Am o scuză, nu știu dacă e sau nu e bună, dar e scuza mea, sunt blondă natural, dar problema voastră care e?
Copiii mor!
Da, copiii mor, asta este evident chiar și pentru mine. I se cere, discret, să nu deranjeze, demisia ministrului sănătății. Dacă era un ministru netehnocrat, indiferent din ce partid, acum era făcut harcea-parcea. Ba nu, era deja ars pe rug. Dar acesta, tehnocrat fiind, abia dacă-l împingem cât de cât să nu-l deranjăm.
Nu știu, îmi scapă mie ideea. Dar ce dracu’ a făcut Guvernul ăsta tehnocrat pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat cu acei copii? Părerea mea, dar doar a mea, este că e vorba de ecoli, care, probabil și-a dezvoltat tulpina și e mai rezistent. Dar problema e că nici un virus nu se tratează cu antibiotice, normal că așa îi omorâți. Bine, asta dacă cineva s-ar și prinde.
Iohannis m-a făcut să lăcrimez!
Nu l-am votat nici pe el, nici pe Ponta, dar totuși i-am votat pe amândoi. Mna, așa sunt blondele, indecise. A fost o vreme, cândva la începutul lumii, când aproape că l-am plăcut pe neamț. Mi-a trecut repede. De obicei nu simt atașament față de oameni, așa că nu mi-a fost greu să trec de la dragoste la indiferență. Dar jocul lui de ieri mi s-a părut penibil. Da, știu, a vrut să fie persuasiv. Hai, lăsați!
Tehnocrații s-au ridicat pe cadavre!
Da, Guvernul ăsta s-a ridicat pe cadavrele celor de la Colectiv și, din câte văd eu, dar asta văd doar eu, nu trebuie să vedeți și voi, nu este capabil să gestioneze nici acum situația. Copii morți, pensionari fără pensii, economie zero, personal îl regret pe Ponta așa cum aș regreta lipsa apei în deșert. Așa ceva nu se poate – ba da, se poate, spun prostii. Iată că se poate!
ANAF-ul nu e Dumnezeu pe pământ!
Dar angajaților de acolo așa li se pare. Dacă tot urlați ca nebunii mai și informați-vă. Antena trei nu are nici un ordin de evacuare judecătoresc. Așa că ceea ce fac ăștia e un abuz. Așa cum fac abuzuri când vă trimit la două săptămâni notificări acasă și multe altele. Hai să fim serioși, dacă aveți măcar un neuron știți și voi asta. Sunt convinsă că toți cei care primesc scrisori de la ANAF mor de fericire și abia așteaptă să le citească. Câți dintre voi nu scoateți ultimul ban din buzunare pentru a îndestula buzunarul statului? Nu, nu, nu trebuie să-mi spuneți. Nu e treaba mea.
Dacă ai trecut măcar o zi prin presă ai avea creier să nu-i urăști pe cei care trec prin greutăți.
Dacă nici cei din presă nu înțeleg, nu știu cine ar mai trebui să înțeleagă.
Comentarii recente