Cea mai bună cafea e cea de acum, vineri dimineața, pentru că azi e ziua aia în care majoritatea intrăm în weekend. Alții sunt în această stare de o viață, iar eu, chiar dacă nu o să am liber la propriu, cel puțin pot spune că vine și la mine o aromă de zile libere. Așa că savurați cafeaua de vineri dimineață pentru că mâine, cei mai mulți dintre voi, vă veți trezi când doriți și poate că nici nu veți mai avea nevoie de licoarea neagră. Cu toate că v-ar face bine. Câteva cafele pe zi, nu mai mult de patru, vă ajută în multe probleme de sănătate. Nu neapărat vă ține mai treji. Nu are ce face cu voi în stare de băț, mâine este zi de somn.

Azi beau eu cafeaua cu pisici 😀

Pe data de 26 Martie, care pică fix într-o sâmbătă, Felix Crainicu de la Radio România și Spice Pub&Club vă prezintă un concert aniversar. Vă spun repede despre ce e vorba, după care vă trimit la pagina evenimentului. Suport artiști 20 lei și sunt o grămadă de artiști, iar pe unii chiar îi cunosc personal. Sunt mulți, nu-i înșir pe toți, dar vor participa: Gabi Dimancea, Piticu Piți, Tibi Petrovici, Gabi Anghel. KarmAmurgii: Tică (Sensei), Gelu (Masulanu’), Adi (Magiun), Vali (Pandele), Cristina (Kasu), Viorel (Piți), Madi (Nebuna), April (Mamaie). Și la cum îi știu pe băieți va ieși ceva de neuitat.

Pagina unde puteți confirma prezența voastră este chiar aici. Și vă spun că e ceva ce merită văzut măcar o dată în viață. Sigur, vă puteți aștepta și la ceva chitări în cap, nu în al vostru, dar între ei și le vor tot da, nu știu dacă la propriu sau la figurat, dar chiar și așa e un spectacol pe care eu nu l-aș rata. E prea distractiv să ratezi așa ceva 😀

Înainte de toate trebuie să vă anunț că pe 22 Martie de Ziua Mondială a apei, alături de doamna Marilena Ionescu, S.Ed.C – S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni – și Primăria Mioveni, Liceul “Iulia Zamfirescu” va face parte dintr-un program frumos pentru elevii din calasele 3,4; 5,6 și a 9-a. În calitate de Realiționist ci Comunicator, adică Relații Publice și Comunicare, împreună cu doamna Ionescu cu acceptul Primăriei și a S.Ed.C, am decis să facem un mini program în școli în care copiii să conștientizeze importanța apei. S-a nimerit ca de ziua Mondială a Apei să ținem prezentările la liceul mai sus amintit. Participanții, dar mai ales cei care vor face față unor provocări, adică premianții, își vor primi cadourile pe 22 Aprilie la Ziua Porților Deschise la Stația de Epurare.

Dar acum să ne întoarcem la Liceu. Pentru că toate școlile, liceele și grădinițele din Mioveni au fost renovate, așa cum v-am mai spus, au dotări moderne, vreau să vi le prezint pe fiecare în parte, câte una pe săptămână.

Momentan nu am poze din interior, dar voi reveni și cu acestea.

Mi-a plăcut totul la acest liceu unde sunt clase gimnaziale, primare și liceeale. De asemenea este și una dintre cele mai prestigioase școli din Argeș. Cum am mai spus, dacă la Mioveni se poate în restul județului de ce e atât de greu?

Sigur voi reveni și cu poze din interior pentru a nu crede că fabulez. Ce am văzut cu ochii mei este aproape de mirific. Și doar știți că eu, personal, cel mai mult țin la educație și încă mai cred în ea.

Încă un proiect de excepție al orașului Mioveni. Un oraș pe care nu ai cum să nu-l iubești, mai ales că au străzi mai bune decât în București sau Pitești. Atâta timp cât într-un oraș micuț, dar în continuă dezvoltare se poate, atunci nu am voie să-mi pierd speranța. Celorlalți nu ne trebuie decât edili capabili.

Pentru cei care ați așteptat cu ardoare lansarea noului Samsung, vă anunț că aceasta a luat sfârșit. Telefonul tocmai ce a fost lansat pe siteul Cel.ro.

Așa cum v-am spus și săptămâna trecută, am făcut un mini serial alături de Loredana Violeta Pascal și PRwave, material pe care-l puteți citi aici, aceasta fiind partea a doua, pentru că prima o puteți citi aici dacă nu ați făcut-o deja. 

Nu știu dacă demolez mituri, dacă e ceva de demolat, poate doar mitul scriitorului de succes și al scrierilor intelectuale și comerciale. De parcă ce e comercial nu poate fi și intelectual. În fine, despre asta vă voi spune în ultima parte. Îi mulțumesc din nou Violetei pentru șansa asta. Și îi doresc să aibă cel mai sănătos și frumos copil din lume, pentru că azi e ziua ei mai mult decât a oricui altcuiva. La mulți ani, mămico!

Aș putea spune, fără echivoc, că mama mea a avut noroc de un soț care a tratat-o ca pe o regină și de o fiică dementă care a tratat-o pur și simplu :)) – și da, mama mea știe de glumă. N-am fost noi prietene mereu, dar, la un moment dat chiar am devenit cele mai bune prietene, chiar dacă ea tot are un copil tâmpit.

Numai că, pe lângă faptul că rămân la părerea mea că are un copil tâmpit – adică vedeți că mă repet, pentru că sunt sigură că m-a schimbat la naștere :D, totuși lucrurile stau puțin diferit. Adică eu și tata am avut noroc cu ea. Ne-a scos mereu din necazuri, ne-a dat sfaturi pe care nu le-am ascultat nici unul, dar asta nu înseamnă că mai târziu n-am regretat și, cel mai important, ne-a ținut uniți, chiar dacă, sunt convinsă în sinea mea de asta, uneori ar fi vrut să ne arunce de pe balcon, doar că stând la primul etaj i-a fost teamă că tot ea va trage greul.

Când eram mică îi făceam felicitări și îi cântam “de ziua ta mămico”, îi organizam show-uri în sufragerie – le mai am pe casete – și chiar o făceam să lăcrimeze. – Ca să vedeți că de mică eram artistă –

Acum, indiferent că cei doi adoleșcenți întârziați ai familiei, care de multe ori i-au făcut viața un coșmar, trebuie să recunoaștem că ne-a suportat pe amândoi, ne-a înțeles și ne-a acceptat așa cum suntem, adică al dracului de căpoși.

Dar fiind ziua ei, pentru că, până la urmă, e ziua mamei, femeia mai încolo, ei bine, mamă, să ai o viață liniștită! Nu că ai putea cu noi, dar poți măcar să ne ignori atunci când ai chef, nu ne vom supăra. Hai, fie, La Mulți Ani! Nu ți-o lua în cap, nu m-a apucat melancolia :)) Mama…

Poate că florile nu sunt suficiente. Nu pentru o mamă, nu pentru femeia care ți-a oferit ani din viață încercând să-ți înțeleagă, ție, bărbatului, toate acele ieșiri tipice, crizele vârstei, cărările greșite pe care ai apuct. Femeia care probabil ți-a crescut copiii, i-a educat și le-a spus că au un tată minunat, chiar dacă nu a fost chiar așa. Sau poate a fost. Dar indiferent că ai tratat-o ca pe o prințesă întreaga viața sau ai fost un bădăran, tot i-ai putea face un cadou deosebit. Nu de alta, dar ți-a dat ani din viața ei când ar fi putut să își vadă de drum.

Știți cum se spune, dacă un bărbat își tratează femeia de lângă el ca pe o prințesă înseamnă că a fost crescut de o regină.

Ceasurile acestea sunt frumoase, ieftine și ar arăta bine la mâna oricărei femei. Se pot comanda de aici și sunt și pe albastru. Totuși, mâine este ziua acelei femei. Acea femeie specială din viața ta, chiar dacă îți este mamă sau soție. Așa că faceți și voi un gest frumos măcar o dată pe an.

Da, azi iar mă laud. Miercurea trecută a apărut partea a doua a interviului din Jurnal de Argeș. Maestrul Marin Ioniță m-a iscodit bine, până am spus tot ceea ce poate că în alte condiții nu aș fi făcut-o. Le mulțumesc din nou și celor de la Jurnal de Argeș și Maestrului că m-au lăsat să vorbesc așa în neștire despre lucruri pe care ar fi trebuit să le spun mai spre moarte. Dar, na, au ieșit de acum, asta este 😀

Nu vă spun acum ale cui vor fi celelalte două mâini…

Fragment:

” M-am trezit eu! Din nou aproape eu. Cea veche, cea care urăște bărbații, nu pe toți, doar pe cei care se dau la mine, le curg balele și li se scurg ochii. Pe ei mi-am propus să-i distrug încet, sigur și cu durere. Sigur, asta cât încă o mai pot face. Îmi dau seama că tinerețea nu mai este chiar de partea mea. Încă sunt în formă, nu ca înainte. Înainte s-au întâmplat multe. Am fost în comă, apoi într-un spital de nebuni… nu, nu, pentru a rezolva un caz și așa m-am cam aprins după noul meu coleg, Marius Gibon, asta după ce fraierul de Victor Blid a încercat să mă ucidă și acum stă liniștit într-o celulă.

Nu, încă nu am intrat în vreo relație care să-mi dea dureri de cap. După ce m-am despărțit de Paul, tipul arătos de la Moravuri, dar fără prea multă materie cenușie, am decis că e mai bine să-i ucid cu un zâmbet, decât să mă omoare ei plictisindu-mă de moarte. Nu înțeleg de ce bărbații nu pot purta discuții adevărate, totul se reduce la sex, iar sexul nu e o prioritate decât dacă vreau să-i fac animale de companie. Nu, greșesc din nou, animalele de companie au personalitate, ei nu mai au.

Telefonul îmi zbârnie static în buzunar. Nu vreau să răspund, e aproape primăvară, e soare, e cald și pentru prima oară după câteva luni merg pe jos, fără mașină, fără însoțitori care să-mi apere spatele, pentru că șeful meu încă e convins că cineva mă vrea moartă. Probabil că așa este, dar în ultimele luni am făcut multă recuperare fizică și acum chiar sunt în stare să dau cu pumnul sau să fug în caz de nevoie. Telefonul insistă. Îl scot cu două degete din buzunarul gecii de piele și privesc ecranul. Mihai Iordache, șeful și părintele meu adoptiv. Nu aș vrea să-i răspund, dar cu el nu fac jocuri din astea. Este unul dintre puținii bărbați pe care chiar îi respect.

– Da, am spus.

– La naiba, Lala, te caut de ieri.

L-am ținut închis în weekend. De obicei lucram sâmbăta, uneori și duminica, dar de data asta am simțit nevoia să stau puțin singură, să mă regăsesc. Ok, nu am stat singură, doar am agățat un pămpălau într-o bodegă obscură, i-am promis paradisul, l-am lăsat să adoarmă, după ce l-am îmbătat bine și am plecat acasă. Menționez că n-am pus gura pe alcool, doar i-am promis lui Mihai că asta nu va mai fi o opțiune, cum nici sexul la întâmplare nu va mai exista, dar, până la urmă, orice fată are dreptul să se distreze, nu?

– Să zicem că am fost puțin ocupată.

– Sper că nu ai făcut nimic din… oh, la dracu’, nu contează. Avem un caz, iar Gibon și noul “recrut” nu știu de unde să-l apuce.

– Recrut nou? m-am mirat.

– Mișcă-te la secție dacă vrei să afli mai multe, de acum ești din nou activă, nu poți chiuli. Ai avut aproape un an la dispoziție să te odihnești.

– Hmm, am spus și am închis. Alte cazuri. Mor oameni pe capete, corupția e în floare, țara asta se duce pe apa sâmbetei, iar eu nu fac decât să mă prefac că într-o zi lucrurile se vor schimba. Dar chiar de ar fi așa, nu se va întâmpla cât timp voi trăi.”

…….

Am mai spus că în Mioveni am văzut cele mai frumoase școli și doar știți, cei care știți, că am fost într-o mulțime de școli prin țară, pentru a prezenta cărți. Mi-am propus eu să vă arăt și vouă ce înseamnă implicare, ce înseamnă să îți pese de învățământ, pentru că, până la urmă, dacă nu avem grijă de copiii noștri să învețe, atunci nu vom mai avea nici un viitor.

V-am mai spus că ori de câte ori intru în Mioveni găsesc ceva care mă surprinde. Am fost și aici în fiecare școală, liceu, grădiniță. Laboratoare dotate, școli moderne, mediu plăcut, directori care-și dau intereseul și un gospodar care investește în școală și sănătate. Dacă s-ar întâmpla măcar în sfert de țară lucrul ăsta, am fi mai buni, mai deschiși, poate chiar puțin mai inteligenți.

Ceea ce mă frapează de fiecare dată este faptul că un orășel atât de mic poate face lucruri atât de mari. E suficient un om care să vrea, pentru că dacă vrei cu adevărat chiar poți. Sigur, în Mioveni în afara primului om, mai sunt și alții care chiar vor să vadă orașul curat, copiii îngrijiți, sănătatea pusă la punct, serviciile edilitare mergând așa cum trebuie.

Dar eu, azi cel puțin, rămân la școli. Acolo unde voi merge să prezint proiecte despre apă, mediu, animale abandonate. Le-am vizitat pe toate, așa cum vă spuneam. În nici una nu am văzut, în pauze, debandada aia de la Pitești, București sau alte orașe. Copiii parcă sunt crescuți altfel, bine, ar fi și păcat după ce Primăria a investit bani în fiecare dintre ele să strice. Școlile acestea pot concura cu orice altă școală din Europa fără să se facă de râs, fără să aibă teamă. Totul este pus la punctul, punctului.

Imaginile de astăzi vă prezintă Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni. Un liceu cu adevărat minunat. Aici se pune accent pe mediu, pe sport și, desigur, pe construcții mașini. Dar este înviorător, într-o țară în care se vrea scoaterea istoriei și a limbii române din școli, să pășești în Mioveni și să iei fiecare unitate de învățământ la rând. Să vezi că celor de aici le pasă. Și culmea, să constați că nivelul copiilor de aici este mult peste nivelul celor din orașele mari.

Dacă viitorul nostru este în mărimea orașelor, atunci nu ne văd bine, dar viitorul nostru este în copii și un oraș mic a dovedit că poate, că vrea și nu se dă bătut. Restul țării când se trezește? Când ne vom da seama că viitorul e în copii și pentru asta ne trebuie școli și ne trebuie dascăli de calitate? Cine știe, poate într-o zi țara asta va deveni un mic Mioveni.