Puteți sări în sus cât vreți. M-am născut comunistă și tot așa o să mor. Nu înțeleg democrația asta de carton a noastră. Vine X zice că face, Y nu se lasă nici el mai prejos și tot așa. Nu zic, unii mai și fac, dar nu au pic de hotărâre. Sunt lași. Le e frică. Ba de “agenturile” străine, ba de te miri cine. Că dacă nu v-ați prins România e condusă de Merkel și dacă nu ar fi fost ea, cert ar fi fost altcineva. 

Putin știe ce vrea. Vrea, ia sau dă. Depinde. Știe ce trebuie și e patriot. La noi nu există așa ceva. Toți par că știu ce vor, dar se răzgândesc pe parcurs. Dacă mai sunt și amenințați cu niște dosare devin ca puii de găină. Unde sunt bărbații? Pe vremuri erau haiducii care se opuneau sistemului, acum ar trebui să se opună ăștia votați de noi. Dar ce, o fac? Nu. Dosarele le sunt fluturate pe la nas, așa că tac și înghit. Dacă aveam și noi un Putin, acum SRI și DNA jucau sârba prin zăpadă cu lopeți în mână. Îl durea fix în cot de dosarele lor, ba le făcea el lor, numai așa de al dracului. Dar în România fricoșilor nu se poate. 

Oameni buni, dacă nu puteți măcar hai să dăm țara rușilor că ăștia au coaie!

De ce e cafeaua de luni specială? Pentru că aceasta e ziua cea mai grea din săptămână. Mâine eu o dau, eu o fac, pentru cine are plăcerea de-a se abona la filtrul meu. Personal îmi place ziua de luni, mă trezește din letargia asta de după duminică. Recunosc, fie, de luni până marți am chef de muncă, apoi… ehee.. dar fiecare cu ceea ce simte, nu? 🙂

Un nou job, un nou colectiv.

Îmi plac provocările. Îmi aduc aminte de perioada Media Pro Pictures cu mare drag. Foștii mei colegi din echipa de șcenariști pot confirma dacă văd spovedania asta. Era Vlad, cel care ne critica, era Roxana, cea care încerca să ne țină în armonie, era genialul Tudor care venea cu ideile și scria și, desigur, mai eram eu care scriam și rescriam. Un an și jumătate frumos. Ne-am certat zilnic, dar ne-am iubit ca frații, bine, fie, pe Vlad nu prea l-am iubit pentru că el venea de la TVR 1 și avea impresia că dacă a lucrat într-o televiziune de stat e mai presus chiar și decât Sârbu. Sorry, asta este. Cu toate astea nu l-am urât nici pe el. Era ceva frecvent, nimănui nu-i convenea nimic, cel puțin două ore, după care toți eram prieteni ca mai înainte. Am avut multe de învățat de la Tudor care acum scrie șcenarii la Cannes. Idei geniale, profesionist, dar cam puturos, lăsa greul pe mine :)). Dar asta nu înseamnă că nu m-a învățat, mi-a explicat fiecare pas al unui șcenariu și chiar devenisem bună. E drept că munceam non-stop, dar am avut ce învăța și am intrat într-un mediu total atipic chiar și pentru artista din mine.

Am schimbat multe meserii. Am învățat să devin PR la o editură când fata care lucra pe acest post a plecat. Atunci a trebuit să fac ceva. Și am făcut bine, instinctual, chiar dacă nu știam nimic despre asta.

Acum lucrez la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Nu de mult timp. M-am adaptat greuț. Până m-am obișnuit cu oamenii, cu multitudinea de acte, a durat, de ce să mint. Am început să învăț, cam repede. Am noroc de directori deschiși spre partea asta de Relații Publice și Comunicare, mai există și un Primar mult mai deschis pe partea de Comunicare online și nu numai. Un om care comunică cu oamenii. Dar și conducerea de la Edilitare este pro Comunicare. Ceea ce e important. Trebuie să înțeleagă toată lumea că acum suntem în secolul în care trebuie să ducem mesajul acolo unde trebuie, clar, concins și sincer. Și văd că oamenii chiar au început să înțeleagă. Lumea e condusă prin felul în care fiecare își scoate această parte în evidență. Dar noi trebuie să fim transparenți, atât la nivel administrativ, cât și la nivelul instituției.

Da, colegii mai încearcă să pună bețe pe sub câte o roată, dar și asta trebuie să se schimbe. Suntem sau nu suntem o echipă? Fiecare pe bucata lui putem forma un întreg. Putem renunța la orgolii, la a ne mai uita în curtea celuilalt, la a fi mai înțelegători atât noi cu noi, dar și cu ceilalți. Toți avem probleme, de la cei cu funcții înale și foarte înalte, până la ultimul om, care, de fapt, ridică și societatea – și aici mă refer la întreaga societatea nu la un SC. Dar totuși îmi place, chiar și colectivul așa cum e el. Nu știu de ce, dar cred că lucrurile se vor schimba și în timp oamenii vor înțelege că dacă formăm o adevărată echipă putem face lucruri mărețe. Măcar noi să fim un exemplu pentru restul țării. Nu de alta, dar e păcat, pentru că Orașul Mioveni a dovedit că a făcut mai mult decât 70% din celelalte oraș. Și dacă noi nu începem să fim comunicativi și să ne spunem sincer ce avem de spus, atunci pierdem tot și e păcat de atâta muncă investită.

Eu zic că e momentul – nu mă includ pe mine că sunt nouă – să schimbăm ceva, să schimbați ceva. Da, știu, e imposibil să ne placem toți între noi, dar eu vorbesc aici de acea relație profesionistă. Ce-i acasă rămâne acasă, dar ce e la muncă trebuie făcut cât de cât profesionist și fără ură. Unii pot mai mult, alții mai puțin, dar dacă ne-am ajuta unii pe ceilalți, atunci chiar am fi o forță și am avea cel mai minunat job din lume. Cu toate aste eu tot vă ofer cafeaua de luni. Mâine sunt darnică și vreau să înțelegeți că nici un om nu e rău, dar toți ne-am născut duali și nici unul nu știe ce povară duce celălalt. Așa că ar trebui să învățăm să fim oameni. Nu suntem mai frumoși, mai deștepți, mai cu moț, suntem oameni care învățăm în fiecare zi și greșim în fiecare zi ca orice alt om. Dar e normal. Și e normal să ne acceptăm și să ne îndrumăm unii pe ceilalți.

Și da, îmi place jobul meu și o spun cu tot sufletul. Mâine cafeaua, acum noapte bună!

… sau orice alt animal, ba chiar să fim toți copii…

Cred că am putea fi mai buni. Am putea oferi acea iubire pură și am încerca să vedem viața dincolo de cuvinte. Am iubi în felul acela tăcut, dar fiecare ar simți. Pentru că așa cum te iubește un animal nu te poate iubi nici un om. De multe ori animalele ne-au dat lecții de viață pe care n-am fost capabili să le înțelegem decât foarte puțini dintre noi.

Exact așa fac și copiii, ne dau lecții de viață pe care noi nu le înregistrăm pentru că nu știm cum. Îi privim ca pe niște pici fără minte și nu vrem să luăm cunoștință de înțelepciunea jocului lor. Măcar de-ar fi un joc. Puritatea e în animale și în copii. Imediat cum am crescut societatea are grijă să strice tot ceea ce a creat Universul. Ne colonizează, ne spală creierul, ne îndobitocește. Și atunci nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai vrem să evoluăm și în nici un caz nu am lua aminte la ceea ce ne transmit animalele sau ne spun copiii, pentru că noi suntem adulți și știm mai bine. Știm pe dracu’! Suntem o colonie îndobitocită, condusă, mânată de mâna aceea invizibilă. Suntem incapabili să mai gândim cu propria materie cenușie, pentru că, la drept vorbind, suntem doar o turmă. Oi, oi, oi și măcar de-am fi lăsați în grija ciobanului adevărat. Dar noi suntem lăsați în mâna ciobanului guvernant. Cam așa stă treaba. Nu învățăm nimic pentru că nu ne dorim. Nu vrem să știm nimic, pentru că e mult mai bine să fii prost și să mergi cu turma, decât să ieși din ea și să riști să te mănânce lupul.

Dar, de-a lungul istoriei, vieții, cum vreți voi, nimeni nu ar fi ieșit din turmă, nu ar fi ascultat, nu ar fi gândit, atunci n-am mai fi existat. Așa că mai treziți-vă și voi puțin la viață. Mai puneți-vă creierul la contribuție și nu mai ascultați tot ce vă spun alții. Chiar dacă ideile voastre sunt mai proaste măcar vă aparțin. Nu împrumutați capetele altora pentru asta. Îl aveți pe al vostru, e păcat să-l țineți pe umeri doar să vă făliți cu el. Chiar e păcat.