O să încep simplu. Trei nebuni din Argeș, îmbrăcați necorespunzător, au spus NU ABUZURILOR! Pe banii lor, cu metroul, cu o oprire la KFC și multă dispoziție de-a spune “NU”. De ce? Pentru că am vrut să se vadă că se poate. Mulți, enorm de mulți oameni ar fi venit, dar nici în autocare nu ai cum să-i bagi pe toți și nici să umpli Bucureștiul de mașini nu e chiar o grozăvie. Cu toate că oltenii au venit cu mașinile proprii cu sutele. Încă de la intrare era plin de OT, DB, VL. Pentru o clipă chiar ne-am întrebat dacă nu cumva am intrat în altă zonă.

Ciudat, parol mon cher, dar nu mirosea nimeni în jurul meu, nu înjura nimeni – asta dacă nu-l pun la socoteală pe Dan și pe mine cu girafa mă-sii, nu instiga nimeni la ură. Oamenii erau spălați, normali, tineri, de vârsta a doua sau a treia. Normal, ca în orice societate. Cine o tot ține că moși, babe, etc, asta aveți și voi acasă printre părinți și bunici.

Da, adevărat că acolo unde am fost noi, pe la mijloc pe undeva, nu se auzea foarte bine. Sonorizarea a lăsat de dorit. Lumea s-ar fi manifestat și mai în spate dacă ar fi putut. Își doreau. Toți încercau să audă ce se scandează, dar na, cred că nici ei nu s-au așteptat la atâția oameni (organizatorii). Știu, da, “penali”, psd-iști și “analfabeți”, că doar astea trei cuvinte le știu rezistenții.

Am stat patru ore în picioare pentru că oricum nu mai aveam pe unde trece. Cu riscul de-a fi luați drept rezistenți nu ne-am îmbrăcat în alb, de ce, pentru că – eu, cel puțin – am vrut să demonstrez că se poate în orice culoare și mi-ar fi fost greu să-i identific pe cei cu care am plecat la drum. Nu am fost acolo pentru partidele politice. Avem prieteni în toate cele trei partide care au fost la miting: PSD, ALDE și PNȚCD, da, sigur că i-am sunat, pentru că ne-a fost teamă, cel puțin mie, că ne vor lua jandarmii drept rezistenți și aveam nevoie de ei să garanteze pentru noi. E normal, e firesc.

Da, în urma acestui miting au rămas gunoaie, așa cum au rămas și în februarie după Rezist.

Am fost acolo pentru că putem da și noi un semnal de alarmă, putem spune și noi NU ABUZURILOR DIN JUSTIȚIE! și putem fi mai civilizați decât tinerii frumoși și liberi.

Și acum aș dori să vă întreb ceva: Țara asta a fost clădită de cei care muncesc pământul, de ciobani, moți, oameni care au transpirat fizic sau cei care s-au bășit intelectual? Nu mă impresionează diplomele voastre plătite. Vreți să le vedeți pe ale mele sau pe ale celor care au fost acolo cu mine? Nu-i bai, avem și noi, dar ați jignit omul simplu, țăranul, cel care sapă, ară sau stă cu animalele la pășunat. Vă pute? Vă cred. Doar că vedeți voi, intelectualii adevărați intrau în rahatul vacilor și munceau lângă țărani, nu se fereau să facă bube în palme și nu de la labă, de la muncă. Intelectualii adevărați au trăit și au descris viața satului, viața acelor oameni care vă țin pe voi zi de zi. Acei oameni cărora vreți să le opriți pensiile. Tocmai de aia sper să le apucați și voi și să vină din urmă o altă rezistență care să nu vă mai asigure bătrânețea.

Absolut că au fost oameni din toate categoriile sociale. Absolut că așa e în orice țară a acestei lumi. Și dacă voi aveți dreptul să manifestați ilegal, avem și noi dreptul, fie că facem parte din politic sau nu, să o facem legal. Iar un miting nu e un protest și așa cum zicea cineva că dacă protestezi n-ai nevoie de legalitate. În cazul ăsta eu zic să ne dăm în cap unii altora dacă asta e mentalitatea haștag.

În mijlocul lor nu am simțit ură, înverșunare. Din contră. S-a râs, s-a glumit, ba chiar s-a râs pe seama liderilor, dar nimeni nu a mai zâmbit când a fost vorba de Codruța sau Werner, asta este diferența. Ei pot face mișto de liderii lor, pot să nu fie de acord cu ei, dar cu un lucru au fost toți de acord acolo, cel puțin în preajma mea, ABUZURILE nu trebuie să mai fie.

115 achitări doar în prima parte a anului? E jenant să reziști cu atâția oameni care au fost achitați în ciuda protocoalelor.

Și da, cele mai rele pe lume sunt aceste protocoale. Pe care sunt convinsă că le înțelegeți, chiar dacă faceți facultăți dubioase sau dacă nu sunt dubioase dați multe șpăgi să ieșiți și voi oameni. Eu vreau să cred că înțelegeți cu adevărat, doar că sunteți ai dracu’, dacă nu pricepeți atunci e clar o problemă și nu la oamenii ăștia, la voi.

Și da, din nou, dacă mâine unul singur zice să dărâmăm DNA-ul eu merg acolo și o fac.

Dar totuși, nu uitați domnilor politicieni, poporul încă o dată v-a dat încrederea. Legile alea ale justiției trebuie să iasă. Ați sacrificat aiurea niște oameni care au spus ce au gândit (Cătălin Rădulescu), Putin a făcut la fel când a venit rezistul vreo trei minute, a pus furtunul pe ei că poate le era cald. Dacă nici acum, atunci totul e degeaba.

P.S: Rog liberalii anonimi din Argeș – am înțeles, ingineri liberali anonimi – să nu mai încerce să-și facă reclamă pe seama mea, că poate, poate ies și ei la suprafață. Așa cum v-am spus și ieri, un nimeni nu poate ajunge nici măcara pe un blog, zău, până una alta, singurul prost din tagmă de care aș putea să scriu în silă e Orban, restul nu existați nici ca nume, nici ca oameni. Bine, nici individul mai sus menționat nu există ca om, dar are nume 😉

M-am tot gândit când cineva apropiat mie, foarte apropiat, mi-a spus că ar trebui să schimbăm DEX-ul limbii Române după limbajul procurorilor. Nu, nu sunt de acord cu asta, dar le-aș putea scrie eu unul, universal, să se priceapă ei între ei și să știm și noi. Zic că n-ar fi rău să băgăm “a paradi”, conform dex-ului din mințile lor proprii sau celelalte expresii. Nu le mai țin minte pe alea ale Codruței și nici n-am chef la ora asta să fac o analiză amplă. Dar vă cer vouă ajutorul. Un articol la mai multe mâini. Aștept sugestiile voastre începând de azi până lunea viitoare. Le vom alege pe cele mai bune și pe cele mai “puternice”. Apoi îl vom traduce și îl vom trimite în toată lumea. Măcar să ne aliniem cu toții la un limbaj globalizat comun. Zic că merită România să iasă în față măcar cu atâta lucru.

Să-i ajutăm zic. Ce părere aveți? Îmi dați mâna voastră de ajutor?(sic)

Iar se vor inflama haștagiștii și vor urla ca din gură de șarpe că sunt proastă și n-am argumente. Bă, bă, cretinuților, nu trebuie să vă dau eu mură în gură. Sunt înregistrări – cu pixelul verde-maron – sunt dovezi, acte, dar eu vă înțeleg și pe voi: ori sunteți plătiți, ori sunteți proști, ori sunteți proști. Nu mă deranjează prostia, nu e ilegală și nici imorală, dar stați proști în grupul vostru. Mulțumesc!

Revenind la Tudorel.

Mă, băiatule. De ce veniși matale din Japonia să ne spui iar că după Paști (pentru haștag, nu e Paște, doar mă-ta, dacă e bovina divinizată de indieni, paște, altfel e Paști), ne spui ce și cum cu Codruța.

1 Ori îți dai demisia, singur și nesilit de nimeni, ori te duci la Beciul Domnesc. Sunt sigură că poate Codruța să fabrice ceva inteligent.

2 Îți dai oricum demisia că ți-ai bătut joc de toți ăia care mai aveau speranțe în tine – bine, dracului că de dimineață tot încerc să conving niște oameni că ești bou și nu vei face nimic.

3 O demiți pe aia și pleci și tu învârtindu-te că nu ai ce să cauți în actualul Guvern.

Și totuși, de ce mama dracului n-ai dat un comunicat asiatic prin care să ne spui și nouă că va fi joi, apoi după Paști și apoi când o fi să fie?

Și cu asta, recunosc, nu mai urmăresc nimic. Nu mai pot. Cu dovezile în mână – nu că ar fi prima oară – noi ne poticnim. Dacă eram în țările alea de le divinizați voi, grămada, ăștia plecau singuri și tot singuri își puneau și cătușe. Dar, ghinion, nu suntem.

Cu sigurnață, noi cei ipocriți, nu ne uităm la RTV și Antena 3, dar cu toate astea știm tot ce s-a întâmplat în ultimul timp și cum a zis Ghiță în direct, dar mai ales cu amenință procurorii de la Ploiești: “Îl cunoști, nu-l cunoști scrie ceva despre el”. Mai contează cine era el? Nuuuu.

Acum, mă gândesc eu, fiind cu dragoste americană și alte prostii și Luluța fiind susținută de cei care au inventat Valentinul (sic) să ne gândim la Portocală cum trăgea, desigur, cu toată dragostea de anumite femei. Din dragoste pentru sex, firește. Și tot azi, vorba cuiva, nu spun cine, dacă ăștia, până acum, nu au reușit să o dea jos pe doamna, atunci nici să nu o mai facă. Să o văd pe Luluța în costum de piele cu biciul în mână cum îi ia pe toți ăștia care au ținut-o în funcție. Să înceapă cu Băsescu, apoi cu Ponta, Dragnea, dar și Tudorel care se tot scarpină în vârful capului cu mâna cealaltă că e mai simplu, deh. Și dacă sunt în stare și o dau jos de acolo măcar să o dea cu ani grei de pușcărie să vadă și ea cum e să nenorocești un om doar pentru că vrei și poți. Și, da, sunt de acord, ăștia care fabrică dosare sunt criminali, pentru că nu e necesar să te omoare fizic pentru a o face psihic, deci tot crimă se numește în starea ei pură.

Așadar, ori sunteți capabili, ori stați voi la Beciul Domnesc pentru că altfel nu se mai poate. Și încă ceva, ceva ce m-a oripilat. Pe bune, aflu aseară de la Realitatea că ce a făcute Negulescu cu Onea ăla se numește manipularea martorului și așa se face peste tot. Băi, suntem toți nebuni? După ce inventează un denunțător din Republica Moldova, unul care nu există nici dacă-l cauți cu interpolul că nu s-a născut omul, după ce amenință femei, după ce fac tot ceea ce fac ei, unii tot mai zic că ăștia fac justiție? Hal de lume, hal de țară.

Așa că vă doresc să vă iubiți între voi. Adică ăștia de o țineți pe Lula în brațe și, respectiv, Lula care să vă dea ca la măgar în poartă.

Dap, vorbim despre Dănileț și ai lui 700 de magistrați, conform Știripesurse.ro. Un omuleț absolut îngrozitor, din punctul meu de vedere, ca să nu mai spunem că dă ușor în oligofrenie. Nu că ăsta ar fi un păcat. Conform aceluiași site se pare că cei de la Curtea de Apel București se delimitează de acțiunea de protest a celor 700.

Firește, ca să fie în ton cu #Rezist, au protestat și ei pentru aceleași lucruri, adică legile justiției. Nici de asta nu-mi pasă prea mult, fiecare protestează pentru ce dorește. Ceea ce mă surprinde cu adevărat – eu care eram convinsă că nu mă mai surprinde nimic pe lume – este faptul că 700 de oameni chiar l-au băgat în seamă pe Dănileț. Doamne, cum să-l bagi în seamă pe omușorul ăsta? Nici măcar fața lui nu inspiră vreo încredere.

Știți vorba aia: o poză face cât o mie de cuvinte. Și atunci mă întreb iar tâmpă: cum dracu’, mă, să-l urmeze pe acest personaj de caricatură 700 de oameni? Cum? Păi dacă e pe așa vă cam dați seama ce justiție e în țărișoara asta și mai ales cine e la butoanele ei. Dacă n-ar fi de râs, jur că aș plange în pumni. Dar e prea de dimineață să pot plânge, râsul face mult mai bine. Măcar să fie haz de necaz că bine nu ne mai facem oricâți phisiatrii ni s-ar pune la dispoziție pe cap de locuitor.

“Nu simt nimic. Absolut nimic. Iar am îmbrățișat vidul cu o dragoste care mă sperie. Mă uit la ea. Pare că nu mă recunoaște, dar așa face mereu. Își joacă rolul. Măcar a îmbătrânit. Pielea i s-a zbârcit. Fața ei pare șifonată. Exact ca mătasea șifonată. Știi prea bine că nu o poți îndrepta decât arzând-o. I-au rămas doar ochii: albaștrii, goi, fără nicio licărire. Așa cum au fost mereu. Nimic acolo, nimic.

Nu scot niciun sunet. Am învățat de acum să nu mai vorbesc cu ea. O vizitez doar de complezență și, uneori, pentru a-mi aminti că am avut o viață. Nu o mai am și în mare parte dau vina pe ea. Chiar dacă, poate, nu este așa. Nu e vina ei că e schizofrenică. Nu e vina ei că m-a chinuit în copilărie, dar e vina ei că m-a născut.

În copilărie am simțit de multe ori nevoia să o iau în brațe, să îi plâng pe umăr sau să adorm lângă ea. Atunci nu înțelegeam de ce nu mă iubește, apoi am învățat că nu e vina ei, dar tot n-am acceptat în totalitate. Nici acum nu pot să nu mă întreb chiar dacă știu răspunsul. Rostul? Rostul meu de-a mă duce să o văd? Ei bine, asta chiar nu înțeleg în totalitate. Poate pentru că e singura mea rudă în viață. Poate că încă mă mai agăț de ea pentru a avea impresia că aparțin de ceva, de cineva. Doar că ea nu mă vede. Și chiar dacă ar face-o nu m-ar vrea.

O sărut pe frunte și dau să plec. Chiar atunci mă oprește cu un surâs prostesc. Cântă ceva? Nu îmi dau seama.

• Mereu ai fost un copil ciudat, spune.

Pentru că am avut o mamă ciudată, dar nu spun asta. Nu spun nimic, doar îi strâng mâna și plec.

Abia în curtea sanatoriului trag aer în piept. E posibil ca într-o zi să ajung exact ca ea, cum e posibil să nu. Dar mi-am ales soarta înainte de-a ști ce mi se va întâmpla cu adevărat. Fără nimic ce ar putea aduce a familie. Nimeni nu trebuie să sufere din cauza mea. Nu cum am suferit eu din cauza ei.

M-am îndreptat spre mașină. Știam că mă privește de la fereastră, așa făcea mereu de parcă avea un regret ascuns undeva. Știam că e doar o iluzie, doctorii îmi explicaseră clar că nu simte așa cum o fac alți oameni, nu are regrete, nu are simțăminte, nu are discernământ. Nu mă întorc. Nu-mi pasă. Ea e moartă demult în timp ce eu încă mă mai zbat să trăiesc.”