Caricatură realizată de: https://caricaturasunt.eu/portfolio/caricatura-de-grup-4/
Ați putea spune că nu eu la cât de rar scriu. Mna, scriu și eu în felul meu făcând corecturi, bătându-mă cu niște monștri norvegieni sau ce mama lor sunt, încercând să-mi dau seama de unde vine o frază și unde ar trebui să stea… din astea. Sunt cuvântări latente.
Dar asta nu înseamnă că nu îmi funcționează televizorul, că nu citesc presa scrisă, că nu văd tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, chiar dacă în majoritatea timpului sunt prea obosită pentru a mai putea glăsui.
Două luni și jumătate și cuvântările mele – în liniște (adică acel moment când vorbesc doar în gând) sau cu glas tare s-au redus. Așa e când ai treabă, reduci din lucrurile care ți-ar putea distrage atenția. Dar, cum necum, tot le păstrezi acolo. Îți trec pe la urechi și nu ai cum să le uiți în cinci minute – așa cum obișnuiesc cu multe altele.
În timpul ăsta – recunosc, de multe ori cu televizorul dat pe știri, că na, de aia e televizor în birou, chiar dacă unii ar vrea să se uite la meciuri, nu se poate – am văzut atâta nebunie legată de OUG-ul lui Tudorică. Am văzut fiere aruncată din gura lui Macovei și înfierare, instigare și ură la adresa țării, provăduită de domnul sas. Nu știu care zicea, dar ce importanță mai are” La 160 de ani de când Cuza, un român, ne-a unit, un sas ne dezbină” și tare bine mi s-a părut că a glăsuit.
N-aș fi vrut s-o dau în politică. E totuși un blog personal în care m-aș putea văita de “șale, maică”, dar mi-a rămas așa, ca un cui în inimă. Nu sunt convinsă de cât timp am cuiul ăsta: două sau trei săptămâni, pentru că nu mai am nici noțiunea timpului. Pentru mine cam toate zilele se derulează la fel, dar destul de diferit încât să nu mă plafonez.
În puținul timp avut la dispoziție am citit și ce presupune OUG-ul și mă miră faptul că oamenii, ăia simpli, normali la cap, care n-au treabă cu politica, nu empatizează deloc cu alți oameni simpli – cum ar fi doamna (îmi cer scuze că i-am uitat numele și n-am chef să dau pe google) pe care procurorii au umilit-o. Femeie cu cancer, târâtă prin pușcărie și procese șase ani, dacă nu mă înșel. Femeie a cărei viață au distrus-o prin abuzuri CLARE, fără a avea dubii. Și totuși… Oh, și totuși. Priveam într-o seară consternată la o doamnă liberală cu nume ciudat cum spunea că nu sunt dovezi în sensul ăsta. Și câți oameni, mă gândeam, se uită în gura ei și, ușor influențabili, nu reușesc să țină cu adevărul chiar dacă-l văd.
Din punctul meu de vedere, țara asta, într-un fel sau altul, și-a creat poliție politică din cetățenii simpli. E ciudat să-i vezi cum sunt de partea celor care au nenorocit vieți la propriu. Dacă înainte de 89′ ne miram că au existat torționari, acum nu ne mai mirăm. Pentru că torționarul modern e zeu.
În loc să fim uniți ca nație, ne dezbină securitatea, torționarii și poliția politică. E ciudat. Nu înțeleg cum orice om cu un minim bun simț să se bucure la așa ceva. Dar na, poate de aia sunt eu “În lumea celor care nu cuvântă”, decât rar. Pentru că simt o silă față de omenire. Interesant cum nu ne pasă nici nouă de noi.
Comentarii recente