Via Arcidalia Ghenof: “Cand am citit prima carte a Oanei Oana Mujea(prima pe care am achizitionat-o eu)”Jucatorul” mi-a placut foarte mult(motiv pentru care i-am si facut prezentarea pe situl Literatura pe Tocuri),mai ales ca este prima data dupa personajul “Minerva Tutovan” al Rodicai Ojog Brasoveanu,cand apare in literatura politista de la noi o detectiva, Iolanda Stireanu ,la fel de desteapta,de dura ,de ironica ca Minerva doar mai tanara si poate mai feminina.
La “Indicii Anatomice”pe langa actiunea romanului m-a amuzat si m-a incantat sa-l vad pe autorul Bogdan Hrib in rol de personaj al unui roman(e drept un rol flatant si onorant pentru un barbat).
Iar in “Sarutul Mortii”(scris cu Andra Pavel)mai apare o eroina Anastasia Marinescu care impreuna cu Iolanda Stireanu rezolva misterul.
Oana Mujea m-a convins sa-i caut si sa-i citesc in continuare cartile,sunt curioasa ce alte aventuri ne asteapta.”
Vechituri 😀
Azi nu vă țin mult de vorbă. Nu de alta, dar mâine… mâine e mâine, iar eu oricum nu sunt într-o stare prea grozavă. Dar Arci și Literatura pe tocuri mi-au făcut o mare bucurie. Vă invit să citiți AICI un interviu minunat. Vă mulțumesc pentru frumusețea și interesul de care ați dat dovadă!
Uneori e bine să mai știți că mai facem și cultură, nu doar lucruri pline de invidie și răutate. Tocmai de aceea le mulțumesc fetelor pentru ceea ce fac și mai ales că ne-au dat nouă o șansă, nouă Crime Scene Press. O editură destul de mică ca vârstă, dar cu un istoric demn de invidiat. Vă mulțumesc din suflet!
Nu știu care-mi place mai mult. Da, da, ediția a doua a romanului “Indicii anatomice” arată mult mai bine decât prima. Sunt tare mândră de grafică, mulțumesc Alexandra Bardan, nu știu cum faci, dar mereu ai mână bună pentru cărțile mele.
Cea mai nou carte
din seria “Iolanda Știreanu” este “Mascarada”. Carte cu nebuni, nu că până acum ar fi fost cineva prea sănătos.
Nu știu cum a reușit Alexandru Arion să le scoată așa frumoase. Îmi plac la nebunie. Sunt superbe. Sigur că încă nu le-am ținut în mână, încă nu le-am mirosit, încă nu le-am simțit lângă mine. Dar iată că la șase ani distanță de la prima Iolanda, acum a apărut cea cu numărul cinci. Cu toate că, zic eu, s-ar pune șase, pentru că mai e și “Sărutul Morții” în care apare și Lala.
“La fel ca personajul principal, Iolanda, această poveste va rămâne multă vreme în mintea cititorilor.” Mike Phillips
„O investigație pasionantă, întreprinsă de o anchetatoare aflată într-o situație limită. (…) Multe piste false, personaje reale printre personaje fictive, suspans. Daca va mai scrie în acest gen, și la fel de bine, Oana Stoica-Mujea are șansa de a deveni o Doamnă a romanului polițist românesc.“ George Arion
Cam atât pentru astăzi. Abia aștep să mă întâlnesc cu George Arion și cu restul echipei.
…. să văd Cartea Junglei 2016
Ce să zic. Filmul respectă cartea și desenul clasic. Da, nu e la fel de amuzant. Eu nu o să uit niciodată din desenele din 1800 toamna cum Baloo îl striga pe Baghera, acesta fiind chiar în gura ursului. Jur că și acum râd cu lacrimi când îmi amintesc. Da, tembelism :)) Dar și în film sunt faze amuzante, cea mai isteață fiind aceea când Baloo îi spune lui Mowgli că legea lupilor e propagandă. Pe bune? :)) Așa ceva mai rar. Nu că n-ar fi fost adevărat, dar e de-a dreptul hilar. Oricum nu puteți înțelege decât dacă vedeți filmul. E relaxant și merge pentru toate categoriile de vârstă. Oricum, ca fapt divers, propaganda aia a mers pentru a uni toate animalele împotriva tigrului cel rău.
Concluzia: Nu contează dacă e sau nu propagandă, important e să crezi în ea. Totul este propagandă :)) Nu, a fost tare rău asta.
În 2012 cineva mi-a spus că trebuie nepărat să văd luminile de Crăciun din Mioveni. Recunosc că eram destul de plictisită de cele din Pitești, care aveau mai mult becuri arse decât luminoase. Dar am zis să nu refuz. Când am ajuns acolo nu-mi venea să cred. Mă așteptam să văd ceva lumini în centrul civic, dar nu, întreg orașul era împodobit. De atunci an de an am fost să văd minunăția din preajma sărbătorilor de Crăciun și în fiecare an am văzut altceva, mai bogat, culori schimbate, feerie. Anul trecut, venind de la Vâlcea, cu singurul gând de-a merge la Mioveni, am zis să iau cu mine pe cineva care nu mai fusese. Jur că omul a rămas uimit și a spus: “Am fost în orașul luminilor, dar așa ceva nu am văzut”.
Pe vremea aceea, adică în urmă cu câteva luni, nici nu știam cine e Primar în Mioveni și nici nu mă interesa, conta doar că se vede că îi pasă. Vrea un oraș frumos, curat, un oraș pentru oameni. Mai aveam prieteni care stăteau acolo și spuneau: “N-aș da Mioveniul pe Pitești nici să mă pici cu ceară”. Recunosc, nu prea înțelegeam de ce, dar nici nu era treaba mea.
Anul acesta, dintr-o întâmplare, am ajuns la Servicii Edilitare, tot dintr-o întâmplare ajung la o ședință unde domnul Primar, cu toate că risca să-i supere pe toți din sală – pe mine nu, recunosc – a fost foarte sincer și tranșant. Am adorat imediat acea sinceritate. Nu conta că se supără cineva sau nu, ba da, conta, pentru că le-a spus la un moment dat că le cere scuze dacă i-a supărat, dar trebuia să spună adevărul. Just! Just!
Omul acesta a muncit să aducă orașul unde este. Capitala județului dacă e să mă întrebați pe mine. Sigur, mai există niște probleme cu un drum care a fost făcut DN pe vremea lui Boc și pe care Primarul orașului Mioveni, oricât ar vrea, legea nu-l lasă să-l asfalteze. Asta-i țara.
Am văzut în acest om un tată deosebit, dar și un prieten pentru oamenii de lângă el, indiferent de culoarea lor politică sau de crezurile lor. Un om care acceptă ideile creative și nu îi e teamă de ele – așa cum pe vremuri am pățit-o eu cu un primar din altă parte, care s-a speriat teribil când a venit vorba despre o idee ieftină, dar creativă.
Sunt oarecum mâhnită că acei oameni cărora le-a întins mâna, indiferent că sunt din Mioveni, Pitești, Câmpulung, chiar și Vâlcea, nu au nici un fel de scrupule. Nu mai au simțul bunului simț. Ori sunt eu prea genul care dacă face o promisiune, chiar și tacită, o duce până la capăt și nu ar trebui să fiu așa, ori sunt ei genul cărora le place să se laude pe realizările altora.
Dacă e să mergeți în Mioveni veți vedea dezvoltare la standarde înalte, europene. Școli făcute de la zero, dotate chiar și cu defibliratoare, Catedrala, Spitalul care este în construcție. Grija pentru curățenia orașului, a spațiilor verzi, servicii publice de calitate și multe alte lucruri pe care în Pitești oamenii doar le visează.
Și nu, nu este o laudă. Este o realitate. Mioveniul are un Primar care s-a zbătut și se zbate pentru fiecare frunză, Care s-a zbătut ca fiecare om să aibă un loc de muncă și o locuință, servicii publice cantitativ și calitativ la standard ridicate Și o va face în continuare, pentru că vrea și asta este cel mai important. Atunci când un om vrea, indiferent de piedicile care i se pun, face și face bine.
Paște fericit!
Recenzie de Gabriela Verban – Din același ciclu al promovării autorilor.
“O carte a domnului Ștefan Popa, pe care fiecare dintre noi ar trebui să o citească și cu siguranță, fiecare ar găsi in ea ceva care să-i miște sufletul și să-i fie de folos.
Este o carte-eseu de filozofie creștină adevărată,adică nu este scrisă așa,doar din imaginație, este o carte extrem de bine documentată, scrisă de un autor care se vede că are o cultură vastă și bine fundamentată pe Literatura Patristică, adică a Sf.Părinți. Dar nu numai…
Pentru că autorul începe cartea cu o incursiune în toată filozofia de până acum, începând cu Platon si ceilalti filozofi ai antichității, filtrându-i cumva, intr-un stil elegant și adunându-i, alteori anulându-i chiar – cu argumente clare si precise – prin și în filozofia creștina ortodoxă,
am spune noi,filozofia creștină răsăriteană.
Redau un mic fragment spre ilustrarea celor afirmate mai inainte:
‘’1.1. Sensul cunoaşterii spirituale şi revelaţia divină
În timp ce la Platon trecerea de la Dumnezeu la lume se făcea continuu şi progresiv, printr-un spor al nefiinţei (el nu acordă spiritualitate pură decât lui Dumnezeu), descrescând de la îngeri la oameni, la lucrurile materiale, până la pura nonexistenţă a materiei, la Toma d’Aquino – ca şi la Aristotel există discontinuitate ontologică între regiunile fiinţei. Fiece fiinţă e o alcătuire de forme şi de materie proprie. Şi ierarhia fiinţelor nu o dă numai amestecul de materie şi forme, ci ierarhia pluralistă a formelor substanţiale. Aceasta evidenţiază o înţelegere organic deosebită a structurii existenţei[1].
Astfel, în timp ce la Platon trecerea de la posibilitate la act, de la idee la lucru existent constituie nu o îmbogăţire, ci o sărăcire a fiinţei prin căderea ei în materie, în nefiinţă, la Toma d’Aquino – ca şi la Aristotel – trecerea spre act a purei posibilităţi constituie o sporire a fiinţei. De aceea, în filosofiile creştine întemeiate pe platonism, lumea creată va tinde spre o inconsistenţă funciară, care, în unele rătăciri origeniste va merge până la instituirea lipsei în Dumnezeu, iar în unele rătăciri postaugustiniene va merge până la răpirea oricărei semnificaţii a lucrării omeneşti spre mântuire: Soli Dei gloria[2].
Pe când, dimpotrivă, filosofia creştină, derivată din împăcarea aristotelismului cu dogma, va căuta să salveze separaţia radicală a esenţei Creatorului de cea a creaturii şi unirea lor substanţială, hipostatică în actul dumnezeiesc al Întrupării Domnului Hristos.
Pe de o parte, speculaţiile filosofice moderne confundă viziunea de beatitudine, cea de har, a sfinţilor, cu cunoaşterea noastră firească de aici, pe când în realitate aceasta nu e, după vorba Apostolului Pavel, decât „cunoaştere din parte, ca prin oglindă, în ghicitură”, iar aceea va fi „faţă către faţă”[3].
Or, omul are o existenţă multidimensională, el raportându-se la realitate nu numai prin raţionalitate sau intenţionalitate, ci şi prin trăire interioară. Existenţa umană se umple de sens numai într-un sistem de referinţă supradimensionat, prin implicarea unui ,,altceva”. Spiritul omului devine cu adevărat liber atunci când el se deschide în faţa semenilor săi, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu. Exprimarea liber consimţită a ataşamentului faţă de valorile spirituale, dar şi cea a credinţei în Dumnezeu sunt un act important pentru fiinţa umană, cu implicaţii majore în procesul cunoaşterii universului şi a lumii în general.
Abordarea libertăţii omului ca fiinţă socială se află permanent în stare de interdependenţă faţă de semeni. A crede că libertatea este accesibilă omului la modul ideal este o utopie. Nu facem ceea ce vrem decât în măsura în care sănătatea, vârsta, pregătirea, condiţia socială, meridianul geografic, mediul înconjurător ne permit acestea.’’
[1] I Corinteni, 13, 12.
În cartea ‘’Hristos in mine’’ autorul Stefan Popa abordează un stil cald, fluid, care deși incepe cu o documentație mai obiectiv-filozofică oarecum rece și impersonală, continuă cu din ce în ce mai multă caldură a argumentației, si aduce în prim-plan teme inerent umane si creștine,ajungând la IUBIRE și mișcând astfel sufletul cititorului.
Dar pentru a ajunge la iubire și la iubirea divină,autorul argumentează cu pregnanță, adevărul Întrupării Lui Hristos în istorie.De fapt,acesta este punctul de pornire…
Astfel se face că, deși este oarecum un eseu filozofic, cartea este foarte frumoasă și caldă, emoționantă și,nu în ultimul rând, foarte bine scrisă.
Redau integral ultimul sub-capitol al cărții, pentru frumusețea lui deosebită:
” 4.3. Imnul iubirii
Dragostea de adevăr şi frumuseţe este cea care schimbă, transformă şi
transfigurează totul. Dragostea de adevăr este cea mai puternică, căci pentru a ajunge la adevăr, omul este în stare să devoreze biblioteci imense, să dărâme munţii, să sece marea, numai să pună degetul pe o fărâmă de adevăr.
Dacă nu este iubire nu este nici viaţă, deoarece dragostea dă viaţă la toate şi pentru toate. Fără ea n-ar plânge pruncul în leagăn, n-ar zâmbi atât de frumos floarea, n-am auzi ecoul prelung al aştrilor, n-am vedea şi n-am auzi armonia simfonică a universului, în toată splendoarea şi măreţie a lui. Dacă nu este iubire nu este prietenie adevărată. Prietenia presupune sinceritate, înţelegere, voinţă, ataşament, devoţiune, dar mai ales sacrificiu. Cine dintre noi este în stare să-şi dea totul, să vândă ce are mai scump pentru a salva cinstea, demnitatea şi onoarea prietenului său? Cine? Prietenia adevărată ca şi fericirea este un fel de fata morgana, aproape că nu există. Pentru că toate prieteniile sunt învăluite în misterul interesului.
Dacă nu există iubire, copilul nu se naşte, copacul nu creşte, izvorul nu curge, soarele nu luminează, steaua nu străluceşte etc. Iată de ce dragostea noastră a oamenilor pentru Dumnezeu trebuie să fie însutită şi chiar înmiită, pentru că altfel, copilul nu plânge, floarea nu zâmbeşte, izvorul nu curge… pentru că altfel nu este viaţă.
Cel mai elocvent şi impresionant imn închinat dragostei rămâne cel scris de Apostolul Pavel în prima scrisoare către corinteni. „Toate limbile omeneşti şi îngereşti de le-aş vorbi, dacă nu am dragoste, m-am făcut aramă sunătoare ori chimbal gălăgios. Şi dar prorocesc dacă aş avea şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de-aş avea credinţă atât de multă să mut munţii din loc, – dacă nu am dragoste, nimic nu sunt. Şi toată averea mea de-aş face-o milostenii şi trupul mi l-aş da să fie ars, – dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de bunătate, dragostea nu ştie de pismă; nu se laudă; nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le făgăduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată. Ci acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Dar mai mare între ele este dragostea”.
Autor recenzie: Gabriela Verban
[1] Vezi, Vulcănescu, Mircea, Posibilităţile filosofiei creştine, Editura Anastasia, 1996, p.89.
[2] „Numai lui Dumnezeu îi aparţine slava” (lat.), afirmaţie care aparţine reformatorului Calvin.
La mulți ani domnule Primar Ion Georgescu!
Pentru Mioveni a fost o zi plină, iar Primarul Ion Georgescu nu cred că a reușit să se bucure de ziua de naștere. Forfota a început de ieri de la aprobarea candidaților PSD Mioveni, iar astăzi a atins punctul maxim. – Dacă pentru mine a fost, nu vreau să știu prin ce au trecut ceilalți –
Ziua a început cu vizita Ambasadorului Chinei, vizită la care au fost prezenți toți liderii importanți ai companiilor private sau de stat din oraș.
După discuția avută în Sala de Consiliu a Primăriei, delegația chineză a fost să vadă principalele obiective ale orașului – și nu sunt chiar puține.
De la ora 18:00 Mioveniul s-a mutat la Pitești alături de colegii lor din Argeș, mai precis PSD Argeș. La Teatru Al. Davila au fost prezentați candidații la Primării și la Consiliul Județean.
Zi lungă, după cum spuneam, pentru Mioveni. Felicitări și la cât mai multe voturi!
Scriptics
Reclame
Jucătorul
Miercuri o să mori
Reclame
Comentarii recente