Săptămâna trecută Violeta Loredana Pascal și implicit PRWave mi-a făcut o propunere, dar eu aș spune că am luat-o ca pe o provocare. Ei bine. Violeta m-a rugat dacă vreau să scriu un articol despre ce înseamnă să fii scriitor în țărișoara asta. Mi-a plăcut, dar mi s-a părut totuși greu, mai ales când mi-a spus că pot să o fac și în episoade. Mă gândeam cu teamă ce să spun pentru a avea chiar episod, da, asta până m-am apucat de scris și ce să vedeți, mi-am dat seama că am atât de multe de spus că patru pagini A4 ori să-mi ajungă doar dacă mă zgârcesc la vorbă.

Nu vă panicați că mă zgârcesc, nu o să vă chinui așa tare 🙂 Îi mulțumesc mult Violetei pentru invitație, mai ales că de-a lungul anilor am colaborat bine în multe și diverse conjuncturi. Mi-a fost alături chiar și când nu mă așteptam. Chiar dacă nu avem prea mult timp să ne vedem sau să vorbim, atunci când o facem parcă nu am fi întrerupt niciodată conversația. Mai rar oameni ca ea, mai rar PR-i ca ea. Și pentru a nu vă ține așa în suspans, bine, știu că nu sunteți, cu un click puteți citi prima parte, dar totuși e doar începutul. 

Martie, se spune, e luna femeii. 1 Martie, de fapt, era pentru cei care ținuseră post și erau pioși. Era, de fapt, sărbătoarea bărbatului, pentru că, pe vremea aceea, femeia nu era nicidecum vreun model pentru societate. În Chișinău, pe ici, pe colo, încă se mai păstrează tradiția și femeile le oferă bărbaților șnurul roșu cu alb.

Dar, dar, luna martie nu e numai luna femeii și a mărțișorului. E drept că 8 Martie e ziua internațională a mamei, știți voi “De ziua ta mămico…” și totuși nu e doar atât. E și luna vrăjitoarelor. Nu știu de unde a venit asta. I-o fi zis unul nevesti “vrăjitoareo, nu meriți nimic!” și de aici femeile s-au urcat pe mătură și au început să arunce cu vrăji, blesteme și alte cele. Dar gluma s-a transformat în lucru serios și vrăjitoarele, blestemele și toate relele au început să se întâmple în Martie. Se leagă, se dezleagă, se poartă pe dos, se poartă roșu cu alb. Și chiar dacă gluma mea e serioasă, ei bine, poate că n-ar fi rău să vă feriți.

Acum, chiar dacă am aflat că mărțișorul nu e pentru ea, totuși vă fac o recomandare, pentru că 8 Martie e ziua femeii și a mamei. Așa că puteți cumpăra de aici cadoul perfect. 

Și acesta e doar unul dintre produsele fermecătoare de la www.cel.ro

Cum spuneam, după momentul publicitar, mi-am luat mătura și vă spun ceva destul de important. Acum nu mai glumesc. Încercați să vă amintiți ce visați în noaptea asta, pentru că s-ar putea să fie îndrumări importante pentru voi. Pentru fiecare în parte. E vorba de partea astrală și numerologică. Nu, nu vi se întâmplă asta din patru în patru ani pe 29 spre 1, vi se întâmplă doar în anumiți ani. Nu stau să dau detalii pentru că oricum știți că sunt nebună, dar vorbesc serios. În nebunia mea s-ar putea să am și dreptate. Nu încerc să vă conving că nu am de ce, cine vrea să asculte o face, cine nu, nu. Visele din noaptea asta dezvăluie niște lucruri, fiți pe fază.

Și acum să mă întorc la mătură. Pentru farmece și vrăji, pentru dragoste și bani, nu evitați să mă contactați. Nu vă iau bani, doar sufletele – care aveți :))

E urmarea unei discuții triste dacă mă întrebați pe mine.

Există doi oameni, pe mine nu mă băgați în seamă, sunt doar observator și clar acum vorbesc neîntrebată. Doi oameni foarte deștepți. Unul susține că minciuna este în noi toți, important e să taci, să înghiți și să știi că oricât de mult te-ar minți celălalt totuși te poți baza pe el/ea. Buzzzzz! Mai spune, de asemenea, că uneori e necesar să împachetezi adevărul pentru a nu răni. Obositor până acum. Celălalt susține contrariul. Și aici vin și eu, observatorul. Cel care a ascultat și a tras concluzia.

Bun, acceptăm o dată o minciună, o acceptăm și pe a doua, să mor dacă mă mai încălzește că mă pot baza pe X și pe Y. Minciuna e ca alcoolul, odată ce ai început să trăiești cu ea devii dependent. Nu mai bine, dacă tot nu vrei să spui ceva, nu spui pur și simplu? Fără scuze jalnice? Adică un simplu “Nu vreau să mă pronunț! Nu vreau să-ți spun!” etc, n-ar fi mai corect?

Dacă eu înfrumusețez adevărul pentru a te simți tu mai bine (oricine ai fi tu), realitatea ta se va schimba? Eu nu cred.

Ok, sunt de acord, sunt lucruri pe care nu le poți spune sau nu vrei să le spui, oricare, ok, atunci taci. Mai bine așa decât să cauți o minciună cât de mică pentru a înfrumuseța ceva ce nu poate fi împachetat. Se spune, din popor, că greșeala recunoscută e pe jumătate iertată. Tot pe principiul ăsta nu mai bine un adevăr dur decât o minciună elevată?

Nu, și știți de ce?, simplu, pentru că nu suportați adevărul. Dacă ar fi să vă analizați fiecare în parte nu v-ar plăcea ceea ce ați descoperi și atunci vă mințiți și voi pe voi. Eu, personal, nu mai înțeleg nimic din omenire. Sunteți furioși când cineva vă minte, dar nici nu suportați adevărul.

Nu o să vă țin prea mult de vorbă pentru că mâine mai și muncim și la ora asta ar fi trebuit să am deja trei ore de somn. Dar jur, cât de obosită am fost, m-am simțit ca în paradis.

Nu o să dau nume, dar o să vă spun câte ceva. S-a redeschis Restaurant Club Mioveni cu o nouă față, renovat, strălucitor, minunat. În afara celor doi oameni mari care au ajutat ca acest lucru să fie posibil, trebuie să mărturisesc că personalul a fost minunat. Pe lângă faptul că a făcut curat toată ziua, pe seară parcă ar fi plutit printre noi. Și îi mulțumesc din suflet doamnei care m-a ajutat atunci când am fost puțin pierdută.

Recunosc cu mâna pe inimă că n-aș fi crezut să mă îndrăgostesc vreodată de Mioveni. Sigur, doar știți că în fiecare an de Crăciun mă duc să văd spectacolul de lumini. Și să fim serioși, Piteștiului îi mai trebuie vreo zece Primari și multe Servicii Edilitare pentru a se ridica la înălțime. Ceea ce nu o să se întâmple și nici nu visez că s-ar realiza.

Dar dincolo de asta în seara asta am revăzut oameni minunați, am pus țara la cale cu un domn director al unui liceu, un om foarte, foarte deosebit. Am avut parte de cea mai frumoasă amintire din facultate și mi-a părut tare bine.

Dar tot vreau să le mulțumesc unor femei speciale: Doamna Ionescu care este deosebită cu adevărat și colegei mele care, deși aproape moartă de oboseală, m-a ajutat cu ce era mai greu. Pentru că, desigur, așa cum i-am spus și ei, am profitat lăsându-i florile în grijă (și nu, nu e nimic din ceea ce ați gândi voi), iar eu cu șeful de sală ne-am “bătut” care să servească băutura invitaților :).

Nu știu, dar orașul ăsta crește într-un mod atât de frumos că eu sunt surprinsă zilnic. Și ca să nu vă spun doar de restaurant, trebuie să mai mărturisesc ceva, un om care și-a dedicat forța învățământului pentru mine are tot respectul. Nici o școală din Pitești nu se compară cu cea mai “amărâtă” din Mioveni. Nici în București nu am văzut așa ceva. Școli dotate cu laboratoare, aerisite, cu tehnologie de ultimă oră și renovate de la cel mai mic fir de iarbă până la ultima țiglă de pe acoperiși. Și credeți-mă, am fost la toate, nu mi-a scăpat una. Grădinițe în care eu aș locui fără nici o problemă.

Da, Mioveniul pot spune că e orașul în care simt pulsul, viața, oamenii și se vede ce se face. De ce oi fi eu mândră de lucrul ăsta nu știu, dar zău că sunt. Domnilor Primari, domnilor directori de servicii publice, în Mioveni se poate, așadar în România se poate, dacă se vrea. Și iată un exemplu clar că se vrea. Mai ales atunci când toată lumea colaborează cu toată lumea. Bravo, Mioveni!

Astăzi în Jurnal de Argeș a apărut prima parte a interviului pe care Maestrul Marin Ioniță mi l-a cerut. Da, un interviu cu adevărat fabulos. Ce întrebări… mai rar atâta inteligență chiar și în lumea scriitorilor. Marin Ioniță este omul pe care nu-l voi uita niciodată și îl voi respecta la nesfârșit. Un om minunat.

Miercurea viitoare, tot în Jurnal de Argeș, o să apară și a doua parte a interviului. Sunt foarte mândră de această colaborare. Și așa cum a spus și Maestrul “acesta este un interviu de colecție”. Eh, nu se știe peste câțiva ani.

Pe lângă asta mai am o veste bună. Au fost publicate și primele patru linkuri de unde se poate achiziționa “Războiul Reginelor”. Ocazie cu care-l rog pe asociatul prietenului meu să pună unul din ele, adică din linkuri, acolo la “Publicitate”. Pentru cei interesați momentan puteți comanda la linkurile de mai jos. Vor veni și pentru celelalte platforme cât de curând.

Google Play: https://goo.gl/YqVM0Y

Apple iBooks: https://goo.gl/cdE10K

Kobo Books: https://goo.gl/vvKJx4

Scribd: https://goo.gl/2TkcvP

Cine spune că viața nu-i frumoasă?, și dacă renunți la ură, invidie, răutate gratuită nu ți se întâmplă lucruri minunate? Ar fi bine să învățăm să fim mai buni.

Și o ultimă veste care mi-a adus o mare bucurie azi: Loredana Violeta Pascal de la PRWave m-a rugat astăzi să facem un proiect împreună. Despre ce este vorba veți afla în curând.

Aici nu vorbim neapărat de sosirea cu pași rapizi a lunii martie. Dar mâine e Dragobetele. Adică o sărbătoare pur românească, care-l “obligă” pe domn să-i dea măcar o floare alesei lui. Dacă vrea, dacă nu îi poate da o țeapă și să iasă la bere cu băieții, motivând, evident, că i s-a descărcat bateria telefonului și nu și-a dat seama cât e ceasul. Nu de alta, dar eu aș face-o. Nu înțeleg de ce femeile vor mereu cadouri.

La drept vorbind și mărțișorul a fost inventat pentru bărbat, iar la Chișinău femeia încă îi oferă un mărțișor bărbatului. Dar acum un simplu simbol nu ne mai mulțumește, vrem mai mult. Așa cum dragostea e o reacție chimică, fie că vă place sau nu, la fel e și dependența față de celălalt, sigur, asta nu e chimică, e psihică și distructivă.

Dar cum nu ne-am adunat să vă spun eu povești de dragoste, de parcă aș fi în stare, trebuie să știți că femeile din ziua de azi vor mărțișoare costisitoare. Nu știu dacă ale voastre își doresc telefoane sau alte lucruri, dar eu aș vrea căștile astea care nici măcar nu sunt costisitoare. Sigur, de acolo de unde am luat eu căștile voi le puteți lua doamnelor voastre alte lucruri, chiar în rate. Așadar, dacă nu aveți idei de cadouri sigur găsiți aici.

Și ca să nu par chiar fără inimă – da, știu, nu-mi iese. Tot mă întreb de ce femeile nu se mai mulțumesc cu un simplu simbol. Nu, nu vreau răspuns, era retorică. Eu măcar îmi cumpăr singură ceea ce-mi doresc. Dar, fie, măcar o dată pe an merită fiecare ceva deosebit.

Mi s-au adus mii de acuze că vorbesc fără dovezi. Cu toate că în perioada aia lucram în imobiliare și încercam să găsesc câteva hectare de teren arabil pentru cineva. Evident că nu am avut de unde. Ba dacă era al unui român era prea mic, ba erau cumpărate de străini, în special italieni și francezi.

Da, știu, nu, nu e legea lui Boc și a lui Băsescu, a dat-o mama și pe asta. Nu-i bai, m-am obișnuit cu lipsa voastră de memorie. Oricum, puteți citi aici cum Amercia cumpără România. A, da, știu voi ați crezut că americanii cu scutul lor antirachetă ne vor apăra, după ce rușii au spus clar că ei îl demagnetizează mâine, dacă au chef, că al americanilor scut e tot computerizat, pe când ei încă folosesc armament util pe lămpi, nededectabil. Ha, ha. Nu, nimeni nu a venit aici să ne dea de mâncare, au venit aici să ne cumpere și să ne slugărească.

Ceva mai devreme, doamna Cristina Gheorghiu îmi scria următoarele: “Draga mea, poate nu o sa iti vina sa crezi, dar in niste localitati de pe langa Mizil, firme straine au cumparat muuulte hectare. Si ce crezi? Au venit cu niste masinarii misto, decoperteaza pamantul asa, cam 20-30 de cm, il fac suluri, il impacheteaza intr-un fel de plase si il incarca in tiruri.” Poza este tot de la dânsa, dovada că se întâmplă. Da, încă mai trăiți bine? Bine, mă bucur pentru voi. Sunt chiar super fericită. Să trăiți bine cu 30 bani pe postare până la adânci bătrâneți, pe mine nu mă deranjează mințile înguste atâta timp cât nu trebuie să stau cu vreuna în casă. 

Personal țin foarte mult la libertatea de exprimare. Am prieteni care nu sunt de acord cu opiniile mele, ceea ce este foarte bine. Și cu toate astea suntem prieteni foarte buni, pentru că ne respectăm părerile, chiar dacă nu sunt pe aceeași lungime. Există familii care nu au aceleași păreri, dar asta nu înseamnă că se iau de gât și își înfig cuțitul în spate. Libertatea de exprimare ne-a fost oferită printr-o Revoluție și o așa zisă democrație. Acum, istericii băsiști, încearcă să ne reducă pe toți la tăcere. Ok, sunt de acord și cu asta. Sunt sigură că unii o fac din convingere. Pot băga mâna în foc că cel puțin jumătate dintre ei cred cu tărie în ceea ce li se spune să facă. Să facă, e părerea lor. Despre ăia plătiți să facă PR în acest sens nu vorbim, cu toate că au și ei interesul lor. Banul e un interes. Imoral dar perfect legal. Așa că…

Repet. Personal cred în rahatul ăla de telecomandă. Sunt convinsă că dacă dați peste un film care nu vă place schimbați programul, dar nu cereți să se închidă postul, pentru că dacă ați fi făcut asta, în topul filmelor cretine, PRO TV-ul ar fi trebuit închis de când l-au lansat. Părerea mea. Același lucru se întâmplă și când e vorba despre emisiuni de divertisment sau știri sau ce mai vreți voi.

Din păcate, ceea ce se spune acum e adevărat. FRICA a pus stăpânire pe România. Frica de-a vorbi. Nu mai poți avea păreri proprii, bune, proaste, rele sau nu. Pur și simplu, dacă nu ești în turmă riști să rămâi fără pâine – și chiar știu ce vorbesc – riști să ajungi interogat de DNA, așa, că au ei chef, riști să fii dat afară din casă de ANAF. Riști. Și atunci, oricât ai gândi și ai vrea să urli, nu o faci. Iar dacă o faci, o faci așa cum te duce interesul, nu neapărat conștiința sau ceea ce te reprezintă.

Cam asta este România acum. O țară împărțită. Nu de azi, nu de ieri, o țară împărțită de peste douăzeci de ani. Ne-am împărțit între rău și răul cel mai mic. Când ar fi trebuit să fim uniți în bine sau foarte bine. Nu mai există așa ceva. Între două rele noi alegem răul cel mai mic. Ne înjurăm, ne creem disconfort unii altora, ne, ne…

Păcat, astăzi România e un ONG. Asta este realitatea. Cine nu este în acest mare ONG organizat scapă doar dacă poate. Și da, libertatea de exprimare e prost înțeleasă. Prin asta înțelegem că putem jigni, înjura și toate cele, nu le enumăr pe toate pentru că le știți și voi. Libertatea de exprimare îți dă dreptul de-a spune liber ceea ce gândești fără a aduce prejudicii celorlalți. Fără a te manifesta ca un cretin. Ai dreptul de-a fi sau nu de acord. E dreptul fiecăruia. Dar nu ai nici un drept să închizi gura unor oameni doar pentru că nu îți place ție Băsescu, DNA sau cine ești în spatele acelor sfori.

Da, am văzut că mulți sunt deranjați de cei care spun că au făcut Revoluție pentru a se putea exprima liber. Chiar dacă a fost lovitură de stat, ca să nu ne ascundem în spatele cuvintelor, unii au ieșit în stradă pentru că au vrut cu adevărat să aibă drepturi și să nu mai trăiască în teroare. Să poată vorbi fără să fie arestați, să se poate simți liberi cugetători. Îmi pare rău să vă anunț, dar România e sub teroare. Și de data asta e una mult, mult mai mare decât în timpul comunismului, măcar atunci nu ți se dădea impresia că ai avea drepturi. Acum ți se dă această impresie ca să poți fi săltat de pe stradă. Atunci fiecare știa ce riscă, acum unii suntem mai inconștienți.

Asta e România ONG! Păi ce să zic, Să Trăiți Bine! Poate vă iese că mie nu.

Am o scuză, nu știu dacă e sau nu e bună, dar e scuza mea, sunt blondă natural, dar problema voastră care e?

Copiii mor!

Da, copiii mor, asta este evident chiar și pentru mine. I se cere, discret, să nu deranjeze, demisia ministrului sănătății. Dacă era un ministru netehnocrat, indiferent din ce partid, acum era făcut harcea-parcea. Ba nu, era deja ars pe rug. Dar acesta, tehnocrat fiind, abia dacă-l împingem cât de cât să nu-l deranjăm.

Nu știu, îmi scapă mie ideea. Dar ce dracu’ a făcut Guvernul ăsta tehnocrat pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat cu acei copii? Părerea mea, dar doar a mea, este că e vorba de ecoli, care, probabil și-a dezvoltat tulpina și e mai rezistent. Dar problema e că nici un virus nu se tratează cu antibiotice, normal că așa îi omorâți. Bine, asta dacă cineva s-ar și prinde.

Iohannis m-a făcut să lăcrimez!

Nu l-am votat nici pe el, nici pe Ponta, dar totuși i-am votat pe amândoi. Mna, așa sunt blondele, indecise. A fost o vreme, cândva la începutul lumii, când aproape că l-am plăcut pe neamț. Mi-a trecut repede. De obicei nu simt atașament față de oameni, așa că nu mi-a fost greu să trec de la dragoste la indiferență. Dar jocul lui de ieri mi s-a părut penibil. Da, știu, a vrut să fie persuasiv. Hai, lăsați!

Tehnocrații s-au ridicat pe cadavre!

Da, Guvernul ăsta s-a ridicat pe cadavrele celor de la Colectiv și, din câte văd eu, dar asta văd doar eu, nu trebuie să vedeți și voi, nu este capabil să gestioneze nici acum situația. Copii morți, pensionari fără pensii, economie zero, personal îl regret pe Ponta așa cum aș regreta lipsa apei în deșert. Așa ceva nu se poate – ba da, se poate, spun prostii. Iată că se poate!

ANAF-ul nu e Dumnezeu pe pământ!

Dar angajaților de acolo așa li se pare. Dacă tot urlați ca nebunii mai și informați-vă. Antena trei nu are nici un ordin de evacuare judecătoresc. Așa că ceea ce fac ăștia e un abuz. Așa cum fac abuzuri când vă trimit la două săptămâni notificări acasă și multe altele. Hai să fim serioși, dacă aveți măcar un neuron știți și voi asta. Sunt convinsă că toți cei care primesc scrisori de la ANAF mor de fericire și abia așteaptă să le citească. Câți dintre voi nu scoateți ultimul ban din buzunare pentru a îndestula buzunarul statului? Nu, nu, nu trebuie să-mi spuneți. Nu e treaba mea.

Dacă ai trecut măcar o zi prin presă ai avea creier să nu-i urăști pe cei care trec prin greutăți.

Dacă nici cei din presă nu înțeleg, nu știu cine ar mai trebui să înțeleagă.