Este una dintre cele mai prestidigioase școli din oraș, dar și una dintre cele mai frumoase și mai doatate.

Este o bucurie pentru orice părinte să-și înscrie copilul aici. Este o bucurie pentru profesori și pentru elevi. Prima oară când am intrat în această școală m-am lovit de un aer occidental. Elevi conștiincioși, profesori interesați de ceea ce fac și un edil căruia i-a păsat și dacă i-a păsat a și arătat asta. Pentru că, așa cum am mai spus, toate școlile din Mioveni arată desprinse dintr-o altă lume. Și o repet și pe asta: dacă în Mioveni se poate, în alte locuri de ce este imposibil?

Sigur că pe parcurs voi reveni cu detalii.

Dar până atunci vă anunț că marți, 22 Martie, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, va merge la cele două licee pentru a le explica copiilor de ce este importantă apa pentru natură și organism.

Știu că momentan imaginile sunt prea puține, dar vă rog să vă bucurați de această școală minunată.

Mai întâi de toate trebuie să vă reamintesc că nu sunt la prima experiență de blogging. În urmă cu vreo șase ani eram printre primii zece bloggeri ai țării. M-am operat cu voi pe blog, am râs cu voi pe blog, am plâns și ne-am certat la modul foarte mișto 🙂 Și Bebe Voicu, atunci, înainte cu o zi de operație, citind pe blog unde sunt internată și ce probleme am, a venit în vizită și mi-a schimbat viața aducându-mi niște cărți de tarot. Ceea ce m-a îndreptat ușor spre zona mistică a vieții, dar și spre literatura polițistă.

Poate vă mai amintiți că anul trecut autorii Crime Scene Press – subsemnata, George Arion și Stelian Țurlea – au fost invitați la Ambasada Belgiei. Adică am fost. Unde ne-am prezentat cărțile, am citit și ne-am simțit minunat.

Anul acesta s-a făcut și un parteneriat și în curând, luna aceasta, vom fi din nou la Ambasadă. Abia aștept 😀 Normal, detaliile după 😉

Așadar, alături de colegii mei, în curând la Ambasadă. Am putea scrie și o carte pe tema asta.

Dar mai am ceva să vă anunț. Astăzi s-a terminat episodul despre a fi scriitor de pe PrWave. Așa că citiți și ultima parte. Așa că azi e ziua aia în care mă laud. Na, să nu ziceți că eu despre mine nu mai spun nimic.

Sâmbătă 19 Martie sunteți cu toții invitați în centrul orașului Mioveni, între 20:30-21:30 pentru a sărbători Ora Pământului. Acesta este un eveniment internațional organizat în fiecare an, în luna martie, de Asociația de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni . Parteneri ai evenimentului sunt Primăria Orașului Mioveni și Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Evenimentul are drept scop sensibilizarea populației în privința emisiilor de dioxid de carbon ce se produc în atmosferă la producerea energiei electrice. Așa că între 20:30-21:30 toate luminile din Orașul Mioveni se vor stinge și se vor ridica lampioane. În felul acesta fiecare țară de pe glob speră ca locuitorii să înțeleagă că folosirea energiei în mod abuziv nu este bună, iar noi avem datoria de-a salva planeta, măcar să încercăm.

Grădinița Nr.1 Mioveni sau zona A-uri.

Am întâlnit câțiva profesori din Pitești care lucrează la Mioveni, nu vă imaginați că pe alte salarii și, mai presus, puneți și naveta. Știu, nu e departe, dar tot faci douăzeci și cinci de minute cu mașina într-o zi bună, poți ajunge și la mai mult dacă dai de vreun accident pe drum sau dacă vremea e capricioasă. Plus că naveta costă, banii proesorilor și ai educatorilor sunt banii aceia, știți voi. Ăia de îi dă Guvernul pentru educația copiilor, viitorul țării.

M-am întrebat și eu de ce profesorii vin la Mioveni, mai ales că unii dintre ei chiar au locuri în Pitești și cel puțin ar scuti banii de navetă. Răspunsul a fost grăitor CONDIȚIILE.  Nu ar da condițiile de aici pe nici o școală sau grădiniță din Pitești. Și știți ceva? Mi se pare corect, nici eu n-aș face-o. Nu ar avea ce să-mi ofere Piteștiul la capitolul condiții ce nu-mi dă Mioveniul. Ca să nu mai spun că la Centru Cultural Mioveni sunt spectacole din București.

Aceasta este una dintre cele două grădinițe ultra moderne. Este impecabil interiorul. Dacă intrați acolo veți vedea că totul este dezinfectat. Clanțele ușilor sunt învelite în tifon îmbibat cu dezinfectant. Nu se poate intra decât cu papuci speciali, iar la cantina lor – nu, aia nu e cantină, e restaurant – miroase delicios fără ca mirosul să se împrăștie în restul incintei. Cum naiba să vrei să pleci în Pitești?

Prima care și-a dorit promovare aici este Alis Tieran.

Trebuie să înțelegeți clar că eu nu sunt critic, judecător sau cititor în acest caz. Nu îmi dau cu părerea dacă e bine sau e rău. Am spus, orice fel de artist care vrea să spună ceva și nu are unde o poate face aici. Nu sunt nici corector. Eu dau copy/paste și pun pozele, restul e decis de cei care vor sau nu vor să vă citească, să vă cumpere muzica, picturile sau orice alt talent mai prezentați. E un fel de promovare a talentelor, numai că nu eu sunt cea care judecă asta. Așadar…

Alis își prezintă scrierea astfel:

“

                                                               DRUMUL SPRE LIBERTATE

Scrisă de către ALIS TIERAN

O SCURTĂ PREZENTARE A ROMANULUI POLIȚIST.

       Este vorba despre un tânăr avocat care locuiește în Anglia, care la vârsta de 32 de ani reușește să plece în America în orașul NEW YORK să își apere clientul. Dar în acel oraș era și firma tatălui lui avocat si el și toți cei din acel anturaj conduc două firme. Una de petrol și un birou de avocatură. Reîntâlnirea decurge bine după 32 de ani de absență a tatălui din viața copilului său. Acesta decide să organizeze o petrecere la care invită toată lumea din înalta clasă socială. Unde va avea lovitura de grație. Asociatul, împreună cu guvernatorul, dorind să îl omoare pe bătrân pun la punct un plan, dar printr-o mică neatenție, asociatul cade singur în capcana lui omorându-se. Din cauza acestui eveniment bătrânul este acuzat pe nedrept că ar fi premeditat pentru a prelua ambele firme. Garry personajul principal și fiul inculpatului se străduiește pe tot parcursul acțiunii să găsească dovezile legale prin care îl poate elibera pe tatăl sau. Dar intervine a doua luptă cea dintre el cu el si pentru fata de care s-a îndrăgostit, primind ajutorul celui mai bun prieten, un polițist, pornește într-o luptă devenită personală și o căutare a afacerilor murdare făcute pe ascuns de către guvernatorul acestui oraș.

                     Pare a fi un calapod deja cunoscut de publicul larg. Un fel de roman considerat deja ”Clasic”. Dar este împănat cu multa acțiune, suspans si răsturnări de situație. Evenimente noi și jocul dublu al unor personaje care ne arată dualitatea unora dintre noi. Dar și morala cu care se sfârșește romanul : ” Nu contează câte probleme și obstacole avem de înfruntat dragostea triumfă mereu”.”

Restul e decizia cititorului.

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a început curățenia de primăvară. Se igenizează străzile, se toaletează arborii, se plantează puieți, arbuști ornamentali, flori și sunt amenajate spațiile verzi. Frumos ar fi să participe și cetățenii orașului în campania de curățenie de primăvară, cel puțin să păstreze curățenia și să aibe grijă de perimetrul exterior de la casă sau bloc. Pentru că știți bine că în ultimii ani s-au tot eliminat spațiile verzi pentru construcții, dar Mioveniul vrea să păstreze orașul cât mai verde cu putință și, presupun, locuitorii doresc același lucru. Așa că ar trebui să participăm fiecare în parte, măcar să păstrăm curățenia dacă mai mult nu putem sau nu știm să facem.

și o viață mai sănătoasă.

De ce e cafeaua de luni specială? Pentru că aceasta e ziua cea mai grea din săptămână. Mâine eu o dau, eu o fac, pentru cine are plăcerea de-a se abona la filtrul meu. Personal îmi place ziua de luni, mă trezește din letargia asta de după duminică. Recunosc, fie, de luni până marți am chef de muncă, apoi… ehee.. dar fiecare cu ceea ce simte, nu? 🙂

Un nou job, un nou colectiv.

Îmi plac provocările. Îmi aduc aminte de perioada Media Pro Pictures cu mare drag. Foștii mei colegi din echipa de șcenariști pot confirma dacă văd spovedania asta. Era Vlad, cel care ne critica, era Roxana, cea care încerca să ne țină în armonie, era genialul Tudor care venea cu ideile și scria și, desigur, mai eram eu care scriam și rescriam. Un an și jumătate frumos. Ne-am certat zilnic, dar ne-am iubit ca frații, bine, fie, pe Vlad nu prea l-am iubit pentru că el venea de la TVR 1 și avea impresia că dacă a lucrat într-o televiziune de stat e mai presus chiar și decât Sârbu. Sorry, asta este. Cu toate astea nu l-am urât nici pe el. Era ceva frecvent, nimănui nu-i convenea nimic, cel puțin două ore, după care toți eram prieteni ca mai înainte. Am avut multe de învățat de la Tudor care acum scrie șcenarii la Cannes. Idei geniale, profesionist, dar cam puturos, lăsa greul pe mine :)). Dar asta nu înseamnă că nu m-a învățat, mi-a explicat fiecare pas al unui șcenariu și chiar devenisem bună. E drept că munceam non-stop, dar am avut ce învăța și am intrat într-un mediu total atipic chiar și pentru artista din mine.

Am schimbat multe meserii. Am învățat să devin PR la o editură când fata care lucra pe acest post a plecat. Atunci a trebuit să fac ceva. Și am făcut bine, instinctual, chiar dacă nu știam nimic despre asta.

Acum lucrez la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Nu de mult timp. M-am adaptat greuț. Până m-am obișnuit cu oamenii, cu multitudinea de acte, a durat, de ce să mint. Am început să învăț, cam repede. Am noroc de directori deschiși spre partea asta de Relații Publice și Comunicare, mai există și un Primar mult mai deschis pe partea de Comunicare online și nu numai. Un om care comunică cu oamenii. Dar și conducerea de la Edilitare este pro Comunicare. Ceea ce e important. Trebuie să înțeleagă toată lumea că acum suntem în secolul în care trebuie să ducem mesajul acolo unde trebuie, clar, concins și sincer. Și văd că oamenii chiar au început să înțeleagă. Lumea e condusă prin felul în care fiecare își scoate această parte în evidență. Dar noi trebuie să fim transparenți, atât la nivel administrativ, cât și la nivelul instituției.

Da, colegii mai încearcă să pună bețe pe sub câte o roată, dar și asta trebuie să se schimbe. Suntem sau nu suntem o echipă? Fiecare pe bucata lui putem forma un întreg. Putem renunța la orgolii, la a ne mai uita în curtea celuilalt, la a fi mai înțelegători atât noi cu noi, dar și cu ceilalți. Toți avem probleme, de la cei cu funcții înale și foarte înalte, până la ultimul om, care, de fapt, ridică și societatea – și aici mă refer la întreaga societatea nu la un SC. Dar totuși îmi place, chiar și colectivul așa cum e el. Nu știu de ce, dar cred că lucrurile se vor schimba și în timp oamenii vor înțelege că dacă formăm o adevărată echipă putem face lucruri mărețe. Măcar noi să fim un exemplu pentru restul țării. Nu de alta, dar e păcat, pentru că Orașul Mioveni a dovedit că a făcut mai mult decât 70% din celelalte oraș. Și dacă noi nu începem să fim comunicativi și să ne spunem sincer ce avem de spus, atunci pierdem tot și e păcat de atâta muncă investită.

Eu zic că e momentul – nu mă includ pe mine că sunt nouă – să schimbăm ceva, să schimbați ceva. Da, știu, e imposibil să ne placem toți între noi, dar eu vorbesc aici de acea relație profesionistă. Ce-i acasă rămâne acasă, dar ce e la muncă trebuie făcut cât de cât profesionist și fără ură. Unii pot mai mult, alții mai puțin, dar dacă ne-am ajuta unii pe ceilalți, atunci chiar am fi o forță și am avea cel mai minunat job din lume. Cu toate aste eu tot vă ofer cafeaua de luni. Mâine sunt darnică și vreau să înțelegeți că nici un om nu e rău, dar toți ne-am născut duali și nici unul nu știe ce povară duce celălalt. Așa că ar trebui să învățăm să fim oameni. Nu suntem mai frumoși, mai deștepți, mai cu moț, suntem oameni care învățăm în fiecare zi și greșim în fiecare zi ca orice alt om. Dar e normal. Și e normal să ne acceptăm și să ne îndrumăm unii pe ceilalți.

Și da, îmi place jobul meu și o spun cu tot sufletul. Mâine cafeaua, acum noapte bună!

Încă este luna mea. Luna în care îmi adun poțiunile, îmi fac vrăjile și descântecele ca pe 31 Martie să le dau drumu’ în lume, peste lume și în conștiința umană. Râdem, glumim, dar luna vrăjitoarelor e marcă de eclipsa de soare. Până pe 24 vrăjitoria și nebunia astrelor ne va rătuti. Se spune că în astea două săptămâni ar trebui să fim atenți noi la noi și să ne bazăm doar pe noi, pentru că sunt săptămânile în care oamenii nu îți fac rău intenționat, dar dacă nu ești atent or să-ți facă, pentru că așa le iese, repet, nu e din voința lor. E din cauza astrelor care au luat-o razna.

Și cum mătura nu o pot băga la loc și nici de urzici nu mă pot lipsi – că doar știți că orice vrăjitoare adevărată croiește haine din urzici – acum trebuie să fiu atentă și la astre.

Mi s-a spus că astrele nu-mi dau voie să fiu nesimțită, dar, mamă, așa m-ai născut, n-am de ales. Cum să schimb ceva ce tu mi-ai dat când mi-ai dat viață? Nu e vina mea. Nesimțirea s-a născut cu mine. E o vrajă și asta, iar luna asta își face și mai mult simțită prezența. Așa că de acum încolo dau cu ploi și cu zăpadă, dau cu vânt și cu vrăji de rătutire. Și nu, nu dau nemurire, nu de alta, dar e plictisitoare. Dar din aprilie vă dau soare și fericire. Măcar luna asta lăsați-mă și pe mine să fiu vrăjitoare până la capăt. Să fiu eu. A, da, și nu mai mâncați urzici că nu-mi ajung pentru croială. Și ca să încheiem duminica bine să mai citim din “O mie și una de nopți”, cartea după care ar fi trebuit să fie scris Coranul, părerea mea. Dacă musulmanii ar fi luat aminte la învățăturile acestor povești astăzi nu s-ar mai fi întâmplat toate nenorocirile astea. Le-aș recomanda să-și citească propriile învățături populare pentru că asta s-ar putea să le trezească conștiința.

Celebrul roman scris de Jane Austen “Mândrie și prejudecată”, a fost adus pe micile ecrane cu ceva modificări teribile. Firește, subiectul obsesiv al americanilor, da, zombie. Firește, poate voi credeați că sunt vampirii, dar nu, americanii au ce au cu zombie, adică morții vii, care mănâncă creierul oamenilor. Și s-au făcut atâtea filme pe tema asta că mă tot întreb dacă nu or ști ei ceva sau dacă nu crează creaturi din astea prin laboratoare. Dar, trecând peste speculațiile destul de îndreptățite, ținând cont că încă de la finalul anilor 1800 tot felul de scriitori spun povești cu aceste creaturi, pot spune că e o combinație relaxantă pentru o seară de weekend. Nu, firește, nu spun că ar fi vreun film de geniu, dar e absolut fermecător în inepția lui tipic americană. E de relax, dacă vreți. Acțiunea se petrece în Anglia secolului XIX, pentru că trebuia să țină pasul și cu romanul original. O Anglie în care femeile știu arta luptei chinezești, iar bărbaților li se pare că le apără de zombie aceia răi. Da, da, e și cu dragoste, trădare și toate cele. Și eroii principali sunt simpatici încercând să facă pe antipaticii.

Dar… DA! Iată un film cu adevărat bun.

După ce își pierde fiica într-un accident, psihologul Peter Bower alături de soția sa încearcă să-și refacă viața într-un alt oraș. În timp ce își reia meseria și tot mai mulți pacienți îl vizitează, acesta începe să-și dea seama că ceva nu e în ordine, ori cu el, ori cu pacienții. Asta până când își dă seama că toți cei care-i intră în cabinet sunt morți. Care e legătura dintre ei și aceștia nu își poate explica, pentru că fiica lui, cu siguranță, nu are de-a face. Atunci care e secretul teribil care se ascunde în spatele acelor morți și ce trebuie el să descopere. Vă garantez că veți avea parte de un horror psihologic de mare excepție – da, știu, exepția nu poate fi comparată, dar eu o fac, na. Așa că dacă nu aveți ce face în wekeend, iată două filme care v-ar putea pe de o parte relaxa, iar pe de cealaltă parte vă veți pune niște întrebări existențiale. Trebuie să vă reamintesc că nu contează dacă e sau nu greșeala noastră, dar uneori noi suntem cei care trebuie să le îndreptăm.

Mary Higgins Clark este considerată regina suspansului din America. O fi, mie nu mi-a dat aceeași impresie, dar nici nu pot spune că e o carte rea.

Jonathan Lyons, specialist în Biblie, crede că a descoperit cel mai rar pergament din lume – o scrisoare a lui Iisus Hristos. Un pergament furat din Biblioteca Vaticanului prin anii 1500, care, dacă ar fi autentificat, ar putea deveni cel mai venerat document din istorie şi, cu siguranţă, cel mai râvnit şi mai valoros obiect din lume.Sub promisiunea că vor păstra secretul, Jonathan se consultă cu câţiva experţi. După doar câteva zile, Jonathan este găsit mort în propriul birou, iar soţia lui, bolnavă de Alzheimer, este descoperită într-un dulap, incoerentă şi strângând la piept arma crimei. Și-a ucis oare soţul într-un acces de gelozie, aşa cum afirmă poliţia? Sau moartea lui trimite la o chestiune mai amplă: cine a intrat în posesia pergamentului nepreţuit, acum dispărut?Răspunsul îl va da fiica lor, în vârstă de douăzeci şi opt de ani, hotărâtă să-și dezvinovăţească mama şi să descifreze adevăratul mister din spatele morţii tatălui ei.
Mi-a plăcut în mod deosebit rolul mamei sale și, chiar dacă am știut de la început cine e criminalul și i-am cunoscut și motivele, tot mi s-a părut destul de interesant să văd cum o să ajungă fiica sau detectivii la această concluzie. Trebuie să recunosc că jocul a fost destul de bun, iar rorulie bine conturate. Și cu toate astea, vă spun de pe acum, să nu vă așteptați la vreo poveste istorică, pentru că scrisoarea lui Iisus, chiar dacă e importantă, nu e de prea mare interes. Adică trebuie să vă așteptați la o carte de suspans cu ceva elemente biblice amintite ici și colo.