Eu înțeleg, chiar da. Și eu sunt pofticioasă din fire. Uneori aș mușca din oameni când îmi e foame. Bine, nu asta e ideea. PNL Argeș anunță miting mare – mă rog – 30-40 oameni acolo – în Pitești. Ăștia de la Mioveni, mai pofticioși din fire, hop cu poza de mai sus. Nu jur, că nu-i frumos, dar mie mi s-a făcut milă.

De ce nu ziceți, măi, oameni frumoși și liberi că poftiți. Uite, în numele vostru, îi rog eu pe primari – nu contează culoarea politică – să vă dea mici și bere și PSD – clar că poftiți voi și la PSD, dar nu s-a dat dezlegare. Na, acum, noi la București n-am primit decât apă, a trebuit să mergem pe cont propriu la KFC, dacă știam că se dau și mici vă invitam și pe voi, dar nu s-au dat. Însă, special pentru voi, vă rog eu domnilor primari. Adică ei fac miting sau protest sau ce o fi el, în fiecare oraș, vă rog, fie-vă milă. Cât Doamne iartă-mă să coste niște mici pentru maxim, dar maxim 50 de persoane. Hai că oricât de sărac ar fi bugetul parcă merită și ei. Fie și de o bere că se anunță caniculă. Și așa sunt ei ușor bătuți în cap, doar nu vreți să fie de tot. Dacă primăriile nu vor, fac eu chetă. Punem mână de la mână. Ce nu fac eu pentru niște oameni frumoși și liberi. Am uitat când e anunțat marșul ăsta, dar mâine deschid cont bancar și vă ajut.

Apropo, nu vă mai amăgiți, tinerii frumoși și liberi votează Cioloș nu PNL. Taman de aia sunt și atât de sufletistă azi.

Simfonia e a noastră, a argeșenilor, dar, în special, a piteștenilor. E o tradiție de patruzeci și unu de ani. O tradiție la care am participat și eu copil fiind – ceea ce înseamnă că încă nu sunt suficient de bătrână, bilă albă pentru mine. Am criticat administrația locală ori de câte ori nu mi s-a părut corectă, dar, ori de câte ori a făcut lucruri bune, frumoase, elegante, nu am avut decât cuvinte de laudă. Eu sunt o anormală. Nu țin cu voi pentru a vă pupa fundurile că n-am de ce, dar când ceva e bine făcut, e bine făcut.

Să o luăm pe puncte:

1. Simfonia de anul acesta mi s-a părut, de de parte, una dintre cele mai bine organizate. Se vede că de la primar la vici s-au organizat și au depus eforturi. Pe lângă aceștia și directorii școlilor și chiar Generalul Tudosoiu și-au pus amprenta. Surpriză, copiii au fost încântați. O, da, la dracu’, e o fericire să apari în fața unei oficialități, proastă sau deșteaptă. Tu ești copil, știi doar că o să dai ce ai tu mai bun pentru a ți se remarca talentul. Îmi aduc aminte că aveam șaisprezece ani și din nebunie n-am vrut să particip la Simfonie. M-a luat Petre Roman în brațe și Constantin Stroe (Dumnezeu să-l odihnească!) și aproape m-au cărat acolo. Și am cântat, dar nu aveam chef, dar, adevărul adevărat e că m-am simțit al dracului de mândră. Când eram cu mult mai mică abia așteptam o manifestare de orice gen. Că era Simfonia, că mergeam pe scena teatrului unde ne vedeau doar părinții și apropiații, că făceam orice semăna a spectacol, îmi aducea o bucurie imensă. Și era concurență mare care să fie în rolul principal, jur.
2. M-am așteptat din prima clipă să apară această reacție complet stupidă. “Copiii au fost aduși în fața lui Dăncilă ca pe vremea comuniștilor”. Hai, marș, copiii, în primul rând au fost fericiți să fie acolo, să îi vadă un puhoi de lume, fără să le pese de Dăncilă – unii nici n-au înțeles cine e femeia. Dar de aici până la comunism e cale lungă. Comunism e ce ați făcut voi cu proprii copii lăsându-i la minsu zece grade sau mai bine, în fața jandarmilor, noaptea, cu înscrisuri rezistente și instigare la ură. Manifestarea aceasta nu e o instigare la ură, așa cum faceți voi, detractorilor, doar pentru că nu puteți altfel. Doar pentru că ați ajuns la un nivel de ură pură pe care nu v-o mai poate ține nimeni sub control. O, s-a făcut sub sigla PSD, atunci omorâți visul oricărui copil care nu are părinți tâmpiți să-i scoată în ger să reziste – mă rog, o fi și asta vreo metodă imunitate.
3. M-ați tâmpit toți cu poza în care un om sau doi, trei, patru, nu știu câți, îi pupă mâna lui Dăncilă. Pe bune? De parcă au pupat-o în cur. Voi înțelegeți că unii oameni face gesturi de cavalerism pentru că așa simt? Nu pentru că vor, vezi Doamne, mâine să se ducă la Guvern și să-i ceară palate. Dar asta vi se pare mai ok? Adică nu e puțin jenantă?

Sunt convinsă că și acest om, amărât, a făcut gestul din convingere, din credință, dar totuși parcă e mult, mult mai jenant, ca bărbat să lași pe cineva să-ți pupe mâinile, de parcă ai și merita.

4. Poate că se fac multe greșeli în administrația locală. Categoric unii se văd regi pe acolo, categoric altora nu le mai ajungi la nas nici cu picioroange, dar vă spus sincer, știind despre ce vorbesc, dar nu dau nume pentru că nu vreau să credeți că o fac din cine știe ce motiv, acolo, la vârf, în administrație, sunt oameni care chiar își dau interesul. Categoric n-au cum să-i mulțumească pe toți. E imposibil. Sunt câțiva care încearcă să fie mereu peste tot. Cât să poți? Cât să duci? Mai trebuie să trăiești și pentru tine măcar o oră pe zi. Să îți eliberezi mintea de toate problemele orașului. E firesc și omenesc. Dar dacă voi aveți impresia că nu și-au dat silința și că au făcut un lucru comunism… nu, nu aveți impresia asta, sunteți doar ipocriți și rău intenționați.

Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun, apropo de fetița care a stat în cap pe ciment. Mi-am rupt mâna de trei ori. Pe vremea aceea făceam gimnastică aerobică, podul, roata, statul în cap, statul în mâini erau plăcerile vieții mele. De ce credeți că nu m-am oprit după ce mi-am rupt mâna prima oară?, chiar dacă mama a fost 5% disperată, pentru că, spre deosebire de alte mame, chiar m-a lăsat să mă bucur de copilărie cu toate membrele rupte. Nu m-am lăsat pentru că îmi plăcea. Lumea se minuna, mă aplauda, le plăcea să mă vadă făcând pe “maimuța”, iar eu eram fericită că merit aprecierea lor. Copiii cred în ceea ce fac și nu le e teamă de eșec, vouă, ăstora de vi-i duceți în piață cu jandarmii, vă e frica și de umbra voastră. Voi vă ascundeți în spatele unor copii. În schimb, la această manifestație, cei mici au dăruit dragoste, omenie, bucuria lor de-a fi acolo. Nu mai mâncați rahat cu gura plină că se vede pe la colțuri. Când veți fi în stare să faceți un eveniment de o asemenea anvergură atunci să vorbiți. Până una alta, voi rezistați pasiv. Nu vă luați de Simfonia noastră, de Dansul Florilor și ceea ce ne reprezintă. Nimeni nu chinuie copiii, doar voi o faceți, pentru că le băgați în cap că nu sunt demni să fie acolo, admirați, aplaudați și îndrăgiți. Asta pentru că în ipocrizia voastră ați uitat că ați fost la fel!

Mulțumesc Ildi!

Am tot evitat subiectul, dar văd că n-am cu cine.

Am spus și o repet. De stânga fiind, sunt ani de zile în care am evitat să pun ștampila pe PSD, pentru că nu merita efortul – acum nu știu dacă domnul e PSD-ist ori ba, dar nici nu contează atâta timp cât lucrează pentru Consiliul Județean și își permite, pubilc, să-mi spună mie că sunt penibilă. Da, eu sunt penibilă, dar și din banii mei iei salariul ăla de nu-l meriți. Că dacă vă caută cineva la opt în CJ, dimineața, zic, abia dacă dai de doi, trei aiuriți care oricum se trezesc pe la douăsprezece și la șaisprezece pleacă acasă.

Una peste alta în urmă cu doi ani, pe plan local ați obținut votul meu din două motive: Primarul de la Mioveni pentru care am dat vot pentru tot județul, dar doar pentru el și candidatura lui Pendiuc, adică a fost un vot anti. Dacă nu ați înțeles schema vă desenez mai târziu.

Una peste alta, desigur, sunt mulți primari în județul ăsta, de stânga, care primesc de la CJ doar șuturi, oameni mișto care chiar vor să facă treabă, dar cu cine? N-au cu cine. Pe de altă parte, vorbind strict de Pitești, frate, nu le mai ajungi la nas. Au ieșit, s-au milogit, au fost și oameni în campanie, apoi gata, s-a întors roata. Acum sunt zei. E, hai! Penibili sunteți voi că în loc să vă vedeți de treabă stați pe Facebook să urlați la cetățeni când nu vă convine ceva. De parcă CJ-ul ăla ar fi al vostru de acasă. Sincer, sincer, aveți noroc cu Simona Brătulescu că nu fac târâș cu voi. Cred că e singura din toată instituția aia care a rămas om și care mai și știe ce face. Ea și Insituția Prefectului, restul, dacă se poate, Facebook, bârfă, băgat bani în buzunar și productivitate zero. Penibil e faptul că unul care a terminat Spiru se crede superior ălora care chiar au făcut școli.

Eu am tot tăcut, dar ajunge. De promis știți să promiteți, dar de făcut… NIMIC. ASTA E PENIBIL!

Și v-o spun așa, din suflet, pe criterii personale. Nu mai vedeți votul meu decât dacă, cumva, mă mut în Mioveni. Altfel, singurii care m-au convins până acum că sunt oameni sunt Țărăniștii – și vorbesc strict de Argeș – și cei de la ALDE. Și, repet, cu excepția unor primari PSD pe care eu, din păcate, nu am cum să-i votez.

Dacă tot suntem la capitolul penibili, hai să nu-i las nici pe PNL-iști.

Citeam ieri sau poate azi, o minunată știre despre cum s-a încordat Miuțescu că e paralizat județul sub nămeți. Așa și? Adică domn’ președinte zice că dacă era el șeful CJ-ului nici nu mai îndrăznea să ningă și dacă cumva, Doamne fere’, îndrăznea fulgul să cadă, acum era ca în palmă. Trotuare, străzi, sate, ce să zic, minunea de pe lume. Da, știu, așa se vede și în mintea mea când nu sunt cu fundul pe acel scaun. Așa zic și eu, dacă aș fi fost… da, mă rog, dormeam liniștită cu o sută de milioane pe lună în buzunar. Hai, mai lăsați și voi gargara. Dacă vreți nu aveți decât să deszăpeziți. Cine vă ține? Dați exemplu ca pe timpul lui Ceaușescu. Da, voi cei din PNL, să vă văd cu lopata în mână ajutându-i pe ăia care chiar nu pot ieși din nămeți, că din gură e ușor tare să dai.

Sibiul văzut prin telefonul meu. Da, pozele nu sunt profi.

Povestea:

Săptămâna trecută vorbesc cu niște fete, dansatoare de salsa, să mergem la Sibiu la un party/workshop. Evident, prețurile decente, în weekend, minunat, doar că s-au schimbat planurile. Ceea ce m-a făcut să nu mai ajung nici la workshopul de Kizomba pe care chiar mi-l doream. Asta e. Cum vine vremea sacrificării porcilor nu prea poți să te opui. Plus că îți mai revezi prieteni, rude, etc. Așa că am sacrificat ziua și porcul. Dar parcă nu eram eu împăcată cu asta. Aș fi mers rău la Sibiu să dansez măcar o bachata. Normal, fetele au plecat că doar nu așteptau sacrificiile porcilor și revederile mele. Tata mă tot întreba de ce sunt cu dânsul în sus. Păi cum să nu fiu când toți ori au treabă, ori sunt plecați și nimeni nu merge cu mine până la Sibiu să fac un dans: “Păi nu merge tac-tu cu tine? Vițea ce ești. Zi așa că ne urcăm în mașină și vedem și luminițele, mâncăm vată pe băț și te duce tata și la dans”.

Ooo, zis și făcut. Ne urcăm în mașină, pe vreme frumoasă, și pornim la drum. Dar înainte l-am sunat pe Ț/ul să-l anunț de inopinanta mea vizită.

Și am mers noi, și am cântat, și am vorbit, și am prins ploaie, puțină zăpadă, vijelie și vizibilitate zero că nu e niciun bec pe niciunde de zici că trăim în pustiul Europei – știu că lui Iohannis nu-i trebuie lumină că doar are coloană oficială, dar eu n-am, bă! Și ajungem la Sibiu. Eu cu ochii bulbucați, obosită după o zi de mers pe colo și pe dincolo. Frig al dracului la Sibiu și se mai pusese și vântul – bine, e normal, totuși e decembrie. Ne preia Ț/ul și ne duce la marele târg. Fâs, Fâs, Fâs. Da, ce e drept, piața mică parcă mai frumușică, în rest, Doamne, am avut senzația că sunt în Piteștiul lui Pendiuc unde nu lipseau micii și “șaormele” și alte mirosuri de care nu mai aveai scăpare.

Târgul? Hmm, O cupolă din lumini, frumușică și multe proiecții pe clădiri, frumușele, dar cam atât. M-am așteptat așa la o mini Viena că doar imaginile trunchiate de la TV așa prezintă situația. “Orașul Președintelui rivalizează cu Viena”, poate cu Viena în timpul ocupării. Mizerie cum nu vezi nici chiar în Pitești. Singurul lor noroc e cu clădirile alea absolut superbe care, într-adevăr, schimbă aerul și peisajul. Dar ce să te faci cu toți cerșetorii din centru și cu toată mizeria de pe jos. Să nu mai zic că la cârciumile cu terase nu existau scrumiere. Dă pe jos că doar e orașul minune.

Mioveni

Domn’ Preș’, dacă tot vreți să rivalizați cu marile capitale UE vă invit la Mioveni, chiar și la Pitești.

Ajung la Mioveni cu treabă, repede, repede, undeva pe șase sau șapte decembrie. De cum am intrat parcă m-a izbit așa în plex. Lumină, veselie, spiritul Crăciunului, capitală Europeană frate. Și e un oraș cu două mii de locuitori, dar cu un primar care se preocupă. Pozele au fost făcute pe fugă că trebuia să ajung repede și în Pitești. Doamne dar ce mult mi-a plăcut. Așa că le-am promis alor mei că îi duc să vadă ce înseamnă cu adevărat un târg de Crăciun făcut aici, în Argeș, pe plaiuri mioritice.

Ce m-a frapat și mai mult, dar nu am poze, este faptul că și Piteștiul arată mult mai bine decât Sibiul. Chiar dacă anul ăsta nu sunt tradiționalele căsuțe ale Moșului se vede diferența.

Așa că mai lăsați-mă cu Sibiul cel mai frumos oraș din țară de Crăciun. O dezamăgire totală. Atât de dezamăgiți am fost că nu l-am mai dus pe tata nici la dans și nici n-am mai cântat până la Pitești. Asta e viața. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Iată că mintea mea nu a funcționat deloc aseară așa că am ratat acel moment în care pozele chiar contau. Dar mă bazez pe faptul că profesioniștii care au fost acolo le vor da în curând drumul pe internet.

Ei, da, aseară s-a deschis Clubul Paso Adelante – pentru că nu pot spune că ar fi altceva. Pot afirma cu siguranță că este singurul club de salsa din Pitești.

Ce nu s-a văzut?

Ce nu s-a văzut? Desigur, munca din spate. Am surprins-o de zeci de ori pe Ioana în “patru labe” frecând podelele, agățată de vreun cui enervant, tăind mochetă, ba chiar și punând din parchet. A muncit enorm. A cărat, a tras, s-a enervat, nu vreau să știu detaliile cu exactitate, dar știu că așa a fost 😀 Dar, mai presus de orice a avut emoții. Ei, da, Ioana pare genul care nu se emoționează niciodată, dar ieri, înainte de-a ni-l prezenta nouă, novicilor, pe Pedro Gomez în persoană, era ca un butoi de pulbere. Ar fi putut exploda din orice, fără să conteze dacă e de bine sau de rău. Garantez, chiar dacă ea va nega, că ar fi putut face implozie. Nu, n-a făcut și, presupun, după ce a văzut că majoritatea s-a ținut de cuvânt, s-a liniștit.

Piteștiul merita un club de salsa.

Nu știu cum nu s-a gândit nimeni până acum. Poate pentru că munca e enormă. Poate pentru că nu toți au avut vise atât de mărețe sau poate pentru că au știut că nu e ușor deloc să te bagi în așa ceva. Și nu, nu e. Nici nu vreau să mă gândesc câte înjurături, dar și bucurii, câtă oboseală și câți nervi s-au cumulat înainte de deschidere. Să te bagi în așa ceva e pur și simplu inuman de obositor.

Cu toate astea Ioana a reușit să-i aducă pe cei mai buni dintre cei mai buni – nu, greșit exprimat, ei au vrut să fie alături de ea. Și aici mă refer la Pedro Gomez și Dragoș Bâlea, tătici în salsa.

Recunosc, când am văzut sala plină am crezut că nu vom mai putea respira unul de celălalt, dar ne-am descurcat. S-a dansat non-stop și s-a simțit buna dispoziție. Eh, ca la orice party de început s-a mai spart un bec, o sticlă, dar toate astea pentru a alunga ghinionul.

Cu admirație pentru toată munca depusă de Ioana, cu admirație pentru toți cei care au fost acolo, dar și cu o oarecare surprindere de faptul că Pedro Gomez este un tip atât, dar atât de modest cum n-am mai văzut de mult, mult timp, cu bucurie, desigur, pentru că există în sfârșit un club dedicat strict dansului latino – și nu numai, de ce nu – cu emoție chiar, vreau, îmi doresc și știu că va deveni unul dintre cele mai importante cluburi din țară.

Bravo, Ioana! Bravo, Paso Adelante! Nu numai că ai făcut ceva pentru comunitatea salsa, dar fără să-ți dai seama ai făcut ceva nemaipomenit pentru Pitești! Sper să ne distrăm acolo cu bastoanele după noi înconjurați de generațiile care vin din urmă.

Hei, la dracu’, noi chiar avem un club de salsa 😀

Doar nu credeți că ar exista vreo rețetă. Sau, dacă chiar e, eu habar nu am care, ce și cum.

Când abia mai ai timp să rezolvi una, alta, mutatul pare ceva ce poate fi făcut cu ușurință.

Mai întâi există acea poveste cu Oficiul de Cadastru. Dacă e să mă întrebați pe mine cea mai incompetentă instituție din Pitești. Am tot fost pe la instituții de stat având nevoie de diverse, dar niciunde n-am pățit ca aici. Nu am să intru în toate detaliile, nu pentru că n-aș putea, dar nu vreau. Ei bine, de-a lungul acestor luni mi-au fost cerute mai multe acte de la oficiul de cadastru. Documente care expiră după o zi pe alta. Pe la al treilea constat cu surprindere că oamenii în loc de Oana au scris Ioana, ceea ce era o problemă gravă. Le spun iar ei, în replică, îmi cer două sute de lei pentru a face schimbarea numelui. Ei aici a fost greșeala lor pentru că am luat foc, așa, dintr-o dată. “Păi e vina mea că sunteți voi proști și nu știți să citiți?”. Nu, că, mâr, că una, că alta. Când am cerut să vorbesc cu directorul imediat s-au autosesizat și și-au recunoscut vina. Bun, azi, în sfârșit, la finalul jocului, mai trebuia dus un act cerut de notar de o săptămână. Dar ce să vezi, acea angajată care se ocupa de lucrul ăsta e mutată în altă parte, așa că nimeni nu mai face nimic. Concluzia, femeia aia era singura care știa ce face. Bun, ținând cont că era ultima zi în care puteam face și drege, încep presiunile, notarul, eu, banca, divinitatea și tot așa. Păi ce? credeți că a fost simplu? Nuuuu, ziceai că cer codul BCR-ului de la seif. Și nu, nu puteam ridica eu hârtia pentru că trebuia să o facă notarul, de parcă notarul nu mi-o dădea tot mie. WTF. Nu vreau să mă aprind din nou.

Una peste alta e complicat să încerci să te muți când ai de alergat și în stânga, și în dreapta. La un moment dat uiți ce dracului mai vrei să faci. Sau ajungi mult prea obosit acasă și nu mai vrei, clachezi. Dar eu tot cred că am găsit soluția. Mai întâi cărțile și plușurile, apoi ce o mai fi să fie.

Sunteți tinere… nu, nu neapărat tinere. Arătați cât de cât a oameni și nu a maimuțe? Perfect. Există un job perfect pentru voi, asta dacă vi-l doriți. Pentru că, desigur, frumusețea e relativă și dacă unul vă vede frumoasă, altul poate vă vede urâtă. Până la urmă, de ce nu, e o chestie de “vedere”. Dar să trecem la subiect. Salariu motivant 3.500 lei, program fix și, dacă sunteți drăguțe, firește că lucrurile vor fi mult mai bune. Ah, era să uit de mașină de serviciu cu plinul făcut. Ideea e că trebuie să fiți din Pitești, iar numele firmei dracu’ să-l ia. Mna, asistentă personală de Pitești care să țină legătura cu Bucureștiul și Clujul. Cam atât. Nu e mare lucru.

Bun, azi primesc un telefon în care mi se spune că se caută o asistentă personală în Pitești, pentru acești bani și aceste condiții. Plus că avem cunoștințe comune, dar bănuiesc că acestea nu au habar în totalitate de ce se întâmplă sau, dacă au, mă abțin că nu vreau să fac ca toți dracii. Recunosc că am o încântare, dar mi se spune că restul discutăm pe wass-up. Ok. După aproximativ 10 minute primesc poza patronului din Cluj care-și extinde afacerea dar și o descriere a ceea ce vrea: “o persoană elegantă, discretă și open mind”. Culmea, am trecut și testul vârstei – s-o fi gândit că dacă sunt mai bătrână sunt mai disperată. Apoi alt mesaj “poți deja să-ți faci formele de angajare”, urmând să-mi spună că zilele următoare vine la Pitești și e destul de urgent pentru că pe 1 august dă drumul biroului din Pitești. Apoi urmează: “salariu 3.500 lei, mașină de serviciu cu plinul făcut și dacă ești drăguță nu-ți va lipsi nimic”. Drăguță? Adică cum drăguță? Sigur că imediat am înțeles mesajul și l-am luat direct. Stai, mă nene, dacă vrei să-mi dai bani pentru sex nu e nevoie și de angajare. Desigur, îmi spune că am înțeles greșit, ideea e că dacă el rămâne din când în când în Pitești la un hotel și mă cheamă să stăm de vorbă poate există și chimie. Să mori tu?

Băi, nene, din nou, ai impresia că toată lumea e dispusă să facă compromisuri pentru niște bani? Răspunde: “un job bun înseamnă și compromisuri, măcar eu spun de la început ce vreau nu ca alții care caută apoi motive”. Să moară mă-ta când te naște. “Cine crezi că îți oferă, în ziua de azi un serviciu cu salariu european fără compromisuri? Uite de aia nu o să ajungi niciodată departe”. Iete că m-am edificat de ce tot stau eu pe loc, pentru că nu mă compromit.

Ceea ce nu pricep sub nicio formă este cum dracului de toți cretinii și obsedații trag la mine? Apoi, dacă toate job-urile se obțin pe acest criteriu ce pretenții mai aveți, măi, animalelor, ca alea botoxate și tunate să mai și muncească? Nu voi le învățați așa? Colac peste pupăză îmi spune că asistenta lui din Cluj, pe care o are de la 22 de ani, acum fiind mult mai învârstă, este măritată, are viața ei, iar ce e între ei, e între ei, ce e la ea acasă e altă treabă. Omul se numește Florin, din Cluj și pe 1 august va avea un birou aici în Pitești. Întrebare. Pe baza acestei discuții avute și salvată de mine cu cele mai mici detalii i se poate face plângere undeva? Nu de alta, dar vor fi multe tâmpite care vor pune botul și vor ajunge sclave și la prost, dar și acasă. Ca să nu mai spun că omul nu își dă seama că distruge vieți. Nu a proastei care va accepta, poate nemâncată de ani de zile, dar dacă aia mai are și un soț acasă și, cumva, până la urmă, află, ăla e un om care nu are nicio vină în povestea asta.

Așa că dacă sunteți dispuse să-l serviți pe domn, iată că vă pot ajuta. Am și numărul lui de telefon. Mă gândesc, poate e cineva interesat.

Pe principiul: “Dacă tăceai filozof rămâneai”

Majoritatea celor din Pitești, cel puțin, dar și a celor din Mioveni, știu că în urma articolului de pe Financiarpress.ro, edilul Municipiului, cu toate că nici nu a fost menționat, s-a simțit dator să dea replica pe facebook. Adică dacă tot e s-o facem lată să fie și în public. Nu mai e la modă spălatul rufelor în familie. Nu ar fi niciun bai în povestea asta dar totuși e. O să explic clar. Sigur, a fost ceva la care nu ne-am gândit nici noi. Abia când am primit ceva telefoane de la prieteni din Mioveni care ne-au spus: “Vă rog eu să-i spuneți primarului vostru că eu îmi fac cumpărăturile din Bradu, nu din Pitești”, ne-am dat seama că și piteștenii tot de acolo și le fac. Dar na, obișnuiți cu faptul că totul e în Pitești am omis detalii. Acum, serios, dacă își vedea de administrație, fără să stea pe facebook, nu i se mai întâmpla. Până la urmă nu de la noi a pornit. Eu zic să o privim logic, nu emoțional.

Cealaltă parte e că cineva din presă – și am aflat și cine – cu un cont fals a început să ne amenințe cu DNA-ul. Ok, cu toate că mi se pare o tâmpenie să ne luăm între noi, o să răspund. În primul rând, oricât ai primi, de la oricine din politică, nu se merită. Ei se întorc mereu împotriva presei, sigur, poate nu împotriva ta, dar nu zi niciodată, niciodată. Punctul doi pe ordinea de zi: ai curaj să mergem și să cercetăm – sau să te duci – dacă am luat sau nu bani de la Mioveni? Nu de alta, dar articolul a fost spontan – nu ca protestele – și obiectiv. Nici nouă nu ne convine că Mioveniul face mai mult decât Piteștiul, dar nici nu putem spune că nu e așa. Și trei, da, să vină DNA-ul, chiar cu drag îl aștept. Nu de alta, dar să vedem dacă am cerut noi de la primăria Pitești, vreodată în viața asta, ceva. Ba mai mult, dacă am cerut informații, în favoarea edilului, timpul acestuia nu i-a permis să ne răspundă. Culmea, un primar mult mai ocupat fiind cel de la Mioveni, are timp să răspundă. Dar, na, unii când ajung acolo se cred intangibili. Deci eu aștept DNA-ul să putem vorbi de la om la ce or fi ei.

Bradu în topul celor mari

Trebuie să recunosc că îmi place tot mai mult ce se întâmplă în Bradu. Dincolo de orice s-ar fi întâmplat înainte, iată că Dănuț Stroe, chiar dacă, cumva, marginalizat de PSD-iști, poate și se zbate. N-am cum să nu apreciez lucrul ăsta și cum să nu remarc că omul vrea. Nu știu cât va putea, dar ținând cont că e cea mai bogată comună din Argeș, cine știe. Cu toate că aici nu e vorba doar de bogăție, mai e vorba și de sprijin moral, măcar, din partea celor care s-au bătut cu pumnii în piept că îl susțin. Din punctul meu de vedere, subiectiv, desigur, Dănuț Stroe e al doilea primar după Ion Georgescu.

Corbi la aniversare. Un alt primar care merită lăudat

Hai că nu avem doar rebuturi la capitolul primari, Virgil Baciu fiind unul dintre cei mai buni, de asemenea. A renunțat la multe pentru a ajunge primar. Lucruri la care eu, drept să spun, nu aș fi renunțat în veci. Mai mult de atât, Virgil Baciu este om. Știe să răspundă la telefon, se ține de cuvânt întotdeauna și întinde o mână dacă e nevoie, ceea ce nu pot spune despre majoritatea. Unde mai pui că păstorește și una dintre cele mai frumoase comune din Argeș.

Nu e o revistă a presei, e doar o altă chestie subiectivă

Categoric că nu avem doar lucruri rele în județ, cum nu or fi ele nici în țară. Dar bunul simț ar trebui să primeze. Iar unii, – și aici mă refer cam la 80% – dintre cei ajunși în funcții, își iau și avânt ținându-și nasul pe sus. Pentru că au uitat când mâncau mămăligă cu lapte, dar și faptul că foarte mulți dintre ei s-au trezit, la bătrânețe, cu inteligența la maxim și au făcut facultăți pariculare care le conferă titluri pompoase. Eu zic să nu uităm că unii dintre noi au învățat fără bani, trecând prin emoții și chinuri, iar voi vă credeți cei mai cei de pe pământ că ați reușit la 50 de ani să vă luați o licență.

Wekeend-ul ăsta ar trebui să fie dedicat cititului. Nu, desigur, nu e o impunere, e doar o plăcere la vedere. Plus că abia așteptam noua carte a Paulei Hawkins. Dar, dar, la Bradu – nu sunt răutăcioasă, dar trebuie s-o spună cineva, în comună care poate ridica problema de-a deveni municipiu, vine Lidia Buble.

N-aș prea vrea acum să intru în politică, dar Bradu arată, totuși, a comună europeană, Piteștiul mai greu cu încadrarea europeană că doar nu ne mințim pe noi doar pentru că avem o fântână care cântă.

Și uite așa se împarte wekeend-ul meu în două. Suferință, nene, nu glumă. Nu de alta, dar noaptea asta mi-am propus s-o pierd cu Paula, iar mâine, desigur, la Bradu, voi fi cheaună. Dar cui îi pasă? Vine Lidia 😀

Nu știu dacă acești Cavaleri ai Vinului au legătură și cu Marcelo Batagglia, dar chiar și așa, caii tot nu au nicio vină.

O să ziceți iar că sunt răutăcioasă. Nu sunt. Dacă sunt acei cavaleri ai vinului nu o să spun mare lucru din cauza domnului mai sus menționat care nu-și plătește colaboratorii și îi mai și persecută până la epuizare, dar asta e altă poveste.

Important e că Gabi Matei, cunoscut fermier din comuna Bradu, își aduce azi căluții la paradă. Și ce mai cai. Superbi. Au pinteni sau, cel puțin, așa cred că se numesc. Nu știu eu multe despre cai, știu doar că-mi plac. Sunt superbi și aș vrea și eu câțiva dacă ar avea loc în apartament. Ce vă pot spune cu siguranță e că au nevoie de îngrijiri speciale. Trebuie țesălați, plimbați și hrăniți după anumite standarde.

Mi se pare inedit că în Pitești se face o paradă călare, chiar în centru. Mi se pare chiar fabulos. Eu abia aștept să văd căluții lui Gabi Matei, nu de alta, dar știu câtă grijă are de ei. În plus, vrem sau nu să recunoaștem, sunt și frumoși 🙂 Ar fi bine să veniți și voi, cei care mai sunteți din Pitești – că doar știu că în zona asta nu prea am cititori, iar cei din capitală sau din Ardeal nu pot veni. Dar astăzi, zic eu, fie ploaie, fie vânt, vom avea la ce să ne uităm. Căluți, căluți…