În urmă cu un an

Nimeni nu merită să fie prea fericit, m-am gândit în timp ce duceam sticla de Jack la gură. Vine Crăciunul iar eu stau singură cu prietenul meu Jack. Ultima sticlă. Nu e o nenorocire, trec la vodka. Îmi dau seama că trebuie să-mi găsesc urgent un om bun la toate. Taximetriștii s-au plictisit deja să-mi cumpere alcool și țigări chiar dacă erau plătiți bine.

Mă uit la ceasul de pe laptop, doar că am uitat instantaneu cât e ora. Noapte, oricum. Nu că aș mai face diferența între noapte și zi. Se apropie nenorocitul de Crăciun și toți mă bârâie la cap cu bunătate, naștere, covrigi și alte tâmpenii strict comerciale.

Douăzeci și trei decembrie. Mă uit pentru ultima oară la telefon, îl închid și îl arunc pe birou.

• Ei, Fulg de Nea, vom sărbători împreună. Nu știu dar o vom face, bine că măcar tu ai ce mânca.

Motanul m-a ignorat. Normal. Miroseam a alcool și mă clătinam. Probabil acesta fiind și motivul pentru care nu mă ridicam de pe canapea. La dracu’ cu un Crăciun Fericit! La dracu’ cu tot.

Am adormit vreo două ore până a început să sune insistent la ușă. Colindători probabil, cu toate că pe la noi nu mai veniseră de ani buni. Douăzeci și trei, da, e ziua lor. În ziua de azi nici măcar nu se mai mulțumesc cu covrigi și mere, vor bani. N-am chef să îi văd cerșind. Nu înțeleg ce dracu’ îi învață părinții. Când eram mică mă bucuram la mere și la nucile făcute la cuptor de parcă ar fi fost cel mai minunat cadou. Ăștia strâng bani pentru telefoane de ultimă generație să facă live-uri pe Facebook. Habar n-au să mai trăiască.

Și totuși sună a disperare. Dau sticla la o parte și mă duc tip-til la ușă fără să aprind luminile. Mă uit pe vizor și văd o blondă agitată. S-a dus perioada în care-mi plăceau blondele în pericol, dar totuși…

• Da, zic nervoasă deschizând brusc.
• Ah, în sfârșit, ai spus că mergem la party și nici măcar nu te-ai trezit.

Frate, ce-am fumat?

• Cine ești tu?

Blonda s-a blocat.

• Ioana, ne-am cunoscut aseară la Inter.

Ioana, Inter, am părăsit casa? Sunt perfect sigură că nu am făcut-o. Totuși n-am mai băut ca în urmă cu doi ani de nu mai știam pe unde ajung.

• Cred că mă confunzi.

Scoate telefonul din geantă și îmi arată o poză cu noi două, datată cu o zi în urmă. Hmm, ieșisem bine în imagine. Dar totuși, cât de mult am băut iar? Îi fac semn să intre.

• Cât am băut?
• Acum sau aseară?
• Nu fă pe spirituala.

Ioana a înghițit în sec.

• Aproape deloc, dar ai ținut morțiș să iei pastila aia pe care ți-a dat-o tipul de la bar. Abia te-am cărat acasă. Cred că un drog ceva…

Nu era prea plauzibil pentru mine, dar dovada din telefonul ei spunea altceva.

• În fine, în seara asta nu merg niciunde.
• Nu contează, rămânem aici. M-am gândit să-ți gătesc ceva. Și acestea fiind spuse scoate din plasa pe care o căra o grămadă de chestii.

Cumva nu aveam chef să o refuz. Stomacul meu cerea insistent mâncare, altceva decât whyski  și vodkă. Așa că am invitat-o să-și facă de cap, cine eram eu să o refuz? Dacă femeia avea chef să fie gospodină, indiferent cine ar fi fost ea, de ce aș fi refuzat-o?

Mulțumesc, George Cernătescu (personaj real în “Parfumul văduvei negre”) pentru că ai păstrat poza.

Au fost vremuri când publicam la o anume editură din București, acum public la una mai bună. Celei dintâi nu-i facem reclamă pentru că e și așa prea jos. Cea la care public acum se numește Crime Scene Press, dar majoritatea știau deja. E cu crime, sadisme și alte ale.

În acele vremuri a fost făcută și poza aceasta. Undeva, în spatele aparatului, era și George Arion. Cred că Monica Ramirez (foto stânga) venise în țară de vreo doi ani din America (acum s-a întors la americani și bine a făcut).

Fotografia a fost făcută la Teatrul “Al. Davila” Pitești, unde eu, Monica și George am avut lansare (una din puținele din Pitești, pentru că totuși e un oraș care-și faultează locuitorii). După, pentru că tot aveam recuzită, ne-am gândit să ne distrăm și noi ca fetele 😀 Da, știu, tot bărbații din spatele aparatului au fost cei fericiți, de parcă nouă ne-ar fi păsat. Poza asta mi-a amintit că urmează Bookfest-ul, cred că la începutul lunii, încă nu știu. Dar mi-a amintit și să vă spun că “Indicii anatomice” se reeditează și mai iese și romanul “Mascarada”.

Nu știu, probabil că dacă nu pică în ziua votului ne vedem la Bookfest, dacă pică în ziua votului ne vedem prin Argeș la secțiile de votare. Nu de alta, dar pentru unii 5 iunie e zi de muncă 😉

P.S: Abia aștept să văd coperta nouă.