Iar se vor inflama haștagiștii și vor urla ca din gură de șarpe că sunt proastă și n-am argumente. Bă, bă, cretinuților, nu trebuie să vă dau eu mură în gură. Sunt înregistrări – cu pixelul verde-maron – sunt dovezi, acte, dar eu vă înțeleg și pe voi: ori sunteți plătiți, ori sunteți proști, ori sunteți proști. Nu mă deranjează prostia, nu e ilegală și nici imorală, dar stați proști în grupul vostru. Mulțumesc!

Revenind la Tudorel.

Mă, băiatule. De ce veniși matale din Japonia să ne spui iar că după Paști (pentru haștag, nu e Paște, doar mă-ta, dacă e bovina divinizată de indieni, paște, altfel e Paști), ne spui ce și cum cu Codruța.

1 Ori îți dai demisia, singur și nesilit de nimeni, ori te duci la Beciul Domnesc. Sunt sigură că poate Codruța să fabrice ceva inteligent.

2 Îți dai oricum demisia că ți-ai bătut joc de toți ăia care mai aveau speranțe în tine – bine, dracului că de dimineață tot încerc să conving niște oameni că ești bou și nu vei face nimic.

3 O demiți pe aia și pleci și tu învârtindu-te că nu ai ce să cauți în actualul Guvern.

Și totuși, de ce mama dracului n-ai dat un comunicat asiatic prin care să ne spui și nouă că va fi joi, apoi după Paști și apoi când o fi să fie?

Și cu asta, recunosc, nu mai urmăresc nimic. Nu mai pot. Cu dovezile în mână – nu că ar fi prima oară – noi ne poticnim. Dacă eram în țările alea de le divinizați voi, grămada, ăștia plecau singuri și tot singuri își puneau și cătușe. Dar, ghinion, nu suntem.

Nu sunt rezistentă din fire. Cum apare un păcat, nou sau vechi, cum mă prinde cu garda jos. Tot așa nu pot rezista nici împotriva sau cu alții, aici fiind chestie de nuanță, dar pot rezista contra firmei unde lucrez, adică să stau la firma de lângă. Vă întrebați de ce taman la aia de lângă. Pentru că dacă n-ar fi cofetărie ar fi cârciumă. Și în vremurile astea, decât să-ți ucizi colegii personali, mai bine îi ucizi pe ai altora. Nici juridic vorbind nu au ce-ți face, că doar nu trebuie să cer autorizație, zău așa. Am și motive întemeiate: dracu’, dacă nici în cârciumă… cofetărie, mă rog. Dar nu-mi place de ei – nu, nu de colegii mei vorbesc. Pe lângă faptul că niciodată nu au mărunt, te mai pun să-ți prepari și singur cafeaua ceea ce mi se pare ok, dar nu îmi cere bani pe asta.

Oricum, la oboseala instalată zilele astea, cred că o crimă m-ar “face om”. Nu mai suport plângeri, lamentări și nici chestii care nu mai depind de mine de la un punct încolo. Vreau să dorm. Sau nu, vreau să stau în bula mea. Aș Rezista eu cu sau fără haștag, dar de la o vârstă parcă nu mai e cum a fost. Acum pe bune. De ce dracu’ să mă opun când pot să nu?

Mă obosesc și ceilalți oameni care au o mie de probleme de nerezolvat și cumva se uită la mine cu speranță. Pfff, eu nu mă pot rezolva pe mine, dar pe voi, zău. Și apoi de ce aș face-o? M-am uitat și eu la voi cu speranță și mi-ați dat una peste față. Eu nu vă dau că vă dați singuri, dar lăsați privirile alea de milogi, n-am chef de ele și nici nu mai țin.

N-are rost să vină nici jandarmii, dacă mă gândesc mai bine îmi e lene să ucid, cum îmi e lene și de orice altceva.

Cred că cel mai bine aș rezista unui somn, doar că nu pot să dorm. Și uite așa se întâmplă să avem un cerc infinit de chestii care nu se mai termină. Să fie de la luna plină?!

P.S: Simt o tristețe dincolo de ceea ce ar putea exprima cuvintele. De ieri nici SRI-ul nu mă mai iubește. Nu cred, nu pot și nu vreau să cred.

Există trei categorii de oameni pe lumea asta pe care i-aș da oricui i-ar vrea fără nici o monedă de schimb. Dacă-mi vine unul mâine și zice că vrea să afle totul, dar totul despre X, o fac moca, că prea m-ați vândut voi pe mine stav’ar în gât.

Am înțeles că le stau unora în gât ca o băutură puturoasă, dar n-am înțeles și motivul. Nu că ar conta. Știu și eu când ți se pune pe cineva și asta e viața, dar măcar eu îmi văd de treabă și, din nou, asta e viața. Ei nu, nici măcar nu s-ar gândi să-și vadă de drumul lor. Gata, li s-a pus. Ori că sunt prea slabă, ori că sunt prea arogantă, ori că nu știu ce mai am eu – cu toate că ei au să se și îngroape – și nu le mai ajunge lor. Și atunci începe tocatul pe la “alte mese”, că doar nu or rămâne oamenii cu dureri în suflet în ceea ce mă privește. Deci jur, pe voi vă dau gratis oricând, oricui, oriunde.

Mai există și cealaltă categorie: cei care le știu pe toate și nu ascultă niciun fel de argument împotriva științei lor. Perfect. Îmi e indiferent. Rămâneți căpoși până vă explodează fărâma aia de creier. Nu e bai. Dar, așa, ca fapt divers, s-ar putea să nu fiți singurii din universul ăsta care au dreptate. Adică un argument contra nu e rău din când în când și n-ar fi rău nici să-l ascultați/citiți până la capăt. Nu de alta, dar nu sunteți unicii cu păreri pe lume. Și pe voi v-aș da gratis pentru că sunt sătulă de umani bătuți în cap.

Și, la final, cei care nu îți dau dreptul, sub nicio formă, dar sub nicio formă, să gândești altfel decât ei. Nu, nene, dacă ei consideră că trebuie făcut genocid în țara asta și eu îmi doresc exact opusul, clar, dar clar de tot, sunt o dobitoacă blondă cu un singur neuron – mă rog, n-ar fi prea departe, dar lăsați-mă să fiu cum vreau eu. Nu mai încercați să mă convingeți de lucruri absurde. Nu mai încercați să-mi schimbați idei. Am capacitatea de-a vă asculta, uneori, prin anumite puncte, chiar vă pot da și dreptate, doar că eu sunt eu și am credințele mele. În plus, spre deosebire de voi care vă schimbați după cum bate vântul eu rămân la fel. Nu pot #Rezist pentru că nu suport chestiile “spontan” organizate și nici ideea de-a nu lăsa magistrații să răspundă în fața legii. Nu pot #Rezist pentru că oricare ar veni la putere o va lua de la capăt și m-am săturat de legi scrise pe genunchi, doar că atunci, culmea, nu va mai rezista nimeni de rușine.

Dacă eu cred într-un proiect și voi nu, asta e, ghinion, cu toate că fiecare avem dreptul de-a crede ce dorim. Bine, dacă am mai și citi, măcar printre rânduri ce vrea acel proiect și am mai și înțelege, cine știe… dar chiar așa, cine știe. Dar dacă doar ne luăm unii după alții ca oile ce sens are?

Pe voi nu v-aș vinde, pentru că oile nu sunt la mare căutare. Vă las așa să faceți ce vă trece prin cap. Când se va schimba trendul vă veți roti și voi. Și ăștia din fruntea țării de asta au nevoie, de oameni care știu cum și când să se rotească. Așa vă vor. Ce rost are să vă vând eu când o faceți singuri, chiar din credință. Doar atât, hai să-i lăsăm și pe ‘ăilalți să gândească altfel că de aia suntem diferiți, din fericire, vorba reclamei.

Și cu asta să ne grăbim spre IPJ că avem treabă 😉

Dap, vorbim despre Dănileț și ai lui 700 de magistrați, conform Știripesurse.ro. Un omuleț absolut îngrozitor, din punctul meu de vedere, ca să nu mai spunem că dă ușor în oligofrenie. Nu că ăsta ar fi un păcat. Conform aceluiași site se pare că cei de la Curtea de Apel București se delimitează de acțiunea de protest a celor 700.

Firește, ca să fie în ton cu #Rezist, au protestat și ei pentru aceleași lucruri, adică legile justiției. Nici de asta nu-mi pasă prea mult, fiecare protestează pentru ce dorește. Ceea ce mă surprinde cu adevărat – eu care eram convinsă că nu mă mai surprinde nimic pe lume – este faptul că 700 de oameni chiar l-au băgat în seamă pe Dănileț. Doamne, cum să-l bagi în seamă pe omușorul ăsta? Nici măcar fața lui nu inspiră vreo încredere.

Știți vorba aia: o poză face cât o mie de cuvinte. Și atunci mă întreb iar tâmpă: cum dracu’, mă, să-l urmeze pe acest personaj de caricatură 700 de oameni? Cum? Păi dacă e pe așa vă cam dați seama ce justiție e în țărișoara asta și mai ales cine e la butoanele ei. Dacă n-ar fi de râs, jur că aș plange în pumni. Dar e prea de dimineață să pot plânge, râsul face mult mai bine. Măcar să fie haz de necaz că bine nu ne mai facem oricâți phisiatrii ni s-ar pune la dispoziție pe cap de locuitor.

Vin lupii, măi!

De ce lupii? De ce în noaptea aceea? De ce Iolanda Știreanu?

Nu, nu e un fantasy. E o carte polițistă cu aceeași Iolanda Știreanu care de data asta se luptă cu mizeria tipic românească, cu procurori, dar și cu mafia acestora. Prima crimă pare că s-a comis în noaptea de Sfântul Andrei și cumva Iolanda primește, prin intermediul viselor, răspunsuri.

De data aceasta Iolanda e nevoită să o ia de la capăt cu propria luptă. Probabil că schizofrenia pe care o are mama ei se transmite și la ea. Prietena ei Ioana este văzută și auzită doar de ea. Să fie o coincidență sau pastilele să dea acest efect. Crimele care au loc o marchează așa cum nu s-a întâmplat niciodată. Iolanda nu mai este la fel de sigură pe ea, dar luptă să scoată adevărul la liman.

De ce DNA? De ce procurori? De ce #Rezist? Pentru că toate astea se întâmplă vrem nu vrem. Și de ce lupii?

“Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căptenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.” – mai departe căutați voi legenda.

Și pentru ca totul să fie cât de cât într-un tablou să vedem și un mic fragment.

“Sunt moartă. Știu că sunt moartă pentru că nu mai simt nimic. Nici durere, nici frig. Văd ce se întâmplă în jurul meu, aud lupii urlând și mă uit la mine înecată într-o gârlă înghețată. Îmi văd chipul de undeva de sus. Părul negru desfăcut ținut într-un mod bizar de apa înghețată, buzele vinete și chipul alb ca varul. Dacă aș fi fost pictor jur că m-aș fi pictat. Aș fi făcut din imaginea asta un fel de icoană narcisistă. Îmi place să mă văd moartă, la fel cum îmi place urletul lupilor. Nu știu dacă mă jelesc sau se bucură. Poate e doar un strigăt de-al lor, unul nevinovat, poate nu. Orice ar fi mie nu-mi pasă decât de faptul că eu sunt acolo. Nu mă doare, nu îmi e teamă, frig sau foame și, cel mai important, parcă sunt mai vie ca niciodată. O văd din nou pe ea alergând spre pădure. Nu, nu alergând, mai degrabă mergând hotărâtă, netemătoare, fără să-i pese, fără să simtă, apoi dispare.

Mă trezesc pentru a doua oară în acea noapte înghețată până-n vene. De data asta nu mai e nicio fereastră deschisă și Fulg de Nea mă privește neîncrezător. Dau să-l ating dar sare din pat și pornește agale spre sufragerie. Pesemne că am țipat în somn. E patru dimineața. Încă nu a răsărit soarele. E tot noaptea Sfântului Andrei când fetele își visează ursitul, iar eu îmi visez moartea.

Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta și să adorm la loc. Doar că știu că nu o să mai pot dormi. În ultimul timp adorm greu chiar dacă beau și iau somnifere și dacă mă trezesc, oricât aș fi de obosită nu reușesc să ațipesc mai mult de zece minute.

O baie fierbinte și o cafea parcă sună mai bine. Și poate, pe la șapte, ar trebui să-i fac o vizită lui Mihai. Ana Vasiliu nu cred că îmi va da pace în curând.”

Nu știu dacă să-i bănuiesc de prostie, dar nu aș face-o, însă răutatea asta gratuită, stupidă, negândită, îmi dă de înțeles că toate protestele din lume nu ne vor mai umaniza.

Au tot anunțat “generația #rezist” că vor protesta după Înviere. Au dat și coordonate la ce biserică să se ducă rezistenții ca apoi să se întâlnească în celebra piață, în fața Guvernului. În fine, ceva obișnuit. Adică, personal, m-am obișnuit cu ei, fac parte din peisaj. Îmi sunt indiferenți. Pot sta acolo non-stop, doar că ce s-a întâmplat azi-noapte nu mi se pare firesc.

Am spus și repet, nu sunt o împătimită a sărbătorilor, oricare ar fi ele, dar nici nu mi-aș permite să-mi bat joc de crezul unui popor, de crezul bunicilor și părinților noștri. Întotdeauna am văzut oul roșu ca pe un simbol. Moarte – viață. Dar iară că generația rezist l-a văzut ca un simbol al “ciumei roșii”. Chiar și în mintea mea, destul de razna, se trezește o blasfemie. O tâmpenie greu de descris. Cum dracu’ să ne mai învățăm copiii să respecte oamenii, tradițiile, simbolurile când noi, generație de paraziți, scriem așa ceva pe simbolul pascal?

N-am nimic cu ei. Văd că nici legea nu are, cu toate că stau ca bolnavii mintali în fața Guvernului de atâtea luni fără nicio formă legală. Am auzit de protestul din noaptea de Înviere, de chemarea de-a aduce ouă, cozonac, băutură și ce or mai avea ei pe acasă pentru a fi “o familie” în piață, dar la bătaie de joc nu mă așteptam. Adică, pe bune acum, de ce m-aș alătura unora care scriu tâmpenii pe ouă? De ce ar fi ei un model pentru mine? Și, mai presus de atât, de ce aș răsturna un Guvern pentru că vor unii care își bat joc de sărbători? Habar nu am, dar dacă aveți voi răspunsuri luminați-mă și pe mine!

Atât pot spune: simt o dezamăgire cumplită. Dacă oamenii ăia, poate protestau pentru un crez, acum nu au reușit decât să mă scârbească profund. Bravo vouă, tineri liberi!