O să încep cum e corect cu colegii mei de la Sursata.ro care au scris primii despre eveniment, apoi vă povestesc și eu din alt punct de vedere.

Da, “Dincolo de tăcere – convorbiri esențiale cu personaje neconvenționale” de Maestrul Marin Ioniță. Și cine nu a auzit în Argeș de Marin Ioniță? Ehee, un om de o asemenea căldură și cu un talent mai mare decât tot județul ăsta la un loc și chiar mai mult.

Cum să nu mă simt onorată când m-a pus pe hârtie alături de oameni importanți ai județului? Oameni de afaceri, doctori, ingineri, scriitori etc. Așa cum a spus și domnia sa în fiecare domeniu există creativitate. Nu poți fi inginer dacă nu ai o parte creativă, pentru că altfel te-ai numi robot. Nu poți fi doctor, de asemenea, dacă nu ai imaginație și tot așa. Marin Ioniță a adunat în acest prim volum 44 de personalități, din punctul domniei sale de vedere, dar și al argeșenilor – de aia mă întreb ce caut eu acolo – 44 de oameni care și-au lăsat cumva amprenta asupra județului, dar mai ales asupra dânsului. Sunt mândră că mă aflu printre ei. Îi găsiți enumerați în cuprins sau pe Sursata.ro. A fost o seară deosebită. Uite așa te simți mai bogat, iar eu acum am impresia că sunt împărăteasă. Mulțumesc, Maeste!

Lung titlu, știu 🙂

Cartea

Ei bine, încep cu această carte. Maestrul Marin Ioniță, reputat membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și un om de o cultură, imaginație și inteligență rară, mi-a dedicat și mie câteva cuvinte în cea mai recentă carte a dânsului. Mâine va avea loc lansarea, la ora 17:00, la Camera de Comerț Industrie și Agricultură Argeș. Încă nu știu despre ce e vorba, nu mi-a dat detalii, dar mă simt mândră, onorată, fericită că s-a gândit la mine. Știu că este unul dintre oamenii care m-a apreciat dintotdeauna și a văzut mereu ceva acolo, în cărțile mele. Este unul dintre puținii, nu, retractez, e singurul scriitor argeșean de un asemenea renume care m-a considerat egală în forțe cu ale dânsului. Ceea ce mă face să mă simt zeiță. Și este singurul care are încredere în continuare în mine. Pentru asta îl iubesc, fiindcă mă face și pe mine să cred că pot mai mult. Și pentru omul acesta o să pot mai mult întotdeauna. Știți, uneori contează doar atât, o vorbă bună și încredere.

Gaudeamus

Anul acesta din motive stric personale, nu pot participa la cel mai mare targe de carte: Gaudeamus. Ar fi greu de explicat, dar nici nu îmi doresc s-o fac. Îmi pare rău că nu-i văd pe cei doi enormi scriitorii de romane polițiste: George Arion și Stelian Țurlea. Îmi pare rău că nu pot sta la taclale cu editorul nostru, Alexandru Arion, care a încercat mereu să ne țină uniți și să ne trateze egal, lucru pentru care-i mulțumesc. Și le mulțumesc celor trei pentru că m-au acceptat lângă ei, pentru că mă fac să mă simt bunicică printre cei mai buni. 

Știu, sunt și oameni care mă așteaptă acolo. Știu, ca în fiecare an, câțiva vin special pentru mine. Dar uneori e mai complicat și trebuie să alegem. Dar asta nu este o tragedie. Nu de alta, dar ne vedem în vară cu o carte nouă. O Iolanda aproape proaspătă, puțin nebună… în fine, nu vă îngrijorați, tot la demență se ajunge. 

Hey, stați calmi, nu ați scăpat de mine, e doar un târg lipsă. La anul ne punem pe treabă adevărată 😉

Ce crezi că știi cu adevărat? Cine ești? Ce poți face? Ce vezi cu adevărat? Te crezi vizionar, nu? Te crezi unic, nu? Ei bine, nu știi nimic!

Pe lângă faptul că nu știi nimic, îți dai repede seama că și ești un nimic, asta dacă așa vrei tu. Dacă te complaci în rutina ta. Dacă banii îți dictează viața, dacă nu ai curaj să rupi mâța în două și să o iei de la capăt ori de câte ori e nevoie. 

Nu, nu știm nimic. Filmul, da, poate fi comparat cu Matrix ca efecte, cu Harry Potter ca nebunie, cu orice SF sau Fantasy văzut până acum, dar are ceva în plus. Îți schimbă viața. Bine, poate exagerez, nu chiar viața, dar modul de-a gândi… Oh, Doamne. Am citit mult despre Multiversuri, clar că și voi ați văzut The One, dar nu, nu se compară. Parcă toată știința mistică e în filmul ăsta. Pe lângă lucrurile normale, poate prea de Hollyowood, nu știu, dacă știți să îl vedeți cu adevărat, știți și că nu spun prostii. Limite, boli, neputință? Nu, nu există și am spus-o de mii de ori. În fiecare dintre noi e forța dacă o cultivăm, dacă știm să renunțăm, dacă vrem și putem să vedem. Poate credeți că sunt aberații, dar filmul ăsta este pentru cunoscători, restul or să vadă tot un film drăguț cu multe efecte. Îl recomand din suflet pentru cine are minte, ochi și deschidere. 

Începe bătălia cuvintelor mute. De ce mute? Pentru că, presupun eu, la fel ca în vară, fiecare va înjura pe la spate ca nu cumva să dea dovadă de proastă creștere sau de faptul că nu s-ar ocupa fix de propria campania. Nu, nimeni nu vrea denigrare, declarativ vorbind. Oricum, cei care nu vor da de pământ public cu adversarul, o va face ori între niște ochi, ori în gând, că na, doar nu trăim în naivitate totală să credem povestea cu “vrem o campanie corectă, fără atacuri la persoană”. De ce? Adică, personal, chiar aș vrea niște atacuri la persoană. Așa sunt eu, vreau adrenalină. 

Am decis, totuși, să vedem cam din cine avem de ales. Da, clar că eu știu pe cine vreau să trimit acolo, dar nu o să spun. Știe cine trebuie și e suficient. Așadar și prin urmare:

Avem independentul care poate fi chiar o soluție onorabilă în orașul ăsta.

Avem omul inteligent cu simțul umorului, care, de ce nu, poate fi o a doua soluție sau o primă soluție, la fel de onorabilă.

Un om cu experiență și un bun diplomat. Mai mult nu știu să mă pronunț. 

Omul care chiar merită o șansă după 26 de ani de muncă.

Hmmm, aici e ușor complicat pentru că, de obicei, pare cu toate acasă, dar apoi îi trece. Cu toate astea cei din urma lui nu sunt chiar de aruncat.

Desigur, din punctul meu de vedere, propriu și personal, trebuia să avem și gluma proasă a partidului în cauză. Dar e doar opinia mea.

Și, firește, dezamăgirea totală, pentru mine. Omul “ascuns” de PSD în ALDE. Omul care în ciuda dosarelor va lua o mulțime de voturi. De ce? Pentru că românilor le cam plac ăștia de încalcă legea.

Ar mai fi USR-ul care are ceva reprezentanți interesanți și PRU, doar că aici încă nu mi-am dat seama cine candidează. Mna. Nu le știu nici eu pe toate. I-am arătat pe cei mai importanți, ordinea e fără importanță, după cum au fost salvate pozele. Acum, vreți ori ba, trebuie să alegeți dacă știți cu cine. Eu n-am de gând să fac campanie pe blog. Dar un lucru îl pot spune, e totuși important să mergeți la vot. Sau nu mai urlați după schimbare. Ascultați-i și alegeți. Că o fi bine, că o fi rău, zilnic luăm decizii bune sau proaste. Măcar să fie ale voastre și nu ale altora. Părerea mea!

http://www.sursata.ro/stiri-la-zi/video-gheorghe-zamfir-a-ridicat-sala-in-picioare-la-balul-ancheta-in-arge

Bal “Ancheta”

Nu știu dacă despre bal e vorba în postul ăsta. Nici măcar despre prima mea participare. E un fel de emoție, de nebunie și un fel de plăcere pe care nu o pot defini. Nu e vorba nici despre distracție neapărat, pentru că noi muncim – mă rog, până la un punct. Este mai mult vorba despre echipă. Pentru că orice s-ar întâmpla aici s-a creat o echipă, desigur, cu bune și rele, dar astea trec și faptul că atunci când cineva se ia dintre unul dintre noi e pe varianta mușchetarilor, vă dați seama ce poate ieși. Doar noi ne putem lua de noi. Iubesc echipa asta cu bune și rele și, de ce să nu recunosc, indiferent ce decid mai departe, nu am de gând să ies în totalitate din această comunitate.

Oricum, până una, alta, aștept cu nerăbdare balul acesta. Și sper că și invitații au acceași dorință de-a ne fi alături și de a se simți bine. Fiecare bal “Ancheta” este unul memorabil. Nimeni nu a plecat vreodată dezamăgit. Surprize, premii și un catalog care arată demențial. Anul acesta lângă noi s-au implicat și cei de la Sursata.ro. Ceea ce ne face mare plăcere. Nu contează cum ne numim, important este că suntem o echipă și asta se vede. Și cel mai important este că eu sunt îndrăgostită cu adevărat de acești oameni cu bune și rele. Indiferent cum ne-ar percepe ceilalți, indiferent de divergențele noastre de opinie – pentru că altfel nu ar fi democrație – noi suntem un tot, ceea ce ne dă putere și încredere. Vă ador colegii mei, nu, greșesc, vă ador prietenii mei. Aici am văzut adevărat prietenie. Cu divergențe sau fără, noi ne acceptăm așa cum suntem. Și mi-aș dori ca în lumea.. nu, să nu mergem atât de departe, ca în orașul ăsta să fie mai multe colective de acest fel.

În seara asta vom fi împreună alături de prieteni. Chiar dacă de multe ori suntem acizi, niciodată nu e personal, dar presa, în primul rând, trebuie să spună adevărul și pentru asta suntem noi. Și suntem fericiți că înțelegeți asta. Aceasta este seara prieteniei și a veseliei. Abia aștept să ne vedem, să ne strângem mâinile și să creem relații de parteneriat indiferent de unde sunteți. Aceasta va fi o seară magică, iar magia noastă este perfectă.

E greu să fii zen când mintea îți este în o mie de locuri, dar niciunde în mod particular. Am uitat cum e să fiu eu cu mine, cu altcineva nici nu se pune problema pentru că nu suport și al doilea om. Nu mă suport nici pe mine.

Am impresia că oamenii cred că am ceva cu ei, dar nu am. Pur și simplu vreau ceva. Vreau să mă regăsesc. Acum sunt între patru lumi și nici una nu îmi este cunoscută. Doamne, e ciudat, dar îmi place! 😀

Via Arcidalia Ghenof: “Cand am citit prima carte a Oanei  Oana Mujea(prima pe care am achizitionat-o eu)”Jucatorul” mi-a placut foarte mult(motiv pentru care i-am si facut prezentarea pe situl Literatura pe Tocuri),mai ales ca este prima data dupa personajul “Minerva Tutovan” al Rodicai Ojog Brasoveanu,cand apare in literatura politista de la noi o detectiva, Iolanda Stireanu ,la fel de desteapta,de dura ,de ironica ca Minerva doar mai tanara si poate mai feminina.
La “Indicii Anatomice”pe langa actiunea romanului m-a amuzat si m-a incantat sa-l vad pe autorul Bogdan Hrib in rol de personaj al unui roman(e drept un rol flatant si onorant pentru un barbat).
Iar in “Sarutul Mortii”(scris cu Andra Pavel)mai apare o eroina Anastasia Marinescu care impreuna cu Iolanda Stireanu rezolva misterul.
Oana Mujea m-a convins sa-i caut si sa-i citesc in continuare cartile,sunt curioasa ce alte aventuri ne asteapta.”

Vechituri 😀

Nu e vina mea că s-a întâmplat așa. A fost să fie. La intervale de, încă de mică, mică, în viața mea – chiar dacă n-am avut tangențe sau dau da – au apărut astfel de personaje. Pe unele le-am observat, pe altele am încercat să le înțeleg, uneori chiar am vrut să văd cum e… Nu, nu e nici o șmecherie. Înțeleg viciile, am și eu, dar ăsta parcă e unul dintre acele vicii din care nu mai ai scăpare. Ți se deteriorează și creierul și trupul.

De când cu vânătoarea de pokemoni am înțeles și eu. Specia asta chiar există, iar cei care se folosesc de alcool pentru a elimina dureri, ajung să se elimine doar pe ei: din societate, din familie etc. Păcat. Dat Țuikachu există peste tot. Trist, dar e o realitate. Care-l prinde să nu se chinuie să-l reabiliteze, ăștia sunt cazuri pierdute. Viva, Țuikachu! Sau nu.

Nu că ar fi ceva de mirare. Trăim în România și dacă acest caz a făcut vâlvă cam o săptămână și numai cei de la SursaTa mai încearcă să-l țină în viață, restul parcă au rămas încremeniți în tăcere.

N-am văzut reacții la nivel național

Personal n-am văzut vreun domn de la Guvern prea revoltat, asta dacă o fi aflat. Televiziunile naționale au tratat cazul mai ușurel că e mai important ce face și desface Firea. Nu că ai noștrii ar fi fost mai de Doamne Ajută, dar măcar s-au mai prefăcut că le dau lacrimile. Firește, le-au șters și au uitat. La ce atâta supărare? Să se amărască? Să îmbătrânească? Să crape fierea în ei? A trecut, așa cum trece orice caz. Poate peste vreo alți opt ani vom mai găsi pe undeva niște sclavi și atunci, nostalgici, ne vom aminti că au mai fost unii la un moment dat, dar nu se face să mai reamintești că oricum ochiul uman trece peste informație, se duce acasă, își ia berea și a uitat până a pus capul pe pernă.

Stăpânii sclavilor primesc în continuare ajutor social

Articolul îl puteți citi aici, ce spun eu e doar o părere. 

Bun, țiganiada pasta are în continuare dreptul la ajutor social pentru că legea e așa cum e legea, iar sentința nu e definitivă. Așa că, legal vorbind, chiar dacă sunt închiși și NOI, NOI TOȚI plătim să stea ei acolo pe mâncare și băutură, ei mai au și drepturi și libertăți. Pe lângă asta mai sunt scutiți și de munca în folosul comunității având niște adeverințe medicale suspecte. Minunat.

Și ce dacă Primarul și încă trei ștruleți din Primăria aia au primit amenzi pentru că le dădeau ajutoare sociale? Se mai întâmplă, nu e ca și cum Proca ar fi vreun sărac și nu și-ar permite o amărâtă de amendă.

Cine le face dreptate victimelor?

Cine poate. Poate că nimeni. E la fel de posibil ca burtoșii ăia care-i supuneau unor chinuri cumplite să scape. Nu sunt dovezi suficiente sau poate că sunt, dar nu le știm și noi. Sigur că procesul se va tărăgăna până la adânci bătrâneți, asta e țara, iar legea nu există decât undeva pe hârtie.

Ce au făcut oamenii ăștia să merite așa ceva?

Ce a făcut orice om pe lumea asta să fie pedepsit în halul ăsta?

Nu știu, dar dacă acest caz nu se rezolvă într-o manieră dreaptă, chiar ne merităm soarta. Chiar suntem toți sclavi pe plantație. Unde sunt politicienii ăia pe care i-am votat? Ce fac ei? Ce face legea? Ce face oricine?

Am fost acolo, am văzut, m-am îngrozit. Da, știu, restul nu au fost, așa că nu au cum să înțeleagă. De asta cred că nici nu putem pricepe că în jurul nostru se întâmplă atrocităci pe lângă care trecem cu nepăsare. Asta este ROMÂNIA!