De cele mai multe ori, în anumite contexte, ca orice ființe cu inimă și rațiune, ne simțim vulnerabili. De aici începem să ne punem întrebări și tot ce am învățat până atunci că știm despre noi se modifică. Nu mult, poate nu esențial, dar începe să apară îndoiala. Ceaa ce nu e rău, măcar e semn că ăștia care ne mai îndoim de propriile persoane mai avem o sepranță să nu ne distrugem cu totul neuronii.

Te liniștești pentru o vreme și nu te mai lupți cu tine. Te accepți așa cum ești. Apoi apare ceva: fie că e doar un cuvânt spus într-o noapte târzie de beție sau doar de conversație, fie că e o persoană care, cumva, te scoate din aria ta conform sau chiar un fenomen social. Și o iei de la capăt. Încercă să îți dai seama dacă ești mulțumit cu tine. Dacă ai modifica ceva, nu mult, puțin, ți-ar fi mai bine sau mai rău?! Și aici începe dilema pentru că te apuci să gândești. Și de ce o faci mai mult ai tot mai puține răspunsuri. Nu, degeaba apelați la psihologi sau psihiatrii și ei vor spune același lucru: “caută în tine”. Cauți, cauți, doar că uneori nu iei cele mai bune decizii. Asta e. Sunt ale tale, ți le asumi. Alteori, da, ai tras lozul cel mare. Doar că răspunsul nu e doar în rațiune.

De acord, rațiunea, până la urmă îți dă, de cele mai multe ori stările necesare pentru a alege stric pentru tine, chiar dacă sună egoist. Te ferești din calea pericolului, îți pui măști și renunți la lupta interioară: “Fuck all”, ce o fi nu mai e treaba mea. Mai nasol e când nu poți împăca inima cu rațiunea. Acum, dacă e să ne luăm după majoritatea psihiatrilor/filosofilor nu există rațiune fără inimă. Adică să ajungi să le coreleți, să rămâi cu picioarele pe pământ și, uneori, poate de cele mai multe ori, cum nu poți să te împaci cu acea cale de mijloc, te radicalizezi și alegi doar o variantă. Sigur, mai este și intuiția. E bine să lași primul gând care-ți vine în mine să îți arate calea. Foarte rar se înșeală. Dar asta dacă prinzi acel prim gând.

Citești mult în domeniu, unele lucruri le și practici. De cele mai multe ori și funcționează. Există doar un singur lucru, nu te descoperi, nu rămâne vulnerabil. Poate că nu e corect, dar, în mai mult de 90% din cazuri e sănătos. Protecția proprie și personală nu e un act de egoism și de ar fi, egoismul nu a ucis pe nimeni, doar ne-a ferit. Sigur, acum nu sunt de acord nici cu egoismul suprem. Doar că uneori…

Fără măști, vulnerabili, nu e neapărat rău, dar mereu trebuie să ai grijă în preajma cui. Fericirea nu ți-o dăruiește nimeni, numai tu ți-o poți oferi dacă înțelegi cum, de ce și când și, desigur, dacă intuiția te ajută să alegi ce e bine pentru tine. Dacă… sunt atât de mulți dacă și o discuție interminabilă!