Mi s-au adus mii de acuze că vorbesc fără dovezi. Cu toate că în perioada aia lucram în imobiliare și încercam să găsesc câteva hectare de teren arabil pentru cineva. Evident că nu am avut de unde. Ba dacă era al unui român era prea mic, ba erau cumpărate de străini, în special italieni și francezi.

Da, știu, nu, nu e legea lui Boc și a lui Băsescu, a dat-o mama și pe asta. Nu-i bai, m-am obișnuit cu lipsa voastră de memorie. Oricum, puteți citi aici cum Amercia cumpără România. A, da, știu voi ați crezut că americanii cu scutul lor antirachetă ne vor apăra, după ce rușii au spus clar că ei îl demagnetizează mâine, dacă au chef, că al americanilor scut e tot computerizat, pe când ei încă folosesc armament util pe lămpi, nededectabil. Ha, ha. Nu, nimeni nu a venit aici să ne dea de mâncare, au venit aici să ne cumpere și să ne slugărească.

Ceva mai devreme, doamna Cristina Gheorghiu îmi scria următoarele: “Draga mea, poate nu o sa iti vina sa crezi, dar in niste localitati de pe langa Mizil, firme straine au cumparat muuulte hectare. Si ce crezi? Au venit cu niste masinarii misto, decoperteaza pamantul asa, cam 20-30 de cm, il fac suluri, il impacheteaza intr-un fel de plase si il incarca in tiruri.” Poza este tot de la dânsa, dovada că se întâmplă. Da, încă mai trăiți bine? Bine, mă bucur pentru voi. Sunt chiar super fericită. Să trăiți bine cu 30 bani pe postare până la adânci bătrâneți, pe mine nu mă deranjează mințile înguste atâta timp cât nu trebuie să stau cu vreuna în casă. 

Personal țin foarte mult la libertatea de exprimare. Am prieteni care nu sunt de acord cu opiniile mele, ceea ce este foarte bine. Și cu toate astea suntem prieteni foarte buni, pentru că ne respectăm părerile, chiar dacă nu sunt pe aceeași lungime. Există familii care nu au aceleași păreri, dar asta nu înseamnă că se iau de gât și își înfig cuțitul în spate. Libertatea de exprimare ne-a fost oferită printr-o Revoluție și o așa zisă democrație. Acum, istericii băsiști, încearcă să ne reducă pe toți la tăcere. Ok, sunt de acord și cu asta. Sunt sigură că unii o fac din convingere. Pot băga mâna în foc că cel puțin jumătate dintre ei cred cu tărie în ceea ce li se spune să facă. Să facă, e părerea lor. Despre ăia plătiți să facă PR în acest sens nu vorbim, cu toate că au și ei interesul lor. Banul e un interes. Imoral dar perfect legal. Așa că…

Repet. Personal cred în rahatul ăla de telecomandă. Sunt convinsă că dacă dați peste un film care nu vă place schimbați programul, dar nu cereți să se închidă postul, pentru că dacă ați fi făcut asta, în topul filmelor cretine, PRO TV-ul ar fi trebuit închis de când l-au lansat. Părerea mea. Același lucru se întâmplă și când e vorba despre emisiuni de divertisment sau știri sau ce mai vreți voi.

Din păcate, ceea ce se spune acum e adevărat. FRICA a pus stăpânire pe România. Frica de-a vorbi. Nu mai poți avea păreri proprii, bune, proaste, rele sau nu. Pur și simplu, dacă nu ești în turmă riști să rămâi fără pâine – și chiar știu ce vorbesc – riști să ajungi interogat de DNA, așa, că au ei chef, riști să fii dat afară din casă de ANAF. Riști. Și atunci, oricât ai gândi și ai vrea să urli, nu o faci. Iar dacă o faci, o faci așa cum te duce interesul, nu neapărat conștiința sau ceea ce te reprezintă.

Cam asta este România acum. O țară împărțită. Nu de azi, nu de ieri, o țară împărțită de peste douăzeci de ani. Ne-am împărțit între rău și răul cel mai mic. Când ar fi trebuit să fim uniți în bine sau foarte bine. Nu mai există așa ceva. Între două rele noi alegem răul cel mai mic. Ne înjurăm, ne creem disconfort unii altora, ne, ne…

Păcat, astăzi România e un ONG. Asta este realitatea. Cine nu este în acest mare ONG organizat scapă doar dacă poate. Și da, libertatea de exprimare e prost înțeleasă. Prin asta înțelegem că putem jigni, înjura și toate cele, nu le enumăr pe toate pentru că le știți și voi. Libertatea de exprimare îți dă dreptul de-a spune liber ceea ce gândești fără a aduce prejudicii celorlalți. Fără a te manifesta ca un cretin. Ai dreptul de-a fi sau nu de acord. E dreptul fiecăruia. Dar nu ai nici un drept să închizi gura unor oameni doar pentru că nu îți place ție Băsescu, DNA sau cine ești în spatele acelor sfori.

Da, am văzut că mulți sunt deranjați de cei care spun că au făcut Revoluție pentru a se putea exprima liber. Chiar dacă a fost lovitură de stat, ca să nu ne ascundem în spatele cuvintelor, unii au ieșit în stradă pentru că au vrut cu adevărat să aibă drepturi și să nu mai trăiască în teroare. Să poată vorbi fără să fie arestați, să se poate simți liberi cugetători. Îmi pare rău să vă anunț, dar România e sub teroare. Și de data asta e una mult, mult mai mare decât în timpul comunismului, măcar atunci nu ți se dădea impresia că ai avea drepturi. Acum ți se dă această impresie ca să poți fi săltat de pe stradă. Atunci fiecare știa ce riscă, acum unii suntem mai inconștienți.

Asta e România ONG! Păi ce să zic, Să Trăiți Bine! Poate vă iese că mie nu.

Am o scuză, nu știu dacă e sau nu e bună, dar e scuza mea, sunt blondă natural, dar problema voastră care e?

Copiii mor!

Da, copiii mor, asta este evident chiar și pentru mine. I se cere, discret, să nu deranjeze, demisia ministrului sănătății. Dacă era un ministru netehnocrat, indiferent din ce partid, acum era făcut harcea-parcea. Ba nu, era deja ars pe rug. Dar acesta, tehnocrat fiind, abia dacă-l împingem cât de cât să nu-l deranjăm.

Nu știu, îmi scapă mie ideea. Dar ce dracu’ a făcut Guvernul ăsta tehnocrat pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat cu acei copii? Părerea mea, dar doar a mea, este că e vorba de ecoli, care, probabil și-a dezvoltat tulpina și e mai rezistent. Dar problema e că nici un virus nu se tratează cu antibiotice, normal că așa îi omorâți. Bine, asta dacă cineva s-ar și prinde.

Iohannis m-a făcut să lăcrimez!

Nu l-am votat nici pe el, nici pe Ponta, dar totuși i-am votat pe amândoi. Mna, așa sunt blondele, indecise. A fost o vreme, cândva la începutul lumii, când aproape că l-am plăcut pe neamț. Mi-a trecut repede. De obicei nu simt atașament față de oameni, așa că nu mi-a fost greu să trec de la dragoste la indiferență. Dar jocul lui de ieri mi s-a părut penibil. Da, știu, a vrut să fie persuasiv. Hai, lăsați!

Tehnocrații s-au ridicat pe cadavre!

Da, Guvernul ăsta s-a ridicat pe cadavrele celor de la Colectiv și, din câte văd eu, dar asta văd doar eu, nu trebuie să vedeți și voi, nu este capabil să gestioneze nici acum situația. Copii morți, pensionari fără pensii, economie zero, personal îl regret pe Ponta așa cum aș regreta lipsa apei în deșert. Așa ceva nu se poate – ba da, se poate, spun prostii. Iată că se poate!

ANAF-ul nu e Dumnezeu pe pământ!

Dar angajaților de acolo așa li se pare. Dacă tot urlați ca nebunii mai și informați-vă. Antena trei nu are nici un ordin de evacuare judecătoresc. Așa că ceea ce fac ăștia e un abuz. Așa cum fac abuzuri când vă trimit la două săptămâni notificări acasă și multe altele. Hai să fim serioși, dacă aveți măcar un neuron știți și voi asta. Sunt convinsă că toți cei care primesc scrisori de la ANAF mor de fericire și abia așteaptă să le citească. Câți dintre voi nu scoateți ultimul ban din buzunare pentru a îndestula buzunarul statului? Nu, nu, nu trebuie să-mi spuneți. Nu e treaba mea.

Dacă ai trecut măcar o zi prin presă ai avea creier să nu-i urăști pe cei care trec prin greutăți.

Dacă nici cei din presă nu înțeleg, nu știu cine ar mai trebui să înțeleagă.

… valoarea umană nu mai reprezintă nimic.

Din păcate noi trăim într-o astfel de țară. Țara în care judecăm, ne bucurăm de răul altuia, ne hrănim cu circ ieftin și adunăm ură și prostie. Asta este ceea ce am vrut noi să fie, pentru că fiecare în parte a contribuit la starea asta de încordare.

Diferența dintre noi și restul.

Zilele trecute mi-au venit niște prieteni care stau în Anglia. Calmi, radioși, veseli, cu durere doar că, momentan, nu își pot lua copilul cu ei. Dozer, ca să-i spun și eu ca englezii, mi-a spus că acolo e mereu calm. Nu are motive să se enerveze chiar dacă muncește mult. Oamenii nu sunt ca aici. Nu există mâncătoria asta. Când a venit în țară s-a zburlit la o puștoaică care încerca să facă reclamă la țigări, ulterior și-a cerut scuze. Așa cum a spus și el “ăștia parcă dau cu ceva prafuri în aer”.

Aș completa spunând că noi ne dăm cu praf în ochi unul altuia, pentru că nu facem altceva decât să bârfim și să ne uităm la ce face celălalt. Nu ne mai apărăm ograda noastră fiind prea preocupați să o distrugem pe a celuilalt. Prostia și răutatea asta ne face pe toți să devenim fiare, am uitat complet de umanitate. Păcat, am pornit de la o istorie destul de zbuciumată și acum, în 2016, deja suntem cel mai dezbinat popor. Cred că ne-a dispărut total compasiunea, modestia și bunul simț. Poate că România nu mai e a noastră, e a lor.

S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și Restaurant Club Mioveni vă invită de 8 Martie la distracție. Pentru că Femeia contează! Aveți cel mai bun meniu la preț mic și distracție. Vă așteptăm!

Nu am să explic din nou că prostia nu doare și nu are limite. Nu am să explic din nou că nici un trust de presă, oricum s-ar numi el, nu ar trebui tratat ca un taliban cu bomba legată de piept. Nici măcar nu mă interesează în mod deosebit Antena unu, doi sau trei sau patru sau câte or fi. Nu asta e ideea. Ideea e simplă, simplă.

În primul rând, da, este o sentință dată de doi ani. Nu poți evacua nici măcar un om dintr-o casă de carton fără un preaviz. Prima greșeală ANAF. Apoi, ca o deviere, ANAF are impresia că e Dumnezeu pe pământ, ar trebui să fie supărați cei de la DNA. Antenele sunt dispuse să plătească chirie, ceea ce ar însemna bani pentru stat, dar nu, pentru că de fapt cei de la ANAF sau de mai sus știu deja cum să scoată profit din sediile alea. Apoi mai e vorba de alea cinci zile. Hai să fim serioși! Și când vinzi un apartament ceri o lună să îți poți lua catrafusele. Asta înseamnă alți bani pierduți. Le-ar trebui pe puțin șase luni să se mute într-un sediu nou și multe miliarde pierdute. Și pentru antene, dar și pentru stat.

Prostia, răutatea și invidia vă fac să jubilați. Nu-i problemă, cineva are grijă mereu ca lucrurile să se schimbe. Vă bucurați acum că sunt antenele evacuate cum v-ați bucurat și că se închide OTV-ul. Foarte bine, fiți fericiți în micimea voastră, pentru că într-o zi veți realiza, poate, cât de nesemnificativi sunteți. Cum vă bucurați ca niște maimuțe fără creier când o industrie este pusă la pământ, când bugetul pierde bani și când legile sunt respectate doar atunci când se vrea.

Dacă era vorba de Realitatea, B1, RTV sau orice alt trust aș fi reacționat la fel, pentru că nu e vorba de o evacuare. Se putea face un plan amiabil pentru ca cei care își desfășoară activitatea acolo să se mute ușor, ușor. Nu, este vorba doar de circ ieftin. Asta vă hrănește. Și de data asta nu vă dă nici pâine. Dacă asta e țara în care vreți să trăiți și vă place circul atunci vă meritați soarta. Și mi se rupe în mod elegant că o să-mi săriți în cap cu argumente care nu-și au locul. E bine când vă spală ONG-urile creierii, spre deosebire de ONG-uri cu televiziunea încă aveți opțiunea telecomenzii. Așa cum eu am doi ani încheiați de când nu mă mai uit la nici un post de știri, la fel ați putea și voi. Sau, dacă ați fi mai deștepți decât mine, pentru a nu rămâne neinformați – eu recunosc că sunt neinformată – ați putea la fel de bine să vă uitați la toate și să vă alegeți informația care vă convine sau vă reprezintă.

Dar nu, trăim în țara în care dacă capra vecinului are de suferit noi sărim în sus de bucurie. Bravo! Bravo! Și mai ziceți de ruși, păi nici Putin, cu tot comunismul lui, nu e atât de handicapat. Dar noi suntem. Toți, în cor. A, da, știu, vor veni acele comentarii care vor spune că eu sunt. Da, bine, sunt handicapată, dar măcar mai am un neuron care funcționează, ai voștri sunt toți morți. Hai, pa, Români de nimic!

Da, pe lumea asta sunt personalități mici și personalități mari. Oameni care știu să lucreze cu oamenii și oameni care habar nu au ce să facă cu ceilalți oameni. Șefi deschiși la minte și șefi mai încuiați decât încuiații lui Harry Potter.

Pot spune doar că în ultimii trei ani un noroc l-am avut constant. Norocul Șefilor și scriu cu literă mare pentru că așa merită. Norocul meu în privința asta nu s-a schimbat nici acum. Că a fost la privat sau la stat, am întâlnit și continui să întâlnesc oameni deschiși, care înțeleg importanța comunicării, importanța unei bune camapanii, importanța de-a-i ajuta și pe alții, dar, ceea ce mă impresionează cel mai mult e importanța de-a da oricărui suflet speranță la viață și aici mă refer la animalele fără stăpân pe care mulți dintre noi nu dăm doi bani.

Sigur, am avut și genul de șef care umbla cu păducelul după el urlând în stânga și în dreapta, chiar dacă nimeni nu spunea nimic, ca mai apoi să spună că din cauza mea sau a altora moare de inimă. Din fericire nu a fost decât unul, tot din fericire am scăpat de el când m-am deșteptat eu că el, bietul, neacceptîndu-se nici pe sine, tot cu păducelul în buzunar umblă, problema e acum pe cine mai dă vină că l-au părăsit toți angajații. Eh… dar merită și experiențele astea, pentru că dacă nu ai da peste un om ca ăsta, nu ai ști să-i apreciezi pe ceilalți.

Da, încă o dată, din fericire, la Șefi norocul mi-a rămas constant. Cel puțin în ultimul an am întâlnit oameni atât de buni în ceea ce fac, chiar dacă stresați, înconjurați de probleme, poate nervoși uneori, nu s-au lăsat conduși de furie. Acum mă uit și îmi spun zilnic, nu aș vrea să fiu în pielea anumitor Șefi, chiar nu aș vrea. Multă răspundere, mulți oameni în subordine, numai să ai răbdarea să-i asculți pe toți și să fii deschis la ideile lor mie mi se pare o muncă titanică, ca să nu mai vorbim de problemele care apar pe teren și alte lucruri. Azi a fost ziua aia în care am mai descoperit un alt om deschis, chiar dacă asaltat de probleme, un om de la care ai ce învăța în primul rând, pentru că asta ar trebui să facă orice Șef să îți ofere șansa de-a învăța de la el, altfel nu ar fi un lider, ar fi doar un om dintr-o mulțime. Așa că în fiecare zi există ceva bun în viețile noastre. Descoperiri care par neimportante, pentru că nu știm să mai vedem oamenii, dar, care, de fapt, sunt colosale. Ehe… știu că nu veți înțelege niciodată sau nu veți ști să vă bucurați de oamenii prețioși din viața voastră. Cei care vă dau o lecție atunci când trebuie dată.

P.S: De câte ori intru în Pitești îmi vine ori să mă întorc înapoi, ori să ies pe partea cealaltă. E o nedumerire a mea față de mine. Ce o fi cu orașul ăsta, au dat cu prafuri?

Da, știu, imaginile sunt sucite, nu știu să le desucesc, dacă se poate spune așa. Cam cu asta se ocupă Cenaclul literar “Clipe Albastre”, cenaclul dedicat copiilor de Filiala Copiii și Tineret a USR București. Este singurul cenaclu din această țară care se ocupă de promovarea celor mici, promovare la nivel național, deoarece USR merge prin școlile și liceele din toată țara pentru a găsi tinere talente.

Așa că dacă aveți copii talentați puteți trimite la redacția clipe albastre, găsiți siteul și adresa de mail cu un serch pe google.