Încă nu știu titlul cărții. E a doua oară în viața mea când mă confrunt cu această dilemă. Eh, de aia există Crime Scene Press, dacă nu-mi vine mie ideea le vine lor. Am mai multe variante de fapt și de drept, dar niciuna satisfăcătoare până în acest punct. Oricum, ce pot spune e că deși sunt ușor panicată din lipsă de timp nu stau chiar rău. Probabil că un weekend întreg ar aduce finalul. Cum următoarele două nu sunt posibile, probabil penultimul din martie. Apoi corectată, rearanjată, pigulită și aia e. Și totuși, chiar dacă nu dau detalii despre crime, un mic fragment parcă tot l-aș da.

”

În urmă cu un an

Am sărit gardul de piatră fără să privesc în urmă. Știam… nu, speram că Ioana este în urma mea, dacă nu, nici nu aveam de gând să mă întorc. În escaladarea mea periculoasă mi-am pierdut tocul de la pantoful drept, dar nu prea aveam chef să mă opresc pentru atâta lucru. Poate că nu mai eram ofițer de poliție, dar ce le-ar fi plăcut celor din presă să bată tobele pe seama mea. Până la urmă nu făcuserăm nimic inuman. Am găsit o casă liberă pe Lipscani și am băut până au venit proprietarii. Restul e can-can.

M-am oprit abia la câteva străzi distanță. Nu știam exact unde mi-am lăsat mașina, asta dacă venisem cu mașina. Inima îmi bătea cu putere. M-am uitat în urmă. Nimeni. M-am așezat pe bordură să-mi trag sufletul și am început să râd cu poftă. Nu știam de ce făcusem nebunia asta, dar o făcusem și mi-a plăcut. Când ridic privirea văd o Ioana jumulită cu pantofii în mână și cu haina de blană trasă peste cap. Râd și mai tare. Ea se oprește în mijlocul drumului și-mi arată degetul mijlociu. Presupun că nu era prea fericită că am lăsat-o în urmă, dar, dacă e să fim corecți, fusese ideea ei să ne înfruptăm din bunurile oamenilor.

A ajuns lângă mine gâfâind. Picioarele îi erau sloi, ciorapii se rupseseră și firicele mici de sânge stăteau înghețate pe glezna ei subțire.

• E, hai, doar asta ți-ai dorit, am spus eu, aprinzându-mi o țigară.
• Sunt sloi, spuse ea clănțănind din dinți.

Am căutat în geantă și am găsit suficienți bani de taxi. M-am uitat pe stradă să-mi dau seama unde sunt, dar nu-mi dădeam. Totuși am sunat la taxi și m-am înțeles cu dispecera să-i dau un share location apoi m-am pus iar pe râs.

• Ești nebună?

Ioana părea paralizată, dar nu din cauza frigului, îi era frică.

• Dacă cheamă poliția?
• Nu aveau camere video, îi amintesc, și mă îndoiesc că vor ști să dea o descriere corectă.
• Chiar și așa, arătăm al dracului de suspect. Și în loc să mergem cu taxi mai bine luam mașina.

Râd iar isteric.

• Și mașina unde e?

Privește în jurul ei. Se crispează apoi chipul i se destinde și începe și ea să râdă.

• Nu am nicio idee.
• Mai bine mergem și dormim puțin, am spus serioasă, apoi găsim și mașina.
• Și dacă își dau seama că e o mașină părăsită?
• Unde?! întreb nedumerită și râdem amândouă.”

M-am tot gândit când cineva apropiat mie, foarte apropiat, mi-a spus că ar trebui să schimbăm DEX-ul limbii Române după limbajul procurorilor. Nu, nu sunt de acord cu asta, dar le-aș putea scrie eu unul, universal, să se priceapă ei între ei și să știm și noi. Zic că n-ar fi rău să băgăm “a paradi”, conform dex-ului din mințile lor proprii sau celelalte expresii. Nu le mai țin minte pe alea ale Codruței și nici n-am chef la ora asta să fac o analiză amplă. Dar vă cer vouă ajutorul. Un articol la mai multe mâini. Aștept sugestiile voastre începând de azi până lunea viitoare. Le vom alege pe cele mai bune și pe cele mai “puternice”. Apoi îl vom traduce și îl vom trimite în toată lumea. Măcar să ne aliniem cu toții la un limbaj globalizat comun. Zic că merită România să iasă în față măcar cu atâta lucru.

Să-i ajutăm zic. Ce părere aveți? Îmi dați mâna voastră de ajutor?(sic)

Știu, Cătălin Rădulescu este un personaj controversat, dar ce-i al lui e pus de o parte. Îmi asum înjurăturile, așa cum îmi asum orice în viață. Dacă mi-am dorit acest interviu mi l-am dorit nu pentru a da de pământ cu omul controversat și pentru că am știut că Deputatul a lucrat la aceste legi.

Ce nu o să înțeleg niciodată este de ce o mână de oameni nu dorește răspundere magistraților – ori pentru că n-au trecut prin abuzurile legii, ori pentru că sunt plătiți bine pentru a susține că judecătorul. Oricum, omule, nu știu dacă ți-ar conveni să fii în pielea unui acuzat, să  ți se greșească sentința și să realizezi că nimeni nu răspunde pentru asta.

Vă invit să aveți răbdare și să vă deschideți mintea. Puteți urmări interviul pe Arges Plus sau pe paginilie noastre. Chiar și pe youtube. Sigur, dacă o veți face punându-l pe “nu” în față. nu are sens. Am înțeles că nu vă convine ca procurorii să răspundă pentru greșelile comise, așa cum se întâmplă în orice altă țară. Culmea, așa cum explica și Cătălin Rădulescu, judecătorii sau procurorii de pe lângă Înalta Curte au fost de acord cu modificările. Bun, înțeleg că vreți ca DNA să conduncă țara, perfect, dar intrăm iar în dictatură doar pentru că nu putem face legi cum trebuie?

Atenție! S-a discutat strict pe legile justiției. Iar treaba asta cu ridicatul mingiei la fileu e o prostie. Ori ascultăm ce are omul de spus, ori ne punem în cur ca ăia mici că vrem bomboane. Înjurăturile voastre sunt acceptate, dacă mai mult de atât nu puteți.

Ca o ultimă informație trebuie să știți că Deputatul de Argeș este unul dintre cei care au lucrat și lucrează la aceste legi. În doar o lună de zile are patruzeci și trei de propuneri legislative. Alții nu le au într-o viață.

Controversat sau nu, chiar nu puteți spune că nu a explicat pentru orice om cu orice nivel de pregătire. În proști nu mai cred, dar în rea voință da. Nu poți pune omul la zid pentru că, în sfârșit, găsești un PSD-ist care e dispus să explice. Pentru că lipsa asta de comunicare a fost mereu o problemă în acest partid. Dar Rădulescu a putut să spună punct cu punct tot ceea ce trebuie comunicat.

Cum spuneam, vă aștept să înjurați pentru că oricum altceva nu știți să faceți iar la asta suntem campioni naționali.

Încă odată: Toată lumea trebuie să răspundă în fața legii dacă greșește. Nu-ți poți bate joc de viața unui om și să ridici nepăsător din umeri că nu ți se poate întâmpla nimic.

Nu sunt mingi ridicate la fileu, nici măcar minge n-am avut. Sunt doar întrebări menite pentru a lămuri. Nu o să te lămurească nimeni dacă îi pui arma la tâmplă și mi se pare firesc. Consider că orice om pe lumea asta, tratat cu respect, va ști să răspundă cu același respect.

Așa cum consider că unii pesediști, mari, ai județului nostru au uitat cu totul de acest cuvânt și li se pare că vor fi acolo pentru totdeauna. Dar pentru fiecare în parte va exista reversul.

Cum am spus și o mai repet, în orice partid sunt oameni și oameni. Iar unii dintre cei care începuseră bine la PSD și nu mai știau cum să dea din coadă pentru voturi, acum stau bine mersi pe niște bani publici și mai sunt și plini de ei.

Vă spun doar atât, dacă Nicolescu – pe care nu-l pot compara cu vreunul dintre voi – a căzut, voi sunteți victime sigure. Dar, da, bucurați-vă cât mai puteți și faceți pe aroganții cât vă mai ține, dați-vă la gioale unii altora că doar asta ați știut să faceți mereu. Unde ați văzut puțin cașcaval ați trecut peste cadavrul colegului vostru pentru a obține și voi măcar un sfert. Măcar dacă ați fi știut vreodată să fiți uniți, dar nu știți, ceea ce presupune că nu aveți nici coloană. Oh, da, și dați contracte celor din presă care vă suflă în fund, pentru că altfel… Dar sunt prea puțini și într-o zi, dacă un gigant al Argeșului a căzut, voi o să vă loviți rău de tot și fără demnitate.

Îi mulțumesc încă o dată domnului Deputat Cătălin Rădulescu că și-a făcut timp să ne explice și le mulțumesc colegilor mei că nu mi-au impus ce să fac și cum să fac.