Nu, nu fac o chestie de bravură, dar poate că sunt singurul argeșean care a fost tradus în Anglia. Poate și singurul care a scris în jur de 20 de cărți – SSFH și Crime – și toate au avut succes în țară. De la București în Ardeal (tot Ardealul chiar și unde se pune cuiul în hartă, adică prin Odorheiu, Maramureș, etc), Sibiu, Buzău, Vâlcea și câte or mai fi că le-am pierdut numărul. Am fost singurul argeșean care a lansat la Canary Wharf – dacă nu știți ce e asta, vedeți “Capitala Angliei” :)). Am fost unul dintre puținii din Argeș care l-a cunoscut pe Sir Iacobescu. Dar ce contează?

Din punctul ăsta de vedere am reprezentat Argeșul cu succes. Credeți că i-a păsat vreunui argeșean? Măcar piteștean? Nu!

În 2009, la Deva, cartea mea “Războiul Reginelor” a luat premiul întâi pentru cea mai bună carte pentru tineret. A știut cineva din urbea asta? I-a păsat vreunei autorități? Ați făcut totul să ignorați un om care a dus cultura județului vostru în țară. Singurul care a scris și a urlat în privința asta a fost regretatul Marin Ioniță.

Dar pentru voi sunt o paria și puțin vă pasă. Urăsc județul ăsta și pe cei din vârf care nu apreciază decât banul care și-l pot băga în buzunar.

Vă mulțumesc! Nici voi nu reprezentați pentru mine decât niște parveniți inculți.

Oho, și sunt multe, multe, mult mai multe de la 21 de ani de când scriu: Fantasy, Antologii, Interviuri, Cărți de dragoste etc. Asta sunt eu, dar voi nu sunteți decât niște politicieni fără cultură. Nu, nu sunteți intelectuali. Sunteți doar nepăsători… scuze, vă pasă de ce puteți băga în buzunar.

……

Ioana e o persoană calmă, caldă și uneori prea melancolică. Bine, pe deasupra e și melomană. E un om în care trăiesc mai mulți oameni. Și femeie, și bărbat, și blândă, dar și dură. Un amalgam de emoție, sentimente, trăiri.

Nu-mi amintesc unde am cunoscut-o. În ultimul timp, chiar dacă, ca orice bețiv veritabil, am jurat că nu mai beau, iată, m-am reapucat după mai bine de doi ani de abstinență. Pfff. Viața mea nu e niciodată ce aș vrea eu să fie și când devine cât de cât așa cum am visat-o, mă plictisesc.

Dar să revin la Ioana care stă în livingul meu întinsă pe canapea, cu țigara în colțul gurii și cu un aer de divă neînțeleasă.

• Știi sentimentul ăla? Ăla că numai el și numai el te poate face fericită în pat?

Îl strâng pe Fulg de Nea în brațe și-mi întind picioarele pe birou.

• Ești incredibilă, spuse ea făcând mutre. Trebuie să fi fost în viața ta măcar un bărbat la care să fi visat că faci sex cu el non-stop. Mereu. Fără oprire, fără să conteze sentimentele, doar senzațiile, dorința, nebunia, chestia aia că ai vrea să intri în el cu totul și să nu mai ieși.

Recunosc că o suport pe Ioana doar pentru că în acest moment nu am altceva mai bun de făcut și, sinceră să fiu, de cele mai multe ori mă plictisește, chiar dacă are acele momente în care parcă aș lua-o în brațe. Dar dacă fac asta nu mai scap, așa că mă abțin.

• Nu, nu știu.

S-a ridicat în șezut lăsând țigara în scrumieră și privindu-mă ca pe o nebună.

• Femeie, tu cu cine dracu’ faci sex?
• Cu oameni plictisitori în care nu vreau să mă pierd.
• Înțeleg, nu l-ai găsit pe acela…
• Dar tu da.

S-a întins la loc cu gesturi teatrale. Știu, trebuie să o descos. Teoretic ea nu vrea să spună, dar dacă eu insist ce să facă sărăcuța. Prefer să nu insist.

• Nu știu, e ceva.

Se lasă liniștea așteptând să îi adresez întrebarea potrivită. În schimb îl alung pe Fulg de Nea care are peste șapte kilograme. Aprind o țigară și sorb din vodca. Într-un final Ioana decide că trebuie să continue.

• Trebuie să înțelegi, nu e genul de bărbat care să te atragă din prima, dar când ajungi în pat, Dumnezeule, e zeu. Nu ai crede dacă l-ai vedea… Doamne… doar să pună mâna pe mine și sunt gata.
• Perfect, în cazul ăsta ori de câte ori pune mâna pe tine tu ești satisfăcută și nu pierzi nici timp cu îmbrăcat, dezbrăcat.

Mi-a aruncat o privire urâcioasă.

• Știi, chiar dacă nu sunt cu el, numai acolo mă gândesc.

Acum chiar sunt curioasă, dar și apatică.

• Adică te culci cu Gigi ăsta cu care umbli acum, dar te gândești la celălalt. De ce nu ești cu el, nu înțeleg.

Mă rog, înțeleg, dar vreau să văd ce înțeleg și alții.

• Mereu e ceva complicat, spuse ea cu o oarecare maturitate în glas pe care nu am mai auzit-o până acum. Plus că ori de câte ori mă culc cu el mă și îndrăgostesc și nu e cazul. Așa că am decis doar să îl port în gând. Să țin în minte toate momentele alea și, în rest, să stau departe.

Dau vodca voleu.

• Draga mea, dacă tot ai găsit un zeu în pat, zău că aș vrea să-l cunosc și eu.

S-a întors spre mine zâmbind.

• Da, ție ți-ar fi ușor, oricum pentru tine sunt toți la fel și a doua zi i-ai uitat.
• Ești nedreaptă, uneori trece chiar și o săptămână până le uit fețele alea blege și toate rahaturile din cap. Unii mă mai enervează și după ce îi uit.

Râde.

• Ești neom, dar nu pot crede că tu chiar n-ai simțit niciodată așa ceva.

Un moment de sinceritate? Poate că uneori nu face rău.

• Am simțit, da. Poate că și eu am „zeul” meu, dar nimeni nu merită să stea în capul tău mai mult decât e cazul.
• Poate ai dreptate, dar eu încă îl mai simt, încă îl mai vreau, încă-l mai visez și, uneori, doar el mă face să mă simt femeie.

Sting țigara și mă gândesc pentru o clipă la mine. Oare când m-am simțit ultima oară femeie?

Mai întâi de toate trebuie să vă reamintesc că nu sunt la prima experiență de blogging. În urmă cu vreo șase ani eram printre primii zece bloggeri ai țării. M-am operat cu voi pe blog, am râs cu voi pe blog, am plâns și ne-am certat la modul foarte mișto 🙂 Și Bebe Voicu, atunci, înainte cu o zi de operație, citind pe blog unde sunt internată și ce probleme am, a venit în vizită și mi-a schimbat viața aducându-mi niște cărți de tarot. Ceea ce m-a îndreptat ușor spre zona mistică a vieții, dar și spre literatura polițistă.

Poate vă mai amintiți că anul trecut autorii Crime Scene Press – subsemnata, George Arion și Stelian Țurlea – au fost invitați la Ambasada Belgiei. Adică am fost. Unde ne-am prezentat cărțile, am citit și ne-am simțit minunat.

Anul acesta s-a făcut și un parteneriat și în curând, luna aceasta, vom fi din nou la Ambasadă. Abia aștept 😀 Normal, detaliile după 😉

Așadar, alături de colegii mei, în curând la Ambasadă. Am putea scrie și o carte pe tema asta.

Dar mai am ceva să vă anunț. Astăzi s-a terminat episodul despre a fi scriitor de pe PrWave. Așa că citiți și ultima parte. Așa că azi e ziua aia în care mă laud. Na, să nu ziceți că eu despre mine nu mai spun nimic.

Așa cum v-am spus și săptămâna trecută, am făcut un mini serial alături de Loredana Violeta Pascal și PRwave, material pe care-l puteți citi aici, aceasta fiind partea a doua, pentru că prima o puteți citi aici dacă nu ați făcut-o deja. 

Nu știu dacă demolez mituri, dacă e ceva de demolat, poate doar mitul scriitorului de succes și al scrierilor intelectuale și comerciale. De parcă ce e comercial nu poate fi și intelectual. În fine, despre asta vă voi spune în ultima parte. Îi mulțumesc din nou Violetei pentru șansa asta. Și îi doresc să aibă cel mai sănătos și frumos copil din lume, pentru că azi e ziua ei mai mult decât a oricui altcuiva. La mulți ani, mămico!

Săptămâna trecută Violeta Loredana Pascal și implicit PRWave mi-a făcut o propunere, dar eu aș spune că am luat-o ca pe o provocare. Ei bine. Violeta m-a rugat dacă vreau să scriu un articol despre ce înseamnă să fii scriitor în țărișoara asta. Mi-a plăcut, dar mi s-a părut totuși greu, mai ales când mi-a spus că pot să o fac și în episoade. Mă gândeam cu teamă ce să spun pentru a avea chiar episod, da, asta până m-am apucat de scris și ce să vedeți, mi-am dat seama că am atât de multe de spus că patru pagini A4 ori să-mi ajungă doar dacă mă zgârcesc la vorbă.

Nu vă panicați că mă zgârcesc, nu o să vă chinui așa tare 🙂 Îi mulțumesc mult Violetei pentru invitație, mai ales că de-a lungul anilor am colaborat bine în multe și diverse conjuncturi. Mi-a fost alături chiar și când nu mă așteptam. Chiar dacă nu avem prea mult timp să ne vedem sau să vorbim, atunci când o facem parcă nu am fi întrerupt niciodată conversația. Mai rar oameni ca ea, mai rar PR-i ca ea. Și pentru a nu vă ține așa în suspans, bine, știu că nu sunteți, cu un click puteți citi prima parte, dar totuși e doar începutul. 

Artistul nu e o poveste, nu e un om cu mintea în nori, nu e un oropsit al sorții, este doar cineva la care a venit, într-o zi, pe pusă sau nepusă masă, creativitatea. Și o să vă întrebați tâmpi ce rost au eprubetele alea acolo? Dacă chimistul, matematicianul, fizicianul etc, nu ar avea creativitate și imaginație multe ar fi încă nedescoperite. Gândiți-vă numai la Da Vinci câte a creat și câte a construit din imaginația lui bogată care, până la urmă, s-a dovedit a fi mai mult decât utilă. Totul este creativitate. Și omul care dă cu sapa are creativitatea lui, dar poate că singurul mod în care vrea și poate să o folosească e acesta.

Aseară am avut o discuție pe care am înțeles-o abia când am realizat că într-un timp eram la fel. Mă zbăteam, mă omoram cu toată lumea, nu acceptam nici sfaturi, dar să mai fie vorba de critici – și fie vorba între noi, din critici am învățat cel mai mult în viața asta. A fost o vreme în care mi-am târât, pur și simplu, creativitatea în mocirlă. Am luat-o cu forța într-o luptă care nu-i aparținea. Dacă am învățat ceva după atâta timp sunt următoarele lucruri:

• nu îi cereți creativității să vă scoată din foame, dacă, prin vreun noroc se întâmplă asta, atunci foarte bine, dacă nu continuați să o udați zilnic ca pe o plantă – nu, nu o confundați cu un copil, pentru că la un moment dat veți vinde ceea ce creați, iar copilul numai un nebun și l-ar vinde ca să facă altul și s-o ia de la capăt.
• dacă ești un om creativ, un artist, trebuie să-ți întâmpini munca cu bucurie, indiferet dacă scrii, pictezi, cânți etc, nu te amăgi că artiștii sunt ăia boemi, tot timpul marginalizați și neînțeleși și pentru asta trebuie să te îneci în alcool, droguri sau mai știu eu ce altceva. Arta e dragoste, iar dragostea nu o faci la beție că a doua zi s-ar putea să-ți pară rău. Învață să faci lucrul acela cu bucuria unui copil, să-ți umple sufletul de fericire și să-ți invadeze mintea de frumusețe.
• da, o să fii călcat în picioare, o să fii hulit, o să fii iubit, apreciat, idolatrizat, dar toate astea nu contează. Ești tu cu arta ta. Vei fi respins de mii de ori, vei fi, poate, apreciat din prima, dar tot arta ta trebuie să conteze.
• vor exista momente în care creativitatea își va lua o pauză. Nu dispera, implică-te în altceva, nu o forța să revină, știe ea când să se întoarcă. Poate că ai obosit-o prea tare, poate vrea să meargă într-o vizită, tu tot dispui de imaginație și veselie așa că poți face orice până zeul creativității se va instala din nou, comod, în sufrageria ta.
• Nu vă imaginați că eu sau alții n-am trecut prin clipe negre. Am făcut-o, zece ani am tot făcut-o și scriu de când am învățat s-o fac și m-am luptat cu morile de vânt – că nu degeaba o fi scris el Cervantes despre asta. Și mi-am dorit, ba chiar am ținut cu dinții. A fost un timp în care mi-am maltratat atât de mult creativitatea încât am zis că asta e, acolo s-a terminat drumul meu. Dar am acceptat. Nu m-am înecat nici în alcool, nici în depresii, doar m-am implicat în altceva și după doi an s-a întors. M-a privit și mi-a spus: “Mai scriem și noi ceva?”.
• Eu cred în acel potențial creativ al fiecărui om, nimeni, dar nimeni, nu poate fi judecat pentru arta sau creativitatea sa. Toți au șanse egale. Firește, unii reușesc, alții nu, dar ideea e aceea de-a continua și de-a o face cu bucurie, lăsând în urmă orice altceva te-ar putea distrage. Nu or să vă ajute certurile cu unii sau cu alții pe tema creației voastre. Pentru că nu aveți cum să-i mulțumiți pe toți, unii or s-o vadă măreață, alții o balegă la colțul străzii. Și asta e realitatea. Nu vă mai forțați creativitatea să vă ducă pe culmile gloriei, acolo veți ajunge cu muncă multă, nu cu ajutorul ei. Ea doar vă îndrumă, munca vă aparține. Și, firește, norocul. Cam așa stă treaba cu arta. Nu aveți nevoie nici de alcool, nici de droguri, nici de depresii, doar de bucuria de-a o face și restul vine de la sine. A, da, și orgoliile vă vor mânca sufletul. Sunteți voi cu arta voastră, restul e can-can.