O, da, ceasul, ceasul, data, fir’ar. Am înțeles perfect că am trei lucruri de făcut la început pe ce înseamnă personal, contracte, studiu de risc. Oh… La noi, ca la nimeni, IT, musai. Sisteme de securitate. Da ce securitate, nu că aici ar fi ceva cu adevărat clar – nu știu nici ei. Mare atenție, trebuie să vă înregistrați la autoritate persoana de contact. Preferabili DPO-ul și încă una desemnată. Îți ia mai mult să faci acte și proceduri pentru toate rahaturile. Totul trebuie să fie parolat. Nimeni nu va mai vorbi cu nimeni. Din nou ATENȚIE: Doar organele abilitate ale statului au voie să-ți ceară aceste date, ceilalți… ntz.
Personalul trebuie să aibă în fișa post că protejează aceste date și nu îi ia gura pe dinainte – exemplu: vine prietenul Gogu și te întreabă, așa, la modul bârfă, despre Gigi angajatul tău. Ntz, nimic, nu spui o vorbă. Are el un interes și dacă nu îl are, aia e, tot n-ai voie. Sigur, asta e partea ușoară. Stați să vedeți la IT, Telecomunicații, Marketing și cei care au peste 250 angajați. Dar mai ales acolo unde sunt peste 2000 contracte persoane fizice.
Atenție, dacă aveți contracte în afară, chiar dacă țările respective nu sunt membre ale Uniunii, tot trebuie un acord că nu divulgă datele.
Șmecheria: DPO-ul doar monitorizează și în scris desemnează responsabili din fiecare departament să se ocupe de bucata lor, apoi îi controlează. Un DPO nu se subordonează decât celui mai înalt în funcție, adică generalul, admin-ul, după caz. E un fel de stat în stat și doar Dumnezeu îi spune ce și cum, restul nici îngeri căzuți nu sunt, doar persoane care se conformează. Doar că ăștia de se conformează au mai multe drepturi decât tine DPO sau decât tine Director. Viața e o curvă, nu?
Cu toate astea legislația în țărișoara noastră e interpretabilă pe toate părțile, vagă, absurdă și, de cele mai multe ori, incoerentă. Dar e lege și nu e tocmeală.
Majoritatea citiți și habar nu aveți despre ce vorbesc. Dar de la instituții de stat – primele vizate (așa le trebuie) – până la ultima firmuliță, vă veți lovi de Autoritate. Sigur, dacă aveți un minim, Autoritatea e obligată să vă ajute pe parcurs, asta dacă se lămurește și ea ce și cum.
Ăsta n-ar fi baiul că te descurci, cel puțin să faci față unor cerințe, dar volumul de muncă e inuman. Așa cum m-au învățat și pe mine alții, dacă tot faceți asta, cereți nene salarii de salarii, pentru că stresul este de nedescris.
Dacă, în mod normal, la ora asta beam sau dormeam, acum încă mă informez ca tâmpita. Ok, cred că trei sferturi din probleme sunt rapid rezorvabile, restul, dacă nu apare ceva concret nu știu cum ne vom descurca fiecare dintre noi fără să dăm sume enorme unor firme care abia așteaptă să te rupă în două de mai bine închizi firma și pleci liniștit acasă. Măcar scapi de stres, de palpitații, oboseală și frecuș gratuit.
Și totuși, e al dracului de serios ce vă spun eu acum.
Da, de când cu asta, nervii mei, sănătatea mea, totul e pe apa sâmbetei. Ce să zic, măcar să încercăm, unii dintre noi, să facem front comun să rezolvăm lucruri. Altfel puteți plăti până la 6000 euro unei firme care doar te învață pas cu pas cum să faci, dar munca efectivă, orele multe, tot tu le pierzi.
Și da, cred că e făcută pentru a dispărea societățile mici de marketing, site-urile, blogurile și alte cele. Dar, cu speranța în suflet, sperăm să iasă dracului ceva concret pe piață pentru fiecare în parte, pentru că peste fix o zi ăștia nu se vor sfii să vină să ne amendeze— aaaa, uitasem, aveți mare grijă, nu vă pot amenda din prima, trebuie să vă dea niște indicații, chiar dacă veți constata că ei nu le știu și, bonus, pe calculatoarele voastre pesonale n-au voie să scotocească. Oricum. Vedeți ce date vă cer. Dacă nu sunt cu caracter personal stric, autoritatea lor se termină acolo.
Hai să trecem și de astea. Mici sau mari nu trebuie să ne lăsăm.
Comentarii recente