Sunt, nu sunt, sigur te calmează. Eu le-aș interzice :))

De curând am citit că dacă arzi o frunză de dafin în camera în care dormi te calmează imediat. Cum sunt adepta tuturor neroziilor, am zis să încerc și eu. Nu de alta, dar eu dorm mai mult cu somnifere și fără doar când sunt prea obosită – bine, nici atunci, decât rareori, dar nu asta era important. De două zile tot ard la ele. Și da, m-au calmat. La modul că eram agitată, îmi venea să arunc în orice mișcă cu ceva și să țip cât mă țin plămânii. Am ars câteva frunze de dafin – mie clar nu-mi ajunge una – și, după un timp, m-am liniștit. Acum nu știu să vă spun dacă e efectul placebo sau chiar funcționează.

Dar eu nu mă mulțumesc cu puțin niciodată, așa am decis să mă documentez. Firește că unii îți spun de ce e bine să le pui în mâncare, alții de ce e bine să faci nu știu ce, dar ideea e că atât egiptenii cât și șamanii le foloseau pe post de narcotice. Așa că nu e doar placebo cum m-am gândit eu.

Desigur, în cazul meu ar mai putea fi o explicație. Am lumânări din acelea mari cu miros de ciocolată – cu toate că nu-mi place ciocolata, mirosul e altceva. Așa că am ars frunzele direct în lumânări. Nu vă spun ce miros s-a creat, îți venea să muști din aer, dar, din păcate, ăla nu poate fi mâncat, doar adulmecat.

Acum dacă guvernul ăsta tehnocrat tot ne interzice câini, pisici, pășuni, țigări și o mai vedea el ce, eu le zic că dafinul e narcotic. Dacă-l foloseau șamanii și egiptenii să se aiurească, e clar că nu e în regulă. Să se interzică zic, dar eu am provizii să știți. Acum că am descoperit arsul frunzelor de dafin nu mă las așa ușor, cum nu mă las nici de fumat pentru că vreți voi. Mă las când și dacă vreau eu. Na.