Un nou utilaj pentru S.Ed.C și pentru Stadion va face mai ușoară munca celor care încearcă să păstreze gazonul într-o stare bună. Deoarece Mioveniul se bucură de multe echipe sportive, un utilaj performant pentru gazon era necesar. Așadar, acum, cei de S.Ed.C le fac viața mai ușoară celor de la stadion, dar mai ales sportivilor care se vor putea antrena și câștiga pe un teren mult mai îngrijit.
Aseară la Mioveni, pe lângă un spectacol frumos, s-a marcat Ora Internațională a Pământului. În ce constă asta? După cum unii dintre voi știu, în toată lumea, la aceeași oră, se sting luminile timp de o oră, pentru a sensibiliza populația în privința consumului mare de energie electrică. Asociați de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni organizează acest eveniment de trei ani. La fel ca în anii trecuți, Primăria Orașului Mioveni și S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L, au venit în sprijinul lor.
S-a desenat harta țării și steagul și s-au ridicat lampioane. La 20:30 cei de la Iluminat Public din cadrul S.Ed.C au stins luminile. I.S.U a fost alături de noi pentru a nu se produce vreun accident, la fel și jandarmeria.
În ciuda frigului și a faptului că a început să ningă la un moment dat, destui oameni au venit pentru a fi alături de organizatori. S-a depus o muncă titanică pentru a face harta și pentru a se ține totul sub control. Eu nu pot decât să-i felicit. Și felicit orașul pentru că este deschis evenimentelor de aces fel. Bravo oamenilor din Mioveni care au arătat, încă o dată, că le pasă. Bravo tinerilor care au muncit pentru a realiza toate astea înfruntând frigul.
Este una dintre cele mai prestidigioase școli din oraș, dar și una dintre cele mai frumoase și mai doatate.
Este o bucurie pentru orice părinte să-și înscrie copilul aici. Este o bucurie pentru profesori și pentru elevi. Prima oară când am intrat în această școală m-am lovit de un aer occidental. Elevi conștiincioși, profesori interesați de ceea ce fac și un edil căruia i-a păsat și dacă i-a păsat a și arătat asta. Pentru că, așa cum am mai spus, toate școlile din Mioveni arată desprinse dintr-o altă lume. Și o repet și pe asta: dacă în Mioveni se poate, în alte locuri de ce este imposibil?
Sigur că pe parcurs voi reveni cu detalii.
Dar până atunci vă anunț că marți, 22 Martie, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, va merge la cele două licee pentru a le explica copiilor de ce este importantă apa pentru natură și organism.
Știu că momentan imaginile sunt prea puține, dar vă rog să vă bucurați de această școală minunată.
Sâmbătă 19 Martie sunteți cu toții invitați în centrul orașului Mioveni, între 20:30-21:30 pentru a sărbători Ora Pământului. Acesta este un eveniment internațional organizat în fiecare an, în luna martie, de Asociația de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni . Parteneri ai evenimentului sunt Primăria Orașului Mioveni și Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.
Evenimentul are drept scop sensibilizarea populației în privința emisiilor de dioxid de carbon ce se produc în atmosferă la producerea energiei electrice. Așa că între 20:30-21:30 toate luminile din Orașul Mioveni se vor stinge și se vor ridica lampioane. În felul acesta fiecare țară de pe glob speră ca locuitorii să înțeleagă că folosirea energiei în mod abuziv nu este bună, iar noi avem datoria de-a salva planeta, măcar să încercăm.
Pentru mai multe detalii intrați și pe pagina de facebook.
Da, S.Ed.C Mioveni, o societate dintr-un oraș mic, dar foarte bine gospodărită, a inițiat o campanie pentru a nu se mai arunca deșeurile/rezidurile în canalizări prin intermediul vaselor de toaletă, hai, fie, wc-uri, că nu or înțelege toți sau pur și simplu prin sistemul de instalație sanitară, adică găurica aia de la chiuvetă.
Menționez cu această ocazie că S.Ed.C Mioveni nu se ocupă doar de serviciul de apă și canal, are în subordine și iluminatul public, curățenia, mediul, baza de câini, bazinele, parcurile, baze sportive și multe altele. Sunt atâtea de făcut în fiecare zi că e normal, atâta timp cât trăiești într-un grup/oraș, măcar să nu faci rău, dacă bine nu poți.
Pe mine, personal, de atâtea ori “m-au înfundat” vecinii. Hai că poate mai înțelegeam dacă era înfundat sistemul de canalizare din baie, dar la bucătărie chiar n-am priceput în veci. Ce poți să arunci pe găurica aia să înfunzi întreg palierul? Știu și eu, am văzut ce iese din canalizări: chiloți, tampoane (nu absorbante, pentru că pe alea scrie că se dizolvă și pot fi aruncate), prosoape, pamperși, prosoape inclusiv chestii metalice, iar pe astea chiar nu știu cum le-au îndesat acolo.
Ca să vă spun pe scurt și pe limba comună, să nu pun articolul să par prea pompoasă, iar articolul nu e cel de pe facebook, e mult mai mare, dar vă explic eu ca la clasa pregătitoare că de acolo începem a înțelege. Dacă voi continuați să faceți asta, să aruncați mâncarea, chimicale de orice fel și ce am zis eu mai sus, pe lângă faptul că vi se înfundă țevile, mai aveți parte și de mirosuri îmbietoare, Versace original. Acum depinde ce își dorește fiecare, pentru că dacă asta vă doriți, am auzit că puteți închiria camere direct în canale, așa beneficiați de toate aceste facilități gratuit – specific că închirierea e moca dacă nu vă prind autoritățile, dacă vă prind nu răspund că nu am cum.
Bun, dar nu asta e partea cea mai frumoasă – ba da, asta e, mirosurile alea sunt adorabile, cineva trebuie să găsească o cale de-a crea un parfum “Tomberon City” – partea grozavă e că dacă se întâmplă lucrul acesta din cauza voastră se va produce o avarie, se va opri apa până când canalul va fi desfundat și nu îi costă doar pe cei care fac intervenția, dar și pe voi, pentru că așa e corect, strici, plătești. Așa m-a învățat pe mine mama.
Dacă tu personal nu ai respect pentru propria persoană, încearcă să ai pentru ceilalți. Și nu contează că stai la bloc sau la curte, se va întâmpla același lucru și un singur om poate afecta o comunitate întreagă. Tocmai de aceea sunt tare mândră de cele peste 2500 de vizualizări de pe pagină și le mulțumesc celor care au distribuit. Poate vi se pare neimportant, dar dacă vreți lucruri funcționale trebuie să aveți grijă de ele așa cum aveți și de voi. Nu cred că vă doriți să plătiți pentru un singur om care aruncă tot felul de tâmpenii prin sistemul de canalizare. Așa că e bine, dacă puteți și doriți, să le atrageți atenția și altora. Și asta este valabil pentru orice oraș din lumea asta care dispune de o stație de epurare și un sistem de canalizare, așa că spuneți mai departe!
Eu atât am avut să vă povestesc și să vă mulțumesc!
Postări recente
Categorii
Caută
Arhive
- September 2019
- August 2019
- January 2019
- November 2018
- October 2018
- August 2018
- June 2018
- May 2018
- April 2018
- March 2018
- February 2018
- January 2018
- December 2017
- November 2017
- October 2017
- September 2017
- July 2017
- June 2017
- May 2017
- April 2017
- March 2017
- February 2017
- January 2017
- December 2016
- November 2016
- October 2016
- September 2016
- August 2016
- July 2016
- June 2016
- May 2016
- April 2016
- March 2016
- February 2016
- January 2016
- December 2015
Comentarii recente