Da, nu o zic eu, normal că au zis-o cercetătorii britanici, dar de data asta sunt de acord cu ei, pentru că și argumentele sunt plauzibile. În primul rând o femeie gândește mai mult – ei au zis. Apoi, spre deosebire de un bărbat, o femeie nu numai că se poate gândi la mai multe lucruri în același timp, dar poate să și facă mai multe în același timp – iar asta ca exemplu deloc demn de o doamnă, dar auzit tot de la o doamnă :D, ce-mi place să mă repet, o femeie poate face sex și se poate gândi și la ce gătește mâine, dar și la ce carte va scrie (cred că asta n-ar fi trebuit s-o spun). Oricum, femeia pe lângă jobul pe care îl are și ea asemenea masculului, are grijă și de casă, pisică și copii – asta dacă are pisică, dacă nu sigur bărbatul din viața ei va găsi ceva cu care s-o împovăreze.
Na, acum mai puneți și faptul că femeia aia, oricare ar fi ea pe lume, mai are și alte nevoi, cum ar fi să citească, să se ducă la o cafea, să facă o plimbare, asta dacă mai are timp. Și o zi uneori e chiar prea scurtă, pe cuvânt de pionier.
Cercetătorii au spus că atât pentru femei cât și pentru bărbați sunt obligatorii cel puțin șapte ore de somn pe noapte. Dar o femeie care nu se odihnește corespunzător poate suferi următoarele efecte: îmbătrânire accelerată, irascibilitate și chiar depresii în forme avansate. Da, și apoi vă mai întrebați de ce sunt femeile nervoase. Păi mai dați-le și lor timp să se relaxeze, mai preluați și voi din sarcini. Mai lăsați-o să facă și ce vrea ea măcar o oră pe zi ocupându-vă voi de copil, mâncare sau plimbarea câinelui, pentru că dacă ea poate și puturosul de mascul e în stare. Și lăsați-mă cu textele alea că bărbații aduc bani în casă. Vă pot da “n” exemple pe pielea mea că nu o fac. Așa că… măcar puțin ajutor nu ar strica dacă nu vreți lângă voi o femeie depresivă. Ăsta fiind și unul dintre motivul numeroaselor despărțiri, până la urmă, spre deosebire de un bărbat, femeile se descurcă mai bine de unele singure. Vă asigur!
Comentarii recente