Via Arcidalia Ghenof: “Cand am citit prima carte a Oanei  Oana Mujea(prima pe care am achizitionat-o eu)”Jucatorul” mi-a placut foarte mult(motiv pentru care i-am si facut prezentarea pe situl Literatura pe Tocuri),mai ales ca este prima data dupa personajul “Minerva Tutovan” al Rodicai Ojog Brasoveanu,cand apare in literatura politista de la noi o detectiva, Iolanda Stireanu ,la fel de desteapta,de dura ,de ironica ca Minerva doar mai tanara si poate mai feminina.
La “Indicii Anatomice”pe langa actiunea romanului m-a amuzat si m-a incantat sa-l vad pe autorul Bogdan Hrib in rol de personaj al unui roman(e drept un rol flatant si onorant pentru un barbat).
Iar in “Sarutul Mortii”(scris cu Andra Pavel)mai apare o eroina Anastasia Marinescu care impreuna cu Iolanda Stireanu rezolva misterul.
Oana Mujea m-a convins sa-i caut si sa-i citesc in continuare cartile,sunt curioasa ce alte aventuri ne asteapta.”

Vechituri 😀

Nu știu care-mi place mai mult. Da, da, ediția a doua a romanului “Indicii anatomice” arată mult mai bine decât prima. Sunt tare mândră de grafică, mulțumesc Alexandra Bardan, nu știu cum faci, dar mereu ai mână bună pentru cărțile mele.

Cea mai nou carte din seria “Iolanda Știreanu” este “Mascarada”. Carte cu nebuni, nu că până acum ar fi fost cineva prea sănătos.

Nu știu cum a reușit Alexandru Arion să le scoată așa frumoase. Îmi plac la nebunie. Sunt superbe. Sigur că încă nu le-am ținut în mână, încă nu le-am mirosit, încă nu le-am simțit lângă mine. Dar iată că la șase ani distanță de la prima Iolanda, acum a apărut cea cu numărul cinci. Cu toate că, zic eu, s-ar pune șase, pentru că mai e și “Sărutul Morții” în care apare și Lala.

“La fel ca personajul principal, Iolanda, această poveste va rămâne multă vreme în mintea cititorilor.” Mike Phillips

„O investigație pasionantă, întreprinsă de o anchetatoare aflată într-o situație limită. (…) Multe piste false, personaje reale printre personaje fictive, suspans. Daca va mai scrie în acest gen, și la fel de bine, Oana Stoica-Mujea are șansa de a deveni o Doamnă a romanului polițist românesc.“ George Arion

Cam atât pentru astăzi. Abia aștep să mă întâlnesc cu George Arion și cu restul echipei.

Mulțumesc, George Cernătescu (personaj real în “Parfumul văduvei negre”) pentru că ai păstrat poza.

Au fost vremuri când publicam la o anume editură din București, acum public la una mai bună. Celei dintâi nu-i facem reclamă pentru că e și așa prea jos. Cea la care public acum se numește Crime Scene Press, dar majoritatea știau deja. E cu crime, sadisme și alte ale.

În acele vremuri a fost făcută și poza aceasta. Undeva, în spatele aparatului, era și George Arion. Cred că Monica Ramirez (foto stânga) venise în țară de vreo doi ani din America (acum s-a întors la americani și bine a făcut).

Fotografia a fost făcută la Teatrul “Al. Davila” Pitești, unde eu, Monica și George am avut lansare (una din puținele din Pitești, pentru că totuși e un oraș care-și faultează locuitorii). După, pentru că tot aveam recuzită, ne-am gândit să ne distrăm și noi ca fetele 😀 Da, știu, tot bărbații din spatele aparatului au fost cei fericiți, de parcă nouă ne-ar fi păsat. Poza asta mi-a amintit că urmează Bookfest-ul, cred că la începutul lunii, încă nu știu. Dar mi-a amintit și să vă spun că “Indicii anatomice” se reeditează și mai iese și romanul “Mascarada”.

Nu știu, probabil că dacă nu pică în ziua votului ne vedem la Bookfest, dacă pică în ziua votului ne vedem prin Argeș la secțiile de votare. Nu de alta, dar pentru unii 5 iunie e zi de muncă 😉

P.S: Abia aștept să văd coperta nouă.

Da, știu, cultul personalității nu-mi permite să pun o poză cu orașul, dar aceasta este făcută în Chișinău.

Serios nu știu alții cum sunt, dar eu îmi amintesc doar lucruri minunate din Chișinău. Prima oară am fost pentru a lansa “Indicii anatomice”, alături de Stela Popa și editura de tristă amintire. Dar cum amintirile triste nu sunt pe lista de proiorități…

Ei da, Chișinăul arată cum arăta Bucureștiul cu douăzeci de ani în urmă – pe alocuri nu s-a schimbat nici acum prea mult. Dar îmi amintesc cramele sau cârciumile și chiar hotelurile. Pe afară nu dădeai doi bani, dar interioarele… ohooo, chiar și regii și-ar dori să stea acolo. Mâncare mai bună decât acolo doar în Israel am mai găsit și totuși nu atât de bună. Tot ce am zis în viața asta că eu nu mai mănânc acolo am făcut-o, dar avea alt gust. Orice. Imaginați-vă orice fel de mâncare. Gustați în oricare țară, apoi mergeți la Chișninău și o să vedeți diferența.

Ce m-a frapat cel mai mult au fost femeile. Nu vedeai pe stradă femeie nearanjată, neparfumată, nepusă la patru ace, chiar dacă se ducea până la colț să ducă gunoiul. Atunci m-a lovit un adevăr trist și dureros, nu ei ne prostesc pe noi, e tocmai invers. Le-am băgat în cap treaba asta cu emanciparea, cu UE, cu draci bălțați și România țara cea unde curge lapte și miere, iar ei și-au pierdut încet-încet din personalitatea absolut fabuloasă pe care o au.

Au început să devină ca noi: reci, aspri, plini de ifose și idei tâmpite. Acolo se face cultură. Acolo se pune preț pe cultură. Dar noi i-am învățat la Mall-uri și alte rahaturi moderne. În locul președintelui lor n-aș fi în veci de acord cu unirea cu țara asta. Prea multe personalități frumoase din toate punctele de vedere se pierd în țara asta. Se tâmpesc. Eu mi-aș dori să revăd același Chișinău pe care l-am văzut prima oară în urmă cu opt ani, dar, din păcate, nu mai e. Acum e mai mult un București unde se pune preț pe becalisme, cultura începe să moară și la ei. Nu știu cum facem noi, dar îi ucidem pe toți încet și sigur.

Păcat, eu din acel vechi Chișinău îmi aduc aminte numai de lucruri frumoase, lăsând deoparte gropile și clădirile comuniste, chiar și alea își aveau farmecul lor. Acum.. e acum.