De obicei nu mă plâng de ziua de luni. Ori că e ori că nu e tot obosită sunt. Nu e ca și cum în ultimul mult timp aș fi avut vreun weekend în care să zac pentru a plânge după el. Aiurea. Ori luni, ori marți cam tot aia. Oricum, una peste alta, lunea pentru mine e chiar una din zilele alea în care nu prea mă întreabă nimeni de vorbă pentru că na… și pentru restul e luni. Prin urmare nu simt ziua cu pricina. Dar azi am simțit-o. A fost acea zi de luni, fix acea zi de luni. Culmea, când să vreau și eu să fug la un pahar de bârfă, deschid Facebook și văd că Ioana (profa de dans) e în flăcări. Și, la drept vorbind, Ioana e singura căreia nu i-aș sta în cale când e nervoasă. Așa că n-am mai ieșit din birou că nu simțeam nevoia să se dea cu mine de pământ, ba nici n-am întrebat-o care-i baiul, tot din același motiv.

Dar cum să scapi de stresul zilei de luni?

Ei, iată, aceasta e secretul.

Cu toate că eram ruptă de toate oasele, creirul nu-mi mai funcționa pentru că a reușit, cumva, mama să mă căpieze, pe la 18:00, ducându-mă alene spre birou decid eu că apoi mă duc acasă, baie și somn. Am intrat în birou, am salutat, am adresat vreo două întrebări sau trei și am ieșit ca vijelia spre casă. Nu-mi aduc aminte dacă am mai și spus că plec. Fuga în casă decisă la maxim să mă duc la dans. M-am schimbat așa cu ultimele puteri și zvâc pe ușă.

Cum îți schimbă dansul viziunea asupra vieții?

Da, știu, mereu spun: “Azi mă duc să dorm chiar dacă mă ucide Ioana”, dar niciodată nu mă țin de cuvânt. Nu că mi-ar fi foarte frică de moarte, dar așa cum îmi spunea cineva azi: “Lumea zice că sunt drogat, luni seara după ce vin la dans parcă a trecut toată ziua. Uit de toate, iar marți sunt cel mai vesel. Oricum nu le spun care e secretul fericirii”. Ei, da, o oră și vreo douăzeci de minute de dans, oricât de obosită aș fi, mă face să uit că mă doare, că îmi e somn, că, că..

Azi am și plusat pentru că oboseala psihică e prea multă așa că mai aveam nevoie de ceva și am decis că e cazul să bag niște exerciții pentru coloană la timp dublu. Și acum sunt obosită, dar relaxată. Toată încordarea de peste zi parcă a dispărut undeva în aer. Și mâine e ziua aia cu trei ceasuri rele? Pff, chiar că mă încui în birou.

Sunt genul acela de om care are nevoie de odihnă. Și nu vorbim de odihnă puțină ci multă, multă. Sunt câțiva ani de când n-am mai avut parte. Sâmbete, duminici, răruțe. Chiar dacă au fost destinate odihnei, din prea multă oboseală energică – dacă înțelegeți conceptul – n-am reușit să fac ce trebuie, preferând să mi le stric cumva și să obosesc până la epuizare.

Cu toate astea refuz vehement să lucrez în weekend-uri dacă nu e o criză globală sau vreun taifun. Dar chiar și așa reușesc cu multă grație să fac munci și munculițe.

Cine mă știe din epoca dinozaurilor știe, de asemenea, că eu eram omul care abia se trezea la o oră douăsprezece. Și atunci că insistau alții nu că mi-aș fi dorit. Ei bine, de vreo patru ani mă trezesc cam pe la șase dimineața. Iar pe vremea când lucram în Vâlcea mă trezeam chiar la cinci. O minunăție. De atunci mă tot trezesc și ăsta n-ar fi un bai, dar mă mai apuc și de treabă.

Acum, sincer vorbind, nu prea am de ales. Trebuie să mă mișc cu talent. Nu pot lăsa lucrurile să-mi scape. Dacă era cald și vară mai era cum era, dar iarna bate la ușâ și e din ce în ce mai frig. Așa că mutatul este prioritar dacă nu vreau să dorm prin firmă ca…

Și uite așa, în loc să stau eu liniștită în pat, să mă uit la un film sau să citesc o carte, iată cum mai bag o doză de cofeină și o iau din loc. Dar ca să mă simt deja epuizată mai întâi băgăm o jumătate de oră exerciții pentru coloană, nu de alta, dar iar s-a trezit cu pretenții de divă străfulgerându-mi dureri.

Nu-i bai, borna aceea, mă odihnesc pe alaltă lume 😀

P.S: Asta că oamenii sub patruzeci de ani nu obosesc e o tâmpenie, eu sunt obosită de la naștere și atunci aveam câteva zile.

Cea mai bună cafea e cea de acum, vineri dimineața, pentru că azi e ziua aia în care majoritatea intrăm în weekend. Alții sunt în această stare de o viață, iar eu, chiar dacă nu o să am liber la propriu, cel puțin pot spune că vine și la mine o aromă de zile libere. Așa că savurați cafeaua de vineri dimineață pentru că mâine, cei mai mulți dintre voi, vă veți trezi când doriți și poate că nici nu veți mai avea nevoie de licoarea neagră. Cu toate că v-ar face bine. Câteva cafele pe zi, nu mai mult de patru, vă ajută în multe probleme de sănătate. Nu neapărat vă ține mai treji. Nu are ce face cu voi în stare de băț, mâine este zi de somn.

Azi beau eu cafeaua cu pisici 😀