Nu vă spun acum ale cui vor fi celelalte două mâini…

Fragment:

” M-am trezit eu! Din nou aproape eu. Cea veche, cea care urăște bărbații, nu pe toți, doar pe cei care se dau la mine, le curg balele și li se scurg ochii. Pe ei mi-am propus să-i distrug încet, sigur și cu durere. Sigur, asta cât încă o mai pot face. Îmi dau seama că tinerețea nu mai este chiar de partea mea. Încă sunt în formă, nu ca înainte. Înainte s-au întâmplat multe. Am fost în comă, apoi într-un spital de nebuni… nu, nu, pentru a rezolva un caz și așa m-am cam aprins după noul meu coleg, Marius Gibon, asta după ce fraierul de Victor Blid a încercat să mă ucidă și acum stă liniștit într-o celulă.

Nu, încă nu am intrat în vreo relație care să-mi dea dureri de cap. După ce m-am despărțit de Paul, tipul arătos de la Moravuri, dar fără prea multă materie cenușie, am decis că e mai bine să-i ucid cu un zâmbet, decât să mă omoare ei plictisindu-mă de moarte. Nu înțeleg de ce bărbații nu pot purta discuții adevărate, totul se reduce la sex, iar sexul nu e o prioritate decât dacă vreau să-i fac animale de companie. Nu, greșesc din nou, animalele de companie au personalitate, ei nu mai au.

Telefonul îmi zbârnie static în buzunar. Nu vreau să răspund, e aproape primăvară, e soare, e cald și pentru prima oară după câteva luni merg pe jos, fără mașină, fără însoțitori care să-mi apere spatele, pentru că șeful meu încă e convins că cineva mă vrea moartă. Probabil că așa este, dar în ultimele luni am făcut multă recuperare fizică și acum chiar sunt în stare să dau cu pumnul sau să fug în caz de nevoie. Telefonul insistă. Îl scot cu două degete din buzunarul gecii de piele și privesc ecranul. Mihai Iordache, șeful și părintele meu adoptiv. Nu aș vrea să-i răspund, dar cu el nu fac jocuri din astea. Este unul dintre puținii bărbați pe care chiar îi respect.

– Da, am spus.

– La naiba, Lala, te caut de ieri.

L-am ținut închis în weekend. De obicei lucram sâmbăta, uneori și duminica, dar de data asta am simțit nevoia să stau puțin singură, să mă regăsesc. Ok, nu am stat singură, doar am agățat un pămpălau într-o bodegă obscură, i-am promis paradisul, l-am lăsat să adoarmă, după ce l-am îmbătat bine și am plecat acasă. Menționez că n-am pus gura pe alcool, doar i-am promis lui Mihai că asta nu va mai fi o opțiune, cum nici sexul la întâmplare nu va mai exista, dar, până la urmă, orice fată are dreptul să se distreze, nu?

– Să zicem că am fost puțin ocupată.

– Sper că nu ai făcut nimic din… oh, la dracu’, nu contează. Avem un caz, iar Gibon și noul “recrut” nu știu de unde să-l apuce.

– Recrut nou? m-am mirat.

– Mișcă-te la secție dacă vrei să afli mai multe, de acum ești din nou activă, nu poți chiuli. Ai avut aproape un an la dispoziție să te odihnești.

– Hmm, am spus și am închis. Alte cazuri. Mor oameni pe capete, corupția e în floare, țara asta se duce pe apa sâmbetei, iar eu nu fac decât să mă prefac că într-o zi lucrurile se vor schimba. Dar chiar de ar fi așa, nu se va întâmpla cât timp voi trăi.”

…….