Da, am vrut să vorbesc despre o carte, dar ziua de azi… da, ziua de azi. Atât de… Nu am cuvinte, nici nu vreau să am. Dar fiind totuși ușor amuzant chiar dacă pe mine m-a ucis psihic trebuie să o povestesc.

A început simplu cu scoaterea unui revisal de la ITM. Simplu: cerere, 2o lei și la revedere. Dar persoana mea își amintește că ceilalți opt ani de muncă sunt în acea veche carte de muncă care era la tata. Sigur că tata nu o găsește, mama jură că nu e la ei și totul o ia razna. Eu știam sigur că nu e la mine. Bălăcăreală de la mama că și eu și tata – nu e nevoie să reproducem :))). Ok, reușesc să mai obțin de la ITM și din 2009 până în 2010, pentru că din 2011 totul s-a înregistrat la ei. Restul mai reușesc să iau din arhivele firmelor care mai există. Două dintre ele au dispărut de pe piață. Dar ce te faci cu alea lucrate la București?

Aia e, m-am gândit. Contractele de muncă le am încă de pe atunci, deci ar putea fi bune, dar mna, îmi trebuie adeverințele. Ok. Aflu că unele dintre ele au fost deja trimise la Casa de Pensii – oricum sunt cam bătrână și ar trebui să încep cu dosarul de pensionare. Apoi du-te la medic. Doctora mea de familie a insistat să-mi fac dracului analizele  pe bune. Fie, dar tot sunt aptă, zic eu. În fine, tensiunea mea 8,5, medicul s-a speriat. Îi spun să stea liniștit că doar dacă mă apucă dracii ăia răi sar de 9. Mă întreabă dacă amețesc când mă ridic. Mda, mi se mai întâmplă, dar numai dacă beau prea mult, cum n-am mai băut demult de ce aș ameți? E tensiunea mea normală de o viață, ce aveți cu ea? Ca un făcut după ce m-am reîntors la ITM am lăsat mașina într-o păntuță și, pentru prima oară în viața mea, uit să trag frâna de mână. Pentru o clipă am avut senzația aia de amețeală cruntă. Mi-am zis: “am pus-o, doctorul mă-sii, trebuia el să-mi bage asta în cap”, dar atunci văd, încercând să cobor, că mașina mea mergea. Ok… materie cenușie de unde? Atâta e, nu mă puteți acuza. Bun, după toată nebunia asta, într-un final, adică după vreo șapte ore de alergat stânga-dreapta și chiar lateral, mama mă anunță că a găsit-o. Să nu o omori? Nu pot, e mama, cum s-o omor? Firește, cu ceva ce poate părea accidental și nu m-ar implica în nici un fel.

Da, a fost o zi tare, tare amuzantă, bine, acum îmi vine să râd, dacă nu mi-ar fi și rău ar fi și mai bine. Și totuși, ziua asta mi-a făcut bine, nu mă întrebați cum dar am un tonus ridicat chiar dacă îmi e rău :D.

P.S: Am tot uitat să-i mulțumesc public lui Vali Badea pentru că mi-a făcut blogul, pentru că are grijă de el și pentru că-mi face toate mofturile legate de acest jurnal electronic. Și îl rog tot public să-și pună banner și spre blogul lui, nu doar spre Scriptics pentru că merită. Adică meriți! Și îi spun și public: EȘTI CEL MAI DEȘTEPT PRIETEN AL MEU!