius. Să te cari toată ziua cu o cameră care cântărește cât mine îmbrăcată, pe ger – că a fost al dracului de frig – nu e ușor. Dar una peste alta ne-am distrat, chiar dacă eu eram chiaună și el a fost nevoit să facă cât doi. Asta e, nu mai petrec în cursul săptămânii… mă rog.

Mai mult despre Super TV puteți afla și de pe Argeș Plus. Surprizele nu vi le spun eu, dar totuși, țineți-vă bine! E altceva și va fi altceva. Fără directive politice. Așa că… înțelege cine poate.

Oricum, le mulțumesc și celor care au acceptat să stea de vorbă cu noi astăzi și le mulțumesc și celor care n-au acceptat, doar că, într-o zi, s-ar putea să nu mai accept nici eu. Deh, așa e viața, se mai întoarce roata și nimeni nu e definitiv.

Dar cel puțin sunt mulțumită că oamenii ăia – indiferent de culoarea lor politică – pe care-i știam eu oameni nu m-au dezamăgit.

Și mâine e o nouă zi. Și mâine o să fie distracție. Ieee. Atenție, se filmează!

Dacă n-ar fi trist, clar ar fi amuzant. Și dacă n-aș fie eu și ar fi Iolanda cred că aș putea trece și peste dramatism. A, stați, e fix invers. Eu trec mereu peste dramatism.

Bun, ai o așa zisă relație care îți spune că face Crăciunul cu rudele. Perfect… sincer eu chiar doream să-l fac jumate la muncă și jumate la prietenii mei că de aia îi am. Și să fiu din nou sinceră mi s-a cam luat de prosteli de doi bani. Dar nu asta e povestea…

…

Sar din una în alta.

Câ tot n-am zis nimic despre funerariile regale, decât așa câte o chestie. M-ați înțeles total greșit, nu că mi-ar păsa. O ador pe regina Ana, chiar dacă nu mai e. Poveștile din viața ei sunt uimitoare. Nu am nimic cu regele Mihai. Îmi e total indiferent. Dar turul ăsta de forță al televiziunilor m-a obosit. Faptul că 80% din ăia care s-au dus și au jelit s-au trezit cu o seară în urmă monarhiști mă scârbește. O, da, mi-ar fi plăcut monarhia, mi-ar fi plăcut balurile alea regale, viața aia ușor boemă, dar hai să nu mai visăm. Trăim cum trăim și cum ne-am ales să trăim și dați-o dracu’ de victimizare. Oricum nu mai aveți ce rege să puneți. Dar încă mai trăiește Guță dacă totuși sunteți interesați. Și nu, nu doresc moartea nimănui și din respect o să spun clare și răspicat, mi se pare o chestie de inumanizare faptul că îi tot doriți moartea lui Iliescu, de parcă sunteți voi judecătorii supremi. Hai să arunce primul cu piatra care nu a greșit niciodată. Dar, mai ales, cel mai mare păcat e să te faci tu judecător în fața Divinității și să pândești moartea unui om, oricare ar fi el. Te-ai simți mai bine? Nu cred, fix tot aia va rămâne în urmă. Nimic nu se va schimba, decât că el scapă din lumea asta nebună și noi ne chinuim în continuare. Eh… fiecare cu treaba lui, dar nu mă băgați la mijloc, nu m-am dezumanizat în halul ăsta și nici nu-mi doresc. P.S: În maxim două săptămâni mai mult de jumătate din monarhiștii declarați ați pe Facebook vor uita și de existența regelui. Istoria se repetă 😉

Revenim

Am trăit-o și pe asta… da, săptămâna trecută într-o conjunctură ciudată. Rar mă întâlnesc cu oamenii ăștia. În ultimul timp tot mai rar, din motive de protecție personală pentru că încerc să-mi îndrept viața spre normalitate – dar, da, mă plictisește chestia asta, dar, na, o fi ceva de capul normalității și poate undeva am ratat eu simțirile ale. În fine.

Prima întrebare: “Dacă aș jura că mă schimb mi-ai mai da o șansă?”. Cu siguranță da, dacă nu ar fi a o suta oară când aud asta – măcar nu aveam timp să ne plictisim vreodată, dar na, asta e viața, iar eu, totuși, nu am nevoie nici de prea multă nebunie.

A doua: “Ai observat că “A” te fixează cam mult? Mă rog, nu mă fixa pe mine, dar cu nebunul nu te pui.

Scena de film. Un pumn în botul lui A – total nevinovat – și începe circul. Noroc că am putut fuma o țigară în timp ce am privit spectacolul, m-am ridicat și am plecat. Am râs în sinea mea, pentru că da, așa cum zicea Ț/ul, omul chiar m-a iubit. Dar nu poți trăi lângă nebuni și probabil o dragoste din asta o întâlnești o singură dată în viață, doar că atunci când îți face rău trebuie să renunți. Și eu am făcut-o. Viva!

Și iată, prima oară după foarte mult timp, Aleluia, chiar îmi place cineva și nu mă pot apropia. Teribil. Nu știu cum să fac și mă mai și enervez. Dar am înțeles și asta că doar de aia am prieteni deștepți: nu e timpul, nu sunt pregătită, nu e momentul. Nu că el și-ar da silința. Aia e, rămâne cum am stabilit, nu că am fi stabilit în vreun fel. Ne complicăm viața pentru că nu suntem în stare să ne spunem ce avem de spus. Bine, mie mi s-a luat să tot spun, așa că am rămas pe modul silent.Ce rost are? Sau are? Doar că m-am săturat să nu fiu ascultată. Și oricum nu știe nimic despre mine, așa că vorbim vorbe.

Ne întoarcem la Rege?

Să se odihnească în Pace, cred că asta și-ar fi dorit. Monarhie? Sorry, nu e pentru noi.

Să ne întoarcem la mine? Prea multe necunoscute într-o ecuație simplă care nu îți oferă niciun indiciu. Eh, au fost și mai grele. Lasă, frate, scrisul e pe primul loc și Celi, apoi om mai vedea noi. Poate că într-o zi… poate că niciodată. Da-o dracu’ că sunt mai mișto pisicile.

Și Aleluia fiecare va înțelege pe dos și va ieși un haos, fix ce mi-am dorit. Să fie zăpadă! Să fie Crăciun! Să fie bucurie! Mie nu-mi pasă de ceea ce se va întâmpla, restul lunii va fi a mea cu sau fără… 😉 Avantajul? Mie nu mi-a fost niciodată frică de singurătate. Hai, o ultimă țigară și somn. Am spus destule baliverne azi, mâine am mai multe de spus.

Nu știu dacă acești Cavaleri ai Vinului au legătură și cu Marcelo Batagglia, dar chiar și așa, caii tot nu au nicio vină.

O să ziceți iar că sunt răutăcioasă. Nu sunt. Dacă sunt acei cavaleri ai vinului nu o să spun mare lucru din cauza domnului mai sus menționat care nu-și plătește colaboratorii și îi mai și persecută până la epuizare, dar asta e altă poveste.

Important e că Gabi Matei, cunoscut fermier din comuna Bradu, își aduce azi căluții la paradă. Și ce mai cai. Superbi. Au pinteni sau, cel puțin, așa cred că se numesc. Nu știu eu multe despre cai, știu doar că-mi plac. Sunt superbi și aș vrea și eu câțiva dacă ar avea loc în apartament. Ce vă pot spune cu siguranță e că au nevoie de îngrijiri speciale. Trebuie țesălați, plimbați și hrăniți după anumite standarde.

Mi se pare inedit că în Pitești se face o paradă călare, chiar în centru. Mi se pare chiar fabulos. Eu abia aștept să văd căluții lui Gabi Matei, nu de alta, dar știu câtă grijă are de ei. În plus, vrem sau nu să recunoaștem, sunt și frumoși 🙂 Ar fi bine să veniți și voi, cei care mai sunteți din Pitești – că doar știu că în zona asta nu prea am cititori, iar cei din capitală sau din Ardeal nu pot veni. Dar astăzi, zic eu, fie ploaie, fie vânt, vom avea la ce să ne uităm. Căluți, căluți…

DC News ne propane o campanie pe care o susțin cu tărie.

Șofez de ceva vreme, să tot fie vreo unsprezece ani. Nu am avut niciodată un accident cu un alt participant în trafic și sper să nici nu am vreodată. E drept, s-a mai întâmplat să mă cert cu ziduri sau diverși boscheți, dar niciodată ceva foarte grav. Doar zgârieturi. Nu că ai avea cum să le ocolești, mai ales atunci când ești pe o stradă îngustă unde mai ai și prioritate, dar nimeni nu ți-o oferă, așa că ești nevoit să te înghesui într-un perete că asta-i viața. Nu sunt nici cel mai bun șofer, dar nici cel mai prost. Pot spune că știu unele lucruri pe care, poate, șoferii obișnuiți nu le cunosc, dar asta nu mă ajută dacă un nebun îmi taie calea sau iese pe linie continuă, ori vine cu viteza vântului. 

Nu zic că aș fi antiviteză, dar nu în orașe. Și așa e destul de aglomerat. Cu aglomerația nu ne putem certa. E ca și cum te-ai certa cu Președintele că plouă sau ninge. Nu ai cum. Nu are sens. Dar am putea învăța să nu mai încălcăm regulile și să fim puțin mai civilizați că nu ne costă nimic.

Da, și pe mine mă enervează ăia care dorm la volan sau încurcă traficul. Dar în atâția ani de șofat am înțeles că oricum nu contează, timpul de-a ajunge la destinație e tot ăla. Dacă noi n-am mai încălca regulile și dacă i-am lăsa și pe ceilalți să se deplaseze în mod civilizat, aglomerat ori ba, s-ar merge mai bine. Așa că nu ne costă nimic să blocăm șmecherii din trafic. 

Una dintre cele mai ușoare lecturi în domeniu, să nu ziceți că vă pun prea mult mintea la încercare. Se poate comanda de aici. Promit că merită.

“Un aspect atractiv al prezentei ediții stă în capacitatea sa de a fi o lectură plăcută și practică, rămânând în același timp un document știintific util deopotrivă cercetatorilor și publicului general.

Pentru specialiști, cartea de față poate reprezenta o schimbare agreabilă de ritm (de la materialele de studiu obișnuite), care, totuși, nu face rabat seriozității științifice. De asemenea, atât pentru cercetători cât și pentru publicul larg, cartea aceasta poate fi considerată o modalitate de a demonstra că, printr-o prezentare adecvată, ceea ce pare a fi doar un text științific fad se poate dovedi a fi, în realitate, un text plin de viață, folositor și relevant pentru toata lumea.

De acum înainte vei fi foarte atent când vei citi un ziar, vei face cumpăraturi sau vei asculta un mesaj politic. Te va îngrozi să afli că ești manipulat 24 de ore din 24 !

Supunerea față de o autoritate este un comportament uman general, rezultând din statutul de ființă socială al omului. Adesea acest comportament se află la originea încercărilor de manipulare.

Sinteza a bogatei literaturi consacrate subiectului în ultimele decenii, volumul prezintă tehnicile de influențare a comportamentului, în sens pozitiv sau negativ. Lectura lui ne ajută să înțelegem cum se exercită influența și manipularea în viața de zi cu zi și să le dejucam eficacitatea prin cunoașterea mecanismelor psihologice la care ele apelează.

Doctorul în filozofie Robert B. Cialdini susține cursuri universitare și post-universitare despre persuasiune și influență socială la University of North Carolina și Columbia Univeristy. El este în prezent șeful catedrei de psihologie și membru al Consiliului de Conducere al Arizona State University.

V-am spus deja despre concertul de la Pitești, Barock, sâmbătă, cu Vasile Mardare și Adi Beznă, dar vi se mai pregătește ceva. Să vedem:

Mine, 22:05, la Băicoi, Club Touche. Vasile Mardare, Adi Beznă și Pițigoi Viorel vor licita un an din viața lor. Și, probabil, fiecare dintre dumneavoastră, cei care veți fi prezenți la eveniment, veți licita măcar o clipă de bucurie. Bucuria de a-i asculta și de-a fi aproape de ei.

SÂMBĂTĂ: PITEȘTI – ca să nu uitați.

Duminică pe înserat, în aceeași formulă, sunteți așteptați în Vâlcea la “Casa Veche”. Muzică live, calitate, cântece de sulfet. Sunt convinsă că veți avea plăcerea de-a fi alături de artiști și de-a vă bucura împreună. 

Weekend plin! 

Via Arcidalia Ghenof: “Cand am citit prima carte a Oanei  Oana Mujea(prima pe care am achizitionat-o eu)”Jucatorul” mi-a placut foarte mult(motiv pentru care i-am si facut prezentarea pe situl Literatura pe Tocuri),mai ales ca este prima data dupa personajul “Minerva Tutovan” al Rodicai Ojog Brasoveanu,cand apare in literatura politista de la noi o detectiva, Iolanda Stireanu ,la fel de desteapta,de dura ,de ironica ca Minerva doar mai tanara si poate mai feminina.
La “Indicii Anatomice”pe langa actiunea romanului m-a amuzat si m-a incantat sa-l vad pe autorul Bogdan Hrib in rol de personaj al unui roman(e drept un rol flatant si onorant pentru un barbat).
Iar in “Sarutul Mortii”(scris cu Andra Pavel)mai apare o eroina Anastasia Marinescu care impreuna cu Iolanda Stireanu rezolva misterul.
Oana Mujea m-a convins sa-i caut si sa-i citesc in continuare cartile,sunt curioasa ce alte aventuri ne asteapta.”

Vechituri 😀