Mulțumesc, George Cernătescu (personaj real în “Parfumul văduvei negre”) pentru că ai păstrat poza.

Au fost vremuri când publicam la o anume editură din București, acum public la una mai bună. Celei dintâi nu-i facem reclamă pentru că e și așa prea jos. Cea la care public acum se numește Crime Scene Press, dar majoritatea știau deja. E cu crime, sadisme și alte ale.

În acele vremuri a fost făcută și poza aceasta. Undeva, în spatele aparatului, era și George Arion. Cred că Monica Ramirez (foto stânga) venise în țară de vreo doi ani din America (acum s-a întors la americani și bine a făcut).

Fotografia a fost făcută la Teatrul “Al. Davila” Pitești, unde eu, Monica și George am avut lansare (una din puținele din Pitești, pentru că totuși e un oraș care-și faultează locuitorii). După, pentru că tot aveam recuzită, ne-am gândit să ne distrăm și noi ca fetele 😀 Da, știu, tot bărbații din spatele aparatului au fost cei fericiți, de parcă nouă ne-ar fi păsat. Poza asta mi-a amintit că urmează Bookfest-ul, cred că la începutul lunii, încă nu știu. Dar mi-a amintit și să vă spun că “Indicii anatomice” se reeditează și mai iese și romanul “Mascarada”.

Nu știu, probabil că dacă nu pică în ziua votului ne vedem la Bookfest, dacă pică în ziua votului ne vedem prin Argeș la secțiile de votare. Nu de alta, dar pentru unii 5 iunie e zi de muncă 😉

P.S: Abia aștept să văd coperta nouă.

Sunt obosită! Mai mult nu am de spus. Sunt pe ducă, dar rezist eroic. Asta este minunata știre de azi.

Da, azi nu aveți poză. Sunt obosită. Groaznic de obosită, cred că abia mai pot gândi – știu, nu e o noutate. Dar, în același timp, mă minunez mereu că găsesc mereu și mereu același om, ferm, hotărât, sincer și capabil. Da, desigur, nu despre asta era vorba. Oricum, ca fapt divers, în caz că interesa musai pe cineva, azi a fost o zi grea. Am vorbit două ore despre apă și mi-a făcut plăcere. Copiii aceia îmi dau energie și mă fac să zâmbesc indiferent de dezamăgirile mele. Apoi, spre seară, o ședință, care pentru mine ar fi fost obositoare, m-a făcut din nou să fiu încrezătoare și să văd dincolo de toate zidurile. Există oameni, chiar există. Așa cum sunt ei, sinceri, nu, nu perfecți, dar cu voință și fac, fac lucruri mărețe, iar noi nu-i vedem sau dacă-i vedem aruncăm cu pietre în ei pentru că așa am fost învățați. Suntem răi, invidioși, pentru că alții pot și noi nu putem. Îi mulțumesc acelui om că încă îmi dă putere și vreau să fiu la fel când voi fi mare 🙂

Da, bine, revenim la recenzie. Ați auzit de “Jucătorul” – pot spune ultima carte apărută, pentru că următoarea e la editură dar încă nu a apărut :P. Bun, dacă nu o știți, în partea dreaptă a site-ului, veți observa o fotografie pe care scrie mare “Jucătorul”. Ieri, Arcidalia Ghenof, a recenzat Jucătorul pentru “Literatura pe tocuri”. Recenzie pe care o puteți citi aici. Mie mi-a plăcut. Se vede că a înțeles exact subiectul. Nu, e clar că a înțeles subiectul mai bine decât mine, ceea ce mă sperie oarecum.

Mulțumesc din suflet și recenzorului, dar și celor care au găzduit acest punct de vedere. De aici nu rămâne decât să citiți.

Somn ușor! 

Ieri, adică 31.03.2016, ora 18:00, autorii Crime Scene Press: George Arion (foto dreapta), Stelian Țurlea (marele absent căruia i-am simți lipsa) și eu, cu ocazia venirii în țară a autorului Belgian, Alain Berenboom, publicat la Crime Scene Press, am fost invitații Ambasadei la un dineu deosebit.

De data aceasta nu am citit, așa cum am făcut data trecută, doar am vorbit cu Ambasadorul și ceilalți invitați (din lumea literară), despre cărțile noastre. George Arion are deja două cărți publicate în limba franceză, promovate atât în Franța cât și în Belgia. Sylvain Audet a dat forma finală a cărții mele “Indicii Anatomice”, așa că am discutat mult despre acest lucru și despre editura care dorește publicarea cărții în Franța.

Acum nu cred că are sens să vă spun cât de tare m-au strâns cizmele.

Nu, nu am marcat un eveniment. De câte ori am fost la Ambasada Belgiei a fost mai mult de atât: întâlniri productive între noi (Crime Scene Press), traducători și oficialități. Au fost prezenți mulți oameni importanți care s-au arătat interesați de cărțile noastre, de literatura polițistă – pentru că, așa cum știți, sau nu, Crime Scene Press, este o editură de nișă, adică publică doar cărți polițiste -. Cei de peste hotare întotdeauna s-au arătat mai interesați de romanul polițist decât românii noștri. Ei știu ce înseamnă documentarea pentru a scrie o astfel de carte, referințele culturale (care trebuie adăugate atunci când o altă țară vrea să te publice, pentru că e logic că nu publici în țara ta cu referințe culturale) și multe altele.

Alain Berenboom a fost alături de noi la Ambasadă, după o zi lungă, cu multe lansări, discuții și autografe. Ceea ce mă bucură. Măcar atunci când aducem autori străini să se strângă lumea. Alain a avut succes la noi, așa cum George Arion a avut și are succes la ei.

Cel mai mult m-a bucurat că întreg colectivul Crime Scene Press a fost prezent, de la Alexandru Arion, directorul, Sandra, soția lui, Emil (foto stânga), dar și George Arion Jr. care e un traducător extraordinar.

La fel ca data trecută am rămas impresionată de frumusețea clădirii de pe Dacia nr. 58. Este superbă. Și pot spune că am mâncat cele mai bune sarmale și cei mai mici mici :). Restul… e treaba noastră 🙂 Unele discuții, pentru moment, rămân în Ambasadă.

Mini fragment din a treia carte pregătită pentru anul acesta cu Iolanda Știreanu.

11:23

Am intrat în secție fără nici un chef. Ce chef să mai ai după ce te-ai trezit atât de târziu? Cafeaua nu mi-a priit și nu țineam neapărat să aflu despre amenințarea adresată lui Gibon. E băiat mare, ar putea să aibă și singur grijă de el. Plictisitor.

Am intrat în biroul lui Mihai trecând printre vreo zece polițiști.

– A murit careva? l-am întrebat pe un puștiulică.

Copilul m-a privit mirat, căscând ochii ca un abis întunecat și grăbindu-se să nege din cap.

Când am intrat am simțit imediat atmosfera funebră și totuși toți erau în viață. Gibon era al dracului de agitat, m-a privit cu bucurie, speranță, chiar recunoștință. Mihai era ca de obicei, cu chipul lui de Droopy (personaj de desene animate), veșnic trist și inexpresiv.

– Ți-ai savurat cafeaua? m-a chestionat el sec.

Da, o făcusem, dar nu aveam de gând să-i răspund.

– Așadar, am spus, toată secția stă la ușă să-l păzească pe Gibon?

Mihai și-a ridicat privirea din actele pe care le completa de zor.

– Nu, toți cei de la ușă au primit mailul.

Mi-am scos telefonul din buzunar și am verificat și eu, nimic atât de interesant ca o amenințare cu moartea.

– Ok, despre ce e vorba mai exact?

Mihai mi-a înmânat o foaie scoasă la imprimantă. Destinar nu era, nici măcar un nume sau o căsuță poștală falsă, textul, în schimb, oho, era și suna fix așa: “Până mâine la prânz vei fi mort. Poți să-ți iei toate măsurile de siguranță, nu vei supraviețui”.

– Așa din scurt? am spus. N-am nici o rochie potrivită ocaziei.

Mihai și-a pus mâinile în cap.

– Ok, ok, m-am apărat repede. Toți cei de la ușă au primit aceeași amenințare?

Mihai și Gibon mi-au confirmat din priviri. Am dat puțin jaluzele verticale la o parte și am constatat că sunt unsprezece bărbați, cu Gibon doisprezece.

– Mda, doar ei?

Gibon a dat afirmativ din mână.

– Aha, cele douăsprezece munci ale lui Hercules.

– Ce?! făcu Gibon mirat.

– Nu ți-ar strica să mai citești din când în când, l-a apostrofat Mihai. La asta m-am gândit și eu, fiecare e programat în altă zi.

– Aaa, am făcut entuziastă. Vom avea ceva înmormântări.

11:54

Dacă cineva urmărea să ucidă majoritatea bărbaților de la criminalistică eu nu aveam nimic împotrivă, doar că prin natura meseriei chiar trebuia să mă preocup. Am început cu ce era mai simplu, ce aveau oamenii ăștia în comun. Răspund simplu fără derivate: nimic. Unii nici nu știuseră că lucrează în aceeași secție, nu arestaseră pe nimeni comun, nu aveau încălcări ale legii ca subsemnata sau Gibon, nici măcar, mai mult de jumate, nu lucrau pe teren. Atunci trebuia să presupun că era o treabă aleatorie, dar nu credeam asta, așa că presupunerile mele sunt varză. Mi-am aprins o țigară în spațiul meu închis unde nu mai aveam voie să fumez.

Mai întâi de toate trebuie să vă reamintesc că nu sunt la prima experiență de blogging. În urmă cu vreo șase ani eram printre primii zece bloggeri ai țării. M-am operat cu voi pe blog, am râs cu voi pe blog, am plâns și ne-am certat la modul foarte mișto 🙂 Și Bebe Voicu, atunci, înainte cu o zi de operație, citind pe blog unde sunt internată și ce probleme am, a venit în vizită și mi-a schimbat viața aducându-mi niște cărți de tarot. Ceea ce m-a îndreptat ușor spre zona mistică a vieții, dar și spre literatura polițistă.

Poate vă mai amintiți că anul trecut autorii Crime Scene Press – subsemnata, George Arion și Stelian Țurlea – au fost invitați la Ambasada Belgiei. Adică am fost. Unde ne-am prezentat cărțile, am citit și ne-am simțit minunat.

Anul acesta s-a făcut și un parteneriat și în curând, luna aceasta, vom fi din nou la Ambasadă. Abia aștept 😀 Normal, detaliile după 😉

Așadar, alături de colegii mei, în curând la Ambasadă. Am putea scrie și o carte pe tema asta.

Dar mai am ceva să vă anunț. Astăzi s-a terminat episodul despre a fi scriitor de pe PrWave. Așa că citiți și ultima parte. Așa că azi e ziua aia în care mă laud. Na, să nu ziceți că eu despre mine nu mai spun nimic.

Nu știu dacă cunoașteți personajul, dar nici nu contează, asta trebuie să descoperiți în carte. Așa cum nu știu nici dacă crima e sonată sau sonata e o sonată. Știu că sâmbătă am anunțat pe facebook că am terminat noua aventură a Iolandei. După ce a fost împușcată, în comă șase luni și amnezică, Iolanda revine, doar că nu așa cum ați vrea voi. Desigur, sexy, ușor răutăcioasă, dar la ospiciu. Știu, mulți veți spune că acolo e și locul meu și nu vă contrazic – vă rog, vă rog, internați-mă pe viață pentru că nu mai suport omenirea, jur că mă înțeleg mai bine cu nebunii ăia cu acte, decât cu cei care se cred întregi la cap, dar nu-și dau seama că ar trebui să fie în locul ălora de la Nr.9.

Dar, să trecem peste, pentru că nu despre asta vorbeam. Așa cum i-am zis lui Alex Arion “am terminat, am terminat, se fini la comedie”, firește că e la mișto scris, avem noi limbajul nostru. A, da, pentru cine nu știe Alexandru Arion este editorul și șeful nostru de la Crime Scene Press, cel care are grijă de noi – adică eu, George Arion și Stelian Țurlea – dar, mai ales, are grijă de cărțile noastre, pentru că, firește, nu are de ales. Eu îl ameninț cu pistolul, Stelian Țurlea îl toacă non-stop, iar George Arion este cel mai bun, aici nu avem ce discuta. Dar cu mine și cu domnul Țurlea e greu, mai ales dacă ne punem “gurile păcătoase” pe bietul om :))

Dar nici despre asta nu era vorba. Spuneam că Iolanda se întoarce, de data asta direct la ospiciu trimisă de Mihai Iordache (pentru cunoscători). Eh, ce va fi nu vă spun. Dar, ținând cont că Iolanda încă e în recuperare, nu o veți întâlni chiar pe nebuna care dă cu pumnul, dar măcar umorul negru revine la normal și ironiile deloc subtile. Și spre dezamăgirea unora de data asta nu face sex. Ce ați înnebunit? Cum naiba s-o facă în ospiciu cu vreun nebun? Totuși… avem și noi limite.

Da, “Sonata crimei”… sunt puțin mândră de ea. Mai are nevoie de un retuș pe care sper să-l termin până mâine și editorul, cel pe care-l ameninț, desigur, va primi și varianta finală. Și… și… deja o încep pe următoarea. Sper să nu mă bată Alex, dar i-am ascultat sfatul. De data asta e ceva foarte, foarte românesc 😉

Lumea mea pe care o iubesc, alături de doamna Racovițeanu și Biblioteca Județeană din Slobozia, George Arion și Stelian Țurlea. Undeva, ascuns de camere și aparate foto, într-un birou din București, omul care face lucrurile posibile pentru noi, adică Alexandru Arion. Adevăratele clipe pe care merită să le trăiești.

Nu, nu toporul, ideea. Era o perioadă în care în momente în care nu ar fi trebuit să fiu lucidă sau să am gânduri, dar eram și aveam (bănuiesc că înțelegeți la ce mă refer), îmi veneau cele mai tari idei de romane. Le uitam pentru că după… nu le notam, ziceam eu, totuși, să nu par nesimțită. Dar, mna, știți cum e când te plictisești, începi să gândești. Asta e, se mai întâmplă.

Acum, perfect adormită – eu care nu prea visez – e a doua oară într-o lună când mă trezesc cu tot romanul scris. Sigur, una e să-l scrii în vis, să ai toată acțiunea, toate personajele, alta e să te trezești, chiar la trei dimineața și să notezi repede esențialul. Nu mai iese la fel. Dar, ținând cont că mai am un pic, un pic, până termin “Sonata Crimei” – n-a că am spus cum se numește – n-am timp acum de ideilei mele din vis, ceea ce cred că ar putea dăuna pentru că în acest moment visul e proaspăt, simt acțiunea și personajele, dar dacă nu termin repede cartea asta se va duce mirosul acela din vis și poate că ideile nu îmi vor mai părea atât de bune sau poate că nu trebuie să fie ale mele. Cine știe. Oricum, pentru moment mi-a venit o idee și a rămas înfiptă, de fapt a venit un vis – nimic erotic pentru cei mai glumeți 😉