AZI m-a convins!

Eh, aventurile mele cu Dodi sunt de departe de-a se fi terminat. În urmă cu o lună, din cauză de… a trebuit să mut pisica la mama. Da, el voia mereu afară, iar la mine la bloc nu e chiar indicat să lași pisica. La mama, în schimb, toate pisicile știu să urce până la etajul unu și să se posteze la ușa ei. În plus acolo e și verdeață, și liceu cu altă verdeață, copaci și cam tot ce le face pe pisici fericite.

Dodi a învățat din prima zi cum merge treaba. Iese, intră, dar după ora 17:00 nu mai are voie, iar el nu mai cere. 

Dar povestea e mai complicată. Lui Dodi nu îi plac pisicile. Doar pe Mimi o acceptă pentru că ea îl tratează ca pe puiul ei, în rest… Ei, da. În apartamentele vecinilor la joacă cu copiii acestora sau peste tradă la chioșc. Însă, când ajung eu acolo, pisică dementă, îmi știe mașina și vine glonț. Bun, dar azi, eu cu mama am mers să cumpărăm niște lucruri de la un hypermarket. Pisica după noi. Am zis că vrea afară și, evident, l-am fi dus în casă la întoarcere. Dar nu, el nu, a venit fuga la mașină. Am văzut eu că s-a dus după mașină așa că am zis să-l iau și să-l duc în casă, dar când eu m-am dus pe o parte el, țup, în mașină chiar pe locul meu. Acum, mama, altă dementă, m-a convins să-l luăm. A fost spectaculos cu pisica pe bord și toți oamenii care râdeau de se prăpădeau. Dar nu am avut de ales, a vrut să meargă și pace.

Mai zilele trecute mi-a zis mama: “Ăsta e la fel de dement ca tine când erai mică”, nu că azi, în cazul meu, s-ar fi schimbat ceva. Ei, bine, da, e exact la fel de dement. Și cum să nu-l iubești când vezi cât e de deștept și de descurcăreț? Nu ai cum. 

De aia voi fi așa

Mi se tot spune să tac, să îmi țin părerile pentru mine și dacă se poate chiar să le elimin. NU VREAU! E democrație și pentru mine, chiar dacă acum mi l-aș dori pe Putin în piețele țărișoarei să de cu pușcoacele. Da, și ăsta e dreptul meu. Dar, spre deosebire de majoritatea celor din piețe eu nu am limbaj violent, nu ameninț, nu înjur, nici măcar nu-mi pun mintea. Nu de alta, dar n-am de ce. Nu îi poți vorbi unui surd. Și nici nu vreau. 

Am spus și mă repet: e ok să avem păreri diferite, dar scuzat să-mi fie, cum să vă suport când doriți moartea oamenilor, intrarea lor în pușcării sau desființarea unor grupuri de presă – ceea ce înseamnă să le luați altora pâinea de la gură – doar pentru că nu sunt de acord cu voi? Nu spunea Petre Țuțea că o să se lupte până în ultima clipă să nu fiți de acord cu el? Hai că tot dați share la citate pe care nici voi nu le înțelegeți. 

Cum să fii liderul unui partid politic și să înjuri în Parlament un om? Cum să faci parte din alt partid politic și să dai adresa unui om doar pentru că nu-ți convine ție? Asta ce e? Instigare la crimă? Asta am devenit? Criminali? Ne omorâm între noi? De ce? A, da, pentru că s-a dat ordin? 

Ei bine, din partea mea nu aveți decât să insigați, să înjurați, să faceți ca toate animalele pământului, atât vă spun: AVEȚI GRIJĂ SĂ NU SE ÎNTOARCĂ ÎMPOTRIVA VOASTRĂ. Toată ura asta cu care vă creșteți copiii și pe care o strigați în gura mare se va întoarce într-o formă sau alta. 

Și vă mai spun un lucru: Nu o să TAC indiferent de părerile voastre. Am și eu dreptul să le am pe ale mele. Da, înțeleg multe. Problema e că eu le înțeleg din interior. Poate că sunt unul dintre oamenii care au simțit cel mai mult nedreptățile PSD-iștilor, dar nu pot fi de acord cu niște oameni care habar nu au despre ce vorbesc. Nu sunteți logici. Moarte, pușcărie etc. asta nu e uman, iar voi, zic eu, nu prea aveți discernământ. Dar e problema voastră. Atât mă rog, să nu se ajungă să ne omorâm între noi.

N-aș fi prima din neam care o ia pe calea demenței. Mi s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, mie, personal, dar na, am avut și un caz izolat. Oricum, nu că ar fi important. Ideea e că eu acumulez, ca pisica, energiile negative ale celorlalți.

Și apoi mă agit, și mă agit, și mă agit, până explodez. Dar nu aș da vina doar pe agitații din jurul meu, cred că puțin, zilele astea, am contribuit și eu la această stare absolut enervantă. Pentru că mi s-a părut mie că o fi și că o păți. Că mi-am readus niște amintiri mai vechi în prim-plan sau pentru că pur și simplu, de nebună ce sunt, am cugetat să rămân și să explorez anumite lucruri. Ceea ce, firește, nu e chiar normal. Bine, nu e normal deloc. Ce a fost s-a dus, ce va fi, aia e. Numai că na, mintea umană până nu face ea slalom printre amintiri, regrete și alte nebunii, nu se lasă. Cred că abia acum, cumva, am reușit să-mi repun neuronul în funcțiune. Firește, nu cred să fie doar atât, numai că am obosit să mai explorez în mine. Vreau să rămân neexplorată eu de către mine și să pot fi liniștită. Dar demența, demența bat-o vina, nu mă lasă.

Oameni buni, știam exact ce se va isca cu articolul despre legea antifumat. Doar am mai iscat cu ceva timp în urmă aceeași reacție. Vă dați seama că pe voi vă interesează fix un rahat când probleme sunt cu sutele? Credeți că mie chiar îmi pasă dacă mă duc sau nu în bar sau ce o fi? Nu, chiar deloc. Sunt atât de sătulă de aceste locuri și atât de obosită că nu-mi mai arde de vreo șase-șapte luni. Nici nu mai știu când am fost ultima oară într-o astfel de “șezătoare”. Așa că pentru mine e fix zero.

Dar realizați ce înverșunare e și într-o parte și în cealaltă? Ați observat cum vi s-au luat ochii de la “Colectiv”, “Copii morți din cauza incompetenței”, PIB și multe altele? Nu, sigur că nu, sunteți mult prea preocupați de fix nimic. Iar eu, recunosc, m-am distrat întărâtându-vă și lăsându-vă să vă arătați fața aia adevărată, aia a românului necivilizat. Românul ăla care trece pe lângă ce e important și e atât de împătimit în propria prostie. Păi și vreți să avem guvernanți normali la cap? Păi noi nu suntem normali, ce să le mai cerem lor? Noi îi votăm după cum înjură și nu fac nimic, pentru că așa suntem și noi, înjurăm și ne place să stăm degeaba. Să bârfim și chiar să fim plătiți pentru asta, să ne uităm în curtea vecinului și, eventual, să aruncăm cu piatra acolo.

Da, sunt fumătoare, dar zău că pe mine personal nu mă afectează cu nimic. Nu s-a schimbat absolut nimic în viața mea din cauza acestei legi. Dar îmi place că n-ați ieși în stradă pentru copiii ăia morți, pentru că se fac rapoarte aiurea și intră firme în faliment, după care ne cerem scuze, dar răul e deja făcut.

Știu că nu o să vă dați seama cât de ușor sunteți de manipulat politic, unii pentru 30 de bani. Eu n-am pretenții, am doar un neuron și nu vreau să-l agit prea tare, poate se sperie și fuge și ăsta. Măcar eu de la mine n-am pretenții, dar de la voi, intelectuali în toată regula, aveam. Eh, asta e, încă o dezamăgire în viață nu o să mă ucidă.

Când se întâmplă să pice această rețea de socializare lumea intră în panică, în depresie, se creează nervi și ar putea porni chiar un război. Îi auzi urlând pe străzi că nu mai e. Nu mai pot pune selfi, nu mai pot arăta cât de sexy și deștepți sunt și, mai ales, nu mai au pe cine teroriza.

Și cum vor ști prietenii lor unde sunt ei? Cum își vor mai da check in?, tocmai acum când mâncau ceva fabulos sau erau alături de persoane care le-ar fi putut crește numărul de like-uri? Da, fix în acest moment se întâmplă o tragedie națională. Asta chiar e o treabă pentru care s-ar putea ieși în stradă. Cu arme albe, cu arme de foc, cu tot ce au la îndemână, nici pantofii cu toc nu ar fi prea răi. Să cadă Guvernul, să pice Președintele și să moară toți ăia de întrețin rețeaua de socializare.

Și apoi vă întrebați de ce nu mai suntem sănătoși mintal și de ce rotițele nu se mai lasă învârtite. E panică, ce nu înțelegeți? A picat cea mai tare rețea de socializare din lume.

Ok, citiți ceva zău, sau televiziunea n-a picat? Păcat, ăsta ar fi fost un moment de cultură pură.

Da, am vrut să vorbesc despre o carte, dar ziua de azi… da, ziua de azi. Atât de… Nu am cuvinte, nici nu vreau să am. Dar fiind totuși ușor amuzant chiar dacă pe mine m-a ucis psihic trebuie să o povestesc.

A început simplu cu scoaterea unui revisal de la ITM. Simplu: cerere, 2o lei și la revedere. Dar persoana mea își amintește că ceilalți opt ani de muncă sunt în acea veche carte de muncă care era la tata. Sigur că tata nu o găsește, mama jură că nu e la ei și totul o ia razna. Eu știam sigur că nu e la mine. Bălăcăreală de la mama că și eu și tata – nu e nevoie să reproducem :))). Ok, reușesc să mai obțin de la ITM și din 2009 până în 2010, pentru că din 2011 totul s-a înregistrat la ei. Restul mai reușesc să iau din arhivele firmelor care mai există. Două dintre ele au dispărut de pe piață. Dar ce te faci cu alea lucrate la București?

Aia e, m-am gândit. Contractele de muncă le am încă de pe atunci, deci ar putea fi bune, dar mna, îmi trebuie adeverințele. Ok. Aflu că unele dintre ele au fost deja trimise la Casa de Pensii – oricum sunt cam bătrână și ar trebui să încep cu dosarul de pensionare. Apoi du-te la medic. Doctora mea de familie a insistat să-mi fac dracului analizele  pe bune. Fie, dar tot sunt aptă, zic eu. În fine, tensiunea mea 8,5, medicul s-a speriat. Îi spun să stea liniștit că doar dacă mă apucă dracii ăia răi sar de 9. Mă întreabă dacă amețesc când mă ridic. Mda, mi se mai întâmplă, dar numai dacă beau prea mult, cum n-am mai băut demult de ce aș ameți? E tensiunea mea normală de o viață, ce aveți cu ea? Ca un făcut după ce m-am reîntors la ITM am lăsat mașina într-o păntuță și, pentru prima oară în viața mea, uit să trag frâna de mână. Pentru o clipă am avut senzația aia de amețeală cruntă. Mi-am zis: “am pus-o, doctorul mă-sii, trebuia el să-mi bage asta în cap”, dar atunci văd, încercând să cobor, că mașina mea mergea. Ok… materie cenușie de unde? Atâta e, nu mă puteți acuza. Bun, după toată nebunia asta, într-un final, adică după vreo șapte ore de alergat stânga-dreapta și chiar lateral, mama mă anunță că a găsit-o. Să nu o omori? Nu pot, e mama, cum s-o omor? Firește, cu ceva ce poate părea accidental și nu m-ar implica în nici un fel.

Da, a fost o zi tare, tare amuzantă, bine, acum îmi vine să râd, dacă nu mi-ar fi și rău ar fi și mai bine. Și totuși, ziua asta mi-a făcut bine, nu mă întrebați cum dar am un tonus ridicat chiar dacă îmi e rău :D.

P.S: Am tot uitat să-i mulțumesc public lui Vali Badea pentru că mi-a făcut blogul, pentru că are grijă de el și pentru că-mi face toate mofturile legate de acest jurnal electronic. Și îl rog tot public să-și pună banner și spre blogul lui, nu doar spre Scriptics pentru că merită. Adică meriți! Și îi spun și public: EȘTI CEL MAI DEȘTEPT PRIETEN AL MEU!