Mi s-au adus mii de acuze că vorbesc fără dovezi. Cu toate că în perioada aia lucram în imobiliare și încercam să găsesc câteva hectare de teren arabil pentru cineva. Evident că nu am avut de unde. Ba dacă era al unui român era prea mic, ba erau cumpărate de străini, în special italieni și francezi.

Da, știu, nu, nu e legea lui Boc și a lui Băsescu, a dat-o mama și pe asta. Nu-i bai, m-am obișnuit cu lipsa voastră de memorie. Oricum, puteți citi aici cum Amercia cumpără România. A, da, știu voi ați crezut că americanii cu scutul lor antirachetă ne vor apăra, după ce rușii au spus clar că ei îl demagnetizează mâine, dacă au chef, că al americanilor scut e tot computerizat, pe când ei încă folosesc armament util pe lămpi, nededectabil. Ha, ha. Nu, nimeni nu a venit aici să ne dea de mâncare, au venit aici să ne cumpere și să ne slugărească.

Ceva mai devreme, doamna Cristina Gheorghiu îmi scria următoarele: “Draga mea, poate nu o sa iti vina sa crezi, dar in niste localitati de pe langa Mizil, firme straine au cumparat muuulte hectare. Si ce crezi? Au venit cu niste masinarii misto, decoperteaza pamantul asa, cam 20-30 de cm, il fac suluri, il impacheteaza intr-un fel de plase si il incarca in tiruri.” Poza este tot de la dânsa, dovada că se întâmplă. Da, încă mai trăiți bine? Bine, mă bucur pentru voi. Sunt chiar super fericită. Să trăiți bine cu 30 bani pe postare până la adânci bătrâneți, pe mine nu mă deranjează mințile înguste atâta timp cât nu trebuie să stau cu vreuna în casă.