Ospiciul IX
Camera în care au mutat-o era mai mare, mai luminoasă, avea două paturi și două birouri și o baie proprie cu un wc așa cum se cuvine și un duș micuț. Oricum, mult mai bine decât să meargă la dușurile comune. O anunțaseră de dimineață că un domn foarte bogat își internează fiica și ar dori să nu stea singură în cameră pentru că uneori stă nemișcată cu orele, iar lui îi e teamă să nu moară așa.
Gina nu a avut nimic împotrivă. Nu o speria moartea, iar dacă tipa cea nouă era tăcută și nemișcată cu atât mai bine. În plus îi dăruise și rezerva aceasta minunată, unde avea chiar și o noptieră, nu că i-ar fi folosit la ceva ținând cont că hainele și obiectele personale erau ținute într-un fel de dulap comun, iar fiecare obiect era etichetat pentru a ști cui aparține.
Sigur că dacă Gina ar fi fost o sinucigașă ar fi reușit să se spânzure cu furtunul de la duș, dar presupunea că Simion nu crezuse că avea să încerce așa ceva și chiar dacă ar fi făcut-o lui nu-i păsa.
La ora unsprezece și douăzeci de minute, după cum arăta ceasul din hol, un bătrân a pășit timid alături de o femeie frumoasă, brunetă, înaltă, cu privire pierdută, și de Andra. Asistenta i-a zâmbit și a salutat-o fluturându-și mâna. Apoi s-a apropiat și a șoptit cu blândețe:
– Aceasta este noua ta colegă, se numește Diana.
Gina a salutat dintr-o mișcare a capului, însă Diana nu a făcut nici un gest. Tatăl pacientei s-a scuzat repede.
– Până se obișnuiește.
Gina nu a spus nimic. Din partea ei putea la fel de bine să rămână mută, să se facă ghem în marginea patului și să putrezească acolo. Cu toate astea îi părea rău de ea, dar nici nu avea de gând să poarte discuții interminabile doar de dragul de-a nu se plictisi. Oricum ea nu se plictisea niciodată. Mintea Ginei era într-o călătorie continuă și rare ori revenea la ospiciu.
Andra i-a prezentat Dianei camera sub privirile cercetătoare ale tatălui și ale Ginei. Femeia părea să nu aibă nici o reacție. Gina avea impresia că dacă ar fi pus-o într-un coteț plin de gâniaț pentru ea ar fi fost același lucru. Femeia s-a așezat pe patul din stânga și și-a priponit privirea spre fereastră. De acolo se vedeau copacii seculari, băncile și nebunii care își făceau plimbarea dinainte de prânz.
– Poate că azi ar fi mai bine să mănânce în cameră, i s-a adresat Andra lui Mihai.
Mihai a refuzat din privire. Gina putea să-și dea seama de asta. Nu studiase niciodată limbajul trupului, dar pentru ea era aproape înnăscută această percepție. Desigur, erau și momente în care dădea greș, dar destul de puține și mai mult pentru că nu le acorda atenția cuvenită.
Andra l-a tras de o parte pe tatăl noii paciente lăsând-o astfel pe Gina în afara discuției, dar, în cele din urmă nu era suficient de curioasă pentru a ști ce se întâmplă de fapt. A intrat în cameră și și-a studiat noua colegă. Aceasta continua să privească fix spre ceva anume. Nu-și dădea seama dacă copacii erau cei care-i atrăgeau privirea sau pacienții care se plimbau de colo-colo fără un scop anume.
A privit-o fix preț de mai multe minute, pentru că știa că atunci când faci lucrul ăsta celalălalt începe să se simtă deranjat, dar pe Diana părea să nu o deranjeze, de parcă ea nici n-ar fi existat acolo. Continua să o fixeze când Andra și bătrânul au invadat din nou spațiul.
– Gina, i s-a adresat asistenta, știu că preferi să iei prânzul în cameră, dar doar pentru astăzi te-ai supăra dacă ai merge cu Andra în sala de mese?
Femeia aceea tot nu se mișca, de parcă nici nu auzea, nici nu simțea și poate, Dumnezeu știe, nici nu vedea.
– Și cum o s-o luăm de acolo? Stă așa de când a venit.
– Nici o grijă, i s-a adresat cu durere în glas tatăl, va merge.
Gina dădu plictisită din umeri.
– În fine, dacă ziceți voi, n-am nimic împotrivă să mănânc cu toți ceilalți. Dar de ce ea nu poate mânca aici?
– E mai delicat, a explicat Andra. Trebuie s-o învățăm pe Diana să se integreze.
Roșcata a studiat-o din nou. Integrare pe dracu’, femeia aia era o moartă vie, nu avea să se integreze în veci. Dar nici nu dorea să se contrazică cu asistenta. Măcar pe ea o plăcea și dacă așa considera tac-su, cine era ea să se opună? Măcar de ar fi avut și ea un tată care măcar să vină s-o vadă. Sigur, avea unul, dar nu părea să-i pese prea tare, pentru că de mamă nici nu-și punea problema.
– Da, a mârâit Gina, s-o integrăm.
Andra a părut mulțumită, dar bătrânul a privit-o într-un fel care i-a displăcut. Probabil că simțea că se ia de “fetița” lui, ceea ce nu era în intenția ei cu siguranță. Așa că a încercat să aplaneze orice s-ar fi putut dovedi a deveni un conflict mai târziu.
– O să am grijă să fie bine, chiar dacă nu sunt sigură că asta ar intra în grija mea, dar cel puțin o să merg cu ea la masă și în parc și o să mă asigur că va fi în siguranță.
Chipul bătrânului s-a destins, ba chiar s-a repezit spre ea și i-a sărutat ambii obraji, ceea ce a uimit-o, dar i-a dat și un sentiment de bine. Până la urmă cineva își punea baza în ea că va avea grijă de o persoană reală, rigidă, desigur, dar reală. Nimeni nu-i mai acordase încrederea asta până atunci.
În același timp Lala voia să râdă, nu știa că Mihai poate fi un actor atât de bun.
Și-au luat la revedere. Bătrânul a sărutat creștetul fetei lui, dar ea nu a reacționat nici de data asta. Apoi i s-a adresat Ginei conspirativ.
– Să nu te sperii, uneori începe să vorbească din senin și spune că vede tot felul de lucruri. Are halucinații cu ochii deschiși.
– Cine nu le are? a șoptit femeia.
Bărbatul părea că nu dăduse nici o importanță acestei remarci, dar atât el, cât și presupusa fiică au “înregistrat” ca pe bandă.
După ce bătrânul a plecat Andra a mai rămas o clipă.
– Diana e o pacientă mai specială. Dacă îți face probleme apeși butonul de panică.
– Și dacă-i fac eu ei?
Asistenta a zâmbit.
– Să sperăm că va înțelege să facă același lucru, dacă nu…
Au râs amândouă complice.
“Blonda asta se pricepe”, gândi Iolanda. “O joacă așa cum face pisica cu ghemul, o să fie un sejur al dracului de interesant”.
Andra a plecat și ușa s-a închis în urma ei. Gina nu avea de gând să stea să o fixeze pe colega ei până la ora prânzului, așa că s-a așezat la birou, a deschis caietul de muzică și a început să compună. Își dorise demult să facă asta, dar în casa aia nu a avut niciodată curaj, acum avea.
Comentarii recente