Doar nu credeți că ar exista vreo rețetă. Sau, dacă chiar e, eu habar nu am care, ce și cum.

Când abia mai ai timp să rezolvi una, alta, mutatul pare ceva ce poate fi făcut cu ușurință.

Mai întâi există acea poveste cu Oficiul de Cadastru. Dacă e să mă întrebați pe mine cea mai incompetentă instituție din Pitești. Am tot fost pe la instituții de stat având nevoie de diverse, dar niciunde n-am pățit ca aici. Nu am să intru în toate detaliile, nu pentru că n-aș putea, dar nu vreau. Ei bine, de-a lungul acestor luni mi-au fost cerute mai multe acte de la oficiul de cadastru. Documente care expiră după o zi pe alta. Pe la al treilea constat cu surprindere că oamenii în loc de Oana au scris Ioana, ceea ce era o problemă gravă. Le spun iar ei, în replică, îmi cer două sute de lei pentru a face schimbarea numelui. Ei aici a fost greșeala lor pentru că am luat foc, așa, dintr-o dată. “Păi e vina mea că sunteți voi proști și nu știți să citiți?”. Nu, că, mâr, că una, că alta. Când am cerut să vorbesc cu directorul imediat s-au autosesizat și și-au recunoscut vina. Bun, azi, în sfârșit, la finalul jocului, mai trebuia dus un act cerut de notar de o săptămână. Dar ce să vezi, acea angajată care se ocupa de lucrul ăsta e mutată în altă parte, așa că nimeni nu mai face nimic. Concluzia, femeia aia era singura care știa ce face. Bun, ținând cont că era ultima zi în care puteam face și drege, încep presiunile, notarul, eu, banca, divinitatea și tot așa. Păi ce? credeți că a fost simplu? Nuuuu, ziceai că cer codul BCR-ului de la seif. Și nu, nu puteam ridica eu hârtia pentru că trebuia să o facă notarul, de parcă notarul nu mi-o dădea tot mie. WTF. Nu vreau să mă aprind din nou.

Una peste alta e complicat să încerci să te muți când ai de alergat și în stânga, și în dreapta. La un moment dat uiți ce dracului mai vrei să faci. Sau ajungi mult prea obosit acasă și nu mai vrei, clachezi. Dar eu tot cred că am găsit soluția. Mai întâi cărțile și plușurile, apoi ce o mai fi să fie.

Hoții! Hoții! Sărut mâna boierule!

Nu vă holbați, zic eu că logica e simplă. Pentru unii s-ar putea să fie complicată, dar cine poate o înțelege, cine nu, asta este.

Bun, personal știu oameni care au strigat – poate chiar mai strigă – hoții, dar aceștia, ca mulți alții, trăiesc din banii hoților. Păi cum? Păi simplu. Contracte, prestări servicii, etc. Sunt o grămadă de firme – să nu spun ce fel de – care primesc bani pe contracte și prestări servicii exact de la cei împotriva cărora strigă. Acum, întreb eu, din moment ce se tot spune “Partid penal”, băgând tot partidul într-o oală și, în același timp, luând bani de la penali, clar ești complice. Iar o să vă mirați. Păi stați că e destul de simplu. Eu “Firma X” prestez servicii pentru “hoți”, iau bani de la “hoți” în urma serviciilor mele – perfect legal până acum – apoi, deoarece eu știu că sunt hoți ies în drum și strig. Bun, deci e clar că eu știu ce afirm, dar, cu toate astea, iau bani de la ei că trebuie să trăiesc și eu. Atunci, logic, sunt complice la furt. Da, o să ziceți, dar nu ai furat tu. Nu, n-am furat eu, dar știu clar că și eu tot bani furați cheltui, ce dacă i-a furat altul, doar am știut asta și nu mi-a păsat când mi i-a dat. Primul semn al ipocriziei. Acum ce să zic, eu dacă i-aș da unuia bani pentru orice ar presta el și omul s-ar duce să urle că știe el că am făcut eu nu știu ce nu i-aș mai da nici gămălia de la ac, dar mna, PSD-iștii închid ochii și se prefac că nu au văzut și nu au auzit. Dar nici pe cei care trăiesc de pe urma lor nu-i înțeleg, dacă tot vreți să fiți corecți până la capăt întrerupeți voi contractele și refuzați banii. Da, sigur, n-ai să vezi.

Pe de altă parte nu a zis nimeni că în PSD sunt cei mai curați oameni, dar nici în PNL nu sunt, nici în USR și nici în alte partide. Hai să nu atribuim epitete unui întreg partid doar așa de dragul de-a o face. Să fie transparentă și corectă legea, în primul rând, și clar cine greștește să plătească pentru că așa e normal, dar să plătească și cei care iau bani sau alte foloase de la hoți, pentru că și asta e la fel de normal.

Urlă că se încalcă legea dar ei o fac primii

Întotdeauna a existat chestia asta că la stat nu se muncește și la privat da. Ei bine, treaba e reală doar pe jumătate. Adevărat că la stat din trei oameni unul muncește de îi sar capacele pentru toți, iar la privat se face cu rândul azi eu, mâine tu. Pe de altă parte, majoritatea lor, privații, încalcă legea muncii frecvent și cu tupeu. De la “lucrați la privat așa că stați peste program, veniți în wekeend și sula bani în plus” până la ” la noi nu există libere legale că suntem privați”. Păi hai să fim corecți că toți contribuim la încălcarea legilor zi de zi. De la angajatul care tace mâlc că de, ce să facă, până la patronul care are impresia că e el Dumnezeu pe pământ. Astea nu le vedem. Există un cod al muncii care spune clar că un program de lucru e de opt ore pe zi, ce e în plus e plătit sau se dau zile libere pentru că fiecare om trebuie să beneficieze de cel puțin două zile libere pe săptămână în afara concediului legal. Că cică n-am fi sclavi pe plantație și bătuți și neplătiți. Se presupune că am fi oameni, nu animale care trag la jug. Și nu vorbesc ca unul care doar a auzit, le-a și trăit. Bine, e cert că marile firme respectă aceste reguli, pentru că și asta am experimentat tot pe pielea mea. Dar mă oripilează ipocrizia. Noi nu respectăm legea, dar voi sunteți hoți. Plictisitor!

Eu îi plătesc pensia moșului de la Cotroceni

Da, tinere, așa e, dar moșul ăla a muncit cu cârca pentru țara asta. A construit-o cu propriile-i mâini, nu a stat ca tine cu curu’ pe scaun făcând exerciții de imaginație. Și da, tinere, vor trece anii și vei fi și tu moș, iar copilul tău s-ar putea să-ți spună că nu are chef să-ți plătească pensia. Ai grijă, roata e rotundă.

Mai mult nu-mi mai răcesc gura că oricum o fac degeaba. Oricum trăim în țara în care ăia care încalcă legile strigă mai rău. Cum dracu’ nu o să pricep în veci.

Da, pe lumea asta sunt personalități mici și personalități mari. Oameni care știu să lucreze cu oamenii și oameni care habar nu au ce să facă cu ceilalți oameni. Șefi deschiși la minte și șefi mai încuiați decât încuiații lui Harry Potter.

Pot spune doar că în ultimii trei ani un noroc l-am avut constant. Norocul Șefilor și scriu cu literă mare pentru că așa merită. Norocul meu în privința asta nu s-a schimbat nici acum. Că a fost la privat sau la stat, am întâlnit și continui să întâlnesc oameni deschiși, care înțeleg importanța comunicării, importanța unei bune camapanii, importanța de-a-i ajuta și pe alții, dar, ceea ce mă impresionează cel mai mult e importanța de-a da oricărui suflet speranță la viață și aici mă refer la animalele fără stăpân pe care mulți dintre noi nu dăm doi bani.

Sigur, am avut și genul de șef care umbla cu păducelul după el urlând în stânga și în dreapta, chiar dacă nimeni nu spunea nimic, ca mai apoi să spună că din cauza mea sau a altora moare de inimă. Din fericire nu a fost decât unul, tot din fericire am scăpat de el când m-am deșteptat eu că el, bietul, neacceptîndu-se nici pe sine, tot cu păducelul în buzunar umblă, problema e acum pe cine mai dă vină că l-au părăsit toți angajații. Eh… dar merită și experiențele astea, pentru că dacă nu ai da peste un om ca ăsta, nu ai ști să-i apreciezi pe ceilalți.

Da, încă o dată, din fericire, la Șefi norocul mi-a rămas constant. Cel puțin în ultimul an am întâlnit oameni atât de buni în ceea ce fac, chiar dacă stresați, înconjurați de probleme, poate nervoși uneori, nu s-au lăsat conduși de furie. Acum mă uit și îmi spun zilnic, nu aș vrea să fiu în pielea anumitor Șefi, chiar nu aș vrea. Multă răspundere, mulți oameni în subordine, numai să ai răbdarea să-i asculți pe toți și să fii deschis la ideile lor mie mi se pare o muncă titanică, ca să nu mai vorbim de problemele care apar pe teren și alte lucruri. Azi a fost ziua aia în care am mai descoperit un alt om deschis, chiar dacă asaltat de probleme, un om de la care ai ce învăța în primul rând, pentru că asta ar trebui să facă orice Șef să îți ofere șansa de-a învăța de la el, altfel nu ar fi un lider, ar fi doar un om dintr-o mulțime. Așa că în fiecare zi există ceva bun în viețile noastre. Descoperiri care par neimportante, pentru că nu știm să mai vedem oamenii, dar, care, de fapt, sunt colosale. Ehe… știu că nu veți înțelege niciodată sau nu veți ști să vă bucurați de oamenii prețioși din viața voastră. Cei care vă dau o lecție atunci când trebuie dată.

P.S: De câte ori intru în Pitești îmi vine ori să mă întorc înapoi, ori să ies pe partea cealaltă. E o nedumerire a mea față de mine. Ce o fi cu orașul ăsta, au dat cu prafuri?