… și noi ne așteptăm rândul

De trei săptămâni tot primesc astfel de vești. Sunt șocată și acum. Nu am cunoscut-o personal pe Maria, dar tare mult am ținut la ea. Aveam conversații lungi, inteligente și pline de înțelepciune. Ori de câte ori aveam o problemă apelam la ea și niciodată nu a zis “NU!”. Maria Barbu, poeta, nu mai este. Dar asta nu înseamnă că o voi uita vreodată.

Da, de Vasile Mardare am fost mai apropiată. Ca om. Ca prieten. E drept că mă supăra de cele mai multe ori, dar n-am putut decât să-i spun un singur lucru: “Fă ce crezi că e mai bine!”. Nu a știut niciodată ce e mai bine, dar sper că acum știe și că e liniștit. Am cântat alături de el într-o bucătărie, două bucătării… bine, să fi fost trei. Nu mai știu. Și pentru o perioadă scurtă, cam de o lună, în urmă cu doi ani, am fost șoferul lor – zic lor pentru că erau mai mulți cei care cântau. Vasile spunea niște povești minunate despre perioada în care a stat în casa lui Adrian Păunescu, Doamne, și îl imita atât de bine. O vorbă a lui mi-a rămas dragă: “Ce oameni și femeile astea”, mereu mă amuza.

Doar că săptămâna asta nu a început așa cum a început pentru majoritatea. Luni am aflat că Vasile a decis să plece din lumea asta. Știu că omenirea, în felul ei macabru, l-a chinuit. Multe l-au chinuit în viața asta. Sper doar că într-o zi, când ne vom revedea cu toții, Maria va scrie versurile și noi vom cânta acompaniați, de ce nu, de toți cei din Cenaclul Flacăra care s-au dus.

Din păcate sau nu, moartea nu ocolește pe nimeni. Sigur, știm asta, dar cumva, durerea, amintirile, toate rămân acolo, chiar dacă uneori avem impresia că s-au dus. Nu, nu se duc.

Prietenii mei, puținii mei prieteni care mai sunteți, nu vă mai grăbiți să plecați. Mai stați. Hai să mai stăm cu toții. Viața, din păcate, e făcută din etape. Nu știu dacă bune sau rele. Unii învățăm, alții niciodată, dar parcă prea tineri v-ați grăbit să plecați unii dintre voi.

Nu vă spun adio, nu am de ce. Rămas bun, prietenii mei! Știu că o să ne revedem cu bine, într-o lume, într-o viață, mai bună!

Șofer am fost de când mă știu. Uneori pentru oameni importanți doar pentru mine, alte ori pentru “vedete”, dar și pentru oameni obișnuiți. Acum sunt șoferul trupei “Contrapunct” și a lui Vasile Mardare. Să ne înțelegem, Vasile Mardare și Contrapunct, în acest moment, sunt o echipă. Deci îi am pe toți pe cap. 

Să trecem la ce vreau să spun. Vasile Mardare este unul dintre cei mai importanți oameni din “Cenaclul Flacăra” și unul dintre oamenii foarte apropiați de marele Adrian Păunescu. Cine să știe mai bine cine era Adrian Păunesc dacă nu Vasile Mardare care a și stat în casa poetului puțin peste patru ani de zile. Are 31 de ani de scenă și multe, multe compoziții superbe. Nici nu mă îndoiesc că fanii nu ar ști despre ce e vorba. 

“Contrapunct” a fost înființat cu mulți ani în urmă, prin ’95, dacă nu mă înșel, de Pițigoi Viorel. De asemenea compozitor, dar și “omul orchestră”, cum îmi place să-l numesc, pentru că nu prea contează ce instrument îi pui în mână, el poate. Și e genial pe improvizații. Poate că nu a auzit o melodie în viața lui, dar în câteva secunde o cântă de parcă ar fi repetat-o cel puțin niște săptămâni. Cel de-al treilea, pentru moment, este Valentin – pentru moment fiindcă vor mai fi și alții în formație. Vali debutează la tobe, fiind un real talent. Împreună, cei trei, pornesc să cucerească țara, nu că nu ar fi deja cucerită. 

Așadar, vineri cei din Lupeni sau din zonă, sunt așteptați la Restaurant-Pub “Valahia” începând cu ora 19.26. Sâmbătă și duminică concertele vor avea loc în alte localități. Dar, pentru mai multe detalii, așteptați informații. Desigur, până la urmă, cred că le fac un jurnal de “nebunii” muzicale.