Aș fi avut multe lucruri de spus, dar nu am avut nici timp, nici chef și am și o problemă cu blogul – nu mă mai ascultă. Dar asta trebuia să o spun.

E ceva la modul “cum m-a afectat pe mine campania asta”.

Cine mă cunoaște știe că eu n-am avut niciodată treabă cu vreo campanie, candidat, etc. Da, am avut simpatii și cam atât, dar nu la modul de-a fi implicată și de-a auzi în fiecare zi ce se întâmplă, unde sau cum.

În urmă cu vreo două luni a început nebunia pentru mine, dar nu la un mod atât de complex. Știam ce se întâmplă într-un anumit partid, dintr-un anumit colegiu. Strict, scurt și la obiect. Nimic ieșit din comun până acum. Apoi s-a întâmplat să fie și am ajuns în presă. Firește, încet, încet, a trebuit să mă familiarizez cam cu tot ce înseamnă politic. Am fost nevoită. A început campania. Sigur, online și la pas. Școala PSD-istă și-a spus cuvântul de departe în această privință. Hai să zic că au mai făcut una, alta și cei de la PAM sau PNL-ul.

Bun, pe lângă faptul că nu mai poți deschide facebook-ul din cauza campaniei și nici pe stradă nu mai poți circula în “siguranță”, nu a fost chiar atât de rău. Asta până azi dimineață când visam că vecinii mamei sunt candidați la primărie. O lume pestriță, plină de oameni care habar nu aveau ce fac, dar cu ifose de primari în funcție. Nu știu exact ce făceam eu pe acolo, dar încercam să mă feresc din calea razei lor vizuale. Deja începusem să mă agit în somn, când m-a sunat Adelina. Firește, m-a sunat să-mi spună ceva despre un candidat. N-am înțeles de la început, mai ales că eram și sub imperiul coșmarului, așa că a trebuit s-o sun din nou pentru a fi sigură că am înțeles bine.

Trebuie să mai rezist o săptămână fără să visez, cel puțin așa cred. Oricum, sper din suflet să nu îmi mai apară în vise candidați, fie ei și fictivi. Dar cu cine să vorbesc pentru asta? N-am cu cine.