Trăim în turmă, dar, în același timp, unii dintre noi mai au și lumi paralele. Chiar dacă nu le spun sau, mai bine spus, nu le expun public de teamă sau din alte motive, chiar avem zvâgniri ale acestor lumi. Lumile noastre. Propriile noastre proiecții despre ființele pe care le avem. Ne-am colonizat, așa cum a spus Dan Puric – și cu toate că nu-mi place – mare dreptate a avut. Dar totuși, acolo, undeva, în capul nostru, mai există o fărâmă de răzvrătire de orice gen ar fi ea. O fărâmă de nebunie, de ieșire din cotidian. Ne e teamă să vorbim pentru a nu fi înlăturați și astfel ajungem colonii. Oameni fără speranțe, oamenii care au doar grija zilei de mâine fără nici o bucurie.

Am uitat să ne bucurăm de lucrurile acelea mici, nesemnificative, care ne aduc chiar pentru mai puțin de o secundă zâmbetul pe buze. Și am uitat asta pentru că amintirea acelui zâmbet dispare imediat, într-o fracțiune de secundă. Poate după ani și ani ne-o reamintim și reușim din nou să zâmbim. Dar dacă am pierdut acel moment, ce mai contează amintirea?, regretul?

Și atunci când unul din mulțime se ridică și e mai fericit decât toți bogații lumii, poate doar cu o felie de pâine, îl catalogăm a fi nebun. Dar adevărul e că el e cel fericit, el e cel care nu se supune normelor sociale, cel care iese din tipar și lumea lui paralelă e mult mai reală decât lumile noastre atât de bine puse la punct, atât de bine mânuite de păpușari invizibili care ne trag pe sfori: oameni, țări, continente – globalizare.

Chiar nu realizați că suntem niște mașini în mâinile unor oameni care au inventat un alt fel de sclavie. Vi se pare că sunteți liberi – desigur că mă includ și pe mine – dar, în realitate, sunteți cu toții sclavii unora care stau în umbră și ne mânuiesc așa cum poftesc. Suntem doar o particulă într-o lume pe care nu o putem controla. O particulă într-o lume în care existăm doar pentru a le deservi altora. Unora care uită că și noi avem suflet, sentimente, dorințe. Dar noi nu contăm. Și cel mai trist e că mai mult de șaptezeci la sută din populația planetei se lasă influențată, manipulată și trebuie să-și plece fruntea doar pentru o fărâmă de pâine. Parcă au zburat toate visele omenirii. Și dacă cineva ni le-a furat, ar trebui să aflăm cine și să ni le luăm înapoi. Dar și pentru asta suntem prea lași, așa că trăim de azi pe mâine spunându-ne în fiecare zi că poate mâine va fi mai bine. NU VA FI. E suficient să vă deschide-ți ochii și poate că lumea s-ar schimba. Nu ați înțeles niciodată, dar, în cele din urmă, tot sclavii ridică imperii, doar că pe ei/noi, cine îi ridică?

… sau orice alt animal, ba chiar să fim toți copii…

Cred că am putea fi mai buni. Am putea oferi acea iubire pură și am încerca să vedem viața dincolo de cuvinte. Am iubi în felul acela tăcut, dar fiecare ar simți. Pentru că așa cum te iubește un animal nu te poate iubi nici un om. De multe ori animalele ne-au dat lecții de viață pe care n-am fost capabili să le înțelegem decât foarte puțini dintre noi.

Exact așa fac și copiii, ne dau lecții de viață pe care noi nu le înregistrăm pentru că nu știm cum. Îi privim ca pe niște pici fără minte și nu vrem să luăm cunoștință de înțelepciunea jocului lor. Măcar de-ar fi un joc. Puritatea e în animale și în copii. Imediat cum am crescut societatea are grijă să strice tot ceea ce a creat Universul. Ne colonizează, ne spală creierul, ne îndobitocește. Și atunci nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai vrem să evoluăm și în nici un caz nu am lua aminte la ceea ce ne transmit animalele sau ne spun copiii, pentru că noi suntem adulți și știm mai bine. Știm pe dracu’! Suntem o colonie îndobitocită, condusă, mânată de mâna aceea invizibilă. Suntem incapabili să mai gândim cu propria materie cenușie, pentru că, la drept vorbind, suntem doar o turmă. Oi, oi, oi și măcar de-am fi lăsați în grija ciobanului adevărat. Dar noi suntem lăsați în mâna ciobanului guvernant. Cam așa stă treaba. Nu învățăm nimic pentru că nu ne dorim. Nu vrem să știm nimic, pentru că e mult mai bine să fii prost și să mergi cu turma, decât să ieși din ea și să riști să te mănânce lupul.

Dar, de-a lungul istoriei, vieții, cum vreți voi, nimeni nu ar fi ieșit din turmă, nu ar fi ascultat, nu ar fi gândit, atunci n-am mai fi existat. Așa că mai treziți-vă și voi puțin la viață. Mai puneți-vă creierul la contribuție și nu mai ascultați tot ce vă spun alții. Chiar dacă ideile voastre sunt mai proaste măcar vă aparțin. Nu împrumutați capetele altora pentru asta. Îl aveți pe al vostru, e păcat să-l țineți pe umeri doar să vă făliți cu el. Chiar e păcat.