Treaba cu polițistul pedofil pare să-i fi picat de minune lui Tudose, care, dacă aș fi mai cinică, aș crede că asta și-a dorit. Era în punctul ăla de a pleca de unul singur, dar de ce să o facă fără scandal? Pentru că dacă ar fi fost cu adevărat, măcar un om, își dădea demisia după ce pleca omologul său asiatic. Nu-l lăsa să se plimbe, dezamăgit, de capul lui, pe te miri unde, de nu a mai înțeles omul de ce a venit și unde dracu’ a apucat. E, nu-i bai, s-o fi dus la Putin pe urmă, măcar la ăla știa că are deschidere. La noi… a venit un pedofil care le-a luat la toți mințile și pe când unii voiau să-l demită pe șeful poliției, pe ăilalți îi durea la bască și încă îi mai doare. Lasă, măcar Fifor a rezolvat și partea asta într-o zi. A dat jos, a numit, a liniștit puțin apele. Asta până la următorul polițist netestat psihologic cum trebuie. Nu de alta, dar de unde psihologi de calitate? De unde? Că toți fac școli private și au impresia că au învățat și au înțeles totul despre nebunia umană. Practica nu i-ar ucide, părerea mea.

Problema cu Codrin Ștefănescu 

Problema care nu e problemă, întrebat fiind de ce pun penali în Guvern acesta a spus: “Pentru că putem”, dar eu aș fi continuat și aș fi întrebat mai departe: “Dar voi de ce mama dracului țineți penali în justiție?”, uite fix de aia. Și, în plus, încă nu vă reveniți. Orice om are dreptul la prezumția de nevinovăție. Atâta timp cât nu e în închisoare cu ordin judecătoresc nu e penal decât în capul vostru. Și dacă e penal, hai fie, serios că nu e ilegal să ocupe funcții publice. Cât despre moralitate, nu de alta dar am tot văzut deontologi cu “nu e moral”, serios, cam de când spuneți voi ce e moral și ce nu. Că dacă ați fi fiecare luați la bani mărunți s-ar dovedi că moralitatea voastră e pur subiectică și ceea ce vouă vi se pare incredibil de moral societății s-ar putea să i se pară taman invers. O dăm înainte cu penali și moralitate într-o ipocrizie sfântă. Trăiască ea, ipocrizia.

Cât despre Guvern…

Majoritatea lui e varză, din aia de nu mai ai ce alege, dar, doar dar, acolo am văzut câțiva oameni care chiar știu ce fac. Iată, Anton Anton de care se tot face mișto că nu se înțelege care-i numele și care prenumele. Măcar dacă ați ști despre ce vorbiți. Cinci ca el dacă am fi avut în orice guvern, am fi avut și șanse. Din păcate e unul singur, dar măcar știe ce face și omul chiar e profi. Pot fi de acord că Dăncilă nu e ce trebuie, dar asta e, pot fi de acord că domnul Rector care a pus mâna pe învățământ e praf, dar asta e. Nu de alta, dar învățământul românesc e blestemat demult.

Și ca un sfat!

Să știți că nu e nicio rușine să-ți angajezi un profesor de română care să te tragă de mânecă. E exact ca falsa teză că toți trebuie să știe o limbă străină. Alooooo, angajați translatori, dar măcar vorbiți corect în limba voastră. Nu e o rușine să ai transaltor după tine, e chiar indicat. Cum nu e o rușine să iei niște lecții de vorbire corectă. Tot ați ajuns acolo, măcar hai să vă prefaceți că vă duce capul. E important și asta. Iată, Băsescu s-a prefăcut bine și i-a mers. Voi… nu ați învățat nimic de la el.

Înainte de toate trebuie să vă anunț că pe 22 Martie de Ziua Mondială a apei, alături de doamna Marilena Ionescu, S.Ed.C – S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni – și Primăria Mioveni, Liceul “Iulia Zamfirescu” va face parte dintr-un program frumos pentru elevii din calasele 3,4; 5,6 și a 9-a. În calitate de Realiționist ci Comunicator, adică Relații Publice și Comunicare, împreună cu doamna Ionescu cu acceptul Primăriei și a S.Ed.C, am decis să facem un mini program în școli în care copiii să conștientizeze importanța apei. S-a nimerit ca de ziua Mondială a Apei să ținem prezentările la liceul mai sus amintit. Participanții, dar mai ales cei care vor face față unor provocări, adică premianții, își vor primi cadourile pe 22 Aprilie la Ziua Porților Deschise la Stația de Epurare.

Dar acum să ne întoarcem la Liceu. Pentru că toate școlile, liceele și grădinițele din Mioveni au fost renovate, așa cum v-am mai spus, au dotări moderne, vreau să vi le prezint pe fiecare în parte, câte una pe săptămână.

Momentan nu am poze din interior, dar voi reveni și cu acestea.

Mi-a plăcut totul la acest liceu unde sunt clase gimnaziale, primare și liceeale. De asemenea este și una dintre cele mai prestigioase școli din Argeș. Cum am mai spus, dacă la Mioveni se poate în restul județului de ce e atât de greu?

Sigur voi reveni și cu poze din interior pentru a nu crede că fabulez. Ce am văzut cu ochii mei este aproape de mirific. Și doar știți că eu, personal, cel mai mult țin la educație și încă mai cred în ea.

Încă un proiect de excepție al orașului Mioveni. Un oraș pe care nu ai cum să nu-l iubești, mai ales că au străzi mai bune decât în București sau Pitești. Atâta timp cât într-un oraș micuț, dar în continuă dezvoltare se poate, atunci nu am voie să-mi pierd speranța. Celorlalți nu ne trebuie decât edili capabili.

Am mai spus că în Mioveni am văzut cele mai frumoase școli și doar știți, cei care știți, că am fost într-o mulțime de școli prin țară, pentru a prezenta cărți. Mi-am propus eu să vă arăt și vouă ce înseamnă implicare, ce înseamnă să îți pese de învățământ, pentru că, până la urmă, dacă nu avem grijă de copiii noștri să învețe, atunci nu vom mai avea nici un viitor.

V-am mai spus că ori de câte ori intru în Mioveni găsesc ceva care mă surprinde. Am fost și aici în fiecare școală, liceu, grădiniță. Laboratoare dotate, școli moderne, mediu plăcut, directori care-și dau intereseul și un gospodar care investește în școală și sănătate. Dacă s-ar întâmpla măcar în sfert de țară lucrul ăsta, am fi mai buni, mai deschiși, poate chiar puțin mai inteligenți.

Ceea ce mă frapează de fiecare dată este faptul că un orășel atât de mic poate face lucruri atât de mari. E suficient un om care să vrea, pentru că dacă vrei cu adevărat chiar poți. Sigur, în Mioveni în afara primului om, mai sunt și alții care chiar vor să vadă orașul curat, copiii îngrijiți, sănătatea pusă la punct, serviciile edilitare mergând așa cum trebuie.

Dar eu, azi cel puțin, rămân la școli. Acolo unde voi merge să prezint proiecte despre apă, mediu, animale abandonate. Le-am vizitat pe toate, așa cum vă spuneam. În nici una nu am văzut, în pauze, debandada aia de la Pitești, București sau alte orașe. Copiii parcă sunt crescuți altfel, bine, ar fi și păcat după ce Primăria a investit bani în fiecare dintre ele să strice. Școlile acestea pot concura cu orice altă școală din Europa fără să se facă de râs, fără să aibă teamă. Totul este pus la punctul, punctului.

Imaginile de astăzi vă prezintă Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni. Un liceu cu adevărat minunat. Aici se pune accent pe mediu, pe sport și, desigur, pe construcții mașini. Dar este înviorător, într-o țară în care se vrea scoaterea istoriei și a limbii române din școli, să pășești în Mioveni și să iei fiecare unitate de învățământ la rând. Să vezi că celor de aici le pasă. Și culmea, să constați că nivelul copiilor de aici este mult peste nivelul celor din orașele mari.

Dacă viitorul nostru este în mărimea orașelor, atunci nu ne văd bine, dar viitorul nostru este în copii și un oraș mic a dovedit că poate, că vrea și nu se dă bătut. Restul țării când se trezește? Când ne vom da seama că viitorul e în copii și pentru asta ne trebuie școli și ne trebuie dascăli de calitate? Cine știe, poate într-o zi țara asta va deveni un mic Mioveni.

Nu o să vă țin prea mult de vorbă pentru că mâine mai și muncim și la ora asta ar fi trebuit să am deja trei ore de somn. Dar jur, cât de obosită am fost, m-am simțit ca în paradis.

Nu o să dau nume, dar o să vă spun câte ceva. S-a redeschis Restaurant Club Mioveni cu o nouă față, renovat, strălucitor, minunat. În afara celor doi oameni mari care au ajutat ca acest lucru să fie posibil, trebuie să mărturisesc că personalul a fost minunat. Pe lângă faptul că a făcut curat toată ziua, pe seară parcă ar fi plutit printre noi. Și îi mulțumesc din suflet doamnei care m-a ajutat atunci când am fost puțin pierdută.

Recunosc cu mâna pe inimă că n-aș fi crezut să mă îndrăgostesc vreodată de Mioveni. Sigur, doar știți că în fiecare an de Crăciun mă duc să văd spectacolul de lumini. Și să fim serioși, Piteștiului îi mai trebuie vreo zece Primari și multe Servicii Edilitare pentru a se ridica la înălțime. Ceea ce nu o să se întâmple și nici nu visez că s-ar realiza.

Dar dincolo de asta în seara asta am revăzut oameni minunați, am pus țara la cale cu un domn director al unui liceu, un om foarte, foarte deosebit. Am avut parte de cea mai frumoasă amintire din facultate și mi-a părut tare bine.

Dar tot vreau să le mulțumesc unor femei speciale: Doamna Ionescu care este deosebită cu adevărat și colegei mele care, deși aproape moartă de oboseală, m-a ajutat cu ce era mai greu. Pentru că, desigur, așa cum i-am spus și ei, am profitat lăsându-i florile în grijă (și nu, nu e nimic din ceea ce ați gândi voi), iar eu cu șeful de sală ne-am “bătut” care să servească băutura invitaților :).

Nu știu, dar orașul ăsta crește într-un mod atât de frumos că eu sunt surprinsă zilnic. Și ca să nu vă spun doar de restaurant, trebuie să mai mărturisesc ceva, un om care și-a dedicat forța învățământului pentru mine are tot respectul. Nici o școală din Pitești nu se compară cu cea mai “amărâtă” din Mioveni. Nici în București nu am văzut așa ceva. Școli dotate cu laboratoare, aerisite, cu tehnologie de ultimă oră și renovate de la cel mai mic fir de iarbă până la ultima țiglă de pe acoperiși. Și credeți-mă, am fost la toate, nu mi-a scăpat una. Grădinițe în care eu aș locui fără nici o problemă.

Da, Mioveniul pot spune că e orașul în care simt pulsul, viața, oamenii și se vede ce se face. De ce oi fi eu mândră de lucrul ăsta nu știu, dar zău că sunt. Domnilor Primari, domnilor directori de servicii publice, în Mioveni se poate, așadar în România se poate, dacă se vrea. Și iată un exemplu clar că se vrea. Mai ales atunci când toată lumea colaborează cu toată lumea. Bravo, Mioveni!

Mediul și animalele fără stăpân au ajuns să fie subiecte tabu în societatea noastră. Nu știu dacă ați observat – probabil că mulți dintre voi aveți copii – dar majoritatea tinerilor nu au grijă nici de mediul în care trăiesc, nici de ființele mai mici care le-ar putea fi parteneri de joacă și chiar i-ar ajuta să devină oameni mai buni și mai comunicativi.

Recunosc că aici e și vina părinților, majoritatea nu vor să ia un animal în apartament – nu contează ce fel de animal – pentru că are impresia că asta o să cadă tot în grija lui. Ceea ce, în mare parte, e chiar adevărat. Dar cum vreți să-i responsabilizați dacă nu le dați șansa de-a face lucrul ăsta? Cum să aibă grijă de ei, atunci când vor crește, dacă nu sunt capabili să aibă grijă de un suflet? Cum să devină oameni mai buni dacă nu adoptă un animal, dacă nu îi dau unui alt suflet dreptul la viață?

S-a demonstrat de nenumărate ori că atunci când un copil are un handicap și trăiește alături de un animal îi e mult mai ușor să se integreze. Poate ar trebui să vă gândiți la asta.

Același lucru se întâmplă și cu mediul. Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să salvez planeta, e doar o chestie de bună creștere, bun simț și respect față de cei care împart și respiră același aer cu noi. Dacă ați învăța să nu mai aruncați în toaletă toate prostiile și să înfundați țevile, să nu mai aruncați în ape (râuri, lacuri, mări, oceane) pet-uri sau alte obiecte; în loc să scuipați guma pe stradă ca niște needucați, ați putea aștepta frumos până ajungeți la un coș de gunoi, dacă nu sunt convinsă că veți rezista până acasă sau până când ajungeți undeva unde puteți scăpa de obiectul nedorit.

Asta înseamnă să ai respect fațâ de sufletele care crezi că-ți sunt inferioare (dar e o credință greșită) și față de semenii tăi, dar mai ales față de locul în care trăiești.

Așa că vă întreb, pe voi, părinții, ați fi de acord ca în școli să se demareze astfel de programe? Și chiar mi-aș dori să-mi răspundeți aici, pe blog, să am și eu o viziune mai amplă, fără a alerga pe facebook sau twitter pentru asta.