Jur, am auzit asta toată ziua, dau copy/paste de pe un site oarecare: “Meniul complet, servit de Viorica Dăncilă comisarilor: brânză de burduf în coajă de brad, zacuscă cu somon şi macrou, muşchi file afumat, pastramă de mistreţ, muşchi copt, costiţă hiţuită, dulceaţă de nuci şi dulceaţă de trandafiri, telemea de Ibăneşti, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre Afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Telemea de Sibiu, Salată cu icre de ştiucă de Tulcea, Salată tradiţională cu icre de crap.”

Dacă nu a fost în forma asta a sunat cam așa: “Cum i-a servit premierul pe oficialii europeni”, “iată cum i-a servit Viorica Dăncilă pe oficiali” și o țin așa până mâine. Cred că am auzit știrea toată ziua din zece surse. În toate, Viorica Dăncilă a fost transformată în chelner, pentru că nu știm să folosim verbele. Pana mea.

Veneam ușor spre casă – repede nu aveam cum altfel, A1 fiind full – dau drumu’ la radio să ascult ceva, muzică preferabil. Ascult, apoi vine știrea: “Iată cu ce i-a servit Viorica Dăncilă…”, bine, fac apoplexie. E fix ca aia cu “instant”. “Am făcut instat” – pe dracu’, ai făcut instantaneu că nu ești cafea.

Așa și eu, pe A1, îmi și imaginam cum Viorica Dăncilă se ridică de la masă, îl ia pe chelner de mână și îi zice: “Du-te bagă o țigară sau o țuică, servesc eu”. Ne-am tâmpit toți. Pe bune? Apoi am auzit-o pe aia: “Iată ce bucate le-a pregătit Viorica Dăncilă…”, mă băieți, de când dracu’ faceți presă și de când grăiți în română că nu mai pot cu voi.

Să mor, chiar nu mai aveți exprimări? Chiar nu știți să dați o știre cum trebuie? Și la ora asta aud în cap prostia asta cu servitul. Nu a servit ea pe nimeni că nu e chelner, dacă nu v-ați prins.

Una mică și cu Tusk

Vine Tusk, bagă discurs în română cu floricele și înflorituri și toți au făcut în pantaloni de mândrie. Apoi vine traducătorul care explică că i-a trimis audio să repete discursul. Bine, pa! Dacă toți pun botul la chestia asta, bine, pa!

Să trecem la domnul președinte care, da, care sfidează protocolul, dar nimeni nu spune. Toți bucuroși că aseară nu a început să arunce cu furculițe în Guvern. Păi, măi, nene, nu că mi-ar fi fost dor de Georgeta, înțeleg, tot răcită. E viroză. Știu. Dar să vii umăr lângă umăr cu dudia parcă nu e bine și sfidezi. Nu numai că sfidezi, te mai doare și în dos. Bine, te pot ierta doar pentru faptul că nu ai vrut să-l saluți pe Cioloș, dar într-un astfel de cadru nu se face. Zici că ai învățat codul bunelor maniere și etichetele prin Pantelimon. Sigur, nimeni nu zice nimic. Dar zic eu, ai încălcat protocolul, dulapule!

Și trei vorbe și cu Juncker.

Poate voi n-ați observat, dar omul e bipolar. Ba zice ca Iohannis, ba zice ca Dăncilă. Cine dracu’ să te mai înțeleagă nene? Lasă dracu’ țuica până ajungi la Macovei. Și fă-ți și tu o părere a ta. Că la un moment dat am avut impresia că te-ai dat la premier și parcă nici asta nu se face la nivelul ăsta.

Mna, noi zicem de ai noștri că sunt așa și pe dincolo, dar de ăștia de ce nu zicem, frații mei gri, nimic? Sunt mai răi decât ai noștri de zece ori și mai proști. Bine, nu că acest mirific popor nu ar fi ușor de prostit. Tusk v-a dat-o de v-a julit și acum plângeți de emoție, iar de la Juncker doar voi știți ce ați înțeles, pentru mine e foarte clar că trebuie să meargă la dezalcolizare.

PS: Oare o fi primit și zeamă de varză pe avion să se dreagă?

Băi, nene, dar niciunul să nu-l întrebe pe bunul președinte dacă a venit la mișto să facă conferință?

Dar înainte de orice aș vrea să ascultați asta. Nu de alta, dar eu tot sunt blondă fără subiect și predicat 😉

Și acum tot o întrebare mai am, pentru jurnaliștii care au fost la conferința lui Werner, mai puțin Sorina Matei care a făcut cât toți. Băi, dar niciunul să-l întrebați, totuși, de ce puii mei “ai venit, mă, nene, mă, să-ți bați joc de noi? Să ne spui că nu ne spui?” Hai că își bate joc de jurnaliști e una, că puteți să o faceți reciproc, dar se pare că își bate joc și de ăia care l-au votat. Bravo, națiune!

Nu cred că o să-mi iasă vreodată din minte când un tăntălău – puțin spus – îmi repeta într-una că sfidez lumea citind.

În existența mea de cititor am trecut prin multe critici, cel mai adesea, cu o oarecare milă, mi se spunea: “Da, e și cititul o chestie, cred”. Sigur, am renunțat demult să le explic faptul că a fi prost e și asta o chestie, pentru că nu prea e. 

O astfel de experiență am trăit-o chiar cu un om în a cărui inteligență credeam. Dar niciodată să nu spui niciodată, unii pur și simplu își ascund prostia în spatele unei mimici inteligente. Omul mi-a reproșat la un moment dat, chiar de față cu alții care au avut aceeași reacție mirată ca a mea, că: “Da, tu niciodată n-ai timp de ieșit în oraș că citești. Bine, nu zic eu că nu e și asta o treabă, adică decât să faci altceva, mai bine citești”. A spus-o  cu reproș de parcă aș fi fost cumva o nenorocită care atunci când își ridica capul din carte făcea prăpăd. Am mai întâlnit și genul de oameni care au ținut morțiș să-și arate prostia: “Ce, mă, tu crezi că citind devii mai inteligentă? Mai bine ai sta ancorată în realitate”. N-am înțeles unde era realitatea, la TV, în cârciumi, unde? 

Dar cea care mi-a rămas în minte și m-a bântuit mult timp, asta, din nou spun, pentru că am crezut că respectivul – nu o să-l numesc om și nu din cazua asta, dar clar că om nu e și nu a fost vreodată – are și ceva în cap. 

Pe vremea aceea aveam o cârciumă și, vrei ori nu, în fișa postului de deținător de serviciu public cam intră faptul că trebuie să fii acolo, mai ales la petreceri. Nu știi niciodată ce se întâmplă. Eu eram cu cartea mea. Sigur, cu un ochi supravegheam. Stăteam în bar, adică în interiorul lui, pe lăzile de bere și citeam. Respectivul, care făcea parte din structura cârciumii, vine nervos la mine și îmi spune: “Tu nu își dai seama că sfidezi pe toată lumea cu cititul tău?”. Șoc, șoc. Cum dracu’ poți sfida pe cineva când citești? Ce ei nu știu? Nu pot, n-au mai văzut? Se împiedică de mine? Care-i faza? Serios, și acum mă întreb cum am reușit să sfidez petrecăreții? S-au simțit brusc “necitiți”?, nu cred, nu mi s-a părut. 

Oricum, oamenii, de cele mai multe ori, doar par inteligenți. Unii mai spun și că citesc, dar apoi te lovești de niște chestii din astea și îți dai seama că în ziua de azi unii chiar te judecă pentru că citești, ba chiar îți reproșează. Da, noaptea minții.

Dar acum, pentru a trece de partea poveștilor horror, chiar vă recomand “Sindromul” de John Case, este scarry și psihologică. Foarte, foarte bună. Abia aștept să ajung la final ceea ce vă doresc și vouă.