Deja este o modă în rândul candidaților să vorbească despre autostrada Pitești-Sibiu. Deja nu mai am chef să aud de ea. Da, e importantă pentru economie, dar așa cum a spus și Constantin Stroe să fim puțin sceptici că nu sunt capabili. Ieșim în fața lumii cu o autostradă care are mai multe proiecte începute, întoarse, schimbate și răsturnate. Îmi e greu să cred că nu s-a găsit un om în țara… nu, în lumea asta, să nu fie capabil să facă un proiect cum trebuie. Nu sunt toți handicapați. Dar, de promis, ni se promite de zece ani. Așa cum ni se promit și trenuri supersonice pe căi ferate care aproape că nu mai există. Așa cum ni se promit parcuri industriale și locuri de muncă. Așa cum ni se promite orice. Și nici măcar nu mai încerc să vorbesc despre culoarea politică, pentru că am așa o dezamăgire enervantă în suflet în ceea ce îi privește pe majoritatea. Mai sper spre unii, dar nu nu știu de ce am aceeași părere că mă vor dezamăgi. 

Însă, de data asta, din cauza unui singur om, alianța asta PSD-ALDE a pierdut votul meu pentru totdeauna. Oricum, să fim serioși, ce au promis și ce au făcut. Acum mă refer personal, pentru că nu cred să fi fost vreun secret pentru cineva că mereu am fost de stânga. Dar, na, dezamăgirile din dragoste te fac să-ți alegi alt tipic al partenerului, că asta e viața. Nu, să nu fiu “poarcă”, nu doar un singur om este de vină pentru asta. Sunt mulți. NU MAI PROMITEȚI, FRAȚII MEI, DACĂ APOI NU ȘTIȚI CUM SĂ O DAȚI COTITĂ. Ce să fac? Dragostea mea pentru stânga s-a stins. Uite așa, într-o noapte de vară după o discuție plină de promisiuni care nu s-a materializat niciodată. Uite așa, după o minciună cum că X nu mai e al lor dar fiind candidat Alde e tot al lor. 

Și totuși, mai lăsați-mă cu autostrada asta la nivel declarativ. M-am săturat de ea. Ori o faceți, ori nu o faceți. Atât. Fără să dați din gură. Puneți mâna pe lopeți și faceți dracului ceva, că de vorbă sunt sătulă. 

Și ca să nu influențez cumva votul românașului, o să vă povestesc eu după 11 cum a decurs campania cam în fiecare partid politic. 

Recunosc! M-au învins!

Electoralele mă stresează. Mă enervează! Îmi vine să urlu. Dacă ar mai fi durat încă o săptămâna aș fi cedat.

Promisiuni de dreapta, de centru, de stânga. Nu că am avea așa ceva, dar vrem să credem că avem. Da, corect, oamenii sunt drăguți în campanie, o să le treacă după. Acum promit locuri de muncă, după nu vor exista, nu vă faceți speranțe – bine, sigur, sunt câteva excepții care s-au dovedit de-a lungul timpului.

Strict în Pitești toți vor să construiască spitale. Bine, nu toți, e unul care nu promite avioane. De ce ai construi alt spital într-un oraș care are deja destule și nu suntem în stare să le administrăm cum trebuie? Chiar dacă rămâne la nivel de promisiune, de ce nu vine nimeni să spună: “Iau Spitalul Bălcescu și-l fac boboc?”. Adică e mai logic.

Da, Mioveniul are nevoie de spital și se lucrează la el, doar nu or să dea oamenii mereu fuga la Pitești în jegul de la Județean. Nu cred că s-au schimbat multe de acum șase luni când am fost eu la maternitate. Numai mirosul și te ucide.

Să nu uităm de drumuri. Toți spun că vor asfalta. Pe bune? Până acum ce ați păzit? Ați așteptat să vină campania să vedeți gropile? Voi pe unde dracu’ circulați?

Dar dezinsecția? Avem șobolani în oraș. Avem gândaci cât casa. Avem o grămadă de care nimeni nu se ocupă. Degeaba facem stadioane, spitale, ozn-uri, dacă trăim într-un mediu holeric. Avem de toate, declarativ, dar nu avem nimic la drept vorbind. Pe asta cum o rezolvați? Nu știu dacă oamenii mai sunt la fel de tâmpi încât să creadă tot ce li se promite. Pentru că imediat după alegeri promisiunile nu se vor mai îndeplini.

Aș fi avut multe lucruri de spus, dar nu am avut nici timp, nici chef și am și o problemă cu blogul – nu mă mai ascultă. Dar asta trebuia să o spun.

E ceva la modul “cum m-a afectat pe mine campania asta”.

Cine mă cunoaște știe că eu n-am avut niciodată treabă cu vreo campanie, candidat, etc. Da, am avut simpatii și cam atât, dar nu la modul de-a fi implicată și de-a auzi în fiecare zi ce se întâmplă, unde sau cum.

În urmă cu vreo două luni a început nebunia pentru mine, dar nu la un mod atât de complex. Știam ce se întâmplă într-un anumit partid, dintr-un anumit colegiu. Strict, scurt și la obiect. Nimic ieșit din comun până acum. Apoi s-a întâmplat să fie și am ajuns în presă. Firește, încet, încet, a trebuit să mă familiarizez cam cu tot ce înseamnă politic. Am fost nevoită. A început campania. Sigur, online și la pas. Școala PSD-istă și-a spus cuvântul de departe în această privință. Hai să zic că au mai făcut una, alta și cei de la PAM sau PNL-ul.

Bun, pe lângă faptul că nu mai poți deschide facebook-ul din cauza campaniei și nici pe stradă nu mai poți circula în “siguranță”, nu a fost chiar atât de rău. Asta până azi dimineață când visam că vecinii mamei sunt candidați la primărie. O lume pestriță, plină de oameni care habar nu aveau ce fac, dar cu ifose de primari în funcție. Nu știu exact ce făceam eu pe acolo, dar încercam să mă feresc din calea razei lor vizuale. Deja începusem să mă agit în somn, când m-a sunat Adelina. Firește, m-a sunat să-mi spună ceva despre un candidat. N-am înțeles de la început, mai ales că eram și sub imperiul coșmarului, așa că a trebuit s-o sun din nou pentru a fi sigură că am înțeles bine.

Trebuie să mai rezist o săptămână fără să visez, cel puțin așa cred. Oricum, sper din suflet să nu îmi mai apară în vise candidați, fie ei și fictivi. Dar cu cine să vorbesc pentru asta? N-am cu cine.