… omătu-i mare. Și nu e o ghicitoare.

Știu, e frig de crapă o piatră. Nici pisica nu vrea să stea la fereastră, iar nouă ne e greu să mergem și după pâine. Cu toate astea…

Înjurăm și ne vedem de treabă. Vecinii mei au ieșit cu lopețile să facă curat în fața blocului, iar cei cu mașini, printre care mă număr, dau din mâini cu spor. Ce să vezi, e iarnă. Și nu știu dacă ați observat, dar cei mici se bucură. Se dau cu sania și fac oameni de zăpadă ca niște copii normali. Așa ar trebui să fie iarna, cu sau fără vacanță. Când eram mică nu conta că veneam de la școală, tot îl bârâiam pe tata să mă scoată cu sania prin oraș. Și îl puneam să mă tragă pe străzi așa de nebun. Și culmea, nu era singurul care făcea asta. La tot pasul erau părinți care își cărau copiii. Și se bucurau. Le făcea plăcere și lor. Acum… nu, părinții nu mai au aceeași plăcere de a își vedea copiii plini de zăpadă. În aceste vremuri tulburi, copiii sunt mai sensibili. Normal. Doar ce știu o droaie de părinți care-i înfofolesc și când sunt grade cu grămada?

Ăștia mici nu mai au sistem imunitar pentru că părinții au uitat cum au fost ei cândva. Sau poate nu au uitat, dar li se pare că ar putea fi părinți mai buni nelăsându-și odraslele să aibă parte de o copilărie normală. Vara nu îi vezi cățărați în pomi, așa cum făceam noi, iar iarna nu îi vezi la săniuși, pentru că se îmbolnăvesc. Ca să vezi, se îmbolnăvesc mai rău pentru că sunt ținuți în casă cu ochii în televizor sau în calculator. Devin mai sensibili trupește și mai insensibili sufletește. Uită să se joace cu alții, să împartă. Așa e noua ordine mondială.

Cu toate astea este iarnă. Noi ne-am panicat. Ninge prea mult, e prea frig, o să fim uciși de oameni de zăpadă, iar încălzirea globală se dovedește a fi doar un mit. Cu toate astea, mie îmi vine să “fur” sania unui copil și să mă duc pe derdeluș. Asta dacă am și avea un loc amenajat pentru așa ceva. Cum nimeni nu-i perfect, nici timpul nu e. Dar mie îmi place. E greu să te lupți cu nămeții, dar altfel nu ai simți că e iarnă. Să ningă!

Prefer zăpada și să fie puțin mai frig decât gerul ăsta care-mi mănâncă diminețile. În fiecare dimineață înnebunesc dând cu racleta, de parcă aș fi blestemată să suport nebunia cerurilor. E un nene acolo, undeva, care are grijă în fiecare dimineață să trec prin același iad. Și cine spune că iadul e fierbinte? Eu zic să vă mai gândiți.

Și după ce că sunt înghețată ca un rahat, după ce pornesc spre job, imposibil, dar e imposibil să nu dau peste doi-trei proști care să încurce circulația, fix pe drumul unde nu prea e circulație. Presupun că la asta se referă dreptatea divină când se referă.

Oricum e de reținut că urăsc racleta, că mi s-a rupt mătura și urăsc să găsesc mereu geamurile înghețate. Chiar nu vrea nimeni să mi le dezghețe și mie? Am obosit dând din mâini.