Artistul nu e o poveste, nu e un om cu mintea în nori, nu e un oropsit al sorții, este doar cineva la care a venit, într-o zi, pe pusă sau nepusă masă, creativitatea. Și o să vă întrebați tâmpi ce rost au eprubetele alea acolo? Dacă chimistul, matematicianul, fizicianul etc, nu ar avea creativitate și imaginație multe ar fi încă nedescoperite. Gândiți-vă numai la Da Vinci câte a creat și câte a construit din imaginația lui bogată care, până la urmă, s-a dovedit a fi mai mult decât utilă. Totul este creativitate. Și omul care dă cu sapa are creativitatea lui, dar poate că singurul mod în care vrea și poate să o folosească e acesta.
Aseară am avut o discuție pe care am înțeles-o abia când am realizat că într-un timp eram la fel. Mă zbăteam, mă omoram cu toată lumea, nu acceptam nici sfaturi, dar să mai fie vorba de critici – și fie vorba între noi, din critici am învățat cel mai mult în viața asta. A fost o vreme în care mi-am târât, pur și simplu, creativitatea în mocirlă. Am luat-o cu forța într-o luptă care nu-i aparținea. Dacă am învățat ceva după atâta timp sunt următoarele lucruri:
- nu îi cereți creativității să vă scoată din foame, dacă, prin vreun noroc se întâmplă asta, atunci foarte bine, dacă nu continuați să o udați zilnic ca pe o plantă – nu, nu o confundați cu un copil, pentru că la un moment dat veți vinde ceea ce creați, iar copilul numai un nebun și l-ar vinde ca să facă altul și s-o ia de la capăt.
- dacă ești un om creativ, un artist, trebuie să-ți întâmpini munca cu bucurie, indiferet dacă scrii, pictezi, cânți etc, nu te amăgi că artiștii sunt ăia boemi, tot timpul marginalizați și neînțeleși și pentru asta trebuie să te îneci în alcool, droguri sau mai știu eu ce altceva. Arta e dragoste, iar dragostea nu o faci la beție că a doua zi s-ar putea să-ți pară rău. Învață să faci lucrul acela cu bucuria unui copil, să-ți umple sufletul de fericire și să-ți invadeze mintea de frumusețe.
- da, o să fii călcat în picioare, o să fii hulit, o să fii iubit, apreciat, idolatrizat, dar toate astea nu contează. Ești tu cu arta ta. Vei fi respins de mii de ori, vei fi, poate, apreciat din prima, dar tot arta ta trebuie să conteze.
- vor exista momente în care creativitatea își va lua o pauză. Nu dispera, implică-te în altceva, nu o forța să revină, știe ea când să se întoarcă. Poate că ai obosit-o prea tare, poate vrea să meargă într-o vizită, tu tot dispui de imaginație și veselie așa că poți face orice până zeul creativității se va instala din nou, comod, în sufrageria ta.
- Nu vă imaginați că eu sau alții n-am trecut prin clipe negre. Am făcut-o, zece ani am tot făcut-o și scriu de când am învățat s-o fac și m-am luptat cu morile de vânt – că nu degeaba o fi scris el Cervantes despre asta. Și mi-am dorit, ba chiar am ținut cu dinții. A fost un timp în care mi-am maltratat atât de mult creativitatea încât am zis că asta e, acolo s-a terminat drumul meu. Dar am acceptat. Nu m-am înecat nici în alcool, nici în depresii, doar m-am implicat în altceva și după doi an s-a întors. M-a privit și mi-a spus: “Mai scriem și noi ceva?”.
- Eu cred în acel potențial creativ al fiecărui om, nimeni, dar nimeni, nu poate fi judecat pentru arta sau creativitatea sa. Toți au șanse egale. Firește, unii reușesc, alții nu, dar ideea e aceea de-a continua și de-a o face cu bucurie, lăsând în urmă orice altceva te-ar putea distrage. Nu or să vă ajute certurile cu unii sau cu alții pe tema creației voastre. Pentru că nu aveți cum să-i mulțumiți pe toți, unii or s-o vadă măreață, alții o balegă la colțul străzii. Și asta e realitatea. Nu vă mai forțați creativitatea să vă ducă pe culmile gloriei, acolo veți ajunge cu muncă multă, nu cu ajutorul ei. Ea doar vă îndrumă, munca vă aparține. Și, firește, norocul. Cam așa stă treaba cu arta. Nu aveți nevoie nici de alcool, nici de droguri, nici de depresii, doar de bucuria de-a o face și restul vine de la sine. A, da, și orgoliile vă vor mânca sufletul. Sunteți voi cu arta voastră, restul e can-can.
ohh yaa
nice
foarte adevarat,,,,,bun articol