Deja este o modă în rândul candidaților să vorbească despre autostrada Pitești-Sibiu. Deja nu mai am chef să aud de ea. Da, e importantă pentru economie, dar așa cum a spus și Constantin Stroe să fim puțin sceptici că nu sunt capabili. Ieșim în fața lumii cu o autostradă care are mai multe proiecte începute, întoarse, schimbate și răsturnate. Îmi e greu să cred că nu s-a găsit un om în țara… nu, în lumea asta, să nu fie capabil să facă un proiect cum trebuie. Nu sunt toți handicapați. Dar, de promis, ni se promite de zece ani. Așa cum ni se promit și trenuri supersonice pe căi ferate care aproape că nu mai există. Așa cum ni se promit parcuri industriale și locuri de muncă. Așa cum ni se promite orice. Și nici măcar nu mai încerc să vorbesc despre culoarea politică, pentru că am așa o dezamăgire enervantă în suflet în ceea ce îi privește pe majoritatea. Mai sper spre unii, dar nu nu știu de ce am aceeași părere că mă vor dezamăgi.
Însă, de data asta, din cauza unui singur om, alianța asta PSD-ALDE a pierdut votul meu pentru totdeauna. Oricum, să fim serioși, ce au promis și ce au făcut. Acum mă refer personal, pentru că nu cred să fi fost vreun secret pentru cineva că mereu am fost de stânga. Dar, na, dezamăgirile din dragoste te fac să-ți alegi alt tipic al partenerului, că asta e viața. Nu, să nu fiu “poarcă”, nu doar un singur om este de vină pentru asta. Sunt mulți. NU MAI PROMITEȚI, FRAȚII MEI, DACĂ APOI NU ȘTIȚI CUM SĂ O DAȚI COTITĂ. Ce să fac? Dragostea mea pentru stânga s-a stins. Uite așa, într-o noapte de vară după o discuție plină de promisiuni care nu s-a materializat niciodată. Uite așa, după o minciună cum că X nu mai e al lor dar fiind candidat Alde e tot al lor.
Și totuși, mai lăsați-mă cu autostrada asta la nivel declarativ. M-am săturat de ea. Ori o faceți, ori nu o faceți. Atât. Fără să dați din gură. Puneți mâna pe lopeți și faceți dracului ceva, că de vorbă sunt sătulă.
Și ca să nu influențez cumva votul românașului, o să vă povestesc eu după 11 cum a decurs campania cam în fiecare partid politic.
Comentarii recente