J.P Delaney – Fata dinainte

Acum, că tot s-a terminat vacanța, poate că nu o să mai aveți timp de o carte, doar că asta merită. Merită de un milion de ori.

J.P Delaney este un pseudonim și, de asemenea, primul thriller psihologic publicat sub acesta e cel despre care tocmai vreau să vă vorbesc. 

Imaginați-vă casa parfectă. Sigură, non-conformistă, cu foarte mult spațiu, deși nu este foarte mare. O grădină pentru meditații și totul pus într-o regulă maniacală. O casă specială. O casă pe care nu o mai are nimeni. Unică. Și, de asemenea, cu o chirie modică. 

Totul pornește de la o cerere: “Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră”.

Vorbim aici despre două femei, cea de atunci și cea de acum. Cea de atunci este Emma, iar cea de acum este Jane. Emma, femeia de dinainte, alături de iubitul ei Simon, după ce casa lor este spartă, caută un apartament pe care să și-l permită dar să fie și sigur.  Cum nimic sigur nu e de ajuns cu bugetul lor, agentul imobiliar le propune One Folgate Street, o casă specială construită de unul dintre cei mai mari arhitecți. Doar că pentru a locui acolo cei doi trebuie să răspunduă unui chestionar cu foarte multe întrebări ciudate și să accepte cam vreo 200 de condiții. Cei doi, după ce văd casa, decid că vor să încerce. Ultima probă fiind un interviu chiar cu arhitectul Edward Monkford. După ce răspund chestionarului ciudat și acceptă toate condițiile, Edward îi cheamă la un interviu în urma căruia acceptă ca cei doi să se mute în casă. 

Casa este un fel de Monitor. Alarmă de pe telefon, duș cu senzori pentru fiecare utilizator, lumină aleasă în funcție de dispoziție și Menajera care monitorizează organismul locuitorilor. Știe câte calorii au consumat, cât au slăbit sau dacă riscă vreo boală. 

Emma este o persoană dezordonată, dar, pentru casa aceea, acceptă toate compromisurile.

Jane, cea de acum, după ce pierde un copil decide să se mute în One Folgate Street. Trece prin aceleași teste ca și Emma și la fel ca Emma începe o aventură cu Edward. Doar că aceasta nu știe toate detaliile. Încet află despre moartea suspectă a Emmei în acea casă, despre aventura ei cu pretențiosul și ciudatul Edward. În timp ce relația ei cu maniacul arhitect evoluează, aceasta merge și pe urmele Emmei. Cum nu află nimic de la Edward începe propria investigație. Ajunge la psihiatra Emmei și mai târziu se împrietenește cu Simon. Toți aceștia încep să-i implementeze lui Jane ideea că Edward este periculos, cu toate că ea nu simte asta nicio clipă. În timp ce investighează află tot felul de lucruri ciudate despre Emma care o pun pe gânduri serios în privința sănătății ei mintale. Dar, până la urmă, începe și ea să simtă pericolul.

Cartea este atât de bine construită că este foarte ciudat de povestit, dar, cu siguranță poate fi trăită pagină cu pagină. O carte atât de bună n-am mai citit de atât de mult timp că nu am putut să o las din mână până la final. 

O recomand cu toată seriozitatea!

Noroc că răbdarea mea e mare.

Romanul a fost finalist Edgar Award pentru cel mai bun roman de debut. Cu toate astea n-aș insista asupra acestui fapt, nu e chiar atât de bun. Cu toate că New York Times compară romanul cu Fata din Tren și Fata dispărută, mai e mult până acolo. Da, romanul e destul de bine construit însă nu e nici surprinzător și nici nu are o latură psihologică foarte bine construită. Desigur, eu sunt subiectivă.

Povestea începe cu Nora care se duce să-și viziteze sora, pe Rachel, și o găsește moartă. Câinele ei de pază spânzurat, iar Rachel are capul spart. Categoric fiind vorba despre o crimă poliția începe o investigație cam fără chef. Interoghează martorii, iar unul dintre polițiști vorbește destul de mult cu Nora. Numai că ei nu prea văd de ce, cum și în ce fel. Cu toate că romanul promite că Nora va descoperi adevăruri tulburătoare despre sora ei, nici asta nu prea se întâmplă. Rachel a fost atacată la vârsta de 17 ani de un necunoscut pe care, de-a lungul timpului l-a tot căutat. Cumva Nora îl găsește, dar își dă seama că nu e tocmai un necunoscut. Însă nu e singurul bănuit. Mai e si bărbatul cu care aceasta avea o aventură.

Cartea devină interesantă abia când Nora începe să fie cea bănuită, doar că și acest mister dispare repede. Sigur, asasinul e cel la care nu te gândeai, cu toate că motivul e logic încă de la începutul cărții.

O lectură ușoară, pe alocuri plictisitoare fără prea mari pretenții, dar nu e nici de aruncat.

Unul dintre cele mai ciudate filme.

Care pe care, cine pe cine

Ei, da, “Pet” sună bine, te gândești, oarecum, la niște animăluțe drăguțe care trec prin niște peripeții. Dar nu, v-ați gândit prost. Sigur, personajul principal, adică el, lucrează la ecarisaj. Iubește câinii de care are grijă și suferă atunci când nu sunt adoptați și trebuie eutanasiați. Asta până o întâlnește pe ea într-un autobuz și și-o amintește, pentru că, desigur, fuseseră în același liceu. Doar că ea nu îl bagă în seamă, el fiind genul acela care rămâne pămpălău și după liceu. Omul încearcă să o invite la o cafea, la cină, etc, dar nu îi iese, așa că trece direct la răpire.

Cine e mai nebun?

Debutează ca un film plictisitor cu el obsedat de o ea. El decide să o răpească, da, știu, până la jumătatea filmului stai și te întrebi de ce dracu’ nu închizi. Dar după ce o răpește începe partea bună sau nebună a lucrurilor. Nu, nu o închide într-o cușcă pentru că o iubea, cu toate că o iubea, dar nu ăsta e motivul. Adică e exact ceea ce nu v-ați aștepta niciodată să se întâmple, tocmai de aceea nici nu vă spun. E mult prea tare, trebuie să descoperiți singuri. La început te întrebi care e mai nebun, apoi răspunsul devine evident, niciunul nu stă bine cu rotițele. 

Care-i răpitorul și care victima?

Da, și asta începe să devină o întrebare. Una la care sigur veți primi răspuns. Răsturnările de situație și războiul psihologic fac parte dintr-o intrigă bine construită. Culmea e că se iubesc reciproc, dar fiecare având un alt motiv. Nebunia, paranoia, sociopatia, de fapt și de drept, sunt personajele principale.

Pentru iubitorii genului thriller psihologic recomand. Ideea este fabuloasă, poate nu foarte bine pusă în scenă, dar fabuloasă. 

EU SUNT UMBRA. EU SUNT VICTIMA. EU SUNT UCIGAȘUL. EU SUNT ȚINTA.
PENTRU A SCĂPA, AM O SINGURĂ SOLUȚIE: SĂ FIU ALTUL.
ȘI DACĂ ALTUL ÎNSEAMNĂ EU ÎNSUMI?

Mathias Freire suferă de o boală stranie: aşa-numitele „fugi psihice”. Din cauza stresului, îşi pierde memoria. În clipa în care şi-o recapătă, este un alt om. Fără ştirea lui, primeşte un nou sine, un nou trecut, un nou destin…
Când îşi dă seama de situaţia în care se găseşte, e psihiatru la Bordeaux. Pentru a afla cine este cu adevărat, nu are decât o singură soluţie: să treacă, rând pe rând, prin toate identităţile sale precedente. Cerşetor la Marsilia, pictor nebun la Nisa, escroc la Paris… Mergând pe firul personalităţilor sale, va descoperi adevărul halucinant.
Tensionată şi foarte bine documentată, această urmărire a identităţii oscilează între psihanaliză şi speculaţie ştiinţifică într-un ritm infernal.

În construirea, cu o minuţiozitate ieşită din comun, a intrigii, Grangé face credibil tot ceea ce ia naştere din imaginaţia sa fără limite. — Le Figaro littéraire

Grangé explorează graniţa fragilă care desparte raţiunea de nebunie. Care oscilează între bine şi rău. Ne arată abisul fiinţei omeneşti, cu atât mai terifiant cu cât îl plasează în cotidianul societăţii contemporane.

Pasagerul vorbeşte, în esenţă, despre fuga unui om care, cu poliţia pe urme, îşi anchetează propria identitate. Urmărit în prezent, el se întoarce în trecut. Din descrierile amănunţite ale procedurilor poliţieneşti sau ale lumii subterane a vagabonzilor din Marsilia, Grangé se distinge prin realism, documentare şi, nu în ultimul rând, printr-o formă de seducţie. — Le Point

Pot spune cu o încântare inimaginabilă că este cea mai tare carte a anului. Știu, s-a tot spus că “Fata din tren” e thrillerul anului, dar nu, trebuie citit “Pasagerul” un thriller psihologic de mare angajament. Scris impecabil. Subiect psihologic genial, acțiune polițistă minunată. Nu știu, am doar cuvinte de laudă și nu am ce să spun mai mult. Trebuie doar s-o citiți, nimic mai mult.

1. Un film de Oscar, dacă mă întrebați pe mine, în materie de crime.

O poveste fascinantă care merge pe trei planuri, trecutul îndepărat, trecutul apropiat și prezentul, dar urmărind același fir logic. După ce fiica îi e violată și ucisă, colegul ei încearcă, treisprezece ani, să îl acuze pe vinovat. Crima se petrece după 11 Septembrie, când toată America practic e paralizată și toți dau vina pe jihadiști, numai că cel care a omorât-o și violat-o pe fata polițistei – Julia Roberts – nu este un membru extremist al jihadului, așa cum încearcă toți ceilalți să-l facă pe Ejiofor să creadă. Însă nici Ejiofor, nici Julia și nici Nicole Kidman nu se dau bătuți. Ei știu adevărul, doar că nu au probele.

Mai rău e că poliția, FBI-ul și procurorii îl ajută pe criminal să scape sub scuza că asasinul este inflitrat într-o grupare extremistă. După treisprezece ani, timp în care polițistul nu-și găsește liniștea, se întoarce la FBI. Acum lucrurile stau altfel, pentru că femeia de care a fost mereu îndrăgostit (Kidman) este procuror și poate redeschide cazul. Dar oare asta vrea și mama fetei? Și unde se ascunde adevărul? Și câte piste false vor mai urma?

Da, chiar un film de Oscar cu o acțiune destul de complicată și un final la care eu, personal, nu m-aș fi așteptat vreodată. Bun scenariu, bună regie, minunați actori. Dacă veți avea ocazia să-l vedeți nu ar trebui să-l ratați.

2.  The Boy

Să nu mă întrebați de ce, dar îmi plac filmele cu copii sadici. Numai că de data asta este vorba despre o păpușă copil. Ei bine, o domniță din America fuge în Anglia unde i se oferă un post de dădacă mult prea bine plătit. Ea fuge de fostul ei iubit, un bărbat furios care o caută pretutindeni, așa că vede în asta singura ei scăpare. Doar că atunci când ajunge la conacul misterios, familia care o întâmpină îi dau în grijă o păpușă. Îi dau toate indicațiile necesare pentru a se îngriji de păpușă și, înainte să plece în vacanță, o pun să promită că va respecta regulile. Tânăra este de acord, dar imediat ce aceștia ies pe ușă ea aruncă păpușa într-un colț neavînd de gând să respecte nici o regulă.

Numai că încep să se întâmple lucruri misterioase și, până la urmă, ea înțelege că în acea păpușă se află totuși un suflet. După ce află povestea copilului care murise cu douăzeci de ani în urmă, începe să-i dea atenția de care anevoie, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se complică. Ei bine, un horror bunicel, mai bun decât cele din ultimii ani, asta pentru pasionați.

Nu mai știu cine a spus asta, dar sigur era un copil și se referea la mâncare. Eu mă refer la o carte.

Am zis să citesc și eu ceva mai romance, că doar așa scrie pe copertă. Să-mi mai aduc și eu aminte de cărțile alea gen Lorelei – firește că nu credeam să se compare – în schimb am dat peste un thriller. Bun și ăsta. Îmi plac cărțile cu acțiune, mai ales dacă acțiunea e bună și subiectul fierbinte. Da, partea aia de thriller e bună. Povestea este una care li s-ar potrivi asociațiilor non-profit din românica, de minune. Și ca să vă spun pe scurt, un fost pușcăriaș, contabil, este angajat de o organizație care se ocupă de veteranii de război sau de militarii pensionați care o duc rău. Numai că nenea ăsta descoperă că umilii comandanți – foști comandanți – care stau în fruntea organizației, și câțiva mercenari, au furat vreo șase miliarde de dolari pe care aveau de gând să i le pună lui în cârcă. Așa că omul mută banii într-un cont unde nici dracu’ nu s-ar fi gândit să-i caute, îi scrie o scrisoare ficei lui cu numărul contului și îi lasă un mesaj în care-i spune să fugă știind ea unde. Apoi omul moare strivit sub șine – exact ce îmi doresc și eu de la viață.

De aici începe aventura. Anna primește mesajul disperat al tatălui care-i spune doar că va ști unde să găsească scrisoarea și să fugă la acel om în care el are încredere și care trebuie să-și țină promisiunea. Anna profesoară, violată la șaisprezece ani de fratele ei vitreg o ia la fugă și ajunge la fostul coleg de celulă al tatălui ei, Brent, un pictor respectat și plin de bani – sigur că lucrările lui erau sub pseudonim. Tipul din ăla de o frumusețe rară, adică așa cum sunt bărbații în filme, dar fusese condamnat pe viață pentru că și-a ucis tatăl la șaisprezece ani, însă, după douăzeci de ani de închisoare, arestul la domiciliu li s-a părut firesc judecătorilor, mai ales că un timp a fost chiar un deținut model.

De altfel el nu era chiar un model, spiritual vorbind. Omul pus pe treaba lui lua capul oricui îi încălca proprietatea sau îi amenința viața, cu toate astea nu se poate spune că era violent, poate cam nervos. În fine. Aceste două personaje nu le-am înțeles. Intriga e bine construită ca un film bunicel de acțiune la care merită să-ți pierzi timpul așa să vină somnul. Dar personajele sunt varză. Anna nu mai făcuse sex de la viol, dar pe Brent aproape că-l violează ea. Brent nu iubea pe nimeni, dar Anna, chiar dacă o respinge, o iubește la nebunie. Personaje complicate uneori fără logică, dar nu contează nici asta.

Ideea e că ăștia doi trec printr-o grămadă de lucruri neplăcute, riscând ca Brent să ajungă din nou după gratii pentru tot restul vieții lui, dar îi promisese lui Davis și voia să i-o tot tragă Annei, așa că merita riscul. Pe lângă asta tot apar frustrările lor și jocul de-a te vreau, dar nu te vreau. Amintirile, durerile și, firește, o grămadă de morți în jur. Dar, vă spun cu onestitate, finalul e neașteptat, nu din partea ăstora doi, la ăștia mă așteptam să se lege unul de altul, dar din punctul de vedere al anchetei, uite că nici eu n-am bănuit cine i-a înscenat prima oară furtul lui Davis, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba. Despre cine i-a înscenat prima oară de-a ajuns după gratii că acum știm clar despre cine este vorba. Ehe, și iar regrete din partea Annei și a mamei ei că nu l-au crezut… ce să mai, merită citită într-o seară ploioasă, mai ales că în ciuda faptului că e destul de grosuță e foarte ieftină. Așa că nu dați buzna, dar mai gândiți-vă!