Noroc că răbdarea mea e mare.

Romanul a fost finalist Edgar Award pentru cel mai bun roman de debut. Cu toate astea n-aș insista asupra acestui fapt, nu e chiar atât de bun. Cu toate că New York Times compară romanul cu Fata din Tren și Fata dispărută, mai e mult până acolo. Da, romanul e destul de bine construit însă nu e nici surprinzător și nici nu are o latură psihologică foarte bine construită. Desigur, eu sunt subiectivă.

Povestea începe cu Nora care se duce să-și viziteze sora, pe Rachel, și o găsește moartă. Câinele ei de pază spânzurat, iar Rachel are capul spart. Categoric fiind vorba despre o crimă poliția începe o investigație cam fără chef. Interoghează martorii, iar unul dintre polițiști vorbește destul de mult cu Nora. Numai că ei nu prea văd de ce, cum și în ce fel. Cu toate că romanul promite că Nora va descoperi adevăruri tulburătoare despre sora ei, nici asta nu prea se întâmplă. Rachel a fost atacată la vârsta de 17 ani de un necunoscut pe care, de-a lungul timpului l-a tot căutat. Cumva Nora îl găsește, dar își dă seama că nu e tocmai un necunoscut. Însă nu e singurul bănuit. Mai e si bărbatul cu care aceasta avea o aventură.

Cartea devină interesantă abia când Nora începe să fie cea bănuită, doar că și acest mister dispare repede. Sigur, asasinul e cel la care nu te gândeai, cu toate că motivul e logic încă de la începutul cărții.

O lectură ușoară, pe alocuri plictisitoare fără prea mari pretenții, dar nu e nici de aruncat.