Aici nu vorbim neapărat de sosirea cu pași rapizi a lunii martie. Dar mâine e Dragobetele. Adică o sărbătoare pur românească, care-l “obligă” pe domn să-i dea măcar o floare alesei lui. Dacă vrea, dacă nu îi poate da o țeapă și să iasă la bere cu băieții, motivând, evident, că i s-a descărcat bateria telefonului și nu și-a dat seama cât e ceasul. Nu de alta, dar eu aș face-o. Nu înțeleg de ce femeile vor mereu cadouri.

La drept vorbind și mărțișorul a fost inventat pentru bărbat, iar la Chișinău femeia încă îi oferă un mărțișor bărbatului. Dar acum un simplu simbol nu ne mai mulțumește, vrem mai mult. Așa cum dragostea e o reacție chimică, fie că vă place sau nu, la fel e și dependența față de celălalt, sigur, asta nu e chimică, e psihică și distructivă.

Dar cum nu ne-am adunat să vă spun eu povești de dragoste, de parcă aș fi în stare, trebuie să știți că femeile din ziua de azi vor mărțișoare costisitoare. Nu știu dacă ale voastre își doresc telefoane sau alte lucruri, dar eu aș vrea căștile astea care nici măcar nu sunt costisitoare. Sigur, de acolo de unde am luat eu căștile voi le puteți lua doamnelor voastre alte lucruri, chiar în rate. Așadar, dacă nu aveți idei de cadouri sigur găsiți aici.

Și ca să nu par chiar fără inimă – da, știu, nu-mi iese. Tot mă întreb de ce femeile nu se mai mulțumesc cu un simplu simbol. Nu, nu vreau răspuns, era retorică. Eu măcar îmi cumpăr singură ceea ce-mi doresc. Dar, fie, măcar o dată pe an merită fiecare ceva deosebit.

Mediul și animalele fără stăpân au ajuns să fie subiecte tabu în societatea noastră. Nu știu dacă ați observat – probabil că mulți dintre voi aveți copii – dar majoritatea tinerilor nu au grijă nici de mediul în care trăiesc, nici de ființele mai mici care le-ar putea fi parteneri de joacă și chiar i-ar ajuta să devină oameni mai buni și mai comunicativi.

Recunosc că aici e și vina părinților, majoritatea nu vor să ia un animal în apartament – nu contează ce fel de animal – pentru că are impresia că asta o să cadă tot în grija lui. Ceea ce, în mare parte, e chiar adevărat. Dar cum vreți să-i responsabilizați dacă nu le dați șansa de-a face lucrul ăsta? Cum să aibă grijă de ei, atunci când vor crește, dacă nu sunt capabili să aibă grijă de un suflet? Cum să devină oameni mai buni dacă nu adoptă un animal, dacă nu îi dau unui alt suflet dreptul la viață?

S-a demonstrat de nenumărate ori că atunci când un copil are un handicap și trăiește alături de un animal îi e mult mai ușor să se integreze. Poate ar trebui să vă gândiți la asta.

Același lucru se întâmplă și cu mediul. Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să salvez planeta, e doar o chestie de bună creștere, bun simț și respect față de cei care împart și respiră același aer cu noi. Dacă ați învăța să nu mai aruncați în toaletă toate prostiile și să înfundați țevile, să nu mai aruncați în ape (râuri, lacuri, mări, oceane) pet-uri sau alte obiecte; în loc să scuipați guma pe stradă ca niște needucați, ați putea aștepta frumos până ajungeți la un coș de gunoi, dacă nu sunt convinsă că veți rezista până acasă sau până când ajungeți undeva unde puteți scăpa de obiectul nedorit.

Asta înseamnă să ai respect fațâ de sufletele care crezi că-ți sunt inferioare (dar e o credință greșită) și față de semenii tăi, dar mai ales față de locul în care trăiești.

Așa că vă întreb, pe voi, părinții, ați fi de acord ca în școli să se demareze astfel de programe? Și chiar mi-aș dori să-mi răspundeți aici, pe blog, să am și eu o viziune mai amplă, fără a alerga pe facebook sau twitter pentru asta.

Comanda se poate face de aici pentru mai multe tipuri de gadgeturi. Și cartea e destul de ieftină și destul de bună pentru a merita.

Artistul nu e o poveste, nu e un om cu mintea în nori, nu e un oropsit al sorții, este doar cineva la care a venit, într-o zi, pe pusă sau nepusă masă, creativitatea. Și o să vă întrebați tâmpi ce rost au eprubetele alea acolo? Dacă chimistul, matematicianul, fizicianul etc, nu ar avea creativitate și imaginație multe ar fi încă nedescoperite. Gândiți-vă numai la Da Vinci câte a creat și câte a construit din imaginația lui bogată care, până la urmă, s-a dovedit a fi mai mult decât utilă. Totul este creativitate. Și omul care dă cu sapa are creativitatea lui, dar poate că singurul mod în care vrea și poate să o folosească e acesta.

Aseară am avut o discuție pe care am înțeles-o abia când am realizat că într-un timp eram la fel. Mă zbăteam, mă omoram cu toată lumea, nu acceptam nici sfaturi, dar să mai fie vorba de critici – și fie vorba între noi, din critici am învățat cel mai mult în viața asta. A fost o vreme în care mi-am târât, pur și simplu, creativitatea în mocirlă. Am luat-o cu forța într-o luptă care nu-i aparținea. Dacă am învățat ceva după atâta timp sunt următoarele lucruri:

• nu îi cereți creativității să vă scoată din foame, dacă, prin vreun noroc se întâmplă asta, atunci foarte bine, dacă nu continuați să o udați zilnic ca pe o plantă – nu, nu o confundați cu un copil, pentru că la un moment dat veți vinde ceea ce creați, iar copilul numai un nebun și l-ar vinde ca să facă altul și s-o ia de la capăt.
• dacă ești un om creativ, un artist, trebuie să-ți întâmpini munca cu bucurie, indiferet dacă scrii, pictezi, cânți etc, nu te amăgi că artiștii sunt ăia boemi, tot timpul marginalizați și neînțeleși și pentru asta trebuie să te îneci în alcool, droguri sau mai știu eu ce altceva. Arta e dragoste, iar dragostea nu o faci la beție că a doua zi s-ar putea să-ți pară rău. Învață să faci lucrul acela cu bucuria unui copil, să-ți umple sufletul de fericire și să-ți invadeze mintea de frumusețe.
• da, o să fii călcat în picioare, o să fii hulit, o să fii iubit, apreciat, idolatrizat, dar toate astea nu contează. Ești tu cu arta ta. Vei fi respins de mii de ori, vei fi, poate, apreciat din prima, dar tot arta ta trebuie să conteze.
• vor exista momente în care creativitatea își va lua o pauză. Nu dispera, implică-te în altceva, nu o forța să revină, știe ea când să se întoarcă. Poate că ai obosit-o prea tare, poate vrea să meargă într-o vizită, tu tot dispui de imaginație și veselie așa că poți face orice până zeul creativității se va instala din nou, comod, în sufrageria ta.
• Nu vă imaginați că eu sau alții n-am trecut prin clipe negre. Am făcut-o, zece ani am tot făcut-o și scriu de când am învățat s-o fac și m-am luptat cu morile de vânt – că nu degeaba o fi scris el Cervantes despre asta. Și mi-am dorit, ba chiar am ținut cu dinții. A fost un timp în care mi-am maltratat atât de mult creativitatea încât am zis că asta e, acolo s-a terminat drumul meu. Dar am acceptat. Nu m-am înecat nici în alcool, nici în depresii, doar m-am implicat în altceva și după doi an s-a întors. M-a privit și mi-a spus: “Mai scriem și noi ceva?”.
• Eu cred în acel potențial creativ al fiecărui om, nimeni, dar nimeni, nu poate fi judecat pentru arta sau creativitatea sa. Toți au șanse egale. Firește, unii reușesc, alții nu, dar ideea e aceea de-a continua și de-a o face cu bucurie, lăsând în urmă orice altceva te-ar putea distrage. Nu or să vă ajute certurile cu unii sau cu alții pe tema creației voastre. Pentru că nu aveți cum să-i mulțumiți pe toți, unii or s-o vadă măreață, alții o balegă la colțul străzii. Și asta e realitatea. Nu vă mai forțați creativitatea să vă ducă pe culmile gloriei, acolo veți ajunge cu muncă multă, nu cu ajutorul ei. Ea doar vă îndrumă, munca vă aparține. Și, firește, norocul. Cam așa stă treaba cu arta. Nu aveți nevoie nici de alcool, nici de droguri, nici de depresii, doar de bucuria de-a o face și restul vine de la sine. A, da, și orgoliile vă vor mânca sufletul. Sunteți voi cu arta voastră, restul e can-can.

După ce am citit “Și dacă e adevărat…”, am decis să mă întorc într-o bună zi la Marc Levy și am făcut-o. La fel ca data trecută am citit cartea într-o zi, pentru că dacă te apuci de ea nu știi cum s-o mai lași din mână.

Este una dintre acele cărți care te face să te gândești la tot ceea ce ai făcut greșit în viață și cum ai îndrepta lucrurile dacă ți s-ar mai da cu adevărat o șansă. Eroul nostru este ucis de un asasin misterios, dar se trezește cu două luni înainte de crimă – asta dacă putem numi că a fost cu adevărat o trezire, pentru că, în realitate, totul se întâmplă atunci când medicii îl tot readuc la viață. La început omul nu prea vrea să schimbe cursul zilelor, ziarist, cu memorie foarte bună, își aduce aminte cum a decurs fiecare zi din ultimele două luni, dar, în cele din urmă începe să facă lucruri care schimbă ordinea lucrurilor așa cum o știa el. Și, pentru a fi și mai palpitant, un personaj din “Și dacă e adevărat..” intră în joc.

În timp ce ziaristul încearcă să afle cine este criminalul, se zbate într-o anchetă a furtului de copii din Argentina și încearcă să-și protejeze viitoarea soție de el însuși, lucrurile o iau razna. Face salturi în timp, se confruntă cu lucruri pe care nu a trebuit să le ia înseamă înainte, iar durerile și coșmarurile nu-i dau pace. În aceste două luni încearcă să-și ducă viața cât mai normal, să facă ce-a făcut și înainte, dar să și îndrepte din greșelile comise.

O analiză a vieții profetică, care te pune pe gânduri și te intorduce într-o introspecției a propriei ființe. Voi ce ați face dacă ați mai trăi o dată?

Dar mai întâi aș recomanda “Și dacă e adevărat…”, asta doar pentru a înțelege câteva lucruri. Ceea ce știu cu siguranță e că o să mă reîntorc la Marc Levy cât mai curând. Nu are neapărat condei, dar are acel dar de-a te face să-ți pui întrebări așa cum n-am mai întâlnit până acum la alt scriitor.