Un subiect atât de actual în zilele noastre. Nu pentru că amantele/amanții nu ar fi existat din cele mai vechi timpuri. Dar întrebarea mea rămâne aceeași: de ce? Bun, pot înțelege anumite nuanțe, dar, pentru Dumnezeu, nu mai băgați chestia aia cu copiii. “Când ai copii e mai greu”. Nu, tâmpitule/tâmpito, e mai greu pentru copil să-și vadă părinții nefericiți, oricât v-ați preface. Va crede că asta înseamnă căsnicie să stai acolo, nefericit, deprimat, mereu cu gândul în altă parte, doar pentru că ești tu, copilul, la mijloc. Asta e cea mai penibilă scuză. Vrei să pleci dintr-o căsnicie nefericită, fă-o, mai ales dacă ai un copil. Arată-i că există fericire, putere, dorința de-a fi mai bine, împăcat cu deciziile tale. Și nu îi mai băgați la mijloc, când tu, oricine ai fi, vrei o amantă și pui problema copilului, deja m-ai pierdut.

Cum spuneam, sunt câteva mici chestii pe care le înțeleg, ca de exemplu când cel alături de care trăiești suferă de vreo boală incurabilă. Dar chiar și așa poți avea puțin respect să aștepți să moară. Daaa, știu, sunt atât de rece. Nu, nu sunt rece, sunt doar atât de realistă. A, bun, există și acele căsnicii fericite din care, totuși, dragostea se estompează și atunci unul sau celălalt caută acel sentiment de îndrăgosteală în altă parte. De ce? Poți să o reaprinzi în căsnicia ta sau poți avea două ouă și să renunți la căsnicie căutând din floare în floare. Cine știe, poate apare care apare, dar știți ceva, nu va fi la fel pe termen lung.

Mi se spune des că sunt un cub de gheață. Tocmai asta e problema, nu sunt. Eu sunt capabilă să renunț la cel de care chiar îmi pasă pentru că știu că îi voi face rău sau va fi invers, iar voi, bărbații, mai mereu îmi demonstrați că am dreptate. Pleci la drum cu o creștină pentru că o iubești atunci, pe moment, apoi se mai duce din dragoste și ai vrea altceva. Acum o mai dai și în alea că na, viața nu e dreaptă, că o fi, că vrei să simți din nou, iar tu, un cub de gheață, chiar nu vrei să pricepi că poți fi iubită chiar dacă el are un bagaj în spate. Nu, poate sunt eu defectă, dar nu.

Și aici interveniți voi. Adică sunt atât de defectă pentru că nu accept să fiu amantă? Da, da, știu. Avantajele sunt că nu trebuie să-i gătești, să-l speli, să-l calci, că doar de aia și-a luat nevastă. Tu poți trăi bine mersi pe banii lui. Coafor, unghii, epilat, SPA, huzur. Nu trebuie să pui și suflet, clar, că doar nu ești complet tâmpită. Lasă-l pe el să se agite, tu doar dă-i impresia că e singurul în universul tău. Da, frumos până aici, dacă nu te gândești că ar putea fi fix invers. Adică ai putea fi tu cea care calcă, gătește, are grijă de copil și spală creatura masculină predominantă. Frumos, nu? El e fericit, vine zâmbitor acasă și îți oferă, desigur, o noapte pasională, pentru că meriți, doar nu ai timp să trăiești ca cealaltă.

O altă curiozitate de-a mea. Ca amantă poți să ai și tu un alt iubit sau trebuie să fii dedicată doar aceluia care te-a “cumpărat”, pentru că, la drept vorbind, asta a făcut.

Și din nou, chiar sunt eu defectă de tot?

Sunt acel cub de gheață care nu vrea să se topească în fața unuia însurat. Am înțeles asta. Da, recunosc, uneori sunt chiar enervantă. La un moment dat am reușit să joc rolul geloasei (doar că respectivul era liber), mi-a ieșit atât de bine că m-a și crezut. Ulterior i-am spus că mi se fâlfâie, dar asta pentru că vedeam că tot încerce să explice, iar mie chiar nu-mi păsa. Asta e răceală și nepăsare, nu faptul că refuz să trăiesc în comuniune cu familia ta. Și apoi, dacă dragostea tot trece în trei ani, de ce mama dracului nu rămâneți voi neînsurați și din trei în trei ani schimbați femeia? Nu e mai corect așa? Măcar nu le duci la starea civilă și le promiți verzi și uscate. Zic și eu.

Simfonia e a noastră, a argeșenilor, dar, în special, a piteștenilor. E o tradiție de patruzeci și unu de ani. O tradiție la care am participat și eu copil fiind – ceea ce înseamnă că încă nu sunt suficient de bătrână, bilă albă pentru mine. Am criticat administrația locală ori de câte ori nu mi s-a părut corectă, dar, ori de câte ori a făcut lucruri bune, frumoase, elegante, nu am avut decât cuvinte de laudă. Eu sunt o anormală. Nu țin cu voi pentru a vă pupa fundurile că n-am de ce, dar când ceva e bine făcut, e bine făcut.

Să o luăm pe puncte:

1. Simfonia de anul acesta mi s-a părut, de de parte, una dintre cele mai bine organizate. Se vede că de la primar la vici s-au organizat și au depus eforturi. Pe lângă aceștia și directorii școlilor și chiar Generalul Tudosoiu și-au pus amprenta. Surpriză, copiii au fost încântați. O, da, la dracu’, e o fericire să apari în fața unei oficialități, proastă sau deșteaptă. Tu ești copil, știi doar că o să dai ce ai tu mai bun pentru a ți se remarca talentul. Îmi aduc aminte că aveam șaisprezece ani și din nebunie n-am vrut să particip la Simfonie. M-a luat Petre Roman în brațe și Constantin Stroe (Dumnezeu să-l odihnească!) și aproape m-au cărat acolo. Și am cântat, dar nu aveam chef, dar, adevărul adevărat e că m-am simțit al dracului de mândră. Când eram cu mult mai mică abia așteptam o manifestare de orice gen. Că era Simfonia, că mergeam pe scena teatrului unde ne vedeau doar părinții și apropiații, că făceam orice semăna a spectacol, îmi aducea o bucurie imensă. Și era concurență mare care să fie în rolul principal, jur.
2. M-am așteptat din prima clipă să apară această reacție complet stupidă. “Copiii au fost aduși în fața lui Dăncilă ca pe vremea comuniștilor”. Hai, marș, copiii, în primul rând au fost fericiți să fie acolo, să îi vadă un puhoi de lume, fără să le pese de Dăncilă – unii nici n-au înțeles cine e femeia. Dar de aici până la comunism e cale lungă. Comunism e ce ați făcut voi cu proprii copii lăsându-i la minsu zece grade sau mai bine, în fața jandarmilor, noaptea, cu înscrisuri rezistente și instigare la ură. Manifestarea aceasta nu e o instigare la ură, așa cum faceți voi, detractorilor, doar pentru că nu puteți altfel. Doar pentru că ați ajuns la un nivel de ură pură pe care nu v-o mai poate ține nimeni sub control. O, s-a făcut sub sigla PSD, atunci omorâți visul oricărui copil care nu are părinți tâmpiți să-i scoată în ger să reziste – mă rog, o fi și asta vreo metodă imunitate.
3. M-ați tâmpit toți cu poza în care un om sau doi, trei, patru, nu știu câți, îi pupă mâna lui Dăncilă. Pe bune? De parcă au pupat-o în cur. Voi înțelegeți că unii oameni face gesturi de cavalerism pentru că așa simt? Nu pentru că vor, vezi Doamne, mâine să se ducă la Guvern și să-i ceară palate. Dar asta vi se pare mai ok? Adică nu e puțin jenantă?

Sunt convinsă că și acest om, amărât, a făcut gestul din convingere, din credință, dar totuși parcă e mult, mult mai jenant, ca bărbat să lași pe cineva să-ți pupe mâinile, de parcă ai și merita.

4. Poate că se fac multe greșeli în administrația locală. Categoric unii se văd regi pe acolo, categoric altora nu le mai ajungi la nas nici cu picioroange, dar vă spus sincer, știind despre ce vorbesc, dar nu dau nume pentru că nu vreau să credeți că o fac din cine știe ce motiv, acolo, la vârf, în administrație, sunt oameni care chiar își dau interesul. Categoric n-au cum să-i mulțumească pe toți. E imposibil. Sunt câțiva care încearcă să fie mereu peste tot. Cât să poți? Cât să duci? Mai trebuie să trăiești și pentru tine măcar o oră pe zi. Să îți eliberezi mintea de toate problemele orașului. E firesc și omenesc. Dar dacă voi aveți impresia că nu și-au dat silința și că au făcut un lucru comunism… nu, nu aveți impresia asta, sunteți doar ipocriți și rău intenționați.

Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun, apropo de fetița care a stat în cap pe ciment. Mi-am rupt mâna de trei ori. Pe vremea aceea făceam gimnastică aerobică, podul, roata, statul în cap, statul în mâini erau plăcerile vieții mele. De ce credeți că nu m-am oprit după ce mi-am rupt mâna prima oară?, chiar dacă mama a fost 5% disperată, pentru că, spre deosebire de alte mame, chiar m-a lăsat să mă bucur de copilărie cu toate membrele rupte. Nu m-am lăsat pentru că îmi plăcea. Lumea se minuna, mă aplauda, le plăcea să mă vadă făcând pe “maimuța”, iar eu eram fericită că merit aprecierea lor. Copiii cred în ceea ce fac și nu le e teamă de eșec, vouă, ăstora de vi-i duceți în piață cu jandarmii, vă e frica și de umbra voastră. Voi vă ascundeți în spatele unor copii. În schimb, la această manifestație, cei mici au dăruit dragoste, omenie, bucuria lor de-a fi acolo. Nu mai mâncați rahat cu gura plină că se vede pe la colțuri. Când veți fi în stare să faceți un eveniment de o asemenea anvergură atunci să vorbiți. Până una alta, voi rezistați pasiv. Nu vă luați de Simfonia noastră, de Dansul Florilor și ceea ce ne reprezintă. Nimeni nu chinuie copiii, doar voi o faceți, pentru că le băgați în cap că nu sunt demni să fie acolo, admirați, aplaudați și îndrăgiți. Asta pentru că în ipocrizia voastră ați uitat că ați fost la fel!

Mulțumesc Ildi!

Cu toate că nici nu știu ce se mai întâmplă prin țară. Cine mai e la putere, cine a mai demisionat, cine a mai fost arestat și cu ce dracu’ se mai ocupă ăia de la DNA în afară de sex între ei… Cu toate că timpul meu de-a respira s-a limitat la nevoia imediată de-a nu muri, ei, iată că tot mai observ chestii care nu țin neapărat de mine.

Am mulți prieteni, bărbați, mai mici sau cam de aceeași vârstă cu mine. Trebuie să recunosc că sunt destul de responabili pentru o generație atât de ușor de manipulat. Chiar și colegii mei, toți bărbați, sunt mai mici, dar când i-ai trimis la muncă, Doamne, nici Dumnezeu nu le stă în cale. Dar trebuie să le dai calea 😀 asta fiind o altă poveste. Mă uit la ei, majoritatea au și familii. Se trezesc de dimineață, morți, copți și cu zâmbetul pe buze, culmea, fac ce e de făcut. Nu că am fi vreunul perfect și că le-am face pe toate bine, dar fiecare își dă silința la maxim. Plus buna dispoziție care contează.

Mă uit, de asemenea, la Ionuț, colegul Ioanei – de la Paso Adelante – adică dans, partener, nu coleg, sunt praf. Cred că e undeva pe la treizeci și de ani. Cum încearcă el să-i învețe, chiar și pe cei mai în etate, să respecte femeia, să se miște bărbatul – nu ca la alte școli să fugim noi după ei. Ideea e că încearcă să-i educe pe bărbați într-un sens.

Și uite așa îmi dau seama că cei care nu au ajuns la patruzeci au o șansă de-a fi oameni, ba chiar sunt oameni. Muncesc, respectă și își dau silința.

Bine, acum nu vorbim despre pițiponci.

Perfect, ajungem la cei trecuți de patruzeci. Zici că au fost născuți în era nemuncii. Pe lângă faptul că au obosit să muncească, sunt mai mereu bolnavi, se vaită mai rau decât mine în acea perioadă fatidică și dorm cât ursul care se pune la hibernat. Am impresia că e un făcut, toți cei de peste patruzeci pe care-i cunosc fac asta. Că cică au muncit destul, responsabilitatea trebuie să mai cadă și pe umerii altora și ce mama dracu’, hai să le dăm și pensie și, dacă se poate și vreți voi, băutură moca.

Sigur, nici în acest caz nu generalizăm, vorbesc doar din experiența proprie.

Unde mai pui că se pensează, epilează și mai știu eu ce mai rău decât mine în zilele toride de vară. Cunosc câția, peste patruzeci – vă pot da nume, prenume, CNP, adresă și orice alte detalii – care mă înnebuneau să-i programez la pensat. Nici asta n-ar fi chiar o tragedie. Dar îi vezi cum așteaptă ei ca femeile să facă, să se ducă după ei, să le aducă, să muncească și apoi le mai ia și la întrebări că de ce sunt obosite.

Eu știu că în ultimul timp n-am prea fost pe planetă fiind până peste cap în ale mele, dar totuși, când dracu’ s-a întors lumea invers și mie nu mi-a spus nimeni? Că uite așa îți vine să intri în rândul divelor și să pui mâna pe unul mai tânăr decât tine doar pentru că e responsabil și mai știe și cum să te flateze din când în când și nu virtual.

Dap, s-a complicat lumea masculină. Mai lipsesc o perioadă de pe planetă, faceți ceva să aduceți lumea pe poziții normale până mă întorc.

C

S-a tot vorbit despre noua clasă politică de care are nevoie România. Într-un fel chiar sunt de acord, în alt fel chiar mi-au și plăcut, oarecum, la începuturile lor, exceptându-l pe Nicușor Dan pe care l-am bănuit mereu că nu e chiar în toate facultățile mintale. Dar, oricum, la începutul începutului ceva credit le-am dat. Dar după toate evenimentele recente mi-a trecut de-a dreptul. 

Somnul în parlament e pe bani

Indiferent că dormi în Parlament pentru că vrei să protestezi sau te ia somnul la ședințe, tot pe bani mulți e. Vorba omului acela de la PMP al cărui nume îl uit mereu: la ce să le mai dea bani de cazare dacă ei tot au unde dormi?

Cum USR are voie să încalce legea dar Guvernul nu

Pe același principiu a cerut și piața “DNA să vină să vă ia”, dar, în același fel își învață copiii că ei au voie să încalce legea în statul de drept, chiar dacă aceasta e scrisă negru pe alb, dar Guvernul, repet, nu. Păi cum vine asta oameni buni? De ce unii au voie și alții nu? Adică unii o fac în numele statului de drept, iar ceilalți în numele propriilor interese? Nu e același lucru văzut din altă perspectivă? Nu e cam nasol să urli că ăia încalcă legea, când chiar tu, om care ieși în piață ilegal, încalci cam câte legi poți? Unde e corectitudinea aici? Nu, chiar aș vrea o explicație pentru că nu pricep sub nicio formă logica. Se încalcă legea protestului de două săptămâni acesta tot fiind “spontan” și fără nicio autorizația. De copii nu mai vorbim că oricum nu pricepeți, cu toate că, presupun, ați citit legea dar faceți pe tâmpii. Iar odată cu legea dronelor, surpriză, ați început să urlați ca nebunii. Păi știți cum e cu statul de drept? Îi accepți legile. Dacă nu le știi nu e vina statului de drept, e vina ta că nu te informezi.

Să revenim la noua clasă politică

Presupun că asta e clasa politică pe care o vreți. Oameni noi, inovativi, tineri, frumoși, nu aș spune că sunt chiar și inteligenți, dar o mimează bine. Și da, recunosc, sunt persuasivi, aproape că te conving dacă nu ești genul să îți mai pui și întrebări. Acum ce să zic, această nouă clasă politică mi se pare o mare dezamăgire. Și nu de la Mihai Goțiu mi se pare sinistră această nouă clasă politică, ci de la aproape toți. Hai să zic că or mai fi și doi trei cât de cât normali. Acest Goțiu deja face parte din vechea clasă politică, din acea de acum opt ani, dacă nu mă înșel. Ăia tot dormeau cu spor în parlament. Bine, mai nou, noua clasă politică doarme cu adevărat, făcând, oarecum, cameră de hotel din această instituție. Nu mi se par nici prea mintoși. N-am văzut niciunul să știe de ce e acolo, să spună o lege coerentă sau să facă vreun proiect care să conteze. Și atunci ce facem? Îi schimbăm pe ăia care mai știu pe ce lume trăiesc cu ăștia care nu știu nici de ce protestează? Ciudat mod de-a vedea lucrurile…

… și dacă până acum nu ați înțeles ce însemnă neaprobarea bugetului de către acel om căruia îi spunem Președinte, vă spun eu mâine la liniuță câte are țara asta de pierdut, începând de la sănătate, învățământ și până la a lăsa localități întregi fără căldură, că nu toți au centrale corporatiștilor!

Nu știu cum dracu’ se face că am ajuns eu, tocmai eu, să ies la proteste și să mi se urce sângele la cap.

Nu aș fi ieșit vreodată la vreun protest chiar dacă aș fi fost de acord

Da, ei bine, în viața mea nu am crezut în proteste din diverse motive pe care nu o să le expun, dar situația asta m-a dus la o așa încrâncenare că nu mai pot. Așa că m-am alăturat bătrânilor de care s-a tot râs. Am fost la Cotroceni și vă jur că mi-au dat lacrimile văzându-i pe acei oameni. Dar pentru a înțelege asta, voi, tineri, frumoși și liberi, ar trebui să aveți și o inimă. Oamenii ăia nu au fost scoși de nimeni. Nu aveau ceai cald la dispoziție, mâncare sau lasere, nu ca în Piața Victoriei.

Opinia mea, opinia ta

Este incredibil cât de înverșunați sunt oamenii. Îi rog, mai am să-i implor, să își vadă în liniște de ideea lor. Nu am nevoie de sfaturi și nici de instigare, dar credeți că pot? nu, nu pot. Ei vin și îmi zic ba că nu am minte, ba că trăiesc în negură, ba că nu înțeleg nimic și apoi tot ei spun că eu nu le respect părerea. M-am tâmpit eu? Fraților, nu am venit să vă întreb de ce ați ieșit în stradă și care e motivația. Vi s-a dat ce ați cerut dar tot acolo sunteți, de ce? Dar nu, nu vreau să-mi spuneți, pentru că nu-mi pasă cu adevărat. Faceți ce vreți, dar eu de ce nu pot să fac ce vreau? Vă deranjează că nu pot să-mi bat joc de niște oameni bătrâni? că nu pot să râd de ei? Problema voastră, dar stați cu ea acolo, între voi, lăsați-mă pe mine în prostia mea că eu nu vin în prostia voastră. Fiecare cu prostia lui, da?

Generație care ne va duce de râpă

Asta nu e o generație normală, deloc, deloc. Nu o să fiu niciodată de acord să vă folosiți de copii pentru a vă atinge scopurile, să vă batjocoriți bătrânii pentru că sunteți voi mari și tari sau să torturați ființe care credeți voi că vă sunt inferioare. Asta nu e normalitate. Păcat, totuși, că unii dintre copiii ăștia sunt valori, dar e prea puțin.

Constituția zice că nu e bine, amenzile există dar e păcat că nu vi s-au aplicat

De ce să accepți ce vrea strada?

Recunosc, după ce am văzut câți oameni au votat PSD-ul am început să am din nou încredere că ar putea. Am crezut că nu vor mai fi ca Ponta și că nu vor mai ceda, indiferent ce decizii ar lua. Nu vreau ca politicienii să cedeze doar pentru că așa dorește o mână de oameni. De câte ori a renunțat Băsescu? Niciodată! Nimic nu ați învățat. V-am susținut independent, pentru că am vrut și am crezut în voi. Nu mi-a plăcut Liviu Dragnea, dar apoi am văzut sclipirea în el. În schimb, recunosc, mi-a plăcut Sorin Grindeanu.

Nu, nu voi ieși nici în stradă contra lor, pentru că nu am de ce. Dar s-a dus dracu’ susținerea mea. Rămân absentă ca și până acum. Vă e frică de DNA? Atunci românilor simpli cum le-o fi? Dacă voi dați semne de slăbiciune în fața unei idioate, ceilalți ce să mai facă? Să fugim toți ca Ghiță?

Unde era strada când au murit bebelușii?

De ce nu ați ieșit să țipați și la Cioloș când tot mureau copii prin spitale? Minunatul Cioloș a furat mai mult de la noi decât ați fi putut voi să dați, oriunde ați fi angajați.

De ce strada e formată doar din corporatiști?

Probabil  că și dacă aș răspunde, tot aia ar fi.

Nu sunt dezamăgită de Iohannis că de la el n-am avut niciodată vreo așteptare, dar sunt dezamăgită că ați trădat votul a mii de oameni. Ce să fac, mă felicit încă o dată că nu v-am votat, dar asta nu înseamnă că nu mi-ați lăsat un gust amar.

Crăciunul, Crăciunul. Altul și altul și altul, dar nimic parcă nu mai este ca în copilărie.

M-am gândit de multe ori, dacă aș avea o pungă mare cu bani, aș cumpăra o sanie, doi reni și un Moș Crăciun care să se plimbe prin oraș. Aș vrea să le văd fețele copiilor, dar mai ales ale celor mari. Pentru că, undeva pe drum, l-am pierdut pe Moș Crăciun. Undeva între copilărie și adolescență am uitat de el. Nu l-am mai văzut ca pe moșulețul simpatic care ne aduce bucurii, ci ca pe omul care ne mai îmbătrânește încă un an și încă un an. Mi-a luat ceva timp să învăț că bătrânelul ăsta, plăsmuit de Coca-Cola, nu aduce neapărat daruri, cadouri, bunuri care nu ne mai sunt folositoare după un timp. El aduce bucurii. Mai trebuie împachetat și sufletul din când în când. Mie mi-a adus o pisică. Tembelă ce-i drept, dar e un suflet care face dintr-o casă goală una mult prea plină. Atât de plină că uneori nu mai am loc în ea. Și e o singură pisică. Sper să nu îi mai vină și alte idei că nu mai am loc.

Nu m-am omorât niciodată după sărbători, dar încă de mică mi-a plăcut să mă uit toată ziua la filmele de Crăciun. Mă ascundeam în cameră cu un maldăr de mâncare și suc pentru a nu fi nevoită să întrerup filmele. Crăciunul e mai mult relaxare pentru mine. Pentru alții e băutură, distracție sau nebunie. Ei na, nu contează. Fiecare cu Crăciunul lui. Fiecare cu bucuria lui. Important e că a venit și ne dă o clipă de repaus. Avem loc să respirăm, să ne încărcăm bateriile și s-o luăm de la capăt. Crăciunul e liniște și asta vă doresc și vouă!

Grădinița Nr.1 Mioveni sau zona A-uri.

Am întâlnit câțiva profesori din Pitești care lucrează la Mioveni, nu vă imaginați că pe alte salarii și, mai presus, puneți și naveta. Știu, nu e departe, dar tot faci douăzeci și cinci de minute cu mașina într-o zi bună, poți ajunge și la mai mult dacă dai de vreun accident pe drum sau dacă vremea e capricioasă. Plus că naveta costă, banii proesorilor și ai educatorilor sunt banii aceia, știți voi. Ăia de îi dă Guvernul pentru educația copiilor, viitorul țării.

M-am întrebat și eu de ce profesorii vin la Mioveni, mai ales că unii dintre ei chiar au locuri în Pitești și cel puțin ar scuti banii de navetă. Răspunsul a fost grăitor CONDIȚIILE.  Nu ar da condițiile de aici pe nici o școală sau grădiniță din Pitești. Și știți ceva? Mi se pare corect, nici eu n-aș face-o. Nu ar avea ce să-mi ofere Piteștiul la capitolul condiții ce nu-mi dă Mioveniul. Ca să nu mai spun că la Centru Cultural Mioveni sunt spectacole din București.

Aceasta este una dintre cele două grădinițe ultra moderne. Este impecabil interiorul. Dacă intrați acolo veți vedea că totul este dezinfectat. Clanțele ușilor sunt învelite în tifon îmbibat cu dezinfectant. Nu se poate intra decât cu papuci speciali, iar la cantina lor – nu, aia nu e cantină, e restaurant – miroase delicios fără ca mirosul să se împrăștie în restul incintei. Cum naiba să vrei să pleci în Pitești?

Am mai spus că în Mioveni am văzut cele mai frumoase școli și doar știți, cei care știți, că am fost într-o mulțime de școli prin țară, pentru a prezenta cărți. Mi-am propus eu să vă arăt și vouă ce înseamnă implicare, ce înseamnă să îți pese de învățământ, pentru că, până la urmă, dacă nu avem grijă de copiii noștri să învețe, atunci nu vom mai avea nici un viitor.

V-am mai spus că ori de câte ori intru în Mioveni găsesc ceva care mă surprinde. Am fost și aici în fiecare școală, liceu, grădiniță. Laboratoare dotate, școli moderne, mediu plăcut, directori care-și dau intereseul și un gospodar care investește în școală și sănătate. Dacă s-ar întâmpla măcar în sfert de țară lucrul ăsta, am fi mai buni, mai deschiși, poate chiar puțin mai inteligenți.

Ceea ce mă frapează de fiecare dată este faptul că un orășel atât de mic poate face lucruri atât de mari. E suficient un om care să vrea, pentru că dacă vrei cu adevărat chiar poți. Sigur, în Mioveni în afara primului om, mai sunt și alții care chiar vor să vadă orașul curat, copiii îngrijiți, sănătatea pusă la punct, serviciile edilitare mergând așa cum trebuie.

Dar eu, azi cel puțin, rămân la școli. Acolo unde voi merge să prezint proiecte despre apă, mediu, animale abandonate. Le-am vizitat pe toate, așa cum vă spuneam. În nici una nu am văzut, în pauze, debandada aia de la Pitești, București sau alte orașe. Copiii parcă sunt crescuți altfel, bine, ar fi și păcat după ce Primăria a investit bani în fiecare dintre ele să strice. Școlile acestea pot concura cu orice altă școală din Europa fără să se facă de râs, fără să aibă teamă. Totul este pus la punctul, punctului.

Imaginile de astăzi vă prezintă Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni. Un liceu cu adevărat minunat. Aici se pune accent pe mediu, pe sport și, desigur, pe construcții mașini. Dar este înviorător, într-o țară în care se vrea scoaterea istoriei și a limbii române din școli, să pășești în Mioveni și să iei fiecare unitate de învățământ la rând. Să vezi că celor de aici le pasă. Și culmea, să constați că nivelul copiilor de aici este mult peste nivelul celor din orașele mari.

Dacă viitorul nostru este în mărimea orașelor, atunci nu ne văd bine, dar viitorul nostru este în copii și un oraș mic a dovedit că poate, că vrea și nu se dă bătut. Restul țării când se trezește? Când ne vom da seama că viitorul e în copii și pentru asta ne trebuie școli și ne trebuie dascăli de calitate? Cine știe, poate într-o zi țara asta va deveni un mic Mioveni.

Să vă explic pe puncte:

1. De când am citit cele câteva titluri de pe facebook nu am crezut asta. Mi-a trecut imediat prin minte “După o lună au găsit drept vinovați o altă firmă românească pe care să o dea unor străini, o altă ramură a economiei noastre care se vrea distrusă”. Nu sunt fan lactate, dar dacă oamenii ăștia scapă o să cumpăr numai în ciuda celor care au vrut s-o detroneze. FĂCĂTURĂ.
2. Nu, nu m-am uitat la știri, n-am citit ziare, nu am stat să mut de pe un post pe altul pentru a vedea comentarii abjecte – dacă au fost – și să rămân tot la aceeași părere. Brădetul ne ucide copiii. Hai, sictir! Mai bine spuneți adevărul! Care ar fi adevărul? S-a ajuns la concluzia că bebelușii aveau e coli, ceea ce înseamnă că au fost tratați corect, doar că ei nu au fost tratați corect, logica sfidând chiar și gravitatea, se pare că nu a fost e coli.
3. Se face o campanie împotriva firmelor românești profitând de o tragedie sau alta sub schema ilogică “dacă ai noștrii nu sunt în stare, să aibă parte străinii de ea”, nu ar fi nici primul, nici ultimul caz din țara asta. Am distrus Făgărașul, acum ni s-a pus pe Brădet, dar adevărul adevărat nu vrem să-l scoatem la iveală ca să nu fim uciși de populație – firește că vorbeam în numele guvernanților și al doctorilor care au cam dat-o în bară.
4. Cineva îmi spunea vara trecută, cu patos, că ăștia vor să distrugă tot ce înseamnă mic comerciant român. Atunci l-am privit sceptică și în gândul meu am spus “paranoic”, acum îi cer scuze.
5. E normal ca părinții aceia să afle adevărul. E normal ca cei care au omorât copiii să dea socoteală, dar nu e normal să scoatem castanele din foc cu mâna altcuiva. Chiar nu își poate asuma nimeni nimic în țara asta? Chiar sunteți atât de plini de voi și de perfecți? Ok, să îi distrugem și pe ăștia, oricum nu mai avem multe branduri românești, decât brandurile pe persoană fizică care nu aduc bani la buget.
6. Cine, Doamne, iartă-mă, dă bebelușilor brânză oricum s-ar numi ea, la cutie?
7. Într-o lume normală, așa cum a spus și Victor Ciutacu, acum era răscoală. O lume normală în care noi nu o să mai apucăm să trăim. Am vândut fiecare părticică din țara asta, ce e drept, mai avem câte ceva de vânzare așa că să-i dăm drumul.
8. Puteți să înjurați cât vreți, cine are ochi să vadă, vede, cine nu, rămâne înjurând. Dar să nu vi se deschidă ochii într-o zi și să vă dați seama că trăiți doar printre străini, că munciți pentru ei și că ați ajuns oi la stăpân. Halal!